Fapte 13:1-13 - Trimişi de Duhul!

Fapte 13:1-13 - Trimişi de Duhul! from William Anderson on Vimeo.

Capitolul 13 al „Faptelor” începe o altă fază a istorisirii făcute de Luca asupra răspândirii Evangheliei. Isus le spusese ucenicilor înainte de a se înălţa că atunci când Duhul Sfânt se va coborâ peste ei, ei vor deveni martori ai Săi „în Ierusalim, Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului”(Fapte 1:8). Primele 12 cap. acoperă în principal răspândirea Evangheliei „în Ierusalim, Iudeea, în Samaria”, deşi am avut mici indicatori ai faptului că Evanghelia începuse să se răspândească şi în alte părţi, respectiv la Neamuri.

Însă, până acum răspândirea Evangheliei a avut un caracter „accidental”, dar din acest capitol, vom vedea cum răspândirea Evangheliei capătă un caracter „intenţional”. Dacă până acum lucruri ca persecuţia, vedenii, călăuzirea directă a Duhului a dus Evanghelia în toate aceste zone ale Israelului, acum vom vedea că Dumnezeu va porni ceea ce noi numim astăzi „misiune” - aici avem începuturile misiunii creştine sau a mişcării misionare a creştinismului. De atunci şi până în zilele noastre, creştinismul s-a răspândit permanent în toată lumea, misionarismul fiind o parte integrantă a Bisericii.

Întrebarea se pune dacă Biserica de astăzi este misionară? ... dacă noi, cei ce formăm Biserica lui Cristos de astăzi, suntem misionari? Este biserica ta o biserică misionară? Dacă da, cum se caracterizează misiunea noastră?

Fapte 13 ne oferă deci începuturile misiunii adevărate – o misiune izvorâtă din inima lui Dumnezeu, comunicată prin Duhul Sfânt şi îndeplinită prin oameni simpli, dar dedicaţi lui Dumnezeu.

La sfârşitul cap.11 am văzut cum în Antiohia se forma şi să întărea tot mai mult Biserica, iar Barnaba, după ce a mers după Saul/Pavel în Tars, l-a adus acolo şi timp de un an au lucrat la întărirea prin învăţătură a acestei biserici (11:26). În acest timp în Iudeea şi respectiv Ierusalim era mare foamete şi Biserica de acolo suferea. Astfel Biserica din Antiohia a trimis ajutor şi au făcut-o prin Barnaba şi Saul. În cap. 12 am văzut că „aceeiaşi vreme” un alt val de persecuţie a lovit Biserica din Ierusalim, instrumentul fiind regele Irod Agripa I. Dar deşi totul parcă mergea împotriva Evangheliei, şi Petru liderul cheie al Bisericii fiind arestat şi urma să fie executat, am văzut cum Dumnezeu era în control: Petru a fost eliberat, Irod a murit „mâncat de viermi” iar Evanghelia a continuat să înainteze şi să fie răspândită. Astfel Barnaba şi Saul, încheindu-şi misiunea în Ierusalim, s-au întors în Biserica din Antiohia, luând cu ei şi pe Ioan Marcu, nepotul lui Barnaba (12:24-25).

Antiohia Siriei (vs.1-3) – TRIMITEREA

(vs.1) „erau nişte profeţi şi învăţători”
Profeţi
lucrarea lor nu era izolată doar pt o biserică locală, ci pt toate bisericile
vorbea sub influenţa directă a Duhului pt a arăta inima lui Dumnezeu la un moment dat – lucrarea lor era mai „spontană”
1 Cor. 14:3 – lucrare profetului este de „zidire, încurajare şi mângâiere”
Învăţători
Cei care „echipează” biserica în toate învăţăturile vieţii de credinţă
Este cel care în mod sistematic învaţă biserica Cuvântul lui Dumnezeu

În spatele acestor slujiri stau darurile Duhului Sfânt care sunt „pentru echiparea sfinţilor pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos....” (Efeseni 4:12)

Luca menţionează 5 oameni dintre aceşti „profeţi şi învăţători” care fără îndoială erau liderii Bisericii din Antiohia, ce devenise acum centrul lucrării de răspândirea a Evangheliei. Aici aveau să se pună bazele misiunii creştine şi iată pe cine a folosit Dumnezeu şi cum s-a întâmplat asta!
Barnaba – „Fiul mângâierii” - evreu, originar din Cipru, un bărbat de încredere din Biserica din Ierusalim (Fapte 4:36-37; 9:27; 11:22-26), cel care a avut curajul să se apropie de Saul, după convertirea lui.
Simeon, numit şi Niger („cel negru”), originar probabil din Nigeria de azi.
Lucius din Cirena, probabil adus la credinţă de Simeon – se poate să fi fost unul din întemeietorii bisericii din Antiohia (11:20).
Manaen – probabil frate vitreg cu Irod Antipa (cel care omorâse pe Ioan Botezătorul şi judecase pe Isus) - o lecţie pt noi a harului lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii.
Saul – din Tars, evreu, cetăţean roman, fost fariseu înrăit şi membru al Sinedriului, prigonitor al Bisericii. Este „cel de pe urmă” menţionat aici, dar avea să devină „cel dintâi” în planul lui Dumnezeu de răspândire a Evangheliei Sale în toată lumea.

(vs.2a) „în timp ce slujeau ei Domnului şi posteau” – aceasta este o lucrare de închinare:
de adorare, mulţumire şi laudă
de pătrundere/înţelegere a caracterului lui Dumnezeu
de seriozitate şi jertfire - postul
A sluji Domnului nu este acelaşi lucru cu a sluji pentru Domnul!
diferenţa o face postul (dezlipirea de lucrurile obişnuite)
focusul nostru este Dumnezeu, nu faptele noastre pt El şi nici măcar aflarea voii Sale pt/cu noi
exemplul rugăciunii „Tatăl nostru”
Aplicaţie:
Aceasta este o lecţie foarte importantă pentru Biserica Lui de azi. În lumea aceasta plină de activitate şi planuri... de viteză, de informaţii... a sluji Domnului este probabil cel mai neglijat aspect al vieţii de credinţă – personal şi ca biserici locale.

(vs.2b) „Duhul Sfânt le-a zis....”
Cum a vorbit Duhul? – probabil că prin unul sau mai mulţi din profeţii din biserică

Cipru (vs.4-12) - OPOZIŢIA

vs. 4a - „trimişi de Duhul Sfânt” – partea lui Dumnezeu
vs. 4b – „s-au dus în Seleucia” – partea umană - oraşul port, de unde au plecat spre Cipru.

vs.5 - Au navigat pe insula Cipru – de unde era Barnaba – un oraş extraordinar, de vacanţă
Salamis, era la marginea Ciprului (Sud), unde au „predicat Cuvântul” şi asta în sinagogile iudeilor, lucru ce ne arată populaţia bogată în evrei
Pafos, era la marginea cealaltă a Ciprului (Nord) – un oraş de vis, numit „Insula Fericirii” unde aveau templul zeiţei Venus (zeiţa sexului), un loc deci de păcat.
Ioan Marcu era „ajutor” – „asistent” pt. Saul şi Barnaba
Bar Isus (vs.6) - („Fiul lui Isus”, „Fiul Salvării”) – un evreu
Vrăjitor – magician
Profet mincinos
Sergius Paulus (vs.7) – proconsulul în Pafos, guvernator al unei provincii senatoriale, numit de senatul Imperiului Roman.
era un „om inteligent” (vs.7a) – istoria îl prezintă ca fiind un un om foarte capabil – dintr-o familie importantă, foarte des întâlnită în istoria romană, a scris câteva cărţi...
a chemat la el pe Barnaba şi Saul, ca să-i asculte despre credinţa lor (vs.7b)
Elima (vs.8) - (grec. „vrăjitor”) – a încercat să se opună lucrării Duhului Sfânt în inima lui Sergiu Paulus.
Pavel – plin de Duhul Sfânt (vs.9)
„numit şi Pavel” – numele lui grecesc „Paulus” (Mic) – evreii din diaspora aveau de obicei două nume şi foloseau mai mult numele grecesc
a înţeles cine era Elima: „viclean”, „fiu al diavolului”
a înţeles ce scop avea: „înşelător”, „duşman al dreptăţii”, „să îndepărteze pe proconsul de la credinţă” (vs.8b)
a rostit judecata lui Dumnezeu peste el (vs.11) – a orbit

Proconsulul s-a întors la Cristos (vs.12)
„a văzut” puterea lui Dumnezeu
„a crezut”
era „uluit” de învăţătura Domnului

Perga (vs.13) – DESPĂRŢIREA

De ce s-a „despărţit” Ioan Marcu de Pavel şi Barnaba?
i s-o fi făcut „dor de casă”? (Ierusalim)
o fi fost gelos sau invidios pe Pavel, că acum el era lider? („Pavel şi cei ce erau cu el...”)
i-o fi fost frică de călătoria ce urma – trebuiau să treacă prin nişte munţi, unde se ştia că erau foarte multe bande de tâlhari (referinţa în 2 Cor. 11:26)
din cauza sănătăţii precare a lui Pavel (Gal. 4:13)

Pavel nu a apreciat acest lucru la Ioan Marcu, astfel încât mai târziu nu-l mai doreşte în echipa sa (Fapte 15:36-38) – motivul a fost „pentru că îi părăsise”

A fost bine sau greşit?
Dumnezeu avea să folosească pe Pavel mai departe pt răspândirea Evangheliei în toată lumea
Dumnezeu avea să folosească pe Marcu să scrie „Evanghelia” ce-i poartă numele, deşi se cunoaşte că este istoria lui Isus dată de Petru.
Mai târziu, Pavel îl va chema pe Marcu să-i fie alături (2 Tim.4:11)

Lecţii din acest pasaj:

Dumnezeu vrea ca Evanghelia să înainteze – calea este misiunea!
Avem nevoie de:
a sluji Domnului – a căuta faţa Lui
„umplerea Duhului” pentru a fi conduşi în lucrarea lui Dumnezeu
a susţine lucrarea de misiune – poate nu mergi tu, dar poţi să susţii pe cei care vor merge.
Studiu:Florin Enescu

Read More

Fapte 12 - Dumnezeu este în control!

Probabil cu toţii am auzit cuvintele „Viaţa nu este dreaptă!” şi fiecare dintre noi ştim şi am experimentat acest adevăr neplăcut, chiar durereros al vieţii. Trăim într-o lume plină de durere şi nedreptăţi – la mai tot pasul aceste lucruri ne „rânjesc” în faţă şi ne provoacă să luăm atitudine. Dar, chiar: Ce facem cu aceste lucruri? Cum dăm înainte fără să fim copleşiţi, descurajaţi şi fără să ne compromitem în mizerii de tot felul?

Pe lângă diferitele atitudini de supărare şi revoltă sau indiferenţă, în funcţie dacă ne „strânge uşa” sau nu, pe care le încercăm mai cu toţii, mai apare şi varianta care ne îndeamnă promiţător „Vino la Isus şi totul se va schimba!” Ce-i drept, în lumea noastră în care problemele de tot felul se înmulţesc şi soluţii sunt tot mai puţine, iar disperarea şi stresul sunt în creştere, pică bine cuvintele acestea puse pe seama lui Isus! Dar, oare este aşa?... este adevărat? Isus schimbă totul?... chiar totul???

În capitolul 4 („Înfruntând Persecuţia”) ne aminteam de cuvintele Domnului Isus din Ioan 16:33 – „... În lume veţi avea necazuri; dar curaj, Eu am învins lumea!” şi din Matei 5:10-12 – „10 Ferice de cei persecutaţi din pricina dreptăţii, căci a lor este Împărăţia Cerurilor! 11 Ferice de voi când oamenii vă insultă, vă persecută şi spun tot felul de lucruri rele, (minţind) împotriva voastră, din pricina Mea! 12 Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri! Căci tot aşa i-au persecutat şi pe profeţii dinaintea voastră!”

Deci, vedem că Isus nu susţine dictonul de mai sus şi de fapt ne învaţă că viaţa este adesea nedreaptă, numai că se merită să suferi „din pricina” Lui, necazurile, persecuţiile prin insultă, răutăţi, minciuni fiind starea normală a vieţii credinciosului în lumea despre care ne profeţeşte Isus. Ba chiar mai mult, Isus ne îndeamnă/porunceşte să ne bucurăm când experimentăm aceste lucruri datorită Lui, pentru că ele sunt dovezi că suntem pe calea Lui şi că suntem mai aproape de cer.

Capitolul 12 al „Faptelor” ne oferă unul din devărurile despre Dumnezeu care ne dă speranţa şi credinţa lucrurilor de mai sus – Adevărul că DUMNEZEU ESTE TOT TIMPUL ÎN CONTROL!!! Protagonistul acestui capitol este pentru ultima dată (în relatarea scrierii Faptelor) apostolul Petru. El avea să experimenteze lucruri extraordinare din princina lui Cristos, de la arestare şi întemniţare pentru a fi executat şi până la eliberarea miraculoasă făcută de Dumnezeu printr-un înger. Probabil că la aceste experienţe se gândea Petru cu ani mai târziu când scria Bisericii din diaspora citând Psalmul 34:15-16 care zice:

„Căci ochii Domnului sunt peste cei drepţi, iar urechile Lui iau aminte la rugăciunea lor. Faţa Domnului însă este împotriva celor ce săvârşesc răul!“ (1 Petru 3:12)

Acest verset este cea mai bună descriere (plan) a ceea ce se petrece în cap.12 din relatarea Faptelor lui Luca. Totodată prin acest capitol putem înţelege personal şi practic implicaţiile faptului că Dumnezeu are totul sub control.

I. Dumnezeu vede încercările noastre (vs. 1-4)

„Căci ochii Domnului sunt peste cei drepţi…”
„Cam în aceeaşi vreme...” – contextul lucrurilor care le-am parcurs în cap. anterioare. Dacă în timp ce Evanghelia se răspândea la Neamuri şi pentru o vreme în Iudeea se mai liniştise atmosfera, în Ierusalim avea să înceapă un nou val de persecuţii împotriva creştinilor.
Dumnezeu vedea ce făcea regele Irod, Bisericii Sale. Cine era acest Irod??? Iar dăm de el aici?... nu murise în Matei 2? Ce trebuie ştiut este că „Irod” este un nume de familie/dinastie:

Irod ce Mare (37-4 î.Cr.), cel care a ordonat uciderea pruncilor din Betleem, era un idumeu (descendent din Esau) care s-a căsătorit cu Mariamne, descendentă din dinastia Macabeilor (o familie de evrei patrioţi din secolele II-I î.Hr., care au luptat pentru eliberarea Iudeei de sub dominaţia eleno-siriană seleucidă.) Mariamne a fost una din cele 8 soţii ale lui Irod şi una din cele 6 pe care le-a ucis. Înainte să moară, ea i-a dat naştere unui fiu – Aristobul, unul din cei 15 fii ai lui Irod pe care i-a omorât. Dar înainte să moară, Aristobul a avut un fiu, Irod Agripa. Mama lui Aristobul, dânduşi seama de pericolul ce-l păştea, l-a trimis pe Irod Agripa pe o corabie la Roma, unde a devenit prieten bun cu Caligula, un depravat, care atunci când a ajuns la putere l-a pus pe Irod Agripa rege peste Iudeea şi Samaria.
Irod Agripa neplăcut de evrei pentru că nu era pur evreu, deşi era un circumcis şi foarte interesat de cultura şi tradiţiile evreieşti, s-a gândit că persecutând Biserica îşi va demostra loialitatea sa faţă de tradiţiile părinţilor şi astfel va câştiga acceptarea evreilor mult râvnită de el.
Irod arestase mai mulţi credincioşi (vs.1), printre care şi pe Iacov, fratele lui Ioan, pe care a poruncit să-l decapiteze. Astfel Iacov a devenit primul apostol martirizat.
În Mat.20:20-28, Ioan şi Iacov, împreună cu mama lor au cerut lui Isus să stea în glorie lângă El. Isus le-a spus că fără suferinţă nu este glorie, întrebându-i dacă vor putea suferi ca El (paharul şi botezul), la care au răspuns că „Da!”, neştiind ce se va întâmpla cu ei: Iacov avea să fie arestat şi decapitat (vs.2), iar Ioan, supă ce s-a încercat uciderea lui prin scufundare în ulei încins, a fost exilat în Patmos.
De obs. că Iacov apostolul nu a mai fost înlocuit între cei 12... murise ca martir, nu ca Iuda trădător.

Aplicaţie: până unde va merge slujirea noastră?
Irod s-a gândit să forţeze nota! (vs.3-4) „Dacă s-au bucurat că l-am omorât pe Iacov, dar oare cât se vor bucura şi mă vor aprecia dacă-l voi prinde şi executa pe marele apostol Petru???” trebuie să se fii gândit regele Irod, în dorinţa sa după aprecierea poporului.
Dumnezeu a permis să fie arestat Petru de către Irod. Nimic nu se întâmplă fără permisiunea lui Dumnezeu. (exemplul vieţii lui Iov)
Irod s-a asigurat că Petru nu va scăpa – „patru grupe de soldaţi”
Irod nu s-a grăbit, din cel puţin 3 motive: 1. ca să arate evreilor cât de respectuos era el faţă de sărbătoarea Paştelui; 2. îi era frică de o răscoală, căci de Paşti venea foarte multă lume la Ierusalim, chiar creştini; 3. dorea toată atenţia poporului când avea să-l execute pe marele apostol.
Numic nu-l va opri pe Dumnezeu în planul Său. De ce? Pentru că El este în control şi este SUVERAN!

II. Dumnezeu aude rugăciunile noastre (vs. 5-17)

„…iar urechile Lui iau aminte la rugăciunea lor…”
Biserica se ruga (vs.5)
„cu înflăcărare” – gr. „ektenes” (termen medical ce descrie întinderea la limite a unui muşchi)
timp de o săptămână! – nu aveau alte şanse!
„lui Dumnezeu” – Celui Suveran – încredinţaţi de puterea Sa!
„pentru Petru” – specific!

Aplicaţii:
Rugăciunea trebuie să fie opţiunea noastră nr. 1. – „Cheamă-mă în ziua necazului; Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” (Ps.50:15)
Să nu subestimăm puterea Bisericii care se roagă!
Rugăciunea trebuie susţinută de efort îndelungat! (Perseverenţa)
Petru dormea (vs.6) – dacă am fi legaţi între 2 soldaţi romani şi a 2a zi ai fi executat, ai putea dormi în noaptea aceea? Este uimitor cât de bine dormea Petru şi este amuzant că îngerul a trebuit să-l înghiontească (vs.7). Pacea şi liniştea lui Petru trebuie să fi fost din încrederea sa în adevărul că „Ochii Domnului sunt peste cei drepţi...” (Ps.34:15)
Petru eliberat (vs.7-17)
Îngerul îl eliberează (vs.7) – sunt unii care încearcă să elimine supranaturalul din aceast eveniment – cum că „un înger” poate fi tradus şi „un mesager”... cu alte cuvinte o „pilă” de-a ucenicilor din Biserica Ierusalimului. Ridicol! Toate elementele din text ne arată faptul că Dumnezeu a intervenit „supranatural” răspunzând rugăciunilor Bisericii.
Petru ascultă (vs.8-11) – Dumnezeu lucrează împreună cu noi... El face minunile, dar noi trebuie să facem partea noastră!
Petru se duce la fraţi (vs.12-16) – probabil că ştia că ei se roagă pt el... şi ştia şi unde se strângeau „mulţi”(vs.12b) acasă la Ioan Marcu, nepotul lui Barnaba. El este cel care a scris Evanghelia lui Marcu, care este de fapt Evanghelia lui Petru.
Roda şi ucenicii prin reacţiile lor ne amintesc de cât de slabi suntem în mijlocul evenimentelor, chiar şi atunci când facem ce trebuie!
„este îngerul lui” – evreii credeau că fiecare are un înger păzitor şi Isus cam susţine acest lucru (Matei 18:10) – dar ei mai credeau că atunci când cineva murea lua forma unui înger... la asta trebuie să se fi referit aici ucenicii... că Petru murise şi acum spiritul lui îi vizita...
Petru mărturiseşte (vs.17) – Petru a trebuit să-i liniştească pentru că apariţia sa trebuie să fi provocat o mare euforie!
Petru a dat glorie Domnului pt minunea ce se întâmplase cu el şi probabil le-a mulţumit pt rugăciuni.
Iacov menţionat aici este unul din fraţii Domnului (Mat.5:13), care a devenit lider al Bisericii din Ierusalim, aşa cum o să-l vedem în Fapte 15:13; Gal.1:19). El este autorul Epistolei lui Iacov, aşa cum mai avem şi Epistola lui Iuda, un alt frate al lui Isus.
Unde s-a dus Petru după această întâlnire, nimeni nu ştie! Îl mai vedem puţin în cap. 15 la Consiliul Bisericii din Ierusalim, apoi dispare din relatările lui Luca, făcând loc apostolului Neamurilor, Pavel.

Aplicaţii: Când nu mai este nicio şansă omeneşte să nu ne pierdem inima, speranţa! Dumnezeu este în control şi cel mai bine este să apelăm la El! Dumnezeu nu se opreşte în limitările noastre... în necredinţa şi neputinţele noastre! Totuşi Dumnezeu alege să se folosească de noi, în ciuda limitărilor noastre, de aceea lucrul cel mai bun care putem face este RUGĂCIUNEA! Să ne rugăm pentru cei întemniţaţi pentru Cristos! Sunt mulţi astăzi care suferă închişi pentru credinţă.
„Amintiţi-vă de cei care sunt închişi, ca şi cum aţi fi închişi împreună cu ei, şi de cei care sunt torturaţi, ca şi cum voi înşivă aţi fi în suferinţă!” (Evrei 13:3)

III. Dumnezeu este apărarea noastră (vs. 18-25)

„Faţa Domnului însă, este împotriva celor ce săvârşesc răul!”
Ne putem imagina consternarea gărzilor la următorul schimb de tură (vs.18).
Legea romană spunea că că evadarea unui deţinut era pedepsită prin pedeapsa deţinutului, şi deşi în jurisdicţia lui Irod nu era obligatorie legea romană, fiind un Irod, el a poruncit executarea gărzilor. (vs.19)
(vs.20) Populaţia Tirului şi Sidonului erau dependenţi de evrei în privinţa mâncării (lucru care se vedea şi pe vremea lui Ezra - 3:7) şi căzuseră în dizgraţia regelui Irod. Aceştia au tras nişte sfori politice pentru a rezolva problema, mituindu-l pe Blastus, funcţionar de rang superior care supraveghea locuinţa regelui, cât şi afacerile lui personale.
vs.21-23 ne arată despre „o zi hotărâtă” , un eveniment pe care istoricul contemporan Flavius Josefus ne spune ca Irod s-a dus la Cezareea pentru a da spectacole în cinstea împăratului Claudius. (Cezareea fusese zidită de Irod cel Mare, bunicul lui Agripa I, în cinstea lui Cezar). Fiind îmbrăcat într-o mantie foarte strălucitoare, linguşitorii săi l-au aclamat ca pe un zeu, iar Irod nu i-a mustrat. În acele clipe l-au apucat nişte dureri îngrozitoare, murind după 5 zile. (vezi Josefus, Antich., 19.8.2) Se pare că a murit datorită unor viermi intestinali.

nu ştim ce a spus Irod în discursul său, dar ştim de ce a spus – ca să impresioneze poporul şi să fie aclamat ca un zeu.

Isaia 42:8 „Eu sunt DOMNUL; acesta este Numele Meu! Nu-Mi voi da slava altuia şi nici lauda cuvenită Mie, idolilor!”
Astfel cuvântul lui Dumnezeu s-a împlinit! Şi chiar şi cuvintele psalmistului „Faţa Domnului însă, este împotriva celor ce săvârşesc răul!”
vs.24 – „Cuvântul lui Dumnezeu continua să înainteze şi să fie răspândit.” - aici avem iar unul din sumarele pe care ni le oferă Luca din când în când în istorisirea „Faptelor”.

Dumnezeu nu poate fi oprit în planul Său! Planul său este RĂSPÂNDIREA EVANGHELIEI FIULUI SĂU şi nimic nu-L poate opri!
La începutul cap.12, Irod părea aşa de în control asupra întregei situaţii, dar la sfârşitul cap.12, vedem cu de fapt Dumnezeu a fost şi este în control mereu!
„Căci ochii Domnului sunt peste cei drepţi, iar urechile Lui iau aminte la rugăciunea lor. Faţa Domnului însă este împotriva celor ce săvârşesc răul!“ (1 Petru 3:12)
Ce învăţăm practic pentru noi astăzi din acest adevăr?
Partea noastră cea mai importantă este SĂ NE RUGĂM Lui:
să intervină în problemele pe care le întâlnim
să se ocupe El de duşmani
să ne conducă în lucrurile şi locurile care vor facilita planul Evangheliei Sale (aşa cum îi vedem că au făcut Barnaba şi pe Saul, care au luat cu ei pe Ioan Marcu).
Secretul înaintării Evangheliei este BISERICA PE GENUNCHI!
Misionarul Isobel Kuhn se ruga aşa când trecea prin probleme: „Dacă acest obstacol este de la Tine Doamne, îl accept! Dar dacă este de la Satan, îl refuz cu toate lucrările sale în numele Calvarului.”
Dr. Alan Redpath spunea adesea „Să ne păstrăm feţele în sus şi genunchii jos, căci suntem de partea victoriei!”
„Dumnezeu lucrează când bisericile se roagă, iar Satan încă tremură când vede pe cel mai slab credincios pe genunchi.”
Studiu: Florin Enescu

Read More

Fapte 11 - Mântuire fără limite!

Fapte 11 - Mântuire fără limite! from William Anderson on Vimeo.

Pentru evreii din timpurile biblice lumea era împărţită în două grupuri: Evreii şi Neamurile. În planul lui Dumnezeu, evreii trebuiau să fie o mărturie pentru toate popoarele a felului cum trebuie să trăiască şi în cine să creadă (Isaia 42:6). Dar de-alungul timpului însă ei au uitat de acest scop al lui Dumnezeu cu ei. În loc să se mai considere o lumină pentru celelalte popoare, evreii au început să desconsidere pe toţi ceilalţi, căutând să-i evite cu orice preţ. Însă pentru cei care vroiau cu tot dinadinsul să se bucure de Dumnezeul lor, au inventat legi şi tradiţii prin care orice neevreu trebuia să devină evreu pentru a fi acceptat.
Ştiind aceste lucruri, vă puteţi imagina ce şoc trebuie să fi avut credincioşii evrei din Iudeea când au auzit că Petru a avut „obrăznicia” să intre în casa lui Corneliu, un păgân, şi să stea la masă cu el şi familia sa.

Capitolul 11 din Fapte ne prezintă reacţiile şi exemplul credincioşilor evrei faţă de credincioşii dintre neamuri şi putem învăţa principii practice a felului cum să ne comportăm în lume şi unii cu alţii.

vs.1-3 – Critica adusă de „creştinii circumcişi”
Întorcându-se la Ierusalim, Petru întâlneşte partida legalistă a „celor circumcişi” care l-au „luat de urechi” imediat pentru comportamentul său nesăbuit de a avea „părtăşie” cu păgânii. Trebuie să nu uităm că aceşti creştini nu înţelegeau relaţia dintre Lege şi Har, dintre Evrei şi Neamuri, dintre Israel şi Biserică. Astăzi noi avem epistolele către Romani, Galateni, Efeseni şi Evrei, cuvintele explicative ale acestor principii, date de Dumnezeu prin Pavel
„îl criticau” – are la bază ideea de „a face diferenţă”
Aceşti evrei făceau diferenţă între credincioşii dintre Neamuri şi cei Evrei.
Dacă ne amintim, mulţi preoţi se întorseseră la Cristos, dar aceştia trebuie să fi fost foarte zeloşi pt Lege (Fapte 6:7).
„a sta la masă” însemna a avea o legătură apropiată, intimă cu persoanele respective.
era deci nu numai o problemă religioasă, dar şi o problemă de cultură şi obiceiuri culturale greu de lăsat.

Aplicaţie:
- Mai devreme sau mai târziu vom fi criticaţi! Cum vom reacţiona?
- Noi facem diferenţe?

vs. 4-18 – Explicaţia lui Petru
Petru nu avea de ce să se teamă, căci el primise ordine de la Dumnezeu – el fusese condus de Dumnezeu în tot ce se întâmplase. Petru, cu calm (nu ca un papă) şi răbdare le povesteşte lucrarea lui Dumnezeu şi în rândul celor dintre Neamuri.

Petru prezintă 3 dovezi:
Vedenia de la Dumnezeu (vs.5-11)
Mărturia Duhului (vs.12-15)
Mărturia martorilor oculari (vs.12b) – „şase fraţi” (evrei)
Mărturia Cuvântului (vs.16)

Aplicaţii:
Să spunem Adevărul!
Să ne bazăm pe Duhul Sfânt!
Să ne bazăm pe Cuvântul lui Dumnezeu!

vs.19-30 – Exemple în Biserică
Antiohia, capitala Siriei, situat la 500 Km la Nord de Ierusalim, era al 3-lea oraş ca mărime din Imperiul Roman, după Roma şi Alexandria – avea o populaţie de o jumătate de milion. (Să nu confundăm cu Antiohia Psidiei din Fapte 13:14. Existau vreo 16 Antiohii în lumea antică, dar aceasta era ce mai măreaţă!) Se mai numea Antiohia de Aur, Regina Orientului, datorită clădirilor impunătoare. Avea o stradă principală lungă de 7 Km pavată cu marmură şi avea coloane de marmură deoparte şi de alta. Era singurul oraş din lume care avea străzile luminate noaptea. Fiind oraş port şi centru de lux şi cultură, atrăgea tot felul de oameni, în special foste oficialităţi romane care îşi cheltuiau zilele la băi sau jocuri de noroc.

Antiohia era un oraş destrăbălat, probabil al 2-lea după Corint. Deşi se cinsteau toate zeităţile greceşti, romane şi siriene, cei din Antiohia aveau un mormânt/altar dedicat lui Dafne, iar în închinarea adusă ei erau practici imorale.
Totuşi, creştinii persecutaţi care au ajuns în Antiohia Siriei nu au fost intimidaţi de măreţia, mândria şi reputaţia idolatră a acestui oraş. Ei au vestit Evanghelia lui Cristos, iar Dumnezeu avea să mântuiască multe suflete în acest oraş măreţ, astfel luând naştere una din cele mai puternici Biserici Primare, un centru de pregătire pentru misiune pentru lumea întreagă!

CE MAI EXEMPLU pt noi astăzi!!!

vs.19-21 – Exemplul celor „împrăştiaţi”
Unii mărturiseau numai iudeilor (vs.19)
Alţii au mărturisit şi grecilor (vs.20)
Rezultatul (vs.21)
Aplicaţii:
Să mergem! – „la orice făptură” (Mat.28:18-20)

vs.22-23 – Exemplu Bisericii din Ierusalim
Au trimis un mesager – să confirme sau să infirme lucrarea din Antiohia
Au trimis un încurajator – încurajarea este esenţială în înaintarea Evangheliei
Au trimis un învăţător – învăţătura este nevoia permanentă a Bisericii
Aplicaţii:
- Scopul şi importanţa liderilor în Biserică.
vs.24-26 – Exemplul lui Barnaba
„om bun”
„plin de Duhul Sfânt”
„plin de credinţă”
l-a căutat pe Pavel pt că avea nevoie de ajutor
Aplicaţii:
Să fim exemple ale bunătăţii lui Dumnezeu!
Să ne lăsăm conduşi de Duhul – „Fiţi plini de Duhul...” (Efes.5:18a)

vs.27-30 – Exemplul Bisericii din Antiohia
Au trimis ajutor Bisericii din Iudeea – o experienţă umilitoare pt credincioşii evrei!
Au trimis ajutorul prin Barnaba şi Saul – o decizie înţeleaptă!
Aplicaţii:
Dărnicia este esenţială în viaţa Bisericii.
Este recunoaşterea harului şi bunătaţii lui Dumnezeu
Este închinare faţă de Dumnezeu
Este şansa noastră de a-L pune pe Dumnezeu la încercare (Maleahi 3:10)
Dărnicia trebuie să aibe la bază o HOTĂRÂRE! Altfel nu mai dăruim!

Studiu: Florin Enescu

Read More