Fapte 15:1-35 - Liberi în Isus!

Fapte 15:1-35 - Liberi în Isus! from William Anderson on Vimeo.

Lucrarea de înaintare a Evangheliei a fost mereu afectată de oameni cu minţi/vederi închise care au stat împotriva uşilor deschise Evangheliei şi oprit-o să ajungă şi la alţii.

În 1786, când William Carey şi-a prezentat povara inimii lui de a duce Evanghelia pe tărâmurile îndepărtate ale Indiei în Northampton, Anglia, eminentul Dr. Ryland i-a spus „Tinere, stai jos! Când Dumnezeu va dori să convertească pe păgâni, o va face fără ajutorul tău sau al meu!” Ei bine William Carey a fost unul din mulţii pionieri ai Evangheliei care au folosit oportunităţile noi pt răspândirea ei fără să aibe susţinerea Bisericii şi liderilor ei.

După 20 de ani de la Pogorârea Duhului Sfânt, uşile Evangheliei erau largi deschise pentru lumea păgână, dar Pavel şi conlucrătorii lui au trebuit să apere Evanghelia care trebuia să ajungă la Neamuri fără vreo oprelişte, în faţa unora a căror minte şi inimă era limitată înţelegerii Harului lui Dumnezeu demonstrat în Isus Cristos.

Disputa (vs.1-3)

vs.1. Totul a început când nişte învăţători legalişti iudei au venit la Antiohia şi învăţau pe cei dintre Neamuri că pentru a fi mântuiţi, ei trebuiau să fie circumcişi şi să ţină Legea lui Moise. Aceşti oameni aveau legături cu cei din Iudeea, dar nu erau trimişi de liderii Bisericii de la Ierusalim (vs.24).
vs.5 ne arată că aceştia erau dintre partida Fariseilor şi ei erau nişte „fraţi falşi” cum îi numeşte Pavel în Epistola sa către Galateni (2:1-10; 5:1...) şi care vroiau să fure libertatea în Cristos a credincioşilor dintre Neamuri.
Nu este de mirare că existau oameni în Biserica din Ierusalim care apărau cu îndârjire Legea lui Moise şi nu înţelegeau legătura dintre Legea şi Harul lui Dumnezeu în Isus Cristos. Ei erau evrei care de mici fuseseră crescuţi să respecte Legea. Până în acest moment Dumnezeu nu scrisese prin Pavel cărţile explicative ale „tainei Evangheliei” Romani, Galateni, Evrei.
Să ne amintim că în Biserica din Ierusalim exista un grup mare de preoţi convertiţi (Fapte 6:7) şi de evrei care încă ţineau practicile Vechiului Testament (Fapte 21:20-26)
Acesta era deci un timp de tranziţie, iar tranziţia este întotdeauna grea!

Ce făceau aceşti oameni şi de ce erau ei periculoşi?

Ei încercau să amestece Legea cu Harul şi să toarne vin nou în burdufuri vechi (Luca 5:36-39)
Ei încercau să coase perdeaua din interiorul Templului care fusese ruptă de Dumnezeu (Luca 23:45) şi vroiau să blocheze Calea vie deschisă de Isus atunci când a murit pe cruce (Evrei 10:19-25)
Ei reconstruiau zidul dintre Evrei şi Neamuri pe care Isus îl dărâmase prin moartea Sa pe cruce (Efe. 2:14-16).
Ei puneau jugul greu evreiesc pe umerii credincioşilor dintre Neamuri (Fapte 15:10)
Ei spuneau de fapt că cei dintre Neamuri trebuiau să devină mai întâi evrei înainte de a deveni Creştini. Pentru ei nu era suficient să crezi în Isus Cristos, ci trebuia să crezi şi în Moise!

Lucruri de înţeles:

Acest mod de gândire şi de acţiune atacă Evanghelia!
Atacă scopul şi autoritatea ei – Galateni 1:1-9 – Pavel spune că „blestemat este oricine aduce o altă Evanghelie”.
Oricine spune că „dacă nu aparţii unui anumit grup/biserici nu poţi fi mântuit” sau „dacă nu participi la anumite ceremonii, dacă nu ţii anumite reguli nu poţi fi mântuit” adaugă la Evanghelia lui Cristos şi neagă lucrarea desăvârşită şi totală a lui Isus pe cruce. Dumnezeu ne spune în mod explicit prin Pavel în Epistola scrisă galatenilor că mântuirea este total prin Harul lui Dumnezeu, prin credinţa în Cristos, plus NIMIC altceva!

Aceşti oameni şi oricine de teapa lor, prin natura legalismului lor, denigrează caracterul misionar al Evangheliei şi al Bisericii.
Dacă aceşti iudaizatori aveau dreptate, atunci Pavel şi Barnaba erau greşiţi în toată lucrarea lor de misiune cu Evanghelia. Atunci ei, în loc să predice Evanghelia harului şi credinţei în Isus, ei trebuiau să predice Evanghelia cum să devii evreu... nu creştin (urmaş al lui Cristos).
Nu este de mirare de ce Pavel şi Barnaba au luat aşa de în serios acest pericol al iudaizatorilor şi de ce între ei erau o aşa de „mare neînţelegere” (Fapte 15:2a) şi astfel Biserica din Antiohia a decis să-i trimită la Ierusalim, la liderii Bisericii ca să lămurească aceste probleme (vs.2b).

În Gal.2:2 vedem că Dumnezeu i-a descoperit ca să meargă la liderii Bisericii de la Ierusalim. Această întâlnire nu a fost „un consiliu” în sensul de astăzi, ci mai degrabă o întâlnire a liderilor de acolo cu diferite grupuri de oameni, după care au luat o decizie. Biserica „mamă” din Ierusalim avea o anumită influenţă asupra celorlale biserici, dar fiecare biserică era autonomă.

Întâlnirea de la Ierusalim (vs.4-29)
Se pare că această întâlnire a avut cel puţin 4 părţi:

Primirea lui Pavel şi însoţitorilor săi (vs.4)
Întâlnirea privată între Pavel şi liderii Bisericii din Ierusalim (Gal.2:2)
Întâlnirea publică unde iudaizatorii şi-au prezentat cazul (vs.5-6 şi Gal.2:3-5)
Discuţia publică cu privire la „problema Neamurilor” (vs.6-29)

Ceea ce avem în cap. 15 este ultima parte a acestei întâlniri de la Ierusalim şi mai exact rolul pe care l-au jucat mai exact 4 lideri cheie în soluţionarea situaţiei Neamurilor, mai exact în păstrarea uşii deschise pt Evanghelie către Neamuri.

Petru – perspectiva trecutului (vs.7-11)

„Cine răspunde fără să fi ascultat (mai întâi) face o prostie şi îşi atrage ruşinea.” (Prov.18:13)

Se pare că Petru a stat deoparte răbdător şi a ascultat argumentele fiecăruia, probabil aşteptând de la Duhul Sfânt ce să spună. Răspunsul lui Petru are o abordare a trecutului – a lucrurilor pe care Dumnezeu le făcuse pt cei dintre Neamuri, lucruri în care jucase un rol important.
vs.7 – În primul rând, Dumnezeu alesese ca Petru să predice Evanghelia la Neamuri, deşi cei din Iudeea îl criticaseră pt acest lucru (Fapte 11:1-18), dar el le explicase cu succes că Corneliu şi cei din casa lui fuseseră mântuiţi prin credinţa în Isus, nu prin ţinerea Legii lui Moise.
vs.8 – În al doilea rând, Dumnezeu le dăduse Duhul Sfânt celor dintre Neamuri ca să le dovedească naşterea din nou. Dumnezeu este cel care vede în inimă şi el Duhul celor care cred cu adevărat. Credinţa lor a fost prin auzirea Cuvântului Evangheliei nu prin Lege. Mesajul lui Petru a fost „oricine crede în El (nu în Legea lui Moise) primeşte, prin Numele Lui, iertarea de păcate.” (Fapte 10:43)
vs.9, 11 – În al treilea rând, Dumnezeu n-a făcut nicio diferenţă între evrei şi neamuri, după ce Cristos a murit pe cruce şi-a înviat. Înainte era o diferenţă clară între cele două părţi, iar evreii trebuiau să menţină această diferenţă clară.
Acum curăţeşte prin credinţă pe toţi: evrei şi neevrei (vs.9) şi
mântuirea este prin Harul Domnului Isus pt toţi: evrei şi neevrei (vs.11)
vs.10 – În al patrulea rând, Dumnezeu a îndepărtat jugul Legii, prin Isus, care singurul a împlinit Legea şi crezând în El suntem eliberaţi de acuzaţiile Legii. (Mat.11:28-30)
Legea fusese dată evreilor să-i protejeze de influenţa rea a Neamurilor care trăiau în păcat şi să-i pregătească să vină Mesia în lume (Gal.4:1-4)

Pavel şi Barnaba – perspectiva prezentului (vs.12)

Precum vedem, mesajul lui Petru a avut un impact puternic asupra celor prezenţi, pentru că „au tăcut” şi au putut să asculte mărturia lui Pavel şi Barnaba. Mărturia lor s-a bazat pe lucrarea lui Dumnezeu făcută prin ei între Neamuri, lucrarea care continua şi în prezent. Luca nu ne mai descrie detaliat „semnele şi minunile” făcute de Dumnezeu, pt că doar ce le descrisese în cap. anterioare (13 şi 14). Precum o să vedem puţin mai târziu (vs.25-26) Paveş şi Barnaba erau foarte respectaţi şi apreciaţi în mijlocul credincioşilor şi astfel mărturia lor a avut o mare greutate înaintea adunării.

Mărturia lor a subliniat prezenţa semnelor şi minunilor care erau dovada că Dumnezeu lucra prin ei (Marcu 16:20) şi că mesajul lor era mesajul lui Dumnezeu (Rom.15:18-19; Evr.2:2-4).
Dar care era mesajul lor? – era Evanghelia harului lui Cristos!
„Aşadar, El v-a dat Duhul şi a făcut minuni între voi pentru că aţi făcut faptele Legii sau pentru că aţi crezut ceea ce aţi auzit?” (Gal.3:5)

Vedem cu se întregea înţelegerea planului lui Dumnezeu cu Evanghelia – Petru a arătat lucrarea lui Dumnezeu între Neamuri în trecut, Pavel a arătat ce făcea Dumnezeu cu Neamurile în prezent. Dumnezeu avea să întregească planul său printr-un alt om căruia îi descoperă ce avea de gând să facă Dumnezeu între Neamuri în viitor!

Iacov – perspectiva viitorului (vs.13-21)

Iacov erau unul din fraţii lui Isus (Mat.13:55; Gal. 1:19) şi este cel care a scris Epistola lui Iacov. El şi cu ceilalţi fraţi ai săi nu au crezut în Cristos decât după învierea Sa (Ioan 7:5; 1 Cor. 15:7; Fapte 1:14). Iacov era foarte sever şi păstrător al Legii (sunt cel puţin 10 referinţe la Legi în epistola sa) şi deci el era cel mai favorit şi acceptat de partida legalistă din Biserica din Ierusalim.

Ideea cheie în discursul lui Iacov se află în cuvintele „sunt de acord” (vs.15)
În primul rând, Iacov este de acord cu Petru că Dumnezeu mântuia pe cei dintre Neamuri prin Har (vs.13) şi acum îi numea „un popor al Său”, titlu de care numai Evreii se bucurau în trecut (Deut.7:6; 14:2; 28:10). Astăzi Dumnezeu

Aplicaţie: Astăzi Dumnezeu cheamă în continuare oameni care să formeze poporul Său – Biserica Sa – „eklesia” = cei chemaţi afară! (de la cuv. „kaleo” = chemare)

Tit 2:14 „El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să- Şi curăţească un popor care să fie doar al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.”

1 Petru 2:9 9 Însă voi sunteţi o spiţă aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor care este posesiunea lui Dumnezeu, ca să puteţi proclama faptele măreţe ale Celui Ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. 10 Cândva nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu. Cândva nu primiserăţi îndurare, dar acum aţi primit îndurare.

Iudeii(iudaizatorii) nu puteau înţelege cum evreii şi neamurile puteau să facă parte din acelaşi popor al lui Dumnezeu – din Biserică, deşi VT declara şi mântuirea Neamurilor (Is.2:2; 11:10) şi restaurarea viitorului Israelului (Is.11-12; 35;60). De fapt ei credeau că pereclitează viitorul Israelului dacă acceptă pe cei dintre Neamuri ca fiind „egali spiritual”.
Toate aceste lucruri făceau parte din „taina Bisericii” pe care Dumnezeu a explicat-o prin apostolul Pavel, Efeseni 2-3 şi Romani 9-11.

În alt doilea rând, Iacov spune că profeţii sunt de acord cu aceste adevăruri, şi el citează Amos 9:11-12 pentru a demonstra acest punct de vedere. De obs. este că Iacov spune profetul este de acord cu mărturia lui Petru şi a lui Pavel şi Barnaba.
La o citire atentă a contextului din Amos 9:8-15 vedem că profetul vorbeşte despre lucruri care se vor întâmpla în vremurile din urmă – acestea de la Isus încoace, căci El este „cortul lui David” refăcut (vs.16) pt ca şi evreii şi neamurile (vs.17) să poată să fie mântuiţi „chemând Numele Domnului”.
Iudaizatorii nu înţelegeau că Israelul nu trebuie să fie restaurat ca împărăţie înainte ca Neamurile să fie mântuite, ci că de fapt prin căderea Israelului Neamurile au găsit mântuirea (Rom.11:11-16).

Concluzia lui Iacov (vs.19-21)

să nu îngreuneze viaţa de credinţă a celor dintre Neamuri (vs.19) – adică nu trebuiau să fie evrei ţinând de tradiţiile şi legile evreieşti.
Credincioşii dintre Neamuri să se ferească de idolatrie şi adulter (aceste fiind practici păcătoase foarte răspândite la Neamuri) şi să se ferească să mânânce animale strangulate şi sânge (lucruri care stricau posibilitatea de părtăşie dintre evrei şi neamuri, oridecâte ori era împreună.

Hotărârea (vs.22-35)

Liderii Bisericii din Ierusalim şi Biserica întreagă au hotărât să transmită toturor bisericilor dintre Neamuri (vs.23) hotărârea/concluzia lui Iacov, care era de la Duhul Sfânt (vs.28).
Hotărârea aceasta atinge 3 domenii:

închinarea – lucrurile jertfite idolilor (un lucru esenţial în relaţia cu Dumnezeu)
moralitatea – adulterul/imoralitatea (un păcat foarte distrugător)
sensibilitatea – animale sugrumate şi sânge (lucruri f. sensibile pt evrei)

Hotărârea aceasta este o dovadă de dragoste jertfitoare, unde creştinii evrei au renunţat la convingerile personale şi au recunoscut planul lui Dumnezeu cu Evanghlia Sa, oferindu-le şi celor dintre neamuri ca să-i înţeleagă şi pe ei ca evrei, care nu puteau să facă anumite lucruri.

Rezultatele acestei hotărâri:

a produs unitate în Biserica lui Cristos de peste tot! – în loc ca Biserica să se împartă în 2 mari tabere, ea a rămas în unitate, având aceaşi mărturie a Evangheliei Harului lui Cristos.
a adus bucurie şi încurajare Bisericii lui Cristos (vs.30-32) – lucrul acesta s-a făcut prin Iuda şi Sila, reprezentanţii Bisericii de la Ierusalim.
a promovat întărirea Bisericii lui Cristos (vs.35) – Pavel şi Barnaba au rămas în Antiohia ca să întărească Biserica prin învăţătură şi să răspândească Evanghelia mai departe.

Ce învăţăm noi:

Problemele şi diferenţele din biserică sunt ocazii pt a creşte spiritual, dar şi ispite pt dezbinarea Bisericii.
Când tratăm diferenţele trebuie să ne întrebăm cum va afecta deciziile noastre mărturia Evangheliei faţă de cei pierduţi?
Isus s-a rugat pt ucenicii Săi să fie UNA pt ca lumea să creadă în El (Ioan 17:20-21) – unitatea nu este uniformitate – ea se bazează pe dragoste, nu pe lege. (Galateni 5:1)

Harta Primei Călătorii Misionare a lui Pavel

rcrwebsite.com/maps/paul1.htm

Studiu: FLORIN ENESCU

Read More

Fapte 14 - De neoprit!

Şi în capitolul acesta suntem alături de Pavel şi Barnaba în prima lor călătorie misionară, la porunca lui Dumnezeu şi trimişi prin Biserica din Antiohia Siriei. În studiul anterior, am văzut cum Pavel şi Barnaba au întâlnit o puternică împotrivire din partea iudeilor care nu au vrut să primească Evanghelia harului, fiind invidioşi pe cei dintre Neamuri care au primit cu bucurie mesajul lui Isus, iar Biserica creştea din ce în ce mai mult.

În acest capitol vedem un exemplu extraordinar de perseverenţă şi dragoste pentru Evanghelia lui Isus Cristos, în persoana lui Pavel, care se dovedeşte a fi de neoprit în îndeplinirea "Marei Misiuni" date de Isus lui şi nunumai lui, ci tuturor ucenicilor Săi din toate timpurile.

"… duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt şi învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului!“ (Matei 28:19-20)

În Iconia (vs. 1-5)

Fiind prigoniţi şi izgoniţi din Antiohia Psidiei, Pavel şi Barnaba ajung în Iconia, care era la vreo 150 de Km de Antiohia Psidiei.
Este de apreciat insistenţa lui Pavel şi Barnaba în a duce Evanghelia „la orice afăptură” – indiferent de opoziţia şi greutăţile acestei misiuni.

vs.1 – fiind evrei, Pavel şi Barnaba îşi păstrează obiceiul de a merge mai întâi în sinagogă, iar rezultatul a fost extraordinar! – „o mare mulţime de iudei şi greci au crezut”
vs.2 – diavolul nu dormea! – vedem că şi aici s-a folosit de „iudeii care nu au crezut” şi prin ei au „stârnit şi au înveninat” pe Neamuri/greci împotriva lui Pavel şi Barnaba.
vs.3 – este interesantă reacţia lui Pavel şi Barnaba – de data aceast nu au plecat ci „au rămas acolo mult timp”
Aceasta este o lecţie a cum să fii condus de Duhul Sfânt – ei nu au reacţionat în fire, sau nu au făcut cum au mai făcut (la Antiohia Psidieie, 13:51).
Într-un oraş în care biserica creştea şi opoziţia era puternică, Pavel a considerat că trebuia să rămână acolo şi să întărească credincioşii pe cât posibil de mult!
Dumnezeu a confirmat rămânearea şi lucrarea lor de propovăduire a „Cuvântului Harului Său” prin semne şi minuni făcute prin apostoli – să nu scăpăm SCOPUL lui Dumnezeu prin semnele şi minunile făcute prin ei.
vs.4 – Rezultatul perseverenţei lui Pavel şi Barnaba a dus la o „împărţire” a oamenilor din Iconia: unii erau de partea iudeilor şi alţii erau de partea „apostolilor”.
vs.5 – acest lucru i-a condus pe evrei şi cei ce erau de partea lor la soluţia ultimă – să-i omoare cu pietre pe Pavel şi Barnaba.

În Listra şi Derbe (vs. 6-20)
De data aceasta Pavel şi Barnaba nu au mai rămas – probabil că Duhul Sfânt le-a descoperit că aveau să fie omorâţi şi că trebuiau să fugă în zona Licaoniei (vs.6)
Obs. că Pavel şi Barnaba nu erau fanatici – nu se grăbeau să fie martiri.
vs. 7 – Ce au făcut acolo??? – „au vestit Evanghelia şi acolo”
De obs. este faptul că Pavel şi Barnaba nu au mers în sinagogă în Listra – De ce? – pentru că nu era nicio sinagogă, nefiind nici 10 evrei în această cetate.
o De fapt Listra era un oraş de periferie – ei aveau o legendă care spunea că odată Zeus şi Hermes (Jupiter şi Mercur, la romani) au coborât printre oamenii locului, însă aceştia nu i-au primit în casele lor, aşa că au fost pedepsiţi, în afară de un cuplu în vârstă care i-au primit şi au fost transformaţi în pomi să stea înaintea templului lui Jupiter (Ovidiu).
vs.8-10 – Reacţia schilodului la Evanghelie
Pavel a văzut că are credinţă – darul de discernământ în Pavel – credinţa lui a fost produsă de auzirea Evangheliei (vs.9) după cum spune în Rom.10:17 „Credinţa vine prin auzire, iar auzirea prin Cuvântul lui Cristos.”
vs.11-13 – Reacţia mulţimii la minune
Reacţia oamenilor a fost pe baza supersitiţiilor lor (legendelor lor) – îi credeau zei pe apostoli – Barnaba era Zeus (probabil că arata mai bine), iar Pavel era Hermes, care în mitologia greacă era vorbitorul lui Zeus, iar el era cel care vorbea de obicei.
Concluzie: Reacţia oamenilor la minuni şi semne fără predicarea Evangheliei curate, nu garantează mântuirea adevărată!
vs.12-18 – Răspunsul apostolilor la mulţime
acesta a reprezentat un moment foarte critic în lucrarea lui Pavel – putea să ia o întorsătură foarte urâtă, dacă Pavel nu era adevărat şi semerit în chemarea sa de apostol al lui Cristos. Cât de uşor ar fi fost să folosească acest fapt pt a înainta învăţărura Evangheliei în acele tărâmuri noi!
Dar nu aşa se poartă adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu.
2 Cor. 4:1-2 „1 De aceea, întrucât prin îndurarea lui Dumnezeu avem această slujbă, nu suntem descurajaţi, 2 ci respingem lucrurile ascunse şi ruşinoase, nu ne purtăm cu viclenie, nici nu falsificăm Cuvântul lui Dumnezeu, ci, prin arătarea deschisă a adevărului, ne recomandăm pe noi înşine în faţa conştiinţei oricărui om, înaintea lui Dumnezeu.
Pavel şi Barnaba s-au dezis de orice onoare oferită de oamenii de acolo (vs.14) –
„ruperea hainelor” era reacţia oricărui evreu la blasfemie şi au arătat că sunt oameni, nu zei!
Pavel le vesteşte Evanghelia (vs.15)
îi confruntă cu ADEVĂRUL (vs.15a) – „să vă întoarceţi de la aceste lucruri nefolositoare” – cuvinte destul de dure la adresa credinţei lor, dar adevărate!
îi cheamă la Dumnezeu – Creatorul (vs.15b-18)
De obs. că mesajul lui Pavel este destul de diferit, vorbind de data aceasta unor neevrei – el nu foloseşte „cartea scrisă”, ci „cartea nescrisă” a lui Dumnezeu – creaţia Sa (Ps.19)

vs.19 – Reacţia diavolului – el trimite nişte iudei necredincioşi Evangheliei din Antiohia şi Iconia – iată un alt fel de devotament!
Au corupt mulţimea oamenilor – este uimitor cât de instabili erau oamenii de acolo – acesta este un lucru demn de reţinut!
Au aruncat cu pietre în Pavel, până ce au crezut că a murit.

vs.20 – Reacţia lui Pavel – aici vedem o minune! – este foarte posibil ca Pavel chiar să fi murit, dar Dumnezeu să-l fi înviat, pentru că mai avea multă treabă cu el.
Ce face Pavel în acest moment? Un lucru uimitor! – intră din nou în cetatea Listra, de unde pleacă mai departe la Derbe, cu Barnaba!
Pavel este omul de neoprit al lui Dumnezeu!

Atunci când ştii cine eşti în Dumnezeu şi ştii chemarea Lui în viaţa ta, poţi fi de neoprit în îndeplinirea scopului Lui cu tine! Numai Dumnezeu te poate opri şi numai atunci când ţi-ai sfârşit misiunea!

2 Timotei 4:7-8 7 M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa. 8 De acum mă aşteaptă cununa dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel Drept, în ziua aceea, şi nu numai mie, ci tuturor celor care vor fi iubit arătarea Lui.
Este foarte important să ştii chemarea lui Dumnezeu în viaţa ta! Ea este ceea ce te face să fii de neoprit!

Întoarcerea la Antiohia Siriei (vs.21-28)

Este interesant faptul că Pavel şi Barnaba au ştiut la un moment dat că trebuie să încheie prima lor misiune şi de reţinut este modul cum au făcut-o. Ei au făcut „cale-ntoarsă” spre Antiohia Siriei, la Biserica de unde Dumnezeu îi chemase şi de unde fuseseră trimişi în misiune. Sunt câteva lucruri care trebuie să le luăm în considerare şi de la care putem învăţa.
1. Au predicat Evanghelia şi au făcut ucenici (vs.21) – aceasta este porunca lui Cristos pt ucenicii Săi. (Mat.28:19-20) -
Predicare (Evanghelia) + Botez (porunca) + Învăţătură (ucenicia)
2. Au întărit în credinţă pe credincioşi (vs.22) – credinţa adevărată se întăreşte prin adeversităţi. De observat este faptul că Pavel considera suferinţa o parte esenţială din viaţa creştină autentică. Iată câteva exemple în Scriptură care ne învaţă acest adevăr:
Ioan 16:33 - „ În lume veţi avea necazuri; dar curaj, Eu am învins lumea!”
2 Tim. 3:12 - „Toţi cei ce vor să trăiască o viaţă evlavioasă în Cristos Isus vor fi persecutaţi...”
Filipeni 1:29 - „El v-a dat harul nu doar să credeţi în Cristos, ci să şi suferiţi pentru El, întrucât aveţi de dus aceeaşi luptă pe care aţi văzut că am avut-o şi eu, iar acum auziţi că încă o mai am.

3 Au organizat Bisericile formate (vs.23-25) – au ordinat lideri spirituali (prezbitieri) acest lucru l-au făcut
sub călăuzirea lui Dumnezeu, prin post şi rugăciune
încredinţându-i în mâna lui Dumnezeu – Biserica este ţinută de Dumnezeu! Biserica aparţine lui Isus! - Ioan 10:29 - „nimeni nu le poate zmulge din mâna Mea (oile)...”

4. Au adus veşti Bisericii „mamă” (vs.26-28)
s-au întors la „bază” (vs.26) – de unde îi trimisese Dumnezeu
îndepliniseră lucrarea – „misiune îndeplinită”
„au dat raportul” bisericii „bază” (vs.27) – au povestit „tot ce făcuse Domnul” prin ei – foarte important de reţinut!
Au petrecut timp cu ucenicii (vs.28) – era timpul să-şi „încarce bateriile” pt că aveau să plece iar în lucrarea Evangheliei.

Câteva întrebări:
Ce te opreşte pe tine din a fi un martor al lui Isus Cristos? Ce ispită? Ce slăbiciune? Ce obstacol? Ce greutate?
Suntem noi de neoprit pt Cristos? Vrem să fim ca Pavel şi Barnaba pt acelaşi Mântuitor?

Filipeni 3:12-14
12 Nu că deja am şi obţinut sau, mai bine zis, că am şi fost făcut deja desăvârşit, dar urmăresc să apuc premiul pentru care şi eu am fost apucat de Cristos Isus. 13 Fraţilor, eu însumi nu consider că l-am apucat, însă fac un singur lucru: uitând ce este în urmă şi aruncându-mă înainte, 14 urmăresc ţinta, alergând spre premiul chemării de sus al lui Dumnezeu, în Cristos Isus.
Studiu:FLORIN ENESCU

Read More

Fapte 13:14-52 - Misiunea continuă!

În prima parte a acestui capitol am văzut cum Pavel şi Barnaba au plecat să ducă Evanghelia pe insula Cipru, după ce fuseseră trimişi de Duhul Sfânt din Biserica din Antiohia. Aceasta era ceea ce se cunoaşte astăzi a fi prima călătorie misionară a lui Pavel. În Cipru au întâlnit pe guvernatorul Sergius Paulus care era interesat de Evanghelia lui Isus, şi deşi diavolul a încercat să-l depărteze prin vrăjitorul Elima, Dumnezeu îl orbeşte pe Elima prin slujitorul Său Pavel şi astfel Sergius Paulus a crezut Evanghelia şi a fost mântuit.

Astfel Pavel şi Barnaba au continuat în misiunea lor (vs.13) şi am mers la Perga, în Pamfilia, dar aici Ioan Marcu „s-a despărţit” de ei. Probabil că din diferite motive (fizice şi spirituale) el nu a fost pregătit să continuie cu ei.

vs.14 ni se spune că Pavel a mers din Perga la Antiohia din Psidia.
lucrul acesta poate nu ne spune multe, dar călătoria aceasta a foarte dificilă.
Din sudul Ciprului ei au trecut marea la Perga, iar de aici au luat-o pe jos până la Antiohia Psidiei – drumul acesta era prin munţi şi era cunoscut ca plin de tâlhari.
În scrierile sale către Corinteni, Pavel ne descrie greutăţile vieţii de apostol
– 2 Cor.11:24-28, unde vedem menţionat inclusiv „pericolele din cauza tâlharilor...” (vs.26)

De multe ori când citim prin Scriptură nu realizăm realitatea lucrurilor (dat simplităţii ei) – răspândirea Evangheliei este o misiune periculoasă! Dar primii creştini au plătit preţul acestei misiuni – Pavel şi Barnaba aveau să dea totul, să plătească orice preţ pt a duce Evanghelia în locuri noi.

vs. 15 – ne aflăm deci într-o altă Antiohie (din Psidia) – ne amintim că existau mai multe localităţi ce purtau acest nume, după numele unor conducători din Imperiul Selucid.
Pavel avea acest obicei oriunde mergea – să meargă la comunităţile evreieşti, mai precis în sinagogile lor – acolo unde se citea Legea (se începea cu rugăciune, apoi se citea din Lege şi apoi din Profeţi.
Obiceiul era că dacă în mijlocul lor se afla un învăţat, îl invitau să aibe un cuvânt de învăţătură pt ei – Pavel era un rabin (fariseu foarte învăţat) şi pe Barnaba care era Levit.

Trebuie să observăm cum a folosit Dumnezeu răspândirea evreilor pe întreg pământul – la ei, cei care cunoşteau pe Dumnezeul părinţilor lor, avea să fie vestită Evanghelia mai întâi. Astfel evreii erau ca nişte pioni de înaintarea a Evangheliei, pentru că ei aveau să fie primii recipienţi ai mesajului lui Isus Cristos, Mesia.

vs. 16-23 – aceşti evrei, deşi îşi ştiau istoria ca naţiune, lucrarea lui Dumnezeu extraoridinară în mijlocul lor, ei nu cunoşteau SCOPUL lui Dumnezeu în toate acestea! Şi acesta este scopul lui Pavel în acest moment: să le prezinte EVANGHELIA în persoana lui Isus Cristos, SALVATORUL lui Israel (vs.23)
Pavel îi ia „de acasă” – de la istoria lor ca popor al lui Dumnezeu, arătându-le cum Dumnezeu le-a „desenat” istoria pas cu pas, de la început când „i-a ales”(vs.17) şi până „le-a dat” împăraţi (vs.21) după dorinţa lor.
Dar Pavel nu face teoria istoriei naţiunii lor cu ei, ci face o aplicaţie pt ei, arătând SCOPUL toturor lucrurilor făcute de Dumnezeu, şi anume ISUS – punctul culminant al istoriei lor a fost ISUS, cel care a fost „adus lui Israel ca Mântuitor” (vs.23)

Aceasta este o lecţie pt noi a felului cum să prezentăm Evanghelia – trebuie să ajungem la ISUS!

vs.24-33 – în acest loc, Pavel le descoperă şi le demonstrează cum Isus este Mesia cel promis, Mântuitorul trimis de Dumnezeu – mai întâi venit la evrei, dar care apoi avea să fie pentru toată lumea.
Mărturia lui Ioan Botezătorul (vs.24-25)
El a spus că nu este el Mesia, ci Cel care venea după El.
Reacţia evreilor de la Ierusalim (vs.26-29)
nu L-au primit pe Isus, ci L-au condamnat (vs.27) împlinid profeţiile
Învierea lui Cristos (vs.30-32)
Acesta este punctul de căpătâi al creştinismului
Aceasta a avut o mulţime de martori oculari (ex. din 1 Cor.15:3-8)
3 Ceea ce v-am dat ca fiind de primă importanţă este ceea ce eu, la rândul meu, am primit: anume că Cristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor,
4 că a fost îngropat, că a fost înviat a treia zi, potrivit cu Scripturile,
5 că i S-a arătat lui Chifa şi apoi celor doisprezece,
6 iar după aceea li S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi încă trăiesc, iar unii au adormit1.
7 După aceea i S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.
8 Ultimului dintre toţi, ca unuia născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie.

Aceasta este o VESTE BUNĂ (vs.32)

Nu trebuie să uităm că mesajul Evangheliei este mesajul unei VEŞTI BUNE!

vs.33-39 – Dovada Scripturilor – Pavel merge mai departe în demonstraţia sa despre Cristos, mai exact despre învierea lui Isus Cristos.
Pavel ne dă un exemplu de felul cum să prezentăm dovezile Evangheliei.
pentru că erau evrei şi considerau Scriptura ca fiind divină, el le aduce ca dovadă exemple din Scriptură.
Învierea din morţi este piatra de temelie a credinţei creştine – dacă învierea nu este o realitate, atunci totul în creştinism pică! Aceasta era covingerea lui Pavel, dacă privim în cuvintele sale către Corinteni – 1 Cor. 15:12-19.
12 Dar dacă se predică faptul că Cristos a fost înviat din morţi, cum pot spune unii dintre voi că nu există învierea morţilor?
13 Dacă nu există o înviere a morţilor, nici Cristos nu a fost înviat.
14 Dar dacă Cristos n-a fost înviat, atunci predicarea noastră este zadarnică şi, de asemenea, şi credinţa voastră este zadarnică.
15 Mai mult decât atât, noi suntem găsiţi ca depunând o mărturie falsă despre Dumnezeu, pentru că am depus mărturie că Dumnezeu L-a înviat pe Cristos, pe Care, dacă este adevărat că morţii nu învie, nu L-a înviat.
16 Dacă morţii nu învie, nici Cristos n-a fost înviat,
17 iar dacă Cristos n-a fost înviat, atunci credinţa voastră este zadarnică, iar voi sunteţi încă în păcatele voastre.
18 Atunci şi cei care au murit în Cristos sunt pierduţi.
19 Dacă numai pentru viaţa aceasta am nădăjduit în Cristos, atunci suntem cei mai de plâns dintre oameni!

Credinţa noastră se bazează pe învierea lui Isus Cristos dintre cei morţi, care este
punctul de căpătâi al Evangheliei lui Dumnezeu.

Aplicaţia pt noi astăzi este că şi noi putem astăzi să aducem dovezile credibile ale Scripturii care dovedesc cu lux de amânunte Evanghelia lui Isus Cristos, în special profeţiile.

Este uimitor cum putem merge în Vechiul Testament şi putem construi viaţa lui Isus în întregime, fără să deschidem Noul Testament. Putem afla despre familia în care avea să se nască, locul naşterii Sale, activităţile lucrării Sale publice, faptul că avea să fie trădat şi chiar şi preţul trădării, intrarea Sa în Ierusalim călare pe un măgăruş, faptul că va fi executat pe cruce, un procedeu care nu exista în vreamea când a fost profeţit şi chiar faptul că toate acestea aveau să se întâmple înainte de distrugerea Templului şi a Ierusalimului (înainte de anul 70 d. Cr.).

Toate acestea sunt lucruri reale nu legende, pentru s-au întâmplat în istoria noastră Isus s-a născut în timpul domniei lui Cezar Augustus (Luca 2:1), şi-a început lucrarea publică pe vremea lui Tiberiu Cezar, şi a fost judecat de guvernatorul Iudeii Ponţiu Pilat şi de Irod, tetrarhul Galileii, în vremea preoţilor Ana şi Caiafa... (Luca 3:1-2).


Mulţi spun despre Biblie că este o prostie, o carte de mituri şi basme – dar OARE AU CITIT EI VREODATĂ BIBLIA CU ATENŢIE??? Am citit de un mare rabin, din zona Budapestei, care era foarte împotrivitor creştinismului... totul s-a sfârşit când a pus mâna pe un Nou Testament şi a citit primele cuvinte din el... „Cartea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam” şi şi-a dat seama că avea în mână un document istoric!

Datorită Cristosului înviat, Evanghelia s-a împrăştiat peste tot pământul, prin ucenicii Lui, prin martorii Săi, care au fost gata să moară pt mărturia învierii Lui.

Datorită Cristosului înviat se predică astăzi iertarea păcatelor şi este posibilă mântuirea tuturor celor care cred în El (vs.38-39)
Sub Lege anumite lucruri nu puteau fi iertate – nu exista „îndreptăţire” înaintea lui Dumnezeu.
Există oameni ale căror fapte din punct de vedere omenesc nu există iertare sau îndreptăţire: ex. ca Hitler, Sadam Husein, Ceauşescu.... etc, DAR dacă s-ar pocăi sincer, Dumnzeu i-ar ierta, datorită lui Isus care a murit şi pt ei. (Asta nu ar însemna că nu ar trebui să sufere consecinţele faptelor lor aici pe pământ.)

vs.40-41 – O avertizare! Probabil că Pavel simţea o anumită împotrivire din partea evreilor care-l ascultau, iar el are grije să îi avertizeze: „Aveţi grije ce faceţi cu această Evanghelie!”

vs.42-52 – Reacţii la Evanghelie – ca întotdeauna, aici avem reacţiile la care să ne aşteptăm atunci când răspândim Evanghelia.

Unii evrei au primit Evanghelia (vs.42), ba chiar au invitat pe Barnaba şi Pavel să mai vină.

Mulţi iudei şi prozeliţi au urmat pe Barnaba şi Pavel pt sfaturi (vs.43)
De obs. că Pavel şi Barnaba îi îndemnau să rămână în Har, adică în libertatea lui Cristos, nu să se întoarcă la Lege şi obiceiurile ei.

Iudeii au devenit invidioşi (vs.45) – de ce? Pt. că Pavel predica Evanghelia şi celor care nu erau evrei şi nici prozeliţi, necerându-le să să se facă evrei şi să ţină Legea.
Ei nu s-au lăsat – în vs. 50 îi vedem că s-au folosit de influenţa lor politică şi au stârnit o persecuţie împotriva lui Pavel şi Barnaba, reuşind să-i alunge.

Pavel şi Barnaba au înţeles planul lui Dumnezeu pt ei (vs.46-47) – de a merge la Neamuri.
Neamurile s-au bucurat de această întorsătură! (vs.48-49)
Dacă evreii s-au dovedid „nedemni” de Evanghelie, s-au găsit mulţi dintre Neamuri care s-au ridicat pt a fi demni de Evanghelie, pt a o primi şi pt a-L lăuda pe Dumnezeu pt Evanghelia Sa.
Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea în acea regiune (vs.49)
Biserica era plină de bucurie şi de Duhul Sfânt (vs.52)
Aplicaţii:
Ne bucurăm pt Evanghelie? Ne bucurăm când Evanghelia înaintează? (Chiar şi atunci când ajunge la oameni care poate nu ne sunt pe plac?)
Suntem pt Evanghelie sau pt planurile/religia noastră?

Studiu : FLORIN ENESCU

Read More