Apocalipsa 2:18-29 – Când Cristos nu este singur Domn!

Când Cristos nu este singur Domn! - Apocalipsa 2:18-29 from William Anderson on Vimeo.

Al patrulea mesaj al lui Cristos a fost adresat liderului bisericii din Tiatira, un oraş mic situat la aprox. 60 de Km sud-est de Pergam. La început acest oraş a fost o colonie macedoniană a lui Alexandru cel Mare, după învingerea Imperiului Persan. Tiatira era situată într-o bogată zonă agricolă, renumită pentru producerea vopselei de purpură, iar literatura laică menţionează de multe ori breslele ce se ocupau cu producţia de stofă.

O altă menţionare a Tiatirei o găsim în cartea Faptelor (16:14), unde facem cunoştinţă cu Lidia, o vânzătoare de purpură, care era din Tiatira. Ea este întâlnită de Pavel în Filipi, la un timp de rugăciune pe marginea unui râu - „O femeie pe nume Lidia, vânzătoare de purpură în cetatea Tiatira, care era temătoare de Dumnezeu, stătea şi ea acolo şi asculta. Domnul i-a deschis inima ca să ia aminte la cele spuse de Pavel.”

Deoarece în NT nu ni se spune nimic despre vestirea Evangheliei în Tiatira, este posibil ca vestea bună să fi ajuns acolo prin intermediul Lidiei şi a familiei sale, ce a format baza bisericii din Filipi. Fiind vânzătoare de purpură chiar din Tiatira şi făcând parte probabil din breasla aceasta, se pare că mărturia ei pentru Cristos a dat naştere bisericii din Tiatira.

Este interesant faptul că Isus a ales o biserică mică dintr-un oraş relativ necunoscut pentru a trimite o scrisoare aşa de importantă! Dar, ca şi în cazul celorlate mesaje, aceste mesaj depăşeşte situaţia imediată din Tiatira.

Prezentarea (vs.18)

„Acestea sunt cuvintele Fiului lui Dumnezeu, Care are ochii ca flacăra focului şi picioarele asemenea bronzului încins...”

O descriere similară a lui Cristos o găsim în cap.1:14-15 unde El este „Fiul Omului”, Judecătorul neprihănit care, cunoscând toate lucrurile, scoate la lumină tot răul între cei care sunt neascultători faţă de El. Diferenţa aici este că se prezintă ca „Fiul lui Dumnezeu”, şi este Judecătorul Bisericii Sale.

· „Fiului lui Dumnezeu” – Se pare că în Tiatira fiecare breslă avea zeitatea ei şi astfel fiecare se închina la zeul său – astfel este Dumnezeu care intervine aici, nu orice zeitate – conceptul evreiesc de a fi „fiul cuiva sau a ceva” însemna a avea natura acelui lucru – astfel se subliniază divinitatea lui Isus.

· „ochii ca flacăra focului” – indică indignarea intensă cu care va face judecata Sa, datorită lucrurilor pe care le căzuse în biserica din Tiatira.

Evrei 4:13 „Nu este nimic care să poată fi ascuns de El, ci totul este gol şi descoperit ochilor Lui, ai Celui înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală.”

· „picioarele asemenea bronzului încins” – bronzul era cel mai tare/durabil metal în vremea respectivă – imaginea este că Isus nu-L poţi mişca, nu-l poţi duce, nu-l poţi îndepărta aşa cum vrei...

Bronzul este însă şi un metal pur... trecut prin foc – referinţă la puritatea/sinţenia lui Isus. Cuvântul folosit aici (gr. Chalkolibano) apare doar aici în Biblie, se pare că se referă la un aliaj din metale preţioase (aur, argin şi cuprul) care era foarte tare, dar lucrul semnificativ al acestui aliaj era strălucirea lui – o referinţă a gloriei lui Isus Cristos care va face judecata celor din Tiatira.

Astfel limbajul lui Isus cu care vorbeşte bisericii din Tiatira aici nu este prea „dulce”.

Aprecierea (vs.19)

Cristos „ştie” (gr.”eido” – a vedea, a cunoaşte îndeaproape, cu siguranţă) sitaţia acestei biserici şi astfel poate aprecia exact şi corect calităţile credincioşilor de aici

„ştiu faptele tale” – Biserica din Tiatira era o biserică mică, cea mai mică din cele 7 listate aici, dar Cristos ştia de ea! Nimeni nu este nesemnificativ pentru Isus

„dragostea, credincioşia, slujirea şi răbdarea ta” – caracteristici extraordinare ale credincioşilor din biserica aceasta – avem o bază sănătoasă (dragostea), durabilitate (credincioşia) şi hărnicie (slujire şi răbdare) şi nu numai atât, ci..

„şi ştiu că ultimele tale fapte sunt mai mari decât primele” – referinţă la creşterea şi dezvoltarea acestei biserici

Aplicaţie:

Cum este viaţa noastră de credinţă? Este ea bazată pe dragoste? Suntem credincioşi? Suntem harnici în slujirea noastră... în răbdarea noastră?

Cum stăm în ce priveşte creşterea spirituală?

Acuzaţia (vs.20) – „Însă...” – acesta nu este un cuvânt de bine, mai ales că până acum, Isus a listat toate lucrurile bune despre cei din Biserica din Tiatira. Isus are să mustre viguros această biserică, în ciuda laudelor aduse până acum!

„Însă ce am împotriva ta ” – Cu alte cuvinte, Isus le spune „În ciuda tuturor lucrurilor spuse....”

„o laşi pe Izabela, femeia aceea care spune despre sine că este profetesă” – nu ştim cu siguranţă dacă a existat o femeie cu acest nume în biserica din Tiatira, însă acest nume este un simbol a apostaziei în poporul lui Dumnezeu şi coruperii/înşelării copiilor lui Dumnezeu. (contextul este în 1 Împ.16:29-33, unde Izabela era soţia împ. Ahab al Israelului, fiică a împ. Sidonului – ea a încercat îmbinarea închinării pop. Israel cu închinarea înaintea lui Ball.) – păcatul aici este al bisericii care „lasă”/ permite

„să dea învăţătură şi să-i înşele pe robii Mei să se desfrâneze şi să mănânce ceea ce este jertfit idolilor.” – este posibil ca această femeie să fi avut o poziţie de conducere şi prin slujba ei de „prooroc” să îi fi îndemnat pe cei din biserică să continue în închinarea la idoli, care era caracteristică oraşului Tiatira. Acest lucru le-a dat „dezlegare” nu numai să participe la mesele/mâncarea închinată idolilor, dar şi la practicile imorale ce caracterizau închinarea păgână.

Izabela a fost vinovată de uciderea lui Nabot şi de confiscare viei lui în folosul soţului ei (1 Împ.21:1-16). De asemenea, i-a ucis pe toţi profeţii Domnului şi căutat să-l omoare şi pe profetul Ilie (1 Împ.19:2). Ilie a profeţit moartea ei şi mâncarea trupului ei de către câini – profeţia s-a îmăplinit întocmai în 2 Împ.9:33-35). Astfel vedem în ea tot ce înseamnă corupţia subtilă şi un simbol al imoralităţii şi idolatriei.

Aplicaţie: Ce anume este „Izabela” în viaţa ta? Ce anume este pentru mine o sursă de cădere, de păcătuire? Ce anume mă face să mă întorc „în lume”, la felul vechi de viaţă?

Rom. 12:1-2 „Vă îndemn fraţilor, prin îndurarea lui Dumnezeu, să vă aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi o închinare duhovnicească din partea voastră! Nu vă conformaţi acestui veac, ci lăsaţi-vă transformaţi prin reînnoirea gândirii voastre, ca să puteţi discerne voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

Îndemnul (vs.21-25)

De data aceasta îndemnul este dublu din partea lui Isus:

pentru cei în păcat (vs.21-23)

„I-am dat timp să se pocăiască,.”

Soluţia lui Dumnezeu începe întotdeauna cu pocăinţa! Acesta este sfatul lui Cristos pentru toate cele 5 biserici din cele 7, pentru cele care erau în păcat.

- Dumnezeu dă timp de pocăinţă! – un timp limitat însă! – noi trebuie să folosim acest timp!

Isus vine şi cu o avertizare:

„dar nu vrea să se pocăiască de desfrânarea ei. O voi arunca la pat, iar peste cei ce comit adulter cu ea voi aduce un necaz mare, dacă nu se pocăiesc de faptele ei; apoi pe copiii ei îi voi lovi cu moartea.” (vs.22-23a).

cu toate că păcatul curviei se referă în general la imoralitatea sexuală şi este menţionat adesea în Apocalipsa, aceste este singurul loc unde este vorba de ADULTER, şi se referă la violarea legământului sacru al căsătoriei.

Astfel, credincioşii din Tiatira care au comis acest păcat erau vinovaţi de încălcarea legământului lor cu Domnul, de a se păstra în puritate atât interioară cât şi exterioară.

Pedeaspsa este foarte dură – moartea! – referinţă la despărţirea de Dumnezeu şi acesta este rezultatul nepocăinţei!

„Şi toate bisericile vor şti că eu sunt Cel Care cercetez gândurile şi inimile şi că vă voi da fiecăruia după faptele voastre.”

Imigine aici este despre atotcunoaşterea lui Dumnezeu – El ne ştie mintea şi simţirile noastre în întregime! (Ieremia 17:10 – Eu, Domnul, cercetez inima şi încerc adâncul fiinţei, ca să răsplătesc fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lor.”)

pentru cei credincioşi (vs.24-25)

„Vouă însă, celorlalţi din Tiatira, tuturor celor ce nu aveţi învăţătura aceasta şi care nu aţi cunoscut „adâncimile lui Satan“, cum le zic ei, vă spun: nu pun peste voi altă greutate. Doar ţineţi cu tărie ceea ce aveţi, până voi veni!

Este primul mesaj unde este menţionat că există un grup dintr-o biserică locală care a continuat să aibe o mărturie bună, sănătoasă pentru Domnul.

Este primul mesaj care conţine o referinţă la venirea lui Isus pentru Biserica Sa – ne arată durata credincioşiei noastre faţă de Domnul.

Promisiunea şi Invitaţia (vs.26-29)

Indiferent care este starea relaţiei noastre cu Dumnezeu, există speranţă! Isus ne face o invitaţie şi o promisiune!

Promisiunea este personală şi în special pentru un grup anume (vs.26-28)

„Celui ce învinge şi păzeşte până la sfârşit lucrările Mele îi voi da autoritate peste neamuri; el le va conduce cu un sceptru de fier şi le va sfărâma ca pe nişte vase de lut, tot aşa cum am primit şi Eu autoritate de la Tatăl Meu; şi îi voi da steaua dimineţii.

Nu contează cât de mici, puţini suntem; nu contează cât de păcătoasă este lumea în jurul nostru – Dumnezeu doreşte să ne păstrăm curaţi şi învingători până la sfârşit!

Răsplata noastră – să împărăţim (gr. „a păstori”) împreună cu El în Împărăţia Sa pe pământ.

vom avea parte de Isus – Luceafărul de dimineaţă

Invitaţia este una personală (vs.29)

de a auzi - „Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!” – Chemarea lui Isus pentru noi este să ne păstrăm credincioşi, chiar dacă suntem puţini, singuri – să facem parte din „rămăşiţa” credincioasă a lui Dumnezeu.

Studiu Florin Enescu

Posted in: