Fapte 18:23-19:20 – Când îţi lipseşte Isus!

Fapte 18:23-19:20 - Când îţi lipseşte Isus! from William Anderson on Vimeo.

După aproximativ un an de stat în Antiohia Siriei, Pavel a pornit din nou în misiune, aceasta fiind cea de-a treia călătorie misionară a sa. Ca şi în cea de-a doua sa călătorie, Pavel a început prin a vizita bisericile înfiinţate pentru a „întări pe toţi ucenicii” (vs.23). Luca nu ne descrie în detaliu această primă parte a călătoriei lui Pavel, pentru că se grăbeşte să ne spună despre lucrarea sa din Efes, o lucrare impresionantă pe care Dumnezeu a făcut-o într-un oraş plin de idolatrie şi practici oculte. În această secţiune vom face cunoştinţă cu trei grupuri de oameni care aveau aceiaşi problemă: le lipsea Isus!
Apolo – un om cu un mesaj incomplet (18:24-28)
Când Pavel a plecat din Efes la Ierusalim, i-a lăsat acolo pe Aquila şi Priscila, pentru a fi o mărturie în comunitatea evreiască din Efes, respectiv în sinagoga de acolo. Trebuie să fi fost o surpriză pentru ei ca într-unul din Sabate să vadă şi să audă un tânăr învăţător, venit tocmai din Alexandria, învăţând multe din adevărurile pe care ei înşişi le credeau şi le învăţau!
Apolo este un bărbat excepţional în multe privinţe:
Era din Alexandria, al 2-lea oraş important din Imperiul Roman. Era un centru al educaţiei şi filozofiei. A fost un oraş fondat şi numitde Alexandru Cel Mare şi se lăuda cu o universitate care avea o bibliotecă ce numara aproximativ 700.000 de volume. Populaţia din Alexandria (cca 600.000) era destul de cosmopolitană, formată din egipteni, romani, greci şi evrei care reprezentau mai bine de un sfert din totalul populaţiei şi erau foarte influenţi.
Cunoştea Vechiul Testament foarte bine şi era în stare să înveţe şi pe alţii fiind „un vorbitor elocvent şi cunoscător al Scripturii”(vs.25).
Era „înfocat” („în clocot”) în duhul său atunci când dădea învăţătură şi avea curaj (vs.26a) să înveţe „despre Isus” chiar şi în sinagogi.

Însă, învăţătura acestui om era incompletă! Nu era greşită, ci doar incompletă! Evanghelia sa era deci incompletă.
El fusese „instruit” (gr. „catecheo” = „catichezat”), adică avusese o „ucenicie personală” în Scripturi. Alexandria era un centru de învăţătură şi este posibil ca unii din ucenicii lui Ioan să fi ajuns acolo şi să înveţe şi pe alţii ce ştiau ei de la Ioan.
Învăţătura sa însă mergea doar până la Ioan Botezătorul, căci el avusese doar „botezul lui Ioan” (vs.25b).

Ca să înţelegem mai bine stadiul lui Apolo, trebuie să ne amintim lucrarea lui Ioan Botezătorul:
Lucrarea sa a avut un loc important în planul de mântuire a lui Dumnezeu. El fusese trimis ca să pregătească poporul Său pt venirea lui Mesia (Ioan 1:15-34).
Botezul lui Ioan era botezul pocăinţei: cei care credeau arătau asta prin botez şi aşteptau pe Mesia carea avea să vină (Fapte 19:4).
Ioan Botezătorul anunţase un al botez, în viitor (Mat.3:11, Mar.1:8) – un botez al Duhului Sfânt, care a avut loc la Rusalii (Fapte 1:5).

Apolo ştia de această promisiune, dar nu ştia de împlinirea ei. Deşi nu este arătat specific, este posibil ca Apolo să nu fi ştiut de moartea şi învierea lui Isus şi astfel implicaţiile personale care le aduc aceste lucruri.
Lucrul acesta a fost observat de Aquila şi Priscila, atunci când l-au ascultat pe Apolo predicând, iar reacţia lor a fost excelentă!
„l-au luat acasă şi i-au explicat şi mai amănunţit....” – au fost înţelepţi şi n-au făcut acest lucru în mândrie, în public! Ei l-au învăţat despre Isus fiind Cristosul (vs.28b) şi despre lucrarea Duhului Sfânt!

Cum a reacţionat Apolo? – Excelent!
A primit cu smerenie învăţătura detaliată a Evangheliei de la Aquila şi Priscila. Nu-i uşor să recunoşti că nu cunoşti anumite lucruri şi să te laşi învăţat de alţii.
A fost gata să-şi continuie lucrarea de învăţătură! (vs.27-28), dorind să plece în zona Ahaiei (provincia romană care avea capitala la Corint).
Acolo a fost „de mare ajutor” pt noii credincioşi „prin har” (vs.27b), fiind recomandat de Aquila şi Priscila.
A fost o mărturie provocatoare a lsus care este Cristosul, adică Mesia (vs.28).
Slujind în Biserica din Corint pt o vreme (Fapte 19:1), se pare că elocvenţa sa a atras atenţia acolo (1 Cor.1:12), şi din nefericire o clică de oameni s-a format în jurul lui care au produs dezbinare în biserică, datorită faptului că el era unul din oamenii din echipa lui Pavel – 1 Cor.16:12; Tit 3:13).
Aplicaţii:
De la Aquila şi Priscila - Lucrarea lui Dumnezeu nu este numai prin biserică (exterior), dar şi în biserică (interior) – aceasta este lucrarea de ucenicie personală. Trebuie să ne uităm bine în jurul nostru!
De la Apolo – Smerenia este importantă în dezvoltarea spirituală personală.

12 ucenici cu o mărturie incompletă (19:1-10) – „Pierduţi în tranziţie!”
Pavel după ce petrece ceva timp în zona „Galatiei şi Frigiei” sau „regiunile din interior” (vs.1a) întărind bisericile, ajunge din nou în Efes, aşa cum promisese (18:21) un oraş foarte important.
Cu cei 300.000 de locuitori, era capitala provinciei romane Asia, fiind cel mai important centru comercial. Datorită faptului că avea un port larg la mare, Efesul îşi dezvoltase foarte mult comerţul şi erau numită „Visteria Asiei”.
Templul zeiţei Diana (Artemis la greci) atrăgea foarte mulţi vizitatori, fiind una din cele şapte minuni ale lumii. Avea deja 4 secole şi măsura 130 m în lungime, pe 75 m lăţime şi se lăuda cu 127 de coloane înalte de 16 m. În interiorul acestui templu era „statuia sacră”zeiţei Diana, care se spunea că picase din cer (Fapte 19:35) ... se crede că era un meteorit.
Pentru că zeiţa Artemis era zeiţa fertilităţii, în templul ei se aflau sute de preotese prostituate, care facilitau închinarea ocultă adusă prin prostituţie.
Efesul mai era cunoscut ca fiind centrul superstiţiilor păgâne – cunoscută pentru farmecele şi vrăjile ei, numit „pergamentele efesene” – ele garantau siguranţă în călătorii, copii celor sterpi, sucess în dragoste sau afaceri, şi astfel de peste tot în lume veneau oamenii ca să cumpere aceste pergamente care le purtau ca nişte amulete.

În acest oraş, Pavel avea să petreacă între 2 şi 3 ani (Fapte 19:10 şi 20:31) - cea mai lungă perioadă de şedere a lui Pavel – aceşti anii fiind foarte intenşi şi roditori pentru misiunea Evangheliei. Este interesant să observăm oamenii cu care a avut Pavel de-a face în acest oraş.
Când ajunge în Efes, Pavel întălneşte un grup de 12 bărbaţi (vs.1b), iar el îi întreabă dacă au primit Duhul Sfânt? (vs.2a)
De ce? – Pentru că prezenţa/mărturia Duhului Sfânt este dovada primirii Evangheliei în viaţa unui om – dovada naşterii din nou! (Rom. 8:9,16; 1 Ioan 5:9-13).
Răspunsul lor dovedeşte nesiguranţa şi necunoaşterea credinţei lor (vs.2b) – ei nici nu ştiau că Duhul Sfânt fusese dat (căci ei trebuie să fii ştiut de existenţa Duhului Sfânt) fiind ucenici ai lui Ioan Botezătorul.

Pavel le pune a 2-a întrebare: Cu ce botez aţi fost botezaţi?” (vs.3a)
Răspunsul lor arată şi scopul pt care Pavel le-a pus această întrebare. În acea vreme a NT, botezul arăta viaţa spirituală a unei persoane – dacă fusese expus la Evanghelia lui Isus, sau nu.
Aceşti oameni erau ca şi Apolo, ucenici ai lui Ioan Botezătorul – oameni care nu cunoşteau personal pe Isus ca Mesia,Mântuitorul, iar acesta este mesajul pe care Pavel li-l spune (vs.4) – „să creadă în Cel ce vine” – aceasta este Evanghelia – credinţabazată pe lucrarea de ispăşire a lui Cristos pe cruce, sigilată prin învierea Sa. Deşi Luca nu ne dă detalii, Pavel trebuie să le fi explicat aceste lucruri.

Reacţia lor a fost promtă, ei crezând în Isus ca Mântuitor personal şi dovedind acest lucru prin botezul „în Numele Domnului Isus” (vs.5). Pe vremea aceea acest lucru era luat în serios şi nu era o formalitate cum este de multe ori în zilele noastre.
vs.6 – Pavel face un lucru care este absolut normal pentru nişte „noi născuţi” – „punerea mâinilor” indică faptul că Pavel s-a rugat pentru ei, iar Duhul Sfânt a adus de data aceasta o confirmare a lucrării lui Dumnezeu în vieţile acestor 12 oameni.
Nu trebuie să facem din acest verset baza anumitor învăţături, ca de ex. „Duhul Sfânt este primit numai prin punerea mâinilor”. Sau că „Numai vorbirea în limbi este evidenţa primirii Duhului Sfânt.” Experienţa lui Corneliu şi a casei lui atunci când Petru le-a predicat Evanghelia, ne arată contrariul (Fapte 10:44-48).
Experienţa din cap. 19, este un caz izolat, o experienţă a unui grup special de oameni... „pierduţi” în tranziţia dintre VT şi NT, dar de care Dumnezeu ştia şi pt care a intervenit prin Pavel.
De fapt observarea lucrării Duhului Sfânt în întreaga carte a Faptelor ne arată că Dumnezeu lucrează în feluri diferite şi nu-L putem „pune în cutie” cum am dori noi. Lucrarea Duhului Sfânt însă, are 2 aspecte principale: naşterea din nou şi lucrarea de regenerare/transformare în viaţa credinciosului.

vs.8-10 – Este remarcabil că Pavel a putut să mărturisească 3 luni în sinagoga din Efes, înainte de a trebui să plece de acolo. Însă iudeii „încăpăţânaţi şi necredincioşi” aveaz să „scoată colţii” şi aici – astfel au început uşor uşor să-L „sape” pe Pavel şi Evanghelia sa.
Aplicaţie:
Dumnezeu ţine „uşile deschise” cât doreşte şi nimeni nu le poate închide (Apoc.3:7-8), dar când este timpul să ne ne mişcăm, El închide uşile, numai pentru a deschide alte oportunităţi.

Acest lucru s-a întâmplat prin Tiranus, care avea o sală de şcoală, unde probabil în orele libere (între 11am şi 4pm), Pavel ţinea prelegeri deschise la dialog despre Isus – Calea!
Este uimitoare eficienţa lui Pavel – 2 ani, un om, un continent întreg! (vs.10)
Binenţeles că şi mărturia credincioşilor pe oriunde mergeau a dus la răspândirea Evangheliei, dar Pavel era cel care îi echipa pentru „lucrarea de slujire” cum le aminteşte în Epistola sa. (Efe.4:11-12)

7 oameni cu putere neadecvată (19:11-20) – „De-a joaca cu focul!”
vs.11-12 ne arată un alt lucru care a făcut ca lucrarea Evangheliei să se răspândească aşa de mult – „minuni nemaipomenite” (gr. „dunamis” – putere) – Duhul Sfânt lucra cu putere prin Pavel.
Când Isus a făcut minuni, El avea cel puţin 3 motive: 1) să-şi arate compasiunea, 2) să înveţe adevăruri spirituale, 3) să-şi demonstreze autoritatea.
Apostolii Săi au urmat aceleaşi lucruri.
Dumnezeu a făcut „minuni speciale” (KJV) prin Pavel în Efes, pentru că era un oraş al ocultului (Fapte 19:18-19), un centru al Satanei, dar unde Dumnezeu şi-a arătat autoritatea!

vs.13 – „nişte exorcişti iudei” – oriunde Dumnezeu îşi are lucrătorii Săi, Satan îşi trimite şi el lucrătorii Săi. De data aceasta era „o lucrare de imitare” a lucrării lui Dumnezeu, deghizată prin cei 7 fii ai unuia numit Sceva. Acesta era se apare un preot, care fie se trăgea din familia marilor preoţi, fie îşi atribuise singur acest titlu.
Nu era un lucru neobişnuit pt un preot să încerce să scoată demonii (Luca 11:19), dar ce este neobişnuit aici, este că încercau să o facă în Numele lui Isus. (vs.14)
Faptul că ei pomeneau şi numele lui Pavel, arată că ei nu aveau nicio relaţie personală cu Isus. (vs.13b)

Rezultatul acestei încercări a fost răspunsul demonului din omul pe care încercau să-l exorcizeze. (vs.15)
„Pe Isus îl cunosc (gr. „ginosko” – „a cunoaşte personal”) şi pe Pavel îl ştiu (gr. „epistamai” – „a cunoaşte despre”), dar voi cine sunteţi(gr. „este” – „aparţine”)?
Cei 7 preoţi au fost bătuţi şi alungaţi de omul demonizat! Nu ştim dacă să râdem sau să plângem la citirea acestor lucruri, însă să înţelegem că Numele lui Isus ar fi fost discreditat, cât şi lucrarea Bisericii din Efes, dacă aceştia ar fi reuşit în planul lor. Pavel mai fusese într-o situaţie similară în Filipi (Fapte 16:16...)

Dumnezeu a folosit acest incident pentru a „dezlipi” inimile multor credincioşi (evrei şi greci) care mai „cochetau” cu magia şi vrăjitoria (vs.17-18).
Rezultatele au fost:
„pe toţi i-a cuprins frica” (vs.17a)
„Numele Domnului era preamărit” (vs.17b)
Pocăinţă demonstrată prin mărturisirea păcatelor (vs.18) şi prin fapte concrete de renunţare la păcat (vs.19)
Cărţile de vrăji erau foarte scumpe (arginţii erau drahme, aproape un denar – plata unui soldat roman era de 1 denar pe zi) – suma este echivalentă cu salariul a 150 de oameni, timp de 1 an (peste 1 milion de dolari).
Răspândirea şi întărirea Evangheliei (vs.20)

Aplicaţii:
Nu trebuie să ne jucăm cu păcatul!
Care sunt măsurile drastice pe care le luăm noi în ceea ce priveşte păcatul din viaţa noastră?

Harta pt cea de-a treia călătorie misionară a lui Pavel o puteţi urmări aici rcrwebsite.com/maps/paul3.htm

Studiu: Florin Enescu

Read More

Fapte 18:1-22 - Nu renunţa!

Pavel avea să-şi continuie misiunea în oraşele importante ale Greciei şi porneşte astfel spre Corint, un oraş destul de plin de păcat, renumit pentru hedonismul şi imoralitatea în care trăia. Şi în acest oraş Pavel a mers singur, dar Domnul a fost cu El şi aici avea să se nască una din cele mai prolifice biserici creştine ale primului secol. Deşi avea să fie foarte greu, avem de învăţat de la Pavel că Domnul este mereu cu noi, gata să ne protejeze şi să ne deschidă uşi pentru a-I vesti Evanghelia oriunde am fi/ajunge, şi de aceea nu trebuie să renunţăm!
vs.1 – „După aceea a plectat din Atena şi s-a dus în Corint.”
Corintul cu cei 200 000 de locuitori nu era un oraş comod pentru a duce Evanghelia. Reputaţia sa păcătoasă era cunoscută în tot Imperiul Roman. În acea vreme „a fi corintean” însemna „a fi curvar, prostituat”. Imoralitatea sexuală de tot felul era practicată ca şi închinare faţă de Afrodita (sau Venus) zeiţa feritilităţii şi sexualităţii.
De fapt Epistola către Romani a fost scrisă din Corint, iar primul capitol din Romani 1:18-32 reprezintă o descriere foarte exactă a lumii corintene.
21 pentru că, deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu L-au slăvit ca Dumnezeu şi nici nu I-au mulţumit, şi astfel gândirea lor a devenit fără folos, iar mintea lor nesăbuită s-a întunecat. 22 Pretinzând că sunt înţelepţi, au înnebunit 23 şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o imagine făcută după asemănarea omului muritor, a păsărilor, a patrupedelor şi a animalelor mici.
24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, ca să urmeze poftele inimilor lor, dezonorându-şi astfel trupurile între ei. 25 Ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună şi s-au închinat şi au slujit creaţiei în locul Creatorului, Care este binecuvântat în veci, amin!
26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat pradă viciilor ruşinoase, căci femeile lor au schimbat relaţiile intime naturale cu unele care sunt contrare naturii; 27 tot astfel şi bărbaţii, au părăsit relaţiile intime naturale cu femeile şi s-au aprins de poftă unii pentru alţii, săvârşind lucruri scârboase unii cu alţii şi primind astfel în ei înşişi răsplata pe care o meritau pentru rătăcirea lor.
28 Pentru că n-au socotit că merită să-L aibă pe Dumnezeu în cunoaşterea lor, Dumnezeu i-a lăsat pradă minţii lor corupte, ca să facă lucruri pe care n-ar trebui să le facă. 29 Suntplini de orice fel de nedreptate, de nelegiuire, de lăcomie, de răutate; sunt plini de invidie, ucidere, ceartă, înşelătorie, sunt duşmănoşi, şoptitori, 30 bârfitori, Îl urăsc pe Dumnezeu, sunt obraznici, aroganţi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, 31 necugetaţi, nu-şi ţin promisiunile, sunt fără afecţiune, nemiloşi. 32 Şi, deşi cunosc hotărârea lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, ci îi şi încuviinţează pe cei ce le înfăptuiesc.”
Banii şi viciile, împreună cu filosofii ciudate şi religii noi, veniseră în Corint pentru a-şi găsi sălaşul. Corintul era capitala zonei numite Ahaiaşi era rivalul Atenei în ceea ce priveşte comerţul, fiind situat pe ruta drumurilor comerciale din acea vreme.
Într-un astfel de oraş, ne-am întreba ce strategie să aplicăm pentru a răspândi Evanghelia? Pavel era hotărât să-L înălţe pe Cristos, să predice Crucea şi să depindă în totalitate de Duhul Sfânt pentru a predica Evanghelia cu simplitate. Găsim aceste lucruri în epistola sa primă către cei din Biserica din Corint - 1 Corinteni 2:1-5
„1 Fraţilor, şi eu, când am venit la voi, n-am venit vestindu-vă taina lui Dumnezeu prin cuvinte elevate sau printr-o înţelepciune strălucită, 2 pentru că am hotărât să nu ştiu nimic între voi decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit. 3 Eu am venit la voi în slăbiciune, în frică şi în mare tremur, 4 iar cuvântul şi predicarea mea nu se bazau pe vorbele convingătoare ale înţelepciunii, ci pe dovada Duhului şi a puterii, 5 ca astfel credinţa voastră să nu fie întemeiată pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.”
Însă Dumnezeu nu a stat “cu mâinile-n sân” şi i-a oferit lui Pavel câteva ajutoare, lucruri care ne stau şi nouă la dispoziţie astăzi.


1. Ajutoare devotate (vs.2-5)
Într-un oraş aşa de plin de păcat şi de oameni răi, ca filozofii şi învăţători ambulanţi care îşi căutau prada în oamenii superstiţioşi şi ignoranţi, mesajul şi lucrarea lui Pavel putea fi uşor percepută greşit. Astfel Pavel avea să se distanţeze de “şmecheri” prin a-şi profesa meseria.
Prin providenţa lui Dumnezeu, Pavel întâlneşte un cuplu evreu, Aquila şi Priscila, ce aveau aceiaşi meserie ca şi el – lucrau în piele, din care se făceau şi corturile în acea vreme.

• Rabinii evrei nu primeau plată de la elevii lor, ci îşi câştigau existenţa printr-o meserie pe care o învăţau de mici copii. Deviza rabinilor era “Cine nu-şi învaţă copilul să muncească, îl învaţă să fure!” Pavel cunoştea lucrul în piele de mic copil, tocmai din acest motiv.

Cine era Aquila şi Priscila nu prea ştim... se pare că erau creştini deja când i-a întâlnit Pavel. Este posibil ca ei să fi fost membri fondatori ai Bisericii din Roma, dar fuseseră nevoiţi să plece din Roma datorită Edictului lui Claudiu (49 d.Cr.) prin care evreii au fost expulzaţi datorită disensiunilor şi dezordinii provocate de un anume „Crestus” (spune istoricul Suetoniu).

• Ce ştim despre Aquila şi Priscila este că au fost nişte slujitori foarte devotaţi, care şi-au riscat chiar vieţile pentru Pavel (Rom.16:3-4).
• l-au asistat pe Pavel în Efes (vs.18-28) unde au fost gazda unei „biserici de casă” (1 Cor.16:9)
• Sunt un exemplu de familie slujitoare pt fiecare biserică.

vs. 3-4 - Pavel împreună cu Aquila şi Priscila munceau în timpul săptămânii, dar de Sabat, Pavel era în sinagogă „purtând discuţii” (gr. „dialegomai”) cu evreii şi grecii temători de Dumnezeu.

• Pavel nu şi-a uitat scopul pt care venise în Corint – predicarea Evangheliei
• „îi convingea” (gr. „peito”) – „a îndupleca”

vs.5 – după venirea lui Sila şi Timotei, care au adus suport financiar (2 Cor.11:9), Pavel a putut să „dedice” (gr. „sunecho”), adică„presat de Duhul” lucrării de predicare a Evangheliei.

• Mărturia Evangheliei este că Isus este Mesia - este Mântuitorul Trimis!

Aplicaţii:
Pavel nu a putut face lucrarea singur şi nici noi! Avem nevoie de „ajutoare dedicate”.
Pentru eficienţa lucrării, Dumnezeu vrea să ne folosească pe toţi în lucrarea Sa (fie că suntem Aquila şi Priscila, fie că suntem credincioşii din Macedonia, sau Sila şi Timotei).

2. Opoziţie şi Roade (vs.6-8)
Oriunde Dumnezeu binecuvântează lucrarea bisericii, te poţi aştepta cu siguranţă la opoziţie, cât şi la roade! Pavel menţiona aceste lucruri în prima sa epistolă către credincioşii din Corint „... întrucât mi s-a deschis o uşă largă pentru o mare lucrare, dar sunt mulţi potrivnici.” (1 Cor. 16:9)
Opoziţia (vs.6) a venit din nou prin iudeii necredincioşi care îl goniseră din Tesalonic şi din Berea, dar aici, nu aveau să-l facă decât să rămână şi mai mult!

• Scuturarea hainelor – este un act de judecată care spune „Aţi avut ocazia, dar s-a terminat!” (ex. Neemia 5:13)
• „Sângele vostru să cadă asupra voastră” este o expresie care arată îndeplinirea misiunii de avertizare de pericol (ex. străjerului din Eze.3:17-21; 33:1-9). Pavel foloseşte mai târziu această imagine (Fapte 20:26) arătând că el şi-a îndeplinit misiunea declarării Evangheliei.

Oportunităţile (vs.7) s-au deschis tot prin oameni, ca Titus Iustus (Gaius din Rom.16:23, gazda lui Pavel) care şi-a deschis casa pt lucrarea lui Dumnezeu.
Roadele (vs.8) nu au întârziat să vină şi Dumnezeu a atins pe Crisp, conducătorul (îngrijitorul) singagii, împreună cu toată casa lui. Apoimulţi alţi corinteni care au auzit Evanghelia „au crezut şi au fost botezaţi”.

Aplicaţie: Ce vedem noi în mijlocul problemelor?
Pesimistul vede numai problemele. Optimistul vede numai oportunităţile. Credinciosul vede oportunităţile din mijlocul problemelor.
Niciodată lucrarea lui Dumnezeu nu a fost uşoară; dacă este uşoară, atunci ceva nu este în regulă! „Toţi cei ce vor să trăiască o viaţă evlavioasă în Cristos Isus (trăirea Evangheliei) vor fi persecutaţi.” (2 Tim. 3:12)
„Prosperitatea a fost binecuvantarea Vechiul Testament. Adversitatea este binecuvântarea Noului Testament!” spunea Francisc Bacon.

3. Încurajare (vs.9-17)
vs.9 - „Domnul i-a vorbit... nu te teme...” – ne întrebăm aici, de ce Domnul i-a vorbit astfel???
Fără îndoială întoarcerea lui Iustus, care stătea lângă sinagogă şi a lui Crisp conducătorul sinagogii, au condus la un mare succes pentru Evanghelie, iar iudeii şi-au intensificat ameninţările şi atacurile. Lucrul acest trebuie să fi pus o mare presiune asupra lui Pavel, care a ajuns să se teamă!
Deşi Luca nu ne dă detalii, se pare că între versetele 8 şi 9, situaţia conflictuală între Pavel şi iudei se intensificase mult – este posibil ca Pavel să se fi gândit să plece din Corint.
Astfel Dumnezeu îi vorbeşte printr-o vedenie prin cuvintele „Nu te teme!” aşa cum i-a vorbit şi lui Avraam (Gen.15:1), lui Isaac(Gen.26:24), lui Iacov (Gen.46:3), cât şi lui Daniel (10:12,19), Mariei (Luca 1:30) şi lui Petru (Luca 5:10)
Încurajarea lui Dumnezeu aici a fost prin:

• Prezenţa Lui cu el
• Promisiunea de a-l proteja

Scopul lui Dumnezeu a fost ca Pavel să continuie, să nu renunţe!
vs.11 - „prin urmare” – decizia lui Pavel a fost să asculte de planul lui Dumnezeu!

vs.12-17 – Dumnezeu îşi ţine promisiunea! El îl apără pe Pavel printr-un păgân!

• Galio – proconsulul Ahaiei (51-52 d.Cr.) - (fratele lui Seneca, tutorele lui Nero) – un om foarte deştept şi cunoscut ca fiind drept în deciziile sale.
• Planul iudeilor (de a declara creştinismul ilegal) explodează chiar în mijlocul lor, bâtându-l pe Sostene, noul lider al singagii, care poate că instigase acest plan împotriva lui Pavel.
• Interesant este faptul că acest Sostene a devenit creştin, fiind menţionat în 1 Cor. 1:1

4. Călăuzire – Voia lui Dumnezeu (vs.18-22)
După 18 luni de lucrat în Corint, Pavel a înţeles că este voia lui Dumnezeu pentru el să plece şi să se întoarcă în biserica mamă din Antiohia.
vs.18-19 – planul de întoarcere era să meargă la Efes (prin Chencrea), apoi la Ierusalim şi apoi la Antiohia Siriei, în Biserica bază.

• A luat cu el pe Aquila şi Priscila ca să-i lase în Efes.
• S-a oprit în Chencrea (era un oral port al Corintului) pt că acolo era o biserică (Rom. 16:1).
• Jurământul făcut era probabil un jurâmânt de nazireat (Num.6), se făcea voluntar şi era un jurâmânt de dedicare faţă de Dumnezeu (probabil făcut în Corint în timpul marilor încercări prin care trecuse acolo), iar potrivit Legii, trebuia încheiat la Ierusalim.Scopul acestui jurământ nu este arătat, dar probabil că a fost o ocazie pt Pavel să viziteze pe cei din Ierusalim (vs.22) şi să se întâlnească cu „oameni cheie” din Biserica din Ierusalim şi cu evreii care erau împrăştiaţi în toată lumea şi care se întorceau de sărbători acasă. Scopul lui Pavel râmânea mereu răspândirea Evangheliei!

Nu ni se spune cât a stat în Efes (vs.19), dar se pare că a fost prea scurt (vs.20) pt că iudeii l-au rugat să mai râmână la ei – însă „voia lui Dumnezeu” îl mâna să plece, promiţându-le că se va întoarce la ei, promisiune împlinită la începutul celei de-a 3a călătorii misionare ale sale (Fapte 19:1). Pentru Pavel cuvintele „dacă Dumnezeu vrea” (vs.21) nu erau doar un slogan, ci esenţa puterii sale – sursa încurajării sale de a merge înainte, de a continua şi a nu renunţa!
Pavel vorbeşte aşa de mult despre „voia lui Dumnezeu” astfel încât el se identifică prin „apostol al lui Isus Cristos, prin voia lui Dumnezeu” (1 Cor.1:1; 2 Cor.1:1; Ef. 1:1; Col.1:1; 2 Tim.1:1) şi în cel mai critic moment din viaţa şi lucrarea lui, el spune încrezător „Voia Domnului să se facă!” (Fapte 21:14).
Aplicaţie: Cunoaşterea şi împlinirea voii lui Dumnezeu este cel mai important lucru în viaţă!

Pentru a continua "urmărirea" şi pe hartă, putem folosi rcrwebsite.com/maps/paul2.htm

Studiu:Florin Enescu

Read More

Fapte 17:16-34 - Evanghelia la Atena

Fapte 17:16-34 - Evanghelia la Atena from William Anderson on Vimeo.

În continuarea capitolului 17 ajungem cu Pavel la Atena, nu ca vizitator, ci ca un ambasador al lui Cristos pentru câştigarea sufletelor. Atena avea nevoie de Cristos atunci aşa cum are nevoie de Cristos şi astăzi! Şi de data aceasta avem să învăţăm de la Pavel cum să avem ochi deschişi şi inimi frânte pentru cei pierduţi.
Oraşul (vs.16,18a, 21)
Atena era într-o peridoadă de declin în acest timp, deşi era încă recunoscută ca fiind un centru de cultură şi educaţie. Gloria sa politică şi economică era deja apusă, nemai având puterea şi influenţa de odinioară. Îi rămânsese cea culturală, având o universitate renumită şi numeroase clădiri impresionante, lucruri care atrăgeau mulţi vizitatori. Oraşul era stăpânit de un „păgânism culturalizat” ce era hrănit de idolatrie, noutăţi (vs.21) şi filozofie.
„Religia grecească era bazată pe zeificarea atributelor umane şi puterilor naturii” spunea Conybeare and Howson în cartea lor „Viaţa şi Epistolele lui Pavel”. „Era o religie care slujea artei şi distracţiei, lipsită total de putere morală.”
Miturile greceşti vorbeau de zei şi zeiţe care în abiţiile lor se purtau mai degrabă ca nişte oameni decât ca nişte dumnezei. Existau nenumărate zeităţi de unde puteai să alegi. Era o glumă care spunea că în Atena era mai uşor să găseşti un zeu decât un om.

Când Pavel a vizitat Atena el a văzut că acest oraş era „plin de idoli” (vs.16), iar lucrul acesta i-a „întărâtat duhul”. Dacă oamenii erau uimiţi de sculpturile şi arhitectura Atenei, Pavel însă era profund deranjat în interiorul său de faptul că totul era asociat cu religia lor, mai exact cu închinarea la idoli!
Pentru Pavel închinarea la idoli era demonică – 1 Cor. 10:14-22 ...
„14 De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de idolatrie!
15 Vorbesc cu voi ca şi cu nişte oameni înţelepţi. Judecaţi singuri ceea ce vă spun!
16 Paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este oare părtăşia cu sângele lui Isus Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare părtăşia cu trupul lui Cristos?
17 Pentru că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup, întrucât toţi mâncăm dintr-o singură pâine.
18 Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănâncă jertfele nu sunt oare în părtăşie cu altarul?
19 Deci, ce zic eu? Că ce este jertfit idolilor este ceva sau că idolul este ceva?
20 Nu, ci că jertfele păgânilor sunt aduse demonilor, nu lui Dumnezeu. Iar eu nu vreau ca voi să fiţi în părtăşie cu demonii!
21 Nu puteţi bea şi paharul Domnului, şi paharul demonilor! Nu puteţi lua parte şi la masa Domnului, şi la masa demonilor!
22 Sau vrem oare să-L facem gelos pe Domnul?! Suntem noi mai puternici decât El?”
Zeităţile greceşti erau caractere închipuite (poveşti/basme) incapabile să schimbe vieţile oamenilor – 1 Cor. 8: 1-6
„1 Cu privire la ceea ce este jertfit idolilor, ştim că toţi avem cunoaştere, însă cunoaşterea îngâmfă, pe când dragostea zideşte.
2 Dacă cineva crede că ştie ceva, încă nu are cunoaşterea necesară.
3 Dacă însă cineva Îl iubeşte pe Dumnezeu, atunci el este cunoscut de către Dumnezeu.
4 Aşadar, cu privire la mâncarea jertfită idolilor, ştim că, în lume, un idol este totuna cu nimic, şi că nu există decât un singur Dumnezeu.
5 Într-adevăr, chiar dacă există aşa-numiţi „zei“ în cer sau pe pământ, – aşa cum există de fapt mulţi „zei“ şi mulţi „domni“2 –,
6 totuşi pentru noi există un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi pentru Care suntem şi noi, şi un singur Domn, Isus Cristos, prin Care sunt toate şi prin Care suntem şi noi.”
Cu toată cultura şi înţelepciunea lor, grecii nu cunoşteau pe Dumnezeul adevărat! – 1 Cor.1:18-25
18 Căci mesajul crucii este o nebunie pentru cei ce pier, însă pentru noi, cei care suntem mântuiţi, este puterea lui Dumnezeu.
19 Fiindcă este scris: „Voi distruge înţelepciunea celor înţelepţi şi voi respinge priceperea celor pricepuţi.“
20 Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul5? Unde este polemistul acestui veac? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii?
21 Întrucât, în înţelepciunea lui Dumnezeu, lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu prin înţelepciune, Dumnezeu a găsit de cuviinţă ca prin nebunia predicării să-i mântuiască pe cei care cred.
22 Iudeii cer semne, iar grecii caută înţelepciune,
23 însă noi Îl predicăm pe Cristos cel răstignit, o pricină de poticnire pentru iudei şi o nebunie pentru neamuri.
24 Dar pentru cei chemaţi, atât iudei, cât şi greci, Cristos este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.
25 Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii.
În ceea ce priveşte “noutăţile”, ele reprezentau căutarea cea mai importantă şi pentru locuitorii Atenei, cât şi pentru vizitatori (vs.21). Timpul liber şi-l petreceau în vorbi şi auzi “ceva nou”. Însă există o problemă cu această căutare/”modă”: cel care aleargă mereu după „nou” şi ignoră ce-i vechi, va descoperi că nu are rădăcini adânci pentru a-şi hrăni sufletul şi pentru a rămâne stabil prin viaţă. Până la urmă va descoperi că de fapt „nu este nimic nou în viaţă” ca şi Solomon, iar căutarea aceasta după „nou” este o deşertăciune” - Eclesiastul 1:8-11...
8 Toate lucrurile sunt obositoare, cum nu se poate spune, dar ochiul nu se satură să privească,
aşa cum nici urechea nu se satură să asculte.
9 Ce a fost va mai fi, iar ce s-a făcut se va mai face! Nu este nimic nou sub soare!
10 Dacă cineva zice: «Iată un lucru nou!», totuşi el exista demult, încă din veacurile dinaintea noastră.
11 Nu ne mai amintim de cei de demult, tot aşa cum nici cei ce vor urma nu se vor mai păstra în amintirea celor ce vor veni după ei.“
De asemenea, Atena era oraşul devotat filosofiei. Când ne gândim la Grecia, ne gândim la Aristotel, la Socrate şi la mulţi alţi gânditori, ale căror lucrări sunt citite, citate şi studiate până în ziua de azi. Grecii aveau „pretenţia” de la Aristotel care considera că „Filosofia este ştiinţa care ia în considerare adevărul”.
Mărturia lui Pavel (vs.17,18b,19-20)
Mărturia lui Pavel în Atena a fost dublă:
Pe deoparte a mărturisit iudeilor şi prozeliţilor (vs.17) – „a purtat discuţii” (gr. „dialegomai”) - a purtat un dialog format din întrebări şi răspunsuri pe marginea Scripturilor.
Pe de altă parte, Pavel a trebuit să se confrunte (gr. „sumballo”) cu filozofii lumii Ateniene care erau împărţit de fapt în 2 tabere:Epicurienii şi Stoicii (vs.18)

Epicurienii erau adepţii lui Epicur (cca 300 î.Cr.) – credeau că lumea este un accident, sufletul este muritor, iar zeii, dacă există, nu sunt preocupaţi de oamenii; aveau drept scop al vieţii plăcerea, pe care o defineau ca absenţă a durerii; orice religie organizată era considerată rea, ca şi credinţa că cei răi vor fi pedepsiţi de către zei după moarte.

Erau deci nişte existenţialişti, materiaşişti şi atei. Adevăraţii epicurieni se fereau de extreme şi doreau se se bucure de viaţă prin a păstra lucrurile în echilibru, plăcerea fiind cea mai importantă.

Stoicii erau adepţii lui Zeno (cca. 300 î.Cr.) - credeau în existenţa unui „suflet al lumii“ şi negau liberul arbitru; era o filozofie morală, care punea accent pe idealul de virtute şi de umanism.

Erau panteişti şi se concentrau pe disciplina personală – plăcerea nu era bună, iar durerea nu era rea. Cel mai important lucru în viaţă era să se urmezi învăţătura cuiva şi să te auto-stăpâneşti şi să nu fii influenţat de sentimente şi circumstanţe. Bine-neţeles că o astfel de filosofie ducea la mândrie şi la credinţa că nu avem nevoie de Dumnezeu. Interesant este că primii 2 lideri stoici s-au sinucis.
Deci, Epicurienii spuneau „Bucură-te de viaţă!”, iar Stoicii spuneau „Rabdă în viaţă!”, dar ambele tabere nu cunoşteau pe Dumnezeul cel Adevărat! Aveau nevoie ca să le explice cineva cum să intre în viaţa veşnică cu Dumnezeu.
Astfel când Pavel a început să le vestească Evaghelia despre Isus şi despre înviere” (vs.18c), reacţiile nu au întârziat:

Unii l-au ridiculizat numindu-l „palavragiu” – cuv. acesta înseamnă „pasăre care ciuguleşte seminţe” – ideea că Pavel „culesese” idei de la alţii şi acum le prezenta ca fiind ale lui....

Alţii erau confuzi dar interesaţi de ce vorbea Pavel (vs.19-20) – aceştia l-au invitat să le vorbească şi să le explice mai bine despre învăţătura lui.

Aplicaţie: De reţinut şi apreciat că Pavel nu şi-a schimbat mesajul – El a vestit Evanghelia lui Isus: cel mort şi înviat!
Apărarea lui Pavel (vs. 22-34)
Areopagul (La origine, un tribunal atenian luându-şi numele de la colina lui Ares (Marte), zeul războiului; la origine, însărcinat să vegheze asupra administrării funcţionarilor publici, a moravurilor cetăţenilor, să controleze educaţia cetăţenilor şi să apere religia statului) avea un consiliu ce era responsabil cu supravegherea religiei şi educaţiei în oraşul Atena, aşa că a fost ceva normal ca ei să investigheze „învăţătura nouă” a lui Pavel (vs.19b).
Pavel nu era judecat aici, ci era chemat „să dea socoteală” de credinţa lui. Ei erau strânşi „să spună şi să asculte ceva nou”, iar Pavel avea să le dea ceva total nou!
Speach-ul lui Pavel este o capodoperă a comunicării! El a început de unde se aflau acei oameni, referindu-se la altarul lor închinat „unui dumnezeu necunoscut”. Apoi le-a descris cum este Dumnezeul Adevărat şi a încheiat cu o aplicaţie personală, care a oferit fiecăruia posibilitatea de a decide ce să facă cu acest Dumnezeu – unii dintrei doar au decis să creadă în Isus Cristos!
În mesajul său Pavel comunică 4 adevăruri despre Dumnezeu.
Măreţia lui Dumnezeu – Creatorul (vs.24)

Fiecare om se întreabă „De unde venim? De ce suntem aici? Unde o să mergem?” Ştiinţa încearcă să răspună la prima întrebare, filosofia la a 2-a, dar numai credinţa creştină răspunde la toate 3! Epicurienii atei credeau că din materie este făcut totul, iar materia este de la început. Pavel spune clar că „La început Dumnezeu” a creat totul şi El nu este distant de creaţia Sa, deşi El nu poate fi ţinut de creaţia Sa. El este prea măreţ că să stea în locuri omeneşti (1 Împ.8:27; Is.66:1-2; Fapte 7:48-50) – un atac frontal la măreţia templelor închinate zeităţilor din Atena.
Bunătatea lui Dumnezeu – Susţinătorul (vs.25)
Deşi Dumnezeu este aşa de măreţ, El este plin de bunătate faţă de creaţia Sa. Oamenii cred şi se mândresc că ei sunt cei care-L slujesc pe Dumnezeu, când de fapt Dumnezeu este cel care ne slujeşte. Dumnezeul adevărat nu are nevoie de nimic, căci El este atotsuficient pentru Sine , dar El susţine toate lucrurile, dând „viaţa, suflarea şi toate lucrurile”. În câteva cuvinte Pavel distruge tot sistemul religios al grecilor.
Deci, Dumnezeu este cel care ne dă nouă ce avem nevoie, nu invers, iar noi existăm prin bunătatea Lui, nu prin ceea ce facem noi pentru El:

Iacov 1:17 – „Orice dăruire generoasă şi orice dar desăvârşit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la Care nu există schimbare sau umbră din pricina mutării.”

Matei 5:45 – „...ca să fiţi astfel fii ai Tatălui vostru, Care este în ceruri! Căci El face să răsară soarele Lui şi peste cei răi, şi peste cei buni şi El trimite ploaie şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi.”

Romani 2:4 – „Sau dispreţuieşti bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări şi nu-ţi dai seama că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?”

Însă, oamenii în loc să se închine lui Dumnezeu, Creatorul şi să-L glorifice, s-au închinat creaţiei lui Dumnezeu şi s-au glorificat pe ei înşişi! (Romani 1:18-25) „ 25 Ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună şi s-au închinat şi au slujit creaţiei în locul Creatorului, Care este binecuvântat în veci, amin!”
Domnia lui Dumnezeu – Suveran (vs.26-29)

Grecii credeau că sunt o naţiune specială, dar adevărul este că Dumnezeu a făcut toţi oamenii dintr-un singur om (Geneza 2).
Zeităţile grecilor erau fiinţe distante care nu aveau preocupare pentru problemele şi nevoile oamenilor. Însă, Dumnezeu adevărat este Creatorul, cel care s-a implicat în istoria şi geografia omenirii (vs.26).
vs.27-28 – Pavel e arată scopul lui Dumnezeu în crearea omului – „să-L caute şi să-L găsească” – pentru că „El nu este departe de niciunul dintre noi”.

Pavel citează din câţiva din poeţii greci – primul citat este din Cretica, operă a lui Epimenides (cca 600 î.Cr.). Al 2lea citat este din Phaenomena, operă a poetului Aratus (cca 300-250 î.Cr.) şi Imn către Zeus, a lui Cleantes (331-233 î.Cr.).

În toate aceste cuvinte Pavel arată nebunia religiei greceşti, ca omul să-şi închipuie pe Dumnezeu şi să creadă că este ca omul. Dumnezeu însă este Creatorul omului şi întregei creaţii, şi El doreşte o relaţie personală cu fiecare om în parte, având în vedere că „ne tragem din Dumnezeu”
Harul lui Dumnezeu – Salvatorul (vs.30-34)
Pavel îşi încheie speach-ul arătând dovezile harului lui Dumnezeu faţă de omenire, dealungul secolelor.
Dumnezeu a fost îndurător cu ignoraţa omului (vs.30) – asta nu înseamnă că oamenii nu au fost vinovaţi, ci doar că Dumnezeu şi-a amânat mânia Sa faţă de pământ.
El a trimis un Mântuitor – pe Singurul Său Fiu – să moară pentru păcatul omului. Astfel omul are şansa de a se pocăi (gr. „metaneo” – a gândi diferit, a reconsidera).
El va judeca omenirea – dovada acestui fapt este învierea lui Isus Cristos.

Grecii credeau că trupul este o închisoare pentru spirit şi că omul este mai fericit atunci când trupul moare. „De ce să învii un trup şi să trăieşti din nou?” îşi spuneau ei. „De ce s-ar deranja Dumnezeu să judece pe fiecare om în parte?” – această învăţătură era greu de înţeles pentru grecii atenieni.
3 reacţii ateniene la Evanghelie (vs.32-34)
- „unii au râs”
- „alţii şi-au bătut joc” – „te ascultăm altă dată...”
- „alţii au crezut”
Care este reacţia ta faţă de evanghelie?
Cum voi reacţiona eu la reacţiile oamenilor faţă de Evanghelie?
În mijlocul filosofiei, căutării după "ceva nou" şi a idolatriei la culme, învăţăm de la Pavel cum să prezentăm Evanghelia şi într-o astfel de lume, care nu este departe de lumea în care trăim astăzi. Deci, să ducem Evanghelia şi atenienilor noştri!

Pentru a continua "urmărirea" şi pe hartă, putem folosircrwebsite.com/maps/paul2.htm

Studiu:Florin Enescu

Read More

Fapte 17:1-15 – Răscolind lumea!

Fapte 17:1-15 - Răscolind lumea! from William Anderson on Vimeo.

În acest nou capitol continuăm aventura Evangheliei prin viaţa lui Pavel. Deşi încă de la început în ce-a dea doua călătorie misionară Pavel a avut parte de mari împotriviri dirijate desigur de Satan, astfel încât în Filipi a ajus să fie bătut împreună cu Sila şi aruncat în închisoare, în acest capitol vom vedea cum va continua în operaţiunea sa de răspândire a Evangheliei. Precum am văzut, strategia lui Pavel era să atingă oraşele mari, cheie, unde odată ce erau plantate biserici, ele puteau să ducă în jur, la rândul lor vestea cea bună!
În acest capitol îl vedem pe Pavel ajungând în 3 oraşe cheie: Tesalonic, Berea şi la urmă Atena. În fiecare din aceste oraşe reacţia localnicilor la Evanghelie a fost diferită şi putem învăţa lucruri preţioase pentru noi în lumea modernă, cu privire la ce să ne aşteptăm şi ce să facem pentru a răspândi pe Cristos, oriunde suntem sau oriunde ajungem.
Tesalonic (vs.1-9) – Împotrivire!
vs.1 – Pavel şi Sila (fără Luca) au trecut prin următoarele 2 oraşe Amfipolis şi Apolonia cu scopul de a junge în Tesalonic. Aceasta a fost o călătorie de vreo 160 Km, lăsând probabil cele 2 oraşe din drumul lor pt Biserica din Filipi să le ducă Evanghelia.
Tesalonic (azi Salonic) era un oraş strategic – era capitala Macedoniei şi era un centru de afaceri ce concura cu Corintul. Era la conjuncţia unor drumuri comerciale importante şi se lăuda cu o situaţie economică foarte bună.

Oraşul era predominant grec, dar precum vedem aici, avea şi o comunitate influentă de evrei, având şi o sinagogă.

Deşi era sub dominaţie romană, era un oraş liber, cu o conducere aleasă de ei, nu a avea garnizoană romană şi îşi avea chiar propria monedă.
vs.2-3 – În acest oraş Pavel avea să stea o perioadă şi în 1 Tes.2:9 Pavel aminteşte că a lucrat (corturi) „zi şi noapte” ca să nu fie o povară pt cineva, pt ca să le predice Evanghelia. Se pare că a stat ceva timp aici astfel încât cei din Filipi i-au trimis ajutor de 2 ori (Fil.4:15-16).
Pavel şi-a urmat strategia de a-şi începe misiunea în sinagogă, acolo unde exista una. Este important să observăm cum a acţionat Pavel în primele 3 săptămâni:

„a discutat” („dialegomai”) – a purtat un dialog format din întrebări şi răspunsuri pe marginea Scripturilor – este important ca vorbirea noastră să fie centrată pe scripturi!

„explicând” („dianoigo”) – deschizând Scripturile pentru a vedea clar lucrurile – este important să fim în stare să mânuim Scriptura pentru a vesti Evanghelia!

„dovedind” („paratitami”) – a prezentat/înaintat dovezile faptului că Isus este inima Scripturii – este aşa de important să fim echipaţi ca să „răspundem oricui ne întreabă de nădejdea noastră” (1 Petru 3:15).

„vestesc” („katangelo”) – a declarat/vestit moartea şi învierea lui Isus – care este mesajul de bază al Evangheliei – Isus este „Cel trimis” - Mesia (Cristosul) – noi trebuie să fim martorii învierii! – Creştinismul este o religie a învierii! Fără înviere nu ar însemna nimic!

Aplicaţie: Evreii de aici ar fi trebuit să ştie aceste adevăruri, dar nu ştiau – De ce? Pt că erau interesaţi doar de viaţa aceasta pe pământ – ei priveau în Lege doar pt lucruri care să îi binecuvânteze în viaţa aceasta – ei practic aveau o doctrină a prosperităţii! Ei luau doar acele promisiuni ce le aduceau prosperitate materială, DAR neglijeau centrul Legii – pe Isus – Cel care avea să vină să moară pt păcatul lor şisă învie pt a asigura posibilitate de mântuire.
Întrebarea pentru noi: NOI CE CĂUTĂM în religia noastră???
vs.4 – Rezultatul acestei mărturii şi osteneli a fost că „unii” dintre evrei au crezut, dar cei mai mulţi („o mare mulţime”) au fost greci „temători de Dumnezeu” şi multe („nu puţine”) femei influente ale oraşului.
vs.5-9 – Reacţia iudeilor până la urmă nu a fost prea bucuroasă atunci când au văzut efectul Evangheliei.
Invidia lor i-a dus la mituirea unor oameni de nimic (vs.5) dar care au influenţat restul oraşului.
Au aflat unde stăteau Pavel şi Sila (la un anume Iason (vs.6a)
Ne găsindu-i pe Pavel şi Sila, l-au scos la judecată pe Iason (vs.6b-7)

„conducătorii cetăţii” – „politarhi” (gr. „politarches”) – acest titlu este unic, folosit numai în Tesalonic (acest lucru s-a descoperit mult mai târziu).

Acuzaţia – „oamenii aceştia au răscolit lumea....” – cuv. „răscolit” în unele versiuni este tradus ca „întors pe dos”, dar cuv. original înseamnă „a tulbura, deranja” cu referinţă la „lumea”/sistemul roman.

Această acuzaţie este foarte serioasă, fiind de fapt „trădare” faţă de împăratul Romei – aceasta se pedepsea cu moartea în lumea romană. Este de fapt aceiaşi acuzaţie adusă şi lui Isus, de liderii religioşi evrei.
Rezultatul acestor acuzaţii a fost „tulburarea” poporului, dar mai ales a liderilor, care au înţeles că „nu-i de glumă” cu creştinii şi că trebuie să ia nişte măsuri împotriva lor. (vs.8)

Măsura a fost ca să-l facă pe Iason (vs.9) să plătească o garanţie, ca să se asigure că nu vor mai găzdui pe Pavel şi Sila.

Aplicaţie: Cum este mărturia noastră astăzi?
Suntem gata să plătim preţul pt ceea ce credem? ... să suferim pt Evanghelie?

Berea (vs.10-15) - Acceptare!
vs.10 – Sub acoperirea nopţii şi la sfatul fraţilor, Pavel şi Sila au plecat din Tesalonic la Berea – o călătorie de aprox. 70 Km. Se pare căTimotei nu a mers cu ei pentru că probabil a rămas să întărească Biserica din Tesalonic şi avea să se alăture lui Pavel puţin mai târziu, când vor merge în Atena. Mai apoi avea să fie trimis înapoi la Tesalonic ca să întărească din nou biserica de acolo care trecea prin necazuri mari (1 Tes.3:1-3).
Pavel se pare că atunci a scris prima sa epistolă (1 Tesaloniceni) având în vedere că apucase să stea foarte puţin timp cu fraţii din Tesalonic.
vs.11 – Cum erau iudeii din Berea?
„aveau o minte mai deschisă” – „erau mai nobili”.... „mai receptivi cu dorinţa de a învăţa” -nu luau atitudine fără să audă şi să vadăfaptele... despre ce este vorba în ce spunea Pavel.
„studiau Scripturile” („anakrino”) – a investiga, a examina îndeaproape, a pune tot felul de întrebări.

Lui Pavel nu i-a fost teamă de investigarea acestor oameni – o dovadă a credibilităţii Bibliei care este bazată pe adevăr, nu pe minciună sau teroare!
„în fiecare zi” – „cu intensitate” - acest lucru demonstrează multe despre aceşti oameni! – este imaginea omului descris în Ps.1:3 „... şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui...”
Aplicaţie: Ce fel de credincioşi suntem noi astăzi?
Care este Evanghelia noastră?
Cum studiem noi Scripturile?
vs.12 – Reacţii pozitive – este o mare diferenţă la aceşti iudei
„mulţi dintre ei au crezut” (evrei) şi nişte femei influente (greci)
„au primit Cuvântul(gr. „dechomai”) cu toată înflăcărarea(gr. „protumia”) – au acceptat Evanghelia cu toată deschiderea!

Unul dintre convertiţi a fost Sopater, care l-a ajutat în lucrare mai târziu pe Pavel (Fapte 20:4) şi care este acelaşi cu Sosipater din Rom.16:21, care trimitea salutări Bisericii din Roma.
vs.13 – Reacţii negative – Satan a folosit iudeii invidioşi din Tesalonic, care au auzit că Pavel era acum în Berea. Tare s-a mai folosit Satan de aceşti oameni, când privim în capitolele anterioare şi viitoare!

Satan îşi are şi el „misionarii” săi – 2 Cor. 11:13-15 – aceşti antifani ai lui Pavel îl urmăreau peste tot şi au venit şi în Berea după el (vs.13b).
vs.14-15 – intervenţia fraţilor din Berea – credinţa lor a fost practică, ştiind că păstrându-l pe Pavel în viaţă era un câştig pt Evanghelie – astfel l-au trimis la Atena pe mare.
Nu au întârziat – „au trimis imediat” pe Pavel pe mare
Sila şi Timotei „au rămas acolo” – „au perseverat” acolo – probabil cu scopul de a întări bine pe noii fraţi în credinţă – au făcut acest lucru la „porunca” lui Pavel (vs.15b).

Aplicaţie: Ce facem noi pentru Evanghelie astăzi?
Care este aportul nostru pentru înaintarea ei în lumea noastră?

Pentru a urmări "paşii" lui Pavel parcurşi în acest studiu, folosiţi harta de la adresa următoare:rcrwebsite.com/maps/paul2.htm
... si altă hartă care este puţin mai detaliată... conţinând şi oraşele mai mici prin care Pavel a trecut, dar nu s-a oprit:bibletrack.org/notes/image/Paul_second.jpg

Studiu:Florin Enescu

Read More

Fapte 15:36-16:40 - Uşi închise, uşi deschise!

Fapte 15:36-16:40 - Uşi închise, uşi deschise! from William Anderson on Vimeo.

Pentru Apostolul Pavel, Biserica din Antiohia Siriei nu era o parcare, ci o rampă de lansare! El nu credea în existenţa unei „lucrări liniştite” atâta vreme cât erau alte posibilităţi de a vesti Evanghelia şi în alte locuri în lume. Probabil că atitudinea lui Pavel este descrisă foarte bine în cuvintele lui Robertson McQuilken scrise în cartea sa „Marea Omitere”: „Într-o lume în care nouă din zece oameni sunt pierduţi, trei din patru oameni n-au auzit niciodată calea mântuirii şi unu din doi oameni nu pot auzi, Biserica doarme! Se întâmplă acest lucru pentru că oarecum credem că există altă Cale? Sau poate nu ne pasă prea mult!”
Lui Pavel îi păsa şi la fel trebuie să ne pese şi nouă! Astfel Pavel consideră că venise momentul să „o ia din loc” şi face toate pregătirile ceea ce noi cunoaştem că a fost „Cea de-a doua călătorie misionară a lui Pavel”. În textul ce ne stă în faţă observăm câteva elemente noi care ne arată că în ciuda obstacolelor şi dificultăţilor personale, Dumnezeu era încă la lucru!
Un nou partener (15:36-41)
vs.36 - Pavel şi Barnaba erau de acord cu privire la importanţa acestei noi călătorii misionare, dar nu au putut fi de acord cu privire la componenţa echipei lor. Avem aici doi oameni care au adus o mare unitate în Biserica lui Cristos, dar care nu au putut rezolva neînţelegerea dintre ei. Pe cât de neplăcute şi dureroase sunt conflictele, ele există peste tot în istorie, inclusiv în istoria Bisericii, dar Dumnezeu poate trece peste ele şi chiar le poate folosi în împlinirea scopurilor Sale.

vs.37 - Faptul că Barnaba îl prefera pe Marcu nu este o surpriză – ei erau veri, iar legăturile de familie sunt puternice, iar pe dealtă parte, Barnaba era omul care mereu dorea să ajute şi să încurajeze, nu degeaba fusese numit „fiul mângâierii” (Fapte 4:36). El dorea ca Marcu să mai aibe o şansă în lucrarea lui Dumnezeu.

vs.38 - Dar Pavel era total împotriva acestei idei. De ce? În prima lor călătorie misionară, într-un moment critic, Marcu i-a „părăsit” şi „nu i-a însoţit” (Fapte 13:13) – acest lucru a dovedit slăbiciune din partea lui, iar Pavel nu considera să aibe astfel de oameni într-o lucrare aşa de importantă, dar şi plină de greutăţi.

vs.39-41 - „disputa a fost atât de aprinsă încât s-au despărţit!” – cuvântul grecesc este „paroxusmos” şi arată cât de „aprinsă” a fost discuţia lor şi faptul că singura soluţie a fost ca să se despartă!
De obs. este că ei nu s-au despărţit de lucrare, ci pentru lucrare! Au împărţit teritoriul şi astfel Barnaba cu Marcu s-au dus în Cipru (vs.39), iar Pavel cu Sila s-au dus în Siria şi Cilicia (vs.40-41).
Au plecat cu binecuvântarea bisericii din Antiohia (vs.40) – la urma urmei, dintr-o singură echipă misionară a ieşit, într-un mod neaşteptat, două echipe misionare!

Însă, Pavel s-a ales cu un nou partener de lucrare – Sila: unul din liderii bisericii din Biserica din Ierusalim (15:22), un profet (15:32), unul din cei aleşi să ducă hotărârea Bisericii pt cei dintre Neamuri (15:27). Sila este probabil grecescul numelui Saul. El a fost co-autor al epistolei către Tesaloniceni şi a fost secretar al primei epistole a lui Petru (1 Pe.5:12). Ca şi Pavel, era cetăţean roman (Fapte 16:37).

Întrebări?
Cine a avut dreptate aici? Cred că este întrebare greşită, că nu face nici-o diferenţă!
Probabil că amândoi au avut dreptate în unele lucruri, şi amândoi au greşit în anumite lucruri.
Pavel privea oamenii şi se întreba „Ce pot face ei pt Dumnezeu?”
Barnaba privea oamenii şi se întreba „Ce poate face Dumnezeu în şi prin ei?
Ioan Marcu a avut succes în lucrarea lui Dumnezeu, iar Pavel a ajuns să-l aprecieze (Col.4:10) şi să-l dorească în echipa sa (2 Tim.4:11; Filimon 24).

Oameni buni şi evlavioşi ai lui Dumnezeu pot avea neînţelegeri, şi acest lucru este unul din cele mai dureroase! Important este ca lucrarea lui Dumnezeu să nu sufere!
Dumnezeu poate schimba lucrătorii, dar lucrarea Sa trebuie să meargă înainte!
Dacă Dumnezeu ar trebui să aibe lucrători perfecţi, lucrarea Sa n-ar fi niciodată făcută!
Limitele şi imperfecţiunile noastre trebuie să ne facă să depindem mai mult de harul lui Dumnezeu.
2 Cor.3:5-6 „Nu că prin noi înşine suntem destoinici, pretinzând că ceva vine de la noi, ci destoinicia noastră vine de la Dumnezeu, care ne-a şi făcut destoinici să fim slujitorii Noului Legământ, nu al literei, ci al Duhului, pentru că litera ucide, dar Duhul dă viaţă.”
Un nou ajutor (16:1-5)
vs.1 - Pavel şi Sila au sosit în zona „target” dinspre Est şi s-au oprit mai întâi la Derbe şi apoi în Listra, tocmai invers de cum au făcut în prima călătorie (Fapte 14:6-20). Scopul lor era să întărească bisericile formate (15:41 şi confirmare în 16:5).
Ei făceau acest lucru învăţându-i să păzească hotărârile luate de liderii de la Ierusalim (vs.4)
Întărirea lor era în credinţă, iar acest lucru creştea şi mărturia lor înaintea oamenilor, numărul ucenicilor crescând (vs.5).
Timotei probabil a fost rodul cel mai însemnat aici, pentru că el avea să devină ajutorul/asistentul lui Pavel, înlocuindu-l pe Marcu.
Probabil că el se convertise prin lucrarea lui Pavel, când fusese prima dată în Listra, căci Pavel îl numeşte „copilul meu preaiubit”(1 Cor.4:17) şi „adevăratul meu copil în credinţă” (1 Tim.1:2).
În 2 Tim. 1:5, vedem că mama şi bunica lui (evreice) au jucat un rol important în pregătirea lui Timotei de a-l accepta pe Isus.
Timotei fără îndoială asistase la mărturia şi suferinţele lui Pavel din Listra (Fapte 14:19-20 şi 2 Tim.3:10-11) şi a fost pregătit de Duhul în a deveni asistentul şi conlucrătorul cel mai favorit al lui Pavel (Fil. 3:19-23).
vs.2 – Timotei avea o reputaţie foarte bună în bisericile din Listra şi Iconia. Lucrul acesta a condus la alegerea sa de către Pavel. (1 Tim.4:14; 2 Tim.1:6)
vs.3 – decizia lui Pavel ca Timotei să fie circumcis, nu este o contradicţie cu hotărârea de la Ierusalim, care privea păstrarea Evangheliei curate în vederea mântuirii. Aici Pavel a luat o decizie în ceea ce priveşte lucrarea lui Dumnezeu şi eliminarea unor probleme în viitor, având în vedere că Timotei avea să slujească adesea în biserici cu evrei.
vs.4-5 – vedem aici scopul şi rezultatele lucrării lui Pavel împreună cu Timotei – îdemnarea respectării hotărârilor de la Ierusalim şi întărirea bisericilor în credinţă, prin învăţătura curată a Evangheliei.
În anii următori, Timotei avea să joace un rol foarte important în expansiunea şi întărirea Bisericilor plantate. El a călătorit cu Pavel şi adesea el a fost „ambasadorul special” în locurile cu probleme, ca de exemplu Corint. El a devenit păstorul Bisericii din Efes (1 Tim.1:3) şi se pare că s-a alăturat lui Pavel la Roma, chiar înainte ca acesta să fie martirizat (2 Tim.4:21).
O nouă viziune (16:6-40)
În această secţiune Dumnezeu, în ciuda situaţiilor sărace şi potrivnice chiar, deschide noi oportunităţi pentru Evanghelie.
Dumnezeu a deschis uşa (vs.6-12)

După ce Pavel a terminat de vizitat şi întărit bisericiile pe care le plantase, el a considerat că este timpul să încerce noi teritorii – a încercat să meargă în Asia Mică şi Bitinia, dar Domnul le-a închis uşa! – aceasta înseamnă cuvintele „au fost opriţi de Duhul Sfânt” (vs.6) şi „Duhul lui Isus nu le-a dat voie” (vs.7). Lucrul acesta nu a fost uşor pt Pavel, după ce lucrurile merseseră aşa de lin, iar acum era aşa de dornic de misiune.
Aplicaţii:
Nu vedem şi nu ştim întotdeauna care este voia lui Dumnezeu – dacă nici chiar „marele Pavel” nu a ştiut aici planurile lui Dumnezeu, iar lucrul acest trebuie să fie încurajator pt noi.
Când Dumnezeu închide o uşă, El va deschide alta! (sau El va deschide o fereastră).

vs.8-10 – Dumnezeu a deschis o uşă spre Macedonia (Europa) – de observat cum a descoperit-o Pavel:
„au trecut... şi s-au dus în Misia” (vs.8) – au insistat! (au perseverat)
„Pavel a văzut o viziune” (vs.9) – Dumnezeu a vorbit! – printr-un mod deja cunoscut de noi de la Petru – Fapte 10.
„am căutat imediat să ne ducem” (vs.10a) – au ascultat! – este important să asculţi imediat când Dumnezeu îţi arată o cale. Concluzia a fost aflarea voii lui Dumnezeu! (vs.10b)
De obs. în vs.10 exprimarea autorului prin (noi) „am căutat” şi „să ne ducem” – lucru ce ne arată că aici Luca, doctorul, i s-a alăturat lui Pavel în călătoria sa. Din 17:1, Luca din noi vorbeşte despre „ei”... urmând să li se alăture în cap.20:5-10 şi în cap. 27:1-28:16.
vs.11-12 – de la Troa la Filipi, prin Neapolis – o călătorie de 250 Km, ce dura vreo 2 zile, iar mai târziu (Fapte 20:6) avea să dureze 5 zile datorită vântului potrivnic.
Filipi este un loc interesant:
„cea dintâi” localitate din Macedonia (care era împărţită în 4 regiuni administrative) – era la marginea regiunii numite Amfipolis şi
„o colonie” care deţinea „dreptul italic” ce îi conferea egalitate în privilegii cu Roma: scutire de impozite, independenţă administrativă, cetăţenie romană locuitorilor ei, care erau colonişti romani de origine traco-ilirică şi flotantă, printre care şi evrei.
Pentru aceste privilegii, cetăţenii trebuiau să fie loiali Romei, să respecte legile Romei şi să dea cinste împăratului roman.

Dumnezeu a deschis inima Lidiei (vs. 13-15)

Dumnezeu nu deschide numai uşi spre locuri, dar şi spre inimile oamenilor! Este interesant cum a acţionat Pavel şi echipa sa:
nu s-au grăbit să predice Evanghelia, deşi ştiau că Dumnezeu îi chemase acolo tocmai pt acest scop. Este deci important să ştii nu numai LOCUL, dar şi CÂND şi UNDE să lucrezi pt Domnul.
„au rămas câteva zile” (vs.12b) – probabil că s-au odihnit, s-au rugat şi au făcut planuri „survolând terenul” din Filipi.
vs.13 ne arată că în Filipi nu erau mulţi evrei, nici măcar 10 bărbaţi ca să fie suficient pt a avea o sinagogă – astfel obiceiul era să se strângă la râu pt rugăciune.
Faptul că Pavel vorbeşte femeilor de acolo este o dovadă de lipsă de prejudecăţi din partea sa, ca rabin evreu.
vs.14 ne face cunoştinţă cu Lidia – o vânzătoare de purpură din Tiatira, dar care era interesată mai multe decât a face bani – era o „temătoare de Dumnezeu” care îi plăcea să asculte învăţăturile lui Dumnezeu, care „i-a deschis inima” spre Evanghelie.
vs.15 – ascultarea ei cu credinţă şi o inimă deschisă a dus la mântuirea ei şi a familiei ei.
Avem aici o imagine frumoasă şi clară a ceea ce produce mântuirea în viaţa unui om: auzirea Cuvântului, care producecredinţă în inima deschisă şi se confirmă prin identificarea cu Isus, prin botezul în apă.

Dumnezeu a deschis uşile închisorii (vs.16-40)

Este imposibil ca Satan să stea cu „mânile-n sân” atunci când lucrarea Domnului este făcută de copiii/lucrătorii Săi. Ne-am întreba oare cum avea să intervină aici Satan? ... şi iată cum a făcut-o:
vs.16 – instrumentul – „o sclavă cu duh de ghicire” – ce era o sursă mare de câştig material pt stăpânii ei.
vs.17-24 – acţiunea – „promovarea” lucrării lui Dumnezeu – amestecarea lucrurilor lui Dumnezeu cu ale celui rău.
Reacţia lui Pavel a fost promtă (vs.18) – s-a împotrivit duhului care le „făcea reclamă” – l-a scos afară din ea în Numele lui Isus.
Reacţia stăpânilor sclavei (vs.19) – au sechestrat pe Pavel şi Sila şi i-au dus la autorităţi, unde s-au plâns de pierderea forţei de muncă „mascată” – vs.20 „ne tulbură cetatea” – vs.21 „ne vestesc obiceiuri interzise” de legea romană.
Reacţia poporului şi liderilor(vs.22) – s-au ridicat împotriva lor şi i-au pedepsit prin biciuire şi întemniţare (vs.23)

vs.25-40 – Reacţia lui Dumnezeu – El intervine!
vs.25 – de observat ce făceau Pavel şi Sila în închisoare, în butuci – îl lăudau pe Dumnezeu – probabil că şi-au adus aminte cuvintele Domnului Isus din din Matei 5:10-12 – „10 Ferice de cei persecutaţi din pricina dreptăţii, căci a lor este Împărăţia Cerurilor! 11 Ferice de voi când oameniivă insultă, vă persecută şi spun tot felul de lucruri rele, (minţind) împotriva voastră, din pricina Mea! 12 Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri! Căci tot aşa i-au persecutat şi pe profeţii dinaintea voastră!”
Aplicaţie: Ce facem noi în mijlocul durerilor, problemelor? – Rugăciunea şi lauda adusă Domnului sunt arme puternice în situaţii ca acestea! (2 Cron.20:1-22; Fapte 4:23-37) dar sunt şi o puternică mărturie înaintea oamenilor care ne sunt în preajmă! (vs.25)
vs.26 – Dumnezeu nu a întârziat să intervină pt Pavel şi Sila - „Căci ochii Domnului sunt peste cei drepţi, iar urechile Lui iau aminte la rugăciunea lor. Faţa Domnului însă este împotriva celor ce săvârşesc răul!“ (1 Petru 3:12)
vs. 27-28 – reacţia temicerului de a se executa singur, crezând că închisoarea este goală, iar el oricum trebuia să plătească cu viaţa evadarea unor deţinuţi.
reacţia lui Pavel care a intervenit promt şi a nu lăsa un măcel să se întâmple acolo – o dovadă de altruism şi lipsă de răzbunare.

vs.29-34 – aici vedem scopul tuturor lucrurilor întâmplate până acum – mântuirea temnicerului şi a casei lui.
Mântuirea este personală, nu în grup („tu şi casa ta”) – textul de faţă ne arată felul cum decizia capului familiei (temnicerul) a înfluenţat întreaga sa familie.
La fel s-a întâmplat şi în casa lui Corneliu (Fapte 10) – cei de acolo erau îndeajuns de maturi pt a „crede în Domnul Isus” (10:24) şi a înţelege Cuvântul pt a crede (10:44; 11:15-17; 15:7-9)
Felul de comportare al temnicerului arată convertirea lui reală (vs.33-34)

vs.35-40 – este interesantă atitudinea lui Pavel de aceasta dată – el face uz de calitatea sa de cetăţean roman – probabil că a creat ocazia de a vesti Evanghelia şi oficialităţilor din Filipi, dar să şi lase o mărturie bună în acest oraş, unde ei fuseseră acuzaţi şi judecaţi pe nedrept. El se mai foloseşte de acelaşi lucru pt a ajunge la Roma (de ex. Fapte 25: 11).
vs.40 – Pavel nu a plecat din Filipi înainte de a merge la biserica din casa Lidiei – precum vedem, acolo existau „fraţi” şi Pavel a avut grije casă-i încurajeze.
De obs. Este faptul că Luca nu se mai include în echipa lui Pavel când a plecat din Filipi. Se pare că el a rămas în Filipi, poate că a şi slujit bisericii formate de acolo.

În acest capitol am învăţat că...
Lucrarea lui Dumnezeu înaintează oricum în ciuda dificultăţilor de tot felul.
Uneori oamenii lui Dumnezeu au unele probleme între ei şi uneori problemele vin din afară.
Oamenii nu vin toţi la fel la Dumnezeu. Timotei a venit prin influenţa mamei şi bunicii lui. Lidia a fost mântuită printr-o discuţie pe marginea râului, la o întâlnire de rugăciune. Temnicerul din Filip a venit la Dumnezeu printr-un cutremur şi o conversaţie dramatică: acum era să se sinucidă şi peste câteva momente a devenit un copil al lui Dumnezeu! Deci oameni diferiţi, cu experienţe diferite, dar toţi schimbaţi şi transformaţi prin harul lui Isus!
Alţiii nu ştiu cum să fie mântuiţi – au nevoie ca cineva să le spună simplu planul de mântuire a lui Dumnezeu prin Isus Cristos.
Cine o să le spună? Eşti gata să fii folosit de Dumnezeu?
Eşti gata să intri pe „uşile deschise” de Dumnezeu

Pentru a urmări "paşii" lui Pavel parcurşi în acest studiu, folosiţi harta de la adresa următoare

rcrwebsite.com/maps/paul2.htm

Studiu:Florin Enescu

Read More