Apocalipsa 2:12-17 – Când Cristos este compromis!

Când Cristos este trădat! - Apocalipsa 2:12-17 from William Anderson on Vimeo.

Cel de-al treilea mesaj al lui Cristos a fost pentru Biserica din Pergam (actualul Bergama), unul din cele mai importante oraşe din Asia Mică, considerat capitala de drept a regiunii. Situat în partea vestică a provinciei, la nord de Smirna şi la aprox. 30 de Km de Marea Mediterană, acest oraş era foarte bogat şi ca şi Smina avea multe temple dedicate idolilor, pline de statui şi altare. Era un centru important al religiilor păgâne, iar zeităţile cele mai importante şi adorate aici erau Atena, Zeus, Dionysis şi Asclepius.

Prezentarea (vs.12)

„îngerului bisericii din Pergam”

Oraşul Pergam se lăuda şi cu o universitate şi o mare bibliotecă cu 200 de mii de volume, ce a fost trimisă mai târziu în Egipt ca dar de la Antoniu pentru Cleopatra. Unul din lucrurile cu care se lăuda acest oraş era hârtia sau pergamentul, care se pare că şi-a avut originea aici, sub numele de „pergamena”.

Însă edificiul cel mai de seamă al Pergamului era templul măreţ al lui Esculapius (Asklepios), un zeu păgân în formă de şarpe, care era considerat Zeul Vindecării.

„Acestea sunt cuvintele Celui cea are sabia ascuţită cu două tăişuri”

În original se foloseşte articolul hotărât şi pentru substantive (sabia) şi pentru adjectiv (ascuţită)- pt a scoate în evidenţă importanţa lor

Cuv. gr. folosit pentru „sabie” („romphalia”) înseamnă o sabie lungă, de forma unei suliţe şi este folosit în Scriptură de 7 ori, ca referinţă la Cuvântul lui Dumnezeu – este o “sabie cu două tăişuri” (Luca 2:35; Apoc.1:16; 2:12, 16; 6:8; 19:15, 21)

Faptul că are „două tăişuri” înseamnă cele 2 acţiuni ale Cuvântului lui Dumnezeu

O acţiune de mântuire - de separare a celor care cred în Dumnezeu de cei care nu cred – o pt cei care cred.

O acţiune de judecată pentru cei care nu cred – o acţiune de moarte.

Aprecierea (vs.13)

Cristos „ştie” (gr.”eido” – a vedea, a cunoaşte îndeaproape, cu siguranţă) sitaţia acestei biserici.

Lucrul pe care îl apreciază El la aceşti credincioşi este fidelitatea lor faţă de El în ciuda persecuţiei romane, care le cerea închinare faţă de Cezar.

„Ştiu unde locuieşti, acolo unde este tronul lui Satan” – această expresie ce este repetată şi la sfârşitul versetului „acolo unde locuieşte Satan” ne arată situaţia spirituală din Pergam, puterea demonică ce exista în felul de trăire şi închinare idolatră din acest oraş, în special la zeul şarpe Esculapius – numele lui era Esculapius Vindecătorul.

Se spune că exista o şcoală de vindecare în templul acestui zeu, unde oameni din tot imperiul veneau să se vindece – îşi petreceau noaptea în templu, unde dădeau drumul la şerpii vindecători dresaţi de preoţii templului.

„că ţii Numele Meu” – fidelitate/credincioşie (o biserică fidelă) – (gr.”krateo ”= a ţine cu putere) – credincioşii de aici au rămas fideli lui Cristos în ciuda mediului demonic din oraşul lor.

Expresia „Numelui Meu” ne arată credinţa şi loialitatea personală în Isus.

„că nu te-ai lepădat de credinţa Mea...” – credincioşie (o biserică solidă) – aceşti credincioşi nu se lepădaseră de adevărurile în care credeau – din nou, este o referinţă ce ne indică loialitatea personală faţă de Isus

„Antipa, martorul Meu credincios...” – acesta este dovada reală a credincioşiei şi fidelităţii acestei biserici faţă de Cristos, în oraşul lor păgân, Pergamos! Probabil că el a fost primul martir din Pergam

Cuv. „martor” este acelaşi cuv. folosit în cap.1:5 ca nume al lui Cristos – gr. „martus” care mai înseamnă „martir” – în greaca NT înseamnă „a fi gata să mor pentru credinţa mea”.

Antipa = împotriva tuturor! - „Any dead fish can float down the river but it takes a live fish to swim against the flow!”

De învăţat:

Trebuie să rămânem LOIALI lui Cristos chiar dacă trăim în vremuri extrem de păgâne.

Nu trebuie să semănăm cu lumea!„Plutim la vale” sau înotăm împotriva curentului?

Ce fel de martori suntem noi pentru Cristos? Până unde merge mărturia noastră?

Acuzaţia (vs.14-15)

Compromisul este păcatul pe care Cristos îl confruntă în biserica din Pergam. Este surprinzător faptul că o biserică aşa de loială în faţa presiunii şi persecuţiei, a căzut în plasa diavolului prin compromis, dar este o lecţie pentru noi că diavolul nu va înceta să încerce în toate felurile biserica lui Cristos! Compromisul bisericii din Pergam a fost la nivel ideologic – „învăţătura”

„câţiva care ţin învăţătura lui Ballam” (vs.14) – referinţă la experienţa lui Balaam din Num.22-25, când acest prooroc a fost angajat de împăraţii moabiţi şi madianiţi să-i blesteme pe israeliţi. După mai multe încecări nereuşite ale proorocului, vedem mai târziu (Num.31:15-16, ce face până la urmă – a sfătuit pe împ. Balac să corupă Israelul prin căsătorii cu femei din poporul lui, ca să-i atragă astfel în închinarea la idoli.

Astfel această „învăţătură” a fost căsătoria cu păgânii, cu scopul de a deveni idolatri ca şi ei.

în Scriptură mai apare şi „calea lui Balaam” (2 Pe.2:15) care se referă la folosirea darului profetic pentru bani şi „rătăcirea lui Balaam” (Iuda 11) ce se referă la presupunerea lui că Dumnezeu va blestema pe Israel.

„o piatră de poticnire” – femeile păgâne – se pare că mariajul cu cei necreştini, un compromis în sine, a creat şi alte compromisuri în rândul bisericii din Pergam: relaţiile sociale cu păgânii făceau necesară participarea la sărbători păgâne, unde imoralitatea era parte din închinarea la idolii lor.

O consecinţă - se pare că existau unii credincioşi care credeau că în aceste probleme ei ar trebui să fie liberi. Însă, Cristos condamnă clar această „învăţătură”!

Aplicaţie: Care este piatra de poticnire pusă de diavolul înaintea ochilor mei/tăi?

„câţiva care ţin învăţătura nicolaiţilor” (vs.15) – ne amintim că aceştia erau o grupare de elită, care le plăcea să domine peste oameni („nikao” = a cuceri, „laos” = popor)

Interesant este că numele lor este similar cu a lui Balaam – domn peste oameni

Aceştia veneau cu învăţături false ca să conducă pe oameni în compromis – ei ziceau că nu este greşit să fii loial Împăratului, că la urma urmei Dumnezeu l-a pus/îngăduit în poziţia lui. Mai ziceau că „nu-i bai” să ai relaţii cu cei necredincioşi: căsătoria cu ei, participarea la ritualurile lor – toate ca să facă viaţa lor mai uşoară, mai acceptabilă.

Compromisul este metoda pe care diavolul adesea a folosit-o pentru a distruge mărturia Bisericii lui Cristos în lume. De-alungul istoriei bisericii se observă clar acest lucru, când după timpul de persecuţie cruntă a creştinismului până în anii 300, odată cu creştinizarea împ. Constantin, creştinismului fiind acceptat de stat, era la modă, şi astfel conştiinţa bisericii a adormit treptat şi uşor-uşor s-a renunţat la „Sola Scriptura” şi au fost acceptat tot felul de învăţături şi practici păgâne, din dorinţa de „expansiune a evangheliei”. Aşa au fost introduse tot felul de practici păgâne care au fost ridicate la rang de „sfinte”: închinarea şi adorarea Mariei, canonizarea sfinţilor, creştinizarea cu sabia, mai târziu prin botezul copiilor sunt doar câteva exemple.

Aplicaţie: Cât compromis este în trăirea mea?... în credinţa mea? ... în teologia mea?

Exemple în Scriptură:

Adam şi Eva – compromisul în credinţă - necredinţa

Petru – compromisul fidelităţii - frica

Lot – compromisul în alegeri - materialismul

Acan – compromisul în fapte – lăcomia

Dima – compromisul în slujire – plăceri („dragostea pt lume”)

Îndemnul (vs.16)

Soluţia lui Dumnezeu începe întotdeauna cu pocăinţa! Acesta este sfatul lui Cristos pentru toate cele 5 biserici din cele 7, pentru cele care erau în păcat.

„pocăieşte-te” – „a reconsidera/schimba modul de gândire”

Isus vine şi cu o avertizare: „Dacă nu, voi veni la tine şi Mă voi război cu ei...” (vs.16b)

Este interesant că sabia era simbolul proconsulului roman, iar Isus avertizează aici cu privire la „sabia gurii Lui” de care trebuie să ne temem.

Singura alternativă a compromiterii permanente a sfinţeniei şi adevărului este Judecata divină!

Invitaţia şi promisiunea (vs.17)

Indiferent care este starea relaţiei noastre cu Dumnezeu, există speranţă! Isus ne face o invitaţie şi o promisiune!

Invitaţia este una personală:

de a auzi - „Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!”

de a învinge - „Celui ce învinge...” – Isus doreşte ca credincioşii să învingă acest spirit al „acomodării”, al alinierii cu lumea – acesta este ceea ce va duce la marea apostazie!Romani 12:2 – „Nu vă conformaţi acestui veac, ci lăsaţi-vă transformaţi prin reînnoirea gândirii voastre, ca să puteţi discerne voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

Promisiunea este şi ea personală:„îi voi da să mănânce din mana ascunsă – aceasta este imaginea purtării de grijă a lui Dumnezeu faţă de poporul Său (Ex.16:32-36) – şi este aluzia la faptul că numai Cuvântul lui Dumnezeu ne hrăneşte şi ne împlineşte sufletul.„îi voi da o piatră albă...” – folosirea pietrelor era largă: ca un semn de achitare înaintea Judecătorului; ca invitaţie la o sărbătoare – imagini frumoase despre prezentul şi viitorul credinciosului.

„un nume nou” – este vorba despre un nume individual – poate Yahweh, numele lui Dumnezeu nerostit în VT - simbolizează apartenenţa şi moştenirea noastră veşnică.

Studiu Enescu Florin

Posted in: