Fapte 9:32-10:48 - Condus de Dumnezeu!

Fapte 9:32-10:48 - Condus de Dumnezeu! from William Anderson on Vimeo.

Am învăţat că viaţa creştină este o viaţă de acţiune, în care Dumnezeu ne foloseşte în marea misiune de a duce Evanghelia „la orice făptură” pentru că ea este „puterea lui Dumnezeu” de mântuire pentru fiecare om care crede. Însă apar nişte întrebări care cred că orice urmaş al lui Cristos care este preocupat zilnic de această misiune şi le pune: Cum ştim unde să mergem? Cu cine să vorbim? Cum să vorbim? Ce exact să spunem? Cum să abordăm oamenii?... şi lista poate să continue mult şi bine.

Ei bine, în următoarea secţiune din cartea Fapte avem o serie de răspunsuri practice la aceste întrebări prin exemplul apostolului Petru. Ideea cheie din această secţiune este că Dumnezeu l-a condus pe acest om al Său, pas cu pas în fiecare din locurile şi lucrurile care le-a făcut.

Precum am văzut în capitolele anterioare, Evanghelia lui Isus avea să înainteze, începând din Ierusalim şi Iudeea, continuând în Samaria şi răspândindu-se până în regiunea de Nord deasupra Israelului, respectiv Damascul. Ne apropiem acum de împlinirea ultimei faze a acestei misiuni şi anume răspândirea Evangheliei „în toată lumea”, asta însemnând la toate Neamurile care erau păgâne, lucru care nu avea să fie prea uşor de înţeles şi de îndeplinit. Pentru îndeplinirea acestei faze Dumnezeu l-a ales pe Saul, viitorul Pavel, un expert al legii, un evreu devotat pe care Dumnezeu avea să îl pregătească mai întâi. El va sta la Tars în „obscuritate”, timp de 8-10 ani, până când va fi luat de Barnaba (da, tot el) şi dus la Antiohia unde biserica avea nevoie de creştere spirituală.

Între timp, Dumnezeu avea să-l folosească pe Petru în deschiderea „uşii Neamurilor” pentru ca Evanghelia să ajungă la ei. La urma urmei lui Petru i se dăduse „cheile Împărăţiei” (Mat.16:19).

vs.32-36 – Petru vindecă pe Enea la Lida

Petru era şi el „în mişcare” făcând un „tur de forţă” în jurul Ierusalimului. Lida (actualul Tel-Aviv) se află la aproximativ 40 Km la N-V de Ierusalim. Precum vedem, în acest loc existau deja credincioşi, lucru ce arată că Evanghelia fusese adusă aici de altcineva: probabil de credincioşii de la Rusalii şi posibil de Filip evanghelistul, în timp ce călătorea spre Cezarea (Fapte 8:40).

Enea

nu se conosc prea multe despre el: vârsta, naţionalitate, dacă credea în Isus sau nu
era paralizat de 8 ani, ceea ce însemna că nu avea şanse de îndreptare
era deci o povară pt el şi familia sa

Ce face Petru?

îl vindecă pe Enea – de fapt el spune că „Isus Cristos te vindecă! Ridică-te şi fă-ţi patul!”
este izbitoare asemănarea cu felul în care Isus lucra (vezi Luca 5:24)
Petru deci, călca pe urmele lui Isus – de fapt era condus de Isus în ceea ce făcea!

Rezultatele:

Enea a devenit o „minune umblătoare” (vs.34b)
Vederea lucrării lui Petru a produs credinţa în locuitorii din Lida şi Şaron
Credinţa lor a produs „întoarcerea” lor la Domnul (vs.35) şi
Petru a rămas probabil acolo pentru ceva timp ca să păstorească „turma” lui Isus, după cum Domnul îi ceruse (Ioan 21:15-17).

vs.36-42 – Petru învie pe Tabita la Iafo

Petru este chemat „la datorie” la Iafo, oraş port, (grecii îi spuneau Iope), actualul Iafa, pentru că Dumnezeu avea în plan să mântuie mulţi oameni din acel loc. Din acest oral plecase profetul Iona, încercând să fugă de chemarea lui Dumnezeu de a merge la Ninive.

Petru este chemat de ucenicii care avuseseră o mare pierdere prin moartea Tabitei.

Tabita (ebraică) sau Dorca (greacă)

un exemplu viu de credinţă – „plină de fapte bune şi milostenii” (vs.36)
de obs. cât de activă era viaţa ei, ca o „gazelă” după cum îi era numele.
se îmbolnăveşte şi moare! (vs.37) – de ce s-a îmbolnăvit?? De prea multă muncă?

Lecţii:

Este o mare nevoie de Tabita în bisericile de astăzi – lucrarea cea mare este făcută adesea de puţine „Tabita”, care pot muri oricând!
Trist este când biserica nu apreciază şi nu urmează exemplul acestor oameni decât când ei nu mai sunt!

Ce face Petru?

este disponibil (vs.39) – el a înţeles că Domnul era Cel care îl chema acolo
face ce văzuse pe Isus:
scoate afară pe oameni – nu era vorba despre el (Petru)
îngenunchează şi vorbeşte cu Isus - era vorba despre ce vrea Isus!
el cheamă la viaţă pe Tabita – „Tabita cumi”(ebr) – vezi învierea fiicei lui Iair (Luca 8)

Rezultate:

Tabita învie şi este văzută de credincioşii de acolo
Învierea ei ajunge cunoscută de toţi locuitorii din Iafo (vs.42a)
Mulţi oameni au crezut în Isus (vs.42b)
Petru a rămas la Iafo ca să întărească în credinţă credincioşii de acolo (vs.43)

O întrebare însă ne stă pe limbă: De ce nu se mai întâmplă astfel de lucruri şi astăzi???

nu este adevărat că Dumnezeu nu mai face minuni şi astăzi – Dumnezeu lucrează cu putere în locurile unde credinţa este persecutată (China, Indonezia, India, Africa)
nu mai suntem aşa de dependenţi de puterea lui Dumnezeu – ne bazăm pe material, influenţă, educaţie... „căci zadarnic este sprijinul dat de om!” (Ps.108:12b)
nu ne mai aşteptăm ca Dumnezeu să lucreze în acest mod – suntem prinşi de „poftele lumii”
este prea mult păcat „în tabără” (vezi Iosua 7)

TREBUIE să ne cercetăm inimile şi să vedem CUM şi UNDE suntem!

Ps.139:23-24

23 Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima, încearcă-mă şi cunoaşte-mi frământările! 24 Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!

SUNTEM NOI CONDUŞI DE DUMNEZEU???

Tit 2:11-15

11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat 12 şi ne învaţă să renunţăm la lipsa de evlavie şi la poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum într-un mod cumpătat, drept şi evlavios, 13 în timp ce aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Cristos. 14 El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un popor care să fie doar al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. 15 Spune aceste lucruri, îndeamnă şi mustră cu toată autoritatea! Nimeni să nu te dispreţuiască!

CARE ESTE PASIUNEA NOASTRĂ??? PENTRU CE TRĂIM NOI???

Fapte 10:1-48 – Petru şi mântuirea lui Corneliu, la Cesarea

Capitolul 10 este un capitol cheie în expansiunea planului lui Dumnezeu de răspândirea a Evangheliei. Aici avem înregistrată mântuirea unui om care era total dintre Neamuri, împreună cu familia sa. Ne aflăm la aproximativ 10 ani de la Rusalii şi ne-am întreba de ce a durat atâta ca Evanghelia să ajungă la Neamuri, dar Dumnezeu lucrează în timp şi foloseşte oameni potrivitţi la timpul potrivit, la locul potrivit.

Să-L cunoaştem pe Corneliu (vs.1-7)

locuia în Cezarea (vs, capitala romană a regiunii Iudeea, situată la aproximativ 110 Km la N-V de Ierusalim şi 50 Km la N de Iafo, unde se afla Petru.
era centurion – ofiţer roman subaltern, ce comanda peste 100 de oameni, din cohorta „Italiana”, o divizie a Legiunii romane ce număra 6000 de soldaţi.
era un „temător de Dumnezeu” – expresie folosită pt a descrie neevreii care nu erau prozeliţi, dar care credeau în Dumnezeu şi ţineau toate normele etice şi morale ale iudaismului (vs.2)
Deşi era religios, nu era mântuit şi o ştia! – o mare diferenţă între el şi mulţi oameni religioşi din zilele noastre care cred că sunt mântuiţi prin faptele lor religioase.
Dumnezeu intervine printr-un înger, într-o vedenie, care îi spune ce să facă – să-l cheme pe Petru care avea să îi săpună ce trebuie să facă să fie mântuit (vs.3-6). De reţinut este că tot Dumezeu este Cel care iniţiază planul de mântuire a lui Corneliu
Corneliu ascultă de ce i-a spus Dumnezeu să facă.

Pregătirea lui Petru (vs.9-23a)

este de reţinut faptul că Simon stătea la un „tăbăcar”, un om care era considera „necurat” de Lege pt că lucra cu animale moarte (Lev.11:35-40). Petru deci, făcea progrese în deschiderea sa faţă de metodele de lucrare ale lui Dumezeu. Isus ar fi stat la acest om şi se pare că Petru a fost condus de Dumnezeu să stea la acest om, de unde avea să fie chemat pt o altă misiune.

Lecţie: UNDE TE TRIMITE DUMNEZEU ca să aştepţi până când te va folosi???)

Însă Petru avea multe probleme în ceea ce priveşte înţelegerea planului lui Dumnezeu de mântuire al întregii lumi. Pentru asta Dumnezeu avea să îl pregătească mai întâi.
Petru este un om al rugăciunii – un element propice pregătirii lui Dumnezeu în viaţa noastră.
Dumnezeu îi arată o vedenie prin care Dumnezeu vrea să-l înveţe că trebuie să renunţe la ce „ştia” foarte bine că este bine.
Legea era „zidul de despărţire” între evrei şi neevrei, care trebuia dărâmat în mintea şi inima lui Petru, ca să înţeleagă că Dumnezeu vrea să mântuiască prin Isus pe toţi oamenii şi aceasta doar prin credinţa în jertfa Lui. (Efeseni 2:14-18)
Deci şi evreii şi neevreii sunt „necuraţi” dar Dumnezeu are milă de toţi prin Isus Cristos. „pentru că Dumnezeu i-a închis pe toţi în neascultare, ca să-Şi arate îndurarea faţă de toţi.” (Rom.11:32)
Dumnezeu i-a aratat vedenia despre mâncare pt că „îi era foame” (vs.10) şi i-a vorbit condiţiei în care era.
Petru invită mesagerii lui Corneliu să stea la el peste noapte (vs.19-23a)

Plecarea lui Petru la Corneliu (vs.23b-33)

Petru ascultă de porunca lui Dumnezeu de a merge cu mesagerii lui Corneliu – se făcea 2 zile de la Iafa la Cezarea.
Petru este înţelept şi ia nişte fraţi (6 fraţi evrei – Fapte 11:12)
Corneliu era martor şi evanghelist înainte de a fi mântuit, căci chemase toată familia şi prietenii (vs.24)
Petru era un slujitor smerit al lui Cristos (vs.25-26) – ar fi fost uşor să accepte onoarea lui Corneliu. El era un slujitor nu un „star vindecător”, nu o celebritate a vremii sale.
Petru este transparent (vs.28-29) – el povesteşte lupta sa interioară în ceea ce priveşte discriminarea facută prin ţinerea la litera Legii, dar atribuie transformarea sa lui Dumnezeu care îl pregătise.

Dar de ce îl întreabă Petru pe Corneliu „Cu ce scop aţi trimis după mine? (vs.29b)” Nu ştia deja?
Ca să i se confirme cele spuse despre Corneliu
Ca să fie confirmare şi pt cei 6 martori evrei
Corneliu răspunde în detaliu, confirmând cele spune de slujitorii săi (vs.30-33)

Petru predică Evanghelia (vs.34-44)

Evanghelia păcii este calea împăcării cu Dumnezeu (vs.36) – toţi oamenii sunt despărţiţi de Dumnezeu datorită păcatului lor.
Evanghelia conţine viaţa, moartea şi învierea lui Isus Cristos (vs.37-41)
Evanghelia trebuie predicată – Evanghelia este Isus (vs.42)
Credinţa în Isus oferă iertarea/achitarea păcatelor

Petru a fost întrerupt de Duhul Sfânt, coborându-se peste „toţi cei care ascultau Cuvântul” (vs.44-48)

Nu era prima dată când era întrerupt Dumnezeu: Tatăl l-a întrerupt pe muntele schimbării la faţă a lui Isus (Mat.17:4-5), Fiul l-a întrerupt în chestiunea taxei pt templu, şi aici Duhul l-a oprit pt că oamenii ce ascultau Evanghelia erau gata să creadă în Isus.
Confirmarea mântuirii acestor neevrei a fost prin evidenţa mânifestării Duhului Sfânt prin vorbirea în limbi, aşa cum ei o avuseseră la Rusalii. (vs.46) – de comparat cu 11:15-18.
Botezul este dovada fizică exterioară a credinţei interioare! (vs.47)

Lecţii:
Mântuirea nu vine prin fapte religioase (Isaia 1)
Mântuirea vine prin auzirea Evangheliei curate (Rom. 10:17)
Dumnezeu nu este părtinitor (vs.34)

Dumnezeu vrea să ne conducă/să ne folosească, dar ...
suntem noi disponibili?
Căutăm faţa/voia Lui cu pasiune?

Studiu: Florin Enescu

Read More

Fapte 9:1-31 - Arestat de Dumnezeu!

Fapte 9:1-31 - Arestat de Dumnezeu! from William Anderson on Vimeo.

„Convertirea lui Saul din Tars, persecutorul de seamă al primilor creştini, a fost probabil cel mai mare eveniment din istoria bisericii, după pogorârea Duhului Sfânt la Rusalii.” (W. Wiersbe)

Dumnezeu avea un plan şi nimic nu avea să oprească sau să încetinească planul Său de răspândire a Evangheliei „în Ierusalim, în Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Fapte 1:8). Până în acest moment Evanghelia umpluse Ierusalimul, şi prin persecuţie ea ajunsese se împrăştie în toată Iudea (Sudul Israelului) şi în Samaria (Nordul Israelului) dar, oare cum avea să ajungă în toată lumea??? Ei bine, în mijlocul persecuţiei, Dumnezeu avea să aleagă un om, care deşi îl ura pe Fiul Său din neştiinţă, El avea să devină „Apostolul Neamurilor”, primul misionar mondial, care avea să cucerească lumea pentru Cristos! El este cel care a spus „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede...”
Iată povestea convertirii acestui om. Ea ne mai este descrisă de însuşi Pavel în cap.22 şi 26.

I. Întâlnirea cu Isus (vs.1-9)

vs.1 – Îl vedem pe Saul continuând în zelul său neobosit de a persecuta biserica, crezând că face un lucru bun pentru Dumnezeu.
Dar ne putem întreba „De ce acest om religios, respectat şi rafinat era aşa de pornit împotriva urmaşilor lui Isus?”
Probabil că atunci când la văzut pe Ştefan murind pt credinţa lui în Cristos, ceva în interiorul lui s-a zguduit şi astfel reacţia lui a fost să se îndârjească şi mai mult împotriva urmaşilor lui Isus din Nazaret.
El avea motive serioase şi destul de întemeiate după părerea lui, ca să conducă aceste raiduri împotriva urmaşilor acestei „căi”. Probabil că el se gândea la faptul că:
Isus din Nazaret este mort. Nu putea ca acest „nimeni”, ce fusese răstignit să fie Mesia evreilor, cel promis. Potrivit Legii oricine era „atârnat pe lemn” este blestemat (Deut. 21:23). Acesta nu putea să fie „Alesul lui Dumnezeu”!
Urmaşii Lui afirmă că Isus este viu şi fac minuni în Numele Lui – dar ei fac asta prin puterea lui Satan. „Acestia sunt o sectă periculoasă ce trebuie eliminată cât mai rapid, până când nu distruge ea credinţa şi tradiţia evreiască.”
Însă Saul, în ciuda faptului că era foarte educat şu pregătit, el era orb spiritual şi nu vedea/înţelegea că întreg Vechiul Testament vorbeşte despre Mesia (2 Cor.3:12-18). Ca mulţi alţi concetăţeni ai săi, el se poticnea în Cruce (1 Cor.1:23), pentru că depindea de „neprihănirea lui” prin împlinirea Legii, nu prin neprihănirea lui Dumnezeu oferită celui care crede (Fil. 3:1-10).

Lecţii:

Mulţi oameni astăzi sunt deranjaţi când li se spune că sunt păcătoşi şi că au nevoie de Cristos – ei se bazează pe ei, pe faptele lor religioase, pe siguranţa ce le-o oferă tradiţiile omeneşti.

Respingerea lor faţă de Dumnezeu este „întemeiată” pe „dovezi serioase”, însă este acest lucru adevărat?
vs.2 – precum am văzut din cap anterior, Saul avea o singură viteză – maximum!
s-a asigurat legal prin protecţia liderilor din Ierusalim – scrisori de trimitere de la liderul Tribunalului Evreiesc (Marele Preot)
şi-a lărgit planurile de atac – Damasc, un oraş foarte important (~240 Km de la Ierusalim, călătorie de 6 zile), avea o mare populaţie de evrei – se presupune că aveau între 30-40 de sinagogi.
Faptul că Pavel vroia să meargă acolo după creştini, arată cât de eficientă a fost răspândirea Evangheliei de către credincioşii din Ierusalim. Se pare că mulţi plecaseră din Ierusalim acolo, iar Pavel vroia să îi aducă înapoi la Ierusalim pt a fi judecaţi şi executaţi.
Termenul „cale” era numele credinţei primilor creştini, probabil de la cuvintele lui Isus „Eu sunt Calea...” din Ioan 14:6 – acest termen apare de multe ori în Fapte (18:25-26; 19:9, 23; 22:4; 24:14,22).

În vs.3-9 avem descrisă întâlnirea lui Pavel cu Isus – sunt câţiva paşi:

„o lumină din cer”(vs.3) – de asta a fost nevoie pentru a-l opri din viteză şi a-i atrage atenţia lui Pavel. Dumnezeu are o metodă de a ajunge la inima fiecărui om!

„a căzut la pământ” (vs.4a) – de pe calul său „mare” (cum zicea Spurgeon) a ajuns la pământ.

„a auzit o voce: Saul, Saul, de ce Mă persecuţi?”(vs.4b) – Saul plecase să aresteze pe urmaşii lui Isus, dar el avea să fie arestat de însuşi Isus! 30 de ani mai târziu, el spunea despre acest moment că „am fost apucat de Cristos (Fil.3:

El descoperă că Isus este viu! – „Cine eşti, Doamne?” (vs.5a) – datorită acestui lucru trebuia să-şi schimbe poziţia/atitudinea faţă de El, adică să se pocăiască, un lucru aşa de dificil pt un fariseu auto-neprihănit.

El descoperă că este un păcătos pierdut! – „Eu sunt Isus pe care tu îl persecuţi!”(vs.5b) – Saul credea că-L slujeşte pe Dumnezeu, când în realitate el îl persecuta pe Mesia! Potrivit Legii el era neprihănit, potrivit lui Mesia, fără de El era condamnat!

„îţi este greu să dai cu piciorul într-un ţepus?” – aceste cuvinte nu se află în textul original scris de Luca, dar apar în textul cap.26 vs.14, când Pavel îşi povesteşte convertirea înaintea regelui Agripa. Aceste cuvinte sunt o mini-pildă care arată cât de absurd este omul care se împotriveşte lui Dumnezeu.

„tremurând şi plin de frică, a întrebat „Doamne ce vrei să fac?” (vs.6a) – de observat disponibilitatea lui Pavel – un semn clar al întoarcerii adevărate la Dumnezeu.
Dumnezeu îi arată câţiva paşi mici, de început (vs.6b) pe care Pavel îi face fără cârtire, deşi nu vedea nimic, dar fiind ajutat de cei care erau cu el.

vs.6-9 – Dumnezeu l-a smerit pe Saul – ochii lui fizici erau orbiţi, dar ochii spirituali începeau să capte vedere de sus! Ia dat 3 zile de meditare în post şi rugăciune, timp în care, fără îndoială, a început să-şi re-aranjeze toate cunoştinţele sale despre Dumnezeu. Dumnezeu îi arăta acum cum relaţia cu El a fost dintotdeauna prin har şi prin credinţă, Isus fiind împlinirea acestor lucruri, nu prin Legea pe care el o ţinuse toată viaţa.

Lecţii:

Întoarcerea lui Pavel la Dumnezeu nu este una obişnuită, căci nu prea mulţi dintre noi am avut o astfel de experineţă când ne-am întors noi. Lucrul clar este că Dumnezeu este cel care iniţiază întâlnirea cu El.

Întoarcerea lui Pavel este un mesaj de speranţă şi încurajare pentru fiecare om, căci dacă „cel mai mare păcătos” (1 Tim.1:12-16) a fost mântuit, atunci oricine poate fi mântuit!
II. Întâlnirea cu Anania (vs.10-19)

Anania era un evreu devotat: temător de Dumnezeu şi de o reputaţie bună înaintea oamenilor (Fapte 22:12) - el credea în Isus Cristos ca Mesia. El ştia ce reputaţie avea Saul şi că venea la Damasc ca să aresteze pe cei credincioşi. (vs.13)
Anania era un ucenic disponibil lui Dumnezeu (vs.10b-12) – dar nu era naiv, căci ştia la cine îl trimite Dumnezeu.
De obs. faptul că Pavel se ruga (vs.11b) – „Rugăciunea este autograful Duhului Sfânt pe inima reînointă”, spunea Spurgeon. De asemenea, Dumnezeu îi descoperise într-o vedenie ce avea să i se întâmple – Anania („Hanania” = „Dumnezeu este plin de har”) avea să vină la el să se roage pt el ca să vadă din nou.

vs.15-16 este un bun rezumat al vieţii lui Pavel de aici încolo!
A fost ales prin har, nu l-a ales el pe Dumnezeu (1 Tim.1:14)
A fost făcut un vas special (2 Tim.2:20-21)

Dumnezeu avea să lucreze în el şi prin el pt a-Şi împlini scopul răspândirii Evangheliei în toată lumea – aici avem prima referinţă în cartea Faptelor a faptului că Evanghelia va merge la Neamuri (apoi în Fapte 22:21; 26:17)
Avea să sufere pt Numele lui Isus Cristos – un lucru care pune în evidenţă de la început devotamentul lui Pavel faţă de Evanghelie!

vs.17-19 ne arată ascultarea lui Anania care a mers până la capăt – îndeplinirea misiunii sale care a dus la:
vindecarea lui Pavel (vs.18)
umplerea/împuternicirea lui cu Duhul Sfânt (vs.17b)
punerea lui în părtăşie cu Anania (vs.17a) şi Biserica din Damasc (vs.19) – de la care a avut de învăţat multe despre Isus, el fiind un „burete” uscat.

Lecţii din viaţa lui Anania:

Dumnezeu poate folosi „un singur om” indiferent cât de neînsemnat este! - un lucru pe care-l uităm şi care este uimitor. Anania ne învaţă să o lecţie de viaţă „Trăirea cu Isus în lumea aceasta va duce la împlinirea acelor lucruri pe care El le-a pregătit pt noi să le facem pt El şi care vor avea exact impactul dorit şi destinat de El.”

Voi fi eu un astfel de om??? „Caut printre ei un om, care să stea în spărtură...” (Ezech.22:30)

Nu trebuie să ne fie teamă să ascultăm de Dumnezeu – indiferent de cât de neclară este voia Lui, poate chiar periculoasă – El are totul aranjat, în control!

Să nu subestimăm niciodată valoarea unui singur om întors la Cristos! Petru a fost folosit la mii de oameni în Ierusalim, Filip la fel în Samaria, iar Anania a fost trimis la un singur om – Saul, care a devenit Apostolul Neamurilor şi care a influenţat pt veşnicie milioane de oameni din diferite naţiuni, şi continuă chiar şi astăzi.

Pe 21 Aprilie 1855, Edward Kimball a condus la Cristos pe unul din elevii săi de şcoală duminicală. Nu avea cum să ştie că acest băiat, Dwight L. Moody, va deveni într-o zi evanghelistul de seamă al lumii.
III. Întâlnirea cu opoziţia (vs. 20-25)

Saul, după ce se întărise fizic, dar şi spiritual cu fraţii din Damasc, a început „imediat” să predice despre Isus. Fiind un învăţător şi vorbitor foarte bun, se folosea de dreptul de a vorbi în sinagogile din oraş.
Mesajul său era Isus este Fiul lui Dumnezeu, adică Isus este Dumnezeu! (vs.20)
în cultura evreiască a fi „fiul lui” însemna a te indentifica cu părintele tău. Acesta era ADEVĂRUL care îi schimbase viaţa şi asta predica la oricine.
Fiind expert în VT el vedea tot mai mult („se întărea”) cum Cristos era inima întregului mesaj/plan al lui Dumnezeu. (vs.22)
de obs. este faptul că el a început să predice de acolo unde era – un lucru care este sănătos pentru fiecare credincios.

Reacţiile oamenilor (vs.21-25)

unii erau uimiţi, dar nu mântuiţi! (vs.21a)
alţii erau intrigaţi, dar nu mântuiţi! (vs.21b)
alţii au vrut să-l omoare (vs.23) – a descoperit cum este să fii „vânat” pt Isus!
ucenicii l-au ajutat să scape (vs.24-25)
Aici (între vs.22-23) este momentul când Pavel a mers în deşertul Arabiei pentru 3 ani, lucru despre care menţionează în scrisoarea sa către credincioşii din Galatia (Gal.1:17).

De ce a mers acolo? Probabil că Domnul i-a spus să se retragă pt o vreme, timp în care avea să fie instruit în Cuvântul lui Dumnezeu de însuşi Domnul Isus.
Astfel despre acest lucru vorbeşte el în epistola către bisericile Galatiei când spune:

„11 Vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia vestită de mine nu este de origine umană, 12 pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci mi-a fost descoperită de Isus Cristos. 13 Voi aţi auzit despre felul meu de viaţă pe când eram în iudaism, aţi auzit că am persecutat peste măsură biserica lui Dumnezeu, că am încercat s-o distrug 14 şi că eram mai înaintat în iudaism decât mulţi din neamul meu, din generaţia mea, fiind plin de râvnă pentru tradiţiile strămoşilor mei. 15 Dar când Dumnezeu, Care m-a pus deoparte încă din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său, 16 a dorit să-L descopere pe Fiul Său în mine, ca să-L vestesc printre neamuri, nu am cerut imediat sfatul unui om, 17 nici nu m-am suit la Ierusalim, la cei care au fost apostoli înaintea mea, ci m-am dus în Arabia, iar după aceea m-am reîntors în Damasc.” (Gal.1:11-17)

IV. Întâlnirea cu credincioşii din Ierusalim (vs. 26-31)

După cum şi-a dorit, Saul avea să ajungă în Ierusalim pentru a se întâlni cu ucenicii Domnului, liderii Bisericii „mamă”, dar lucrurile nu aveau să meargă foarte uşor nici aici. De fapt s-au petrecut în 2 etape:
1. Saul a fost respins (vs.26)
Credincioşii din Ierusalim le era teamă de el
deşi „a tot încercat” (spune de fapt acolo), ucenicii nu aveau încredere în el – probabil credeau că acesta este un şiretlic ca să se infiltreze între ei.
Nu credeau că Pavel era ucenic al lui Cristos... ca să nu mai vorbim de a fi Apostol al Neamurilor. Lucrul acesta poate părea ciudat, având în vedere că cei din Damasc trebuie să le atestat întoarcerea lui Saul la Cristos... poate erau aşa suspicioşi din cauza „dispariţiei” sale în deşert!?

2. Saul a fost acceptat (vs.27-31)
Barnaba a fost omul cheie aici, folosit de Dumnezeu pt a-l introduce pe Pavel apostolilor şi Bisericii.
vs.27 - Acest om era într-adevăr „fiul mângâierii/încurajării” pt că l-a ajutat pe Pavel într-un moment foarte critic, căci nu îi era uşor să fie respins chiar de ai săi compatrioţi.
vs.28 - Barnaba l-a dus la apostoli şi a girat întoarcerea lui Saul şi chemarea sa ca apostol al Neamurilor. A făcut o treabă completă!

Saul a putut mărturisi pe Cristos în Ierusalim împreună cu apostolii (vs.28)
Însă şi aici avea să fie dorită moartea lui, de data aceasta chiar de cei care-l uciseseră pe Ştefan, al cărui sânge cercetase inima lui. (vs.29)
Lucrul acesta se pare că a adus pericol mai mare asupra bisericii din Ierusalim şi astfel au hotărât să-l trimită în Tars, de unde era el, unde avea să stea vreo 7-8 ani.

În Fapte 22:17-21, Pavel însă explică acel moment ca fiind direcţionat de Dumnezeu care ştia că iudeii elenişti vroiau să-l omoare, iar El mai avea de lucru cu Saul... în toată lumea. N-o să ne mai întâlnim cu Saul decât în cap.11:25, unde tot Barnaba îl găseşte şi duce în Biserica din Antiohia

vs.31 – este un sumar al stării Bisericii pe care Luca ni-l oferă la acest moment, lucru cu care ne-a mai obişnuit şi în capitolele anterioare (2:46-47; 4:4, 32; 5:12-14).
Biserica creştea spiritual dar şi numeric
Duhul Sfânt producea această creştere
Uşa Evangheliei fusese deschisă pt evrei (Fapte 2), apoi pt Samariteni (Fapte 8), curând va fi deschisă pt Neamuri (Fapte 10). Saul va ieşi „din scenă” pt o vreme şi vom continua cu Petru (până în cap.12), dar apoi Saul (Pavel) va umple restul de pagini din istoria Bisericii primare (din cap.13).

Dumnezeu îşi schimbă lucrătorii, dar lucrarea Sa continuă! Vrei să fii lucrător/parte în lucrarea Sa?

Studiu: Florin Enescu

Read More

Fapte 8 - Biserica în mişcare!

Fapte 8 - Biserica în mişcare! from William Anderson on Vimeo.

„Există ceva care este mai puternic decât toate armatele lumii,” spunea Victor Hugo, „şi aceasta este ideea care i-a sosit ceasul!”

Evanghelia lui Isus Cristos este mult mai mult decât o idee! Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede!” (Rom.1:16) Este „dinamita” lui Dumnezeu pentru a dărâma barierele şi întăriturile păcatului şi pentru a-i elibera pe prizonierii lui. Biserica din Ierusalim s-a născut din proclamarea Evangheliei pure de către ucenicii lui Isus şi avea să se răspândească în toată lumea în acelaşi mod.

În Fapte 8 „sarea” avea să fie scuturată din solniţa Bisericii din Ierusalim peste Iudea, Samaria şi „până la marginile pământului” aşa cum le poruncise Isus (Fapte 1:8).

Capitolul 8 este plin de mişcare, şi asemenea vieţii Domnului lor, venise timpul ca şi urmaşii Săi să fie în mişcare! Tendinţa noastră este să ne „acomodăm”, să ne găsim „locul”... lucru care ne va duce la plafonare... la „obezitate spirituală”... de fapt la moarte spirituală. Aici facem cunoştinţă cu câteva personaje de la care vom învăţa o serie de lucruri cu privire la „mişcarea” în viaţa de credinţă.

SAUL - Un persecutor zelos (vs.1-4)

vs. 1a - „Saul îşi dăduse consinţământul la uciderea lui Ştefan.”
Expresia „îşi dăduse consinţământul” înseamnă a vota, lucru ce înseamnă că el făcea parte din Sinedriu, Tribunalul Suprem evreiesc!

Cartea Faptele Apostolilor şi epistolele ne dau sificiente detalii despre viaţa lui Saul:
Născut în Tarsul Ciliciei (Fapte 22:3)
„evreu din evrei” (2 Cor.11:22; Fil. 3:5)
Fiu de fariseu (Fapte 23:6)
Cetăţean roman (Fapte 16:37; 22:25-28)
Educat în Ierusalim de învăţatul Gamaliel (Fapte 22:3)
a fost un fariseu devotat (Fapte 26:4-5)
potrivit Legii, viaţa sa era „fără pată” - neprihănit (Fil.3:6)
era un tânăr fariseu promiţător ce avea să devină un mare conducător (Gal.1:14)

Putem să apreciem cuvintele lui Pavel când vorbea credincioşilor din Filipi:
„ 7 Însă toate lucrurile care pentru mine erau un câştig le consider ca o pierdere, de dragul lui Cristos. 8 Mai mult decât atât, le consider pe toate o pierdere faţă de valoarea deosebită a cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu, datorită Căruia am suferit pierderea tuturor lucrurilor şi datorită Căruia le consider gunoaie, pentru a-L câştiga pe Cristos 9 şi pentru a fi găsit în El, nu având o dreptate a mea, care vine din Lege, ci una care vine prin credinţa în Cristos: dreptatea care vine de la Dumnezeu prin credinţă. 10 Vreau să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să devin ca El în moartea Lui, 11 pentru ca astfel să ajung, cumva, la învierea din morţi.
12 Nu că deja am şi obţinut sau, mai bine zis, că am şi fost făcut deja desăvârşit, dar urmăresc să apuc premiul pentru care şi eu am fost apucat de Cristos Isus. 13 Fraţilor, eu însumi nu consider că l-am apucat, însă fac un singur lucru: uitând ce este în urmă şi aruncându-mă înainte, 14 urmăresc ţinta, alergând spre premiul chemării de sus al lui Dumnezeu, în Cristos Isus.” (Filipeni 3:7-14)

LECŢIE: „Uitând ce este în urmă şi aruncându-mă înainte!”
Mai privim în urmă? Ce ne mai ţine? Egiptul?
Este Isus „ţinta” noastră în tot ce facem? Este răsplata cerească ce aşteptăm?

Dar zelul lui Saul pentru Legea lui Dumnezeu s-a văzut cel mai clar în felul cum a persecutat Biserica (Gal.1:13-14; Fil.3:6). El chiar credea că-L slujea pe Dumnezeu prin persecutarea creştinilor.

vs. 3 - „Saul însă făcea prăpăd în biserică...” – expresia „făcea prăpăd” descrie un animal sălbatic care îşi sfâşie prada!

vs. 1b – „Chiar în ziua aceea a izbucnit o mare persecuţie împotriva bisericii din Ierusalim şi toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prin regiunile Iudeii şi ale Samariei”

Ce făcea Dumnezeu aici? El îşi împlinea planul său de răspândire a Evangheliei!
Lucrul acesta s-a făcut cu un preţ – preţul confortului nostru!
Lucrul acesta nu este uşor: de acceptat... de suportat!

Ce va trebui să facă Dumnezeu cu noi ca să-şi împlinească planul Său cu noi?
Trebuie să fim deschişi la planurile lui Dumnezeu!
Trebuie să ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne folosească!
Biserica/Evanghelia trebuie să fie ÎN MIŞCARE!!! Există mulţi oameni care au nevoie de Evanghelia Vieţii Veşnice!
Să nu aşteptăm să vină PERSECUŢIA!!!

vs. 4 – „Cei ce fuseseră împrăştiaţi vesteau Cuvântul pe oriunde treceau.” – Vestirea Evangheliei era preocuparea normală a credincioşilor din Biserica Primară.

FILIP - Un predicator credincios (vs.5-8)

Persecuţia a făcut pentru Biserică ceea ce face vântul pentru seminţele semănătorului: le-a împrăştiat pentru a aduce o mare recoltă.

Samaritenii erau un fel de „corcitură” – o amestecătură între evrei şi alte neamuri. Ei s-au format când asirienii au cotropit Împărăţia de Nord (Israelul) în 722 î.Hr, când mulţi evrei au fost deportaţi, iar în locul lor au fost aduşi oameni din alte popoare. Astfel această regiune din jurul Samariei, care era capitala Împărăţiei de Nord, a devenit o amestecătură între evrei şi alte popoare, numiţi mai târziu „samariteni”, fiind desconsideraţi de către evreii puri. Ei astfel şi-au dezvoltat propriul lor sistem, aveau chiar şi Templu şi refuzau la rândul lor comunicarea cu restul evreilor din Sud.

Filip – este unul din „diaconii” aleşi ca lideri de slujire în Biserica din Ierusalim (Fapte 6).
Merge în Samaria (vs.5) – lucru ce arată că nu avea prejudecăţi – poate el era un iudeu elenist?
El a „predicat pe Cristos” (cuv. în greacă înseamnă „proclamat”) – lucrarea sa s-a dovedit a fi de evanghelist al Samariei, loc în care Ioan Botezătorul şi Isus a mers.
Lucrarea sa a fost întărită prin semne ce dovedeau că era mesagerul lui Dumnezeu (vs.6-7) – a fost un „pod” de trecere între categorii de oameni.
Rezultatul acestei lucrări a dus la credinţa şi mântuirea multora şi experimentarea unei „mari bucurii” (vs.8).

LECŢIE: Dumnezeu binecuvântează slujirea în lucrurile mici cu o slujire mai mare! El onorează slujirea în smerenie!

Mai rămân versetele 14-17 şi întrebarea cheie şi care adesea se pune este „Ce s-a întâmplat aici???”
Unii spun că aici avem dovada faptului că Duhul Sfânt nu se primeşte decât prin punerea mâinilor şi rugăciune.
Alţii spun că darurile Duhului Sfânt (cum ar fi vorbirea în limbi) se primesc numai prin punerea mâinilor şi rugăciune.
Nu putem face învăţături şi trage concluzii pe baza unui caz izolat şi care nu sunt specificate şi întâlnite în restul Noului Testament, mai ales în epistole care conţin învăţăturile de bază ale vieţii creştine.
Contextul ne conduce exact la aflarea adevărului, la interpretarea corectă!
Cei ce crezuseră evanghelia din Samaria primiseră Duhul Sfânt în ei/fuseseră născuţi din nou, chiar şi botezaţi în apă – erau ca şi ucenicii lui Isus înainte de Rusalii (Ioan 20:22). Ceea ce vedem aici este venirea „peste ei” (vs.16) – „împuternicirea” de care aveau nevoie să trăiască evanghelia zilnic.
Petru a fost omul cheie ales de Dumnezeu pt confirmarea acestui lucru, având în vedere că era vorba de expansiunea Evanghelie la Samariteni. Mai târziu îl vedem tot pe el, trimis de Dumnezeu la Cornelius (un păgân), deşi Filip era în cetatea lui.
Nu-l putem pune însă pe Dumnezeu „într-o cutie” spunând şi aşteptându-ne ca El să facă lucrările Sale numai într-un anumit mod, după anumite reguli.
Dumnezeu foloseşte oameni diferiţi, cu daruri diferite în lucrarea de expansiune a Evangheliei Sale.

SIMON - Un înşelător viclean (vs.9-25)

Oriunde şi oridecâte ori Dumnezeu îşi face lucrarea Sa pe pâmântul nostru, apare şi lucrarea lui Satan, prin tot felul de tertipuri... de falsuri... şi încercări de a imita lucrarea lui Dumnezeu.
Observăm acest lucru şi la Ioan Botezătorul (Mat.3:7...), la Isus (Mat.23:15, 33; Ioan 8:44) şi va fi la fel şi pentru Pavel în lucrarea sa (Fapte 13:6...; 2 Cor.11:1-4, 13-15).

Unealta lui Satan aici a fost Simon vrăjitorul. Haideţi să-l cunoaştem:
Practica vrăjitoria (vs.9a)
„uimea” pe oameni – „îi vrăjea” (vs.b)
Îşi atrăgea glorie/importanţă lui (vs.9c-10)
Avea control asupra oamenilor (vs.11)
Deci, lucrarea lui Simon era energizată de puterea lui Satan, pentru că acestea sunt modurile şi caracteristicile lucrării lui. Să privim la descrierea ap. Pavel din 2 Tes. 2:9-12 –

9 Venirea celui fără de lege va fi în conformitate cu lucrarea lui Satan, cu tot felul de puteri, semne şi miracole mincinoase 10 şi cu orice fel de înşelăciune a fărădelegii pentru cei ce pier, având în vedere că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. 11 De aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, pentru ca ei să creadă minciuna, 12 aşa încât toţi cei care n-au crezut adevărul, ci şi-au găsit plăcerea în nedreptate, să fie condamnaţi.

Predicarea Evangheliei de către Filip a avut un impact asupra acestor oameni:
„au crezut pe Filip” – adică mesajul său (vs.12a)
au crezut „Evanghelia” – Vestea Bună – există o cale de împăcare cu D-zeu (vs.12b)
Evanghelia aceasta era despre Împărăţia lui Dumnezeu şi Numele lui Isus (s.12c)
Ca şi dovadă a credinţei lor, ei au fost botezaţi: bărbaţi şi femei.
„chiar şi Simon a crezut şi a fost botezat” (vs.13)

Mântuirea nu poate fi produsul doar al vederii (semnelor, minunilor), ci al credinţei în auzirea Cuvântului lui Dumnezeu (Evanghelia).

Ce s-a întâmplat deci cu Simon???
O întrebare foarte bună pt el ar: De ce a crezut el? Care a fost baza credinţei lui?
vs.13b – stătea tot timpul cu Filip...
De ce? „se mira văzând semnele şi minunile”
vs.18 „când a văzut Simon că Duhul era dat prin punerea mâinilor”
Baza credinţei lui a fost vederea semnelor şi minunilor.

Reacţia lui Petru este destul de clarificatoare cu privire la Simon (vs.20-23)

credinţa lui era bazată pe vedere – minuni, semne (vs.20)
inima lui nu era cinstită/dreaptă înaintea lui Dumnezeu (vs.20) – el era tot pt faima lui... pt a controla pe oameni, cum făcea şi înainte (vs.10-11) – de data asta a vrut să cumpere „puterea aceasta” (vs.19)... probabil cum făcuse şi cu vrăjitoriile.
inima lui era plină/condusă de otravă(a face rău) şi nedreptate(lucruri străine de Dumnezeu) – se vede că nu era condus de Duhul Sfânt (vs. 22- 23)
nu a vrut să se pocăiască (vs.24) – i s-a dat şansa aceasta, dar nu a vrut şi pare că nici nu ştia cum să facă acest lucru, în sensul că el a cerut s-o facă Petru pt el.

Tradiţia spune că Simon că a înnebunit şi s-a îngropat singur de viu, nu înainte însă de a iniţia erezia ce este cunoscută sub numele de gnosticim (credinţa că materia este rea şi deci Dumnezeu nu a creat lumea din materie şi nici Isus nu a putut să devină om şi să moară pt păcatele omenirii. Ioan contra-atacă această erezie care ataca biserica primului secol, în întâia sa epistolă (1 Ioan).

EUNUCUL - Un căutător sincer (vs.26-40)

Facem cunoştinţă cu un alt personaj, dar şi de data aceasta prin intermediul lui Filip. Filip a fost nu numai un slujitor credincios, un predicator credincios, dar şi un om condus de Dumnezeu.

De data aceasta Dumnezeu are o altă misiune pt el – Evanghelia trebuia să continuie să fie în mişcare şi trebuia să ajungă la un om de care probabil numai Dumnezeu ştia căutarea lui sinceră după El.
Filip a ascultat de chemarea lui Dumnezeu
fără comentarii, cârtiri, întrebări...
a plecat imediat unde îi spusese Dumnezeu, neştiind de ce şi pt ce se duce acolo
Dumnezeu vrea să ne direcţioneze!


Eunucul etiopian – în el vedem caracteristicile unui căutător sincer
Oficialitate la curtea Etiopiei – ministru de finanţe
Nu putea fi prozelit, dar era „temător de Dumnezeu” (ca şi sutaşul Corneliu – Fapte 10).
El căuta ADEVĂRUL lui Dumnezeu şi o făcea într-un mod sincer!
Citea Scripturile – faptul că avea Scriptura scrisă era o investiţie a căutării lui sincere şi adevărate, căci scripturile scrise erau rare.
Punea întrebări concrete şi bune!
Căutarea lui sinceră a fost răspunsă prin Filip care l-a condus la Cristos, care este inima Scripturii, inima Evangheliei.
El nu era mulţumit cu o religie/ritual, ci a vrut ceva real – a descoperit lucrul cel mai important al vieţii – o relaţie persoanală şi dinamică cu Isus.
Baza credinţei lui a fost vederea lui Isus în Scripturi.

Filip – i-a predicat eunucului pe Isus, începând de la pasajul din Isaia 53 din care citea în carul său. (nu i-a predicat „3 paşi” a cum să devină membru al Bisericii din Ierusalim)
Isus este inima Evangheliei şi El trebuie să fie centrul predicării/vorbirii noastre.
Rom.10:17 „... credinţa vine prin auzire, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos.” – aşa s-a întâmplat şi cu acest om!
Botezul – a fost urmarea credinţei în Isus a acestui om.
Simon a cerut putere ca să fie înălţat, dar eunucul a cerut botezul, ca să fie smerit/”înmormântat” cu Isus.
Botezul este o exprimare exterioară a unei realităţi interioare!

LECŢII:
Dumnezeu are treabă cu noi? Suntem gata să mergem? (vs.39-40)
În viaţă trecem prin diferite stadii de slujire: la mese, evanghelizare în grup, personală, în familie, la muncă...
Dumnezeu are un plan de mântuire pentru fiecare om.
Predicarea lui Isus va produce credinţa autentică, mântuitoare.
Credinţa adevărată este bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu şi va produce schimbări vizibile în viaţa credinciosului. (imaginea unui copil nou născut care caută laptele)

Studiu: Florin Enescu

Read More

Fapte 7 - Încoronat de Dumnezeu

În acest capitol 7, Ştefan ne oferă o împlinire cu viaţa sa a îndemnului Apostolului Petru care ne spune „Fiţi întotdeauna pregătiţi să răspundeţi oricui vă întreabă despre motivul nădejdii care este în voi.” Avem aici o capodoperă apologetică susţinută puternic printr-o pleiadă de argumente logice şi teologice, pe care Ştefan, mânat de Duhul lui Dumnezeu le „toarnă” înaintea celei mai înalte curţi de judecată israelite - Sinedriul.

În capitolul anterior, din ceea ce părea o imagine şi o întorsătură tristă în viaţa Bisericii Primare, Dumnezeu avea să-i înveţe pe primii credincioşi unul din lucrurile fundamentale ale vieţii cu Dumnezeu: SLUJIREA. Lucrul acesta, am văzut noi, este vital pentru înaintarea şi dezvoltarea sănătoasă a Bisericii, deci a fiecăruia dintre noi, dacă suntem ai Lui Cristos. Am învăţat prin exemplul Apostolilor că slujirea trebuie să curgă din comuniunea noastră cu Dumnezeu (rugăciunea) şi trebuie să fie alimentată şi direcţionată de principiile lui Dumnezeu (Scripturile).

Imaginaţi-vă această frumuseţe de Biserică! Un „Trup” uriaş care făcea „Cuvântul lui Dumnezeu să se răspândească” şi în care „numărul ucenicilor creştea tot mai mult...” (Fapte 6:7)

Se pare că Ştefan era un membru aşa de activ care nu putea fi trecut cu vederea de nimeni, căci era un om „plin”, dar nu de el, ci de Duhul lui Dumnezeu. După ce a slujit mai întâi „la mese” în biserică, l-am văzut apoi în afară plin de putere făcând minuni şi semne în afara ei, lucru care a stârnit invidia concetăţenilor religioşi, care au încercat să-l elimine: mai întâi teologic, apoi prin „şmecherii” politice. Însă Ştefan era de neoprit! Cu el se întâmpla ce spusese Ap. Pavel că se va întâmpla cu orice slujitor/diacon credincios – „Căci cei ce slujesc bine ca diaconi câştigă o poziţie bună pentru ei înşişi şi o mare îndrăzneală în credinţa care este în Cristos Isus.” (1 Tim.3:13)

Dar credeţi că diavolul, la o astfel de privelişte, avea să stea „cu mâinile în sân”??? Nicidecum! Precum am văzut, spre sfârşitul cap.6, lui Ştefan i se întinde o cursă de cuzaţii false, dar bine ticluite cu aşa zişi „martori”. Astfel Ştefan era acuzat de blasfemie împotriva părinţilor naţiunii, de blasfemie împotriva lui Dumnezeu (6:11), de blasfemie împotriva Templului, blasfemie împotriva Legii şi de ameninţarea tradiţiei evreieşti „date de Moise” (6:14)

Ştefan însă nu se va apăra pe sine prin răspunsul său. El de fapt le va arăta Evanghelia/pe Isus prin toată istoria naţiunii Israel, cum de fapt ei L-au respins pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Ştefan le prezintă Evanghelia într-un mod în care ei putea să-l înţeleagă – prin istoria lor.

Fapte 7:1-8 – Ei nu au înţeles adevărata lor spiritualitate

Ştefan începe prin a le vorbi respectuos despre „Dumnezeul slavei”, şi avea să-şi sfârşească vorbirea şi chiar viaţa prin a vedea slava Dumnezeului pe care-L slujea cu aşa dragoste (7:55). Însă tocmai această slavă, care fusese parte din moştenirea naţională a lui Israel (Rom.9:4), o pierduseră de-alungul veacurilor, datorită depărtării lor de Dumnezeul cu care se lăudau, dar nu-L cunoşteau de fapt.

Ei se lăudau/mândreau cu Avraam – strămoşul naţiunii Israel
Aşa făcuseră şi cu Isus “Tatăl nostru este Avraam! Dacă aţi fi copiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.” (Ioan 8:39)
Relaţia lui Avraam cu Dumnezeu a fost bazată pe har şi credinţă:
Dumnezeu l-a ales (vs.2-4) - HAR
Dumnezeu i-a promis un fiu (vs.5) şi o ţară (vs.6-7) – CREDINŢA
Toate acestea au venit mult mai târziu – ca să se vadă sursa mântuirii lui: prin har şi prin credinţă (lucrul acesta este explicat pe larg de Pavel în Romani 4).

Fapte 7:9-36 – Ei au respins eliberatorii trimişi de Dumnezeu

Avem 2 mari eroi ai acestui popor: Iosif şi Moise, care au în comun faptul că prima dată au fost respinşi ca eliberatori, apoi au fost acceptaţi.

Iosif (vs.9-19)
„Patriarhii” (cei 12 fii ai lui Iacov) au fost invidioşi pe Iosif, tipul al lui Isus (vs.9a)
Patriarhii au respins pe Iosif, vânzându-l (vs.9b)
Dumnezeu le-a scăpat viaţa prin Iosif – când l-au acceptat (vs.13-14)

Moise (vs.20-36)
Poporul l-a respins prima dată în încercarea sa de a-i elibera (vs.25-29)
Când l-a trimis Dumnezeu, l-au primit şi astfel i-a eliberat de sclavia egipteană (vs.35-36)

Fapte 7:37-43 – Ei au nu au ascultat de Lege

Ştefan era acuzat de blasfemie împotriva Legii sacre a lui Dumnezeu, dar el le va arăta cum ei ca naţiune, în repetate rânduri au încălcat-o!

Dumnezeu le-a dat Legea Sa în pustie – „cuvintele vii” (vs.38)
Poporul a respins-o (vs.39)
„n-au vrut să asculte”, „au respins-o”
S-au dat la idolatrie (vs.40-43)

Fapte 7: 44-50 – Ei au dispreţuit Templul

Martorii mincinoşi l-au acuzat pe Ştefan de distrugerea Templului. Dar, în istoria lor ca popor al lui Dumnezeu, exact acelaşi lucrur făcuseră ei!
Moise a construit Cortul Întâlnirii unde gloria lui Dumnezeu a locuit (Ex.40)
Solomon a construit Templul unde s-a pogorât gloria lui Dumnezeu (1 Împ.8)
Dar poporul începând cu liderii spirituali s-au dat la idolatrie, superstiţii, afaceri (2 Împ.21; Eze.8). Ieremia profetul îi avertizase de aceste practici şi de faptul că transformaseră Templul într-o „peşteră de tâlhari” (Ier.7:1-16).
Dacă ar fi ascultat ei de profeţii trimişi de Dumnezeu! Nu ar mai trecut prin chinurile asediurilor babiloniene (Plângerile) şi distrugerea Ierusalimului.
Concluzia este că Dumnezeu nu locuieşte în clădiri, fie ele chiar „sfinte” (vs.48-50), nu este interesat de ritualuri fără sens, ci de inima omului smerit şi temător de El (Isaia 66:2b – „Iată însă omul spre care voi privi: spre cel umil şi smerit în duh, spre cel ce se cutremură la Cuvântul Meu.”)

Fapte 7:51-53 – Ei au respins şi acum respingeau pe Dumnezeu şi Adevărul Său

Aici vedem scopul celor spuse până acum de Ştefan, care era profetul lui Dumnezeu pentru generaţia actuală.
Stefan aplică Cuvântul:
„încăpăţânaţi” = “cu gâtul înţepenit” (de 20 x în VT, de ex. Ex.32:9)
„cu inima şi urechile necircumcise” (de ex. Ier. 9:26)
Deut. 10:16 - „De aceea circumcideţi-vă inima şi nu mai fiţi încăpăţânaţi.”
Mesajul lui este clar: „vă împotriviţi Duhului Sfânt” = HULĂ
Aţi devenit „trădători şi ucigaşi” ai lui Mesia
Nu aţi păstrat Legea, prin neascultarea ei.

Fapte 7:54-60 – Ştefan Martirul încoronat de Isus!

Ceea ce putea să fie salvarea lor, ocazia de a-şi schimba atitudinea faţă de Dumnezeu, a devenit o altă crimă – a 3a (1. Ioan Botezătorul, 2. Isus).

De observat contrastul puternic între Sinedriu şi Ştefan
Ştefan a fost exact ca Isus! A fost un urmaş adevărat al lui Isus... chiar până la moarte la fel.
Ştefan, vine de la „stefanos” = cununa celui învingător. (în NT mai apare şi cununa „diadema” = „cununa împărătească”)

Apoc. 2:10 „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa (stefanos) vieţii.”

De obs. este faptul că Isus stă în picioare la dreapta lui Dumnezeu – în contrast cu alte daţi când El şade la dreapta Tatălui. Astfel l-a întâmpinat pe primul martir al Său.

Lucruri de învăţat de la Ştefan:

Dumnezeu nu respectă, nu ţine şi nu este interesat de locuri, oameni, tradiţii şi obiceiuri!

24 Dumnezeul Care a făcut lumea şi tot ce este în ea este Domnul cerului şi al pământului; El nu locuieşte în temple făcute de mâini 25 şi nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea nevoie de ceva, El Care dă tuturor viaţă, suflare şi toate lucrurile. 26 Dintr-un singur om, El a făcut fiecare neam de oameni, ca ei să locuiască pe toată suprafaţa pământului, le-a desemnat mai dinainte vremurile şi a stabilit hotare locuinţei lor, 27 pentru ca ei să-L caute pe Dumnezeu şi, poate, să-L şi găsească, în timp ce bâjbâie după El, măcar că nu este departe de nici unul dintre noi. 28 «Căci în El trăim, ne mişcăm şi existăm»8; sau, aşa cum au spus şi unii dintre poeţii voştri: «Căci şi noi suntem urmaşii Lui.»
29 Deci, dacă suntem urmaşii lui Dumnezeu, n-ar trebui să ne gândim că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei, o imagine făcută prin îndemânarea şi gândirea omului. 30 Dumnezeu a trecut cu vederea vremurile de neştiinţă, şi acum le porunceşte tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască, 31 pentru că a rânduit o zi în care urmează să judece lumea cu dreptate, prin Omul pe Care L-a desemnat pentru aceasta, dovedindu-le tuturor acest lucru prin faptul că L-a înviat dintre cei morţi!“ (Fapte 17:24-31)

Dumnezeu, deşi nu meritam, a făcut totul ca să fim salvaţi de mânia Lui dreaptă – asta când nici măcar nu ne păsa de El.

6 pentru că, în timp ce noi eram neputincioşi, Cristos a murit, la timpul potrivit, pentru cei neevlavioşi. 7 Foarte rar va muri cineva pentru un om drept, deşi pentru un om bun2 poate că cineva ar îndrăzni să moară. 8 Însă Dumnezeu Şi-a dovedit dragostea faţă de noi prin faptul că, în timp ce noi eram păcătoşi, Cristos a murit pentru noi. (Romani 5:6-8)

Dumnezeu lucrează mereu la inimile păcătoşilor şi ascultă rugăciunile copilor Săi.
Rodul morţii lui Ştefan a fost Saul din Tars (vs.58) cel care a devenit Apostolul Neamurilor – Pavel. Iată ce spune el mai târziu în mărturia sa:

17 După ce m-am întors la Ierusalim, în timp ce mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească 18 şi L-am văzut pe Domnul spunându-mi: «Grăbeşte-te, ieşi repede din Ierusalim, pentru că nu vor primi mărturia ta despre Mine!» 19 Eu am zis: «Doamne, ei ştiu că eu îi băgam în închisoare şi îi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine, 20 iar când era vărsat sângele lui Ştefan, martorul Tău, eram şi eu de faţă, dându-mi aprobarea şi păzind hainele celor ce-l omorau!» 21 Însă El mi-a zis: «Du-te, pentru că te voi trimite departe, la neamuri!»“ (Fapte 22 :17-21)

Augustin a spun că „Dacă nu s-ar fi rugat Ştefan, Biserica nu ar fi avut niciun Pavel.”

Ştefan nu a fost un super-erou, cum nici tu şi cu mine nu suntem, dar a fost un om plin de Duhul Dumnezeului Atotputernic şi Dumnezeu l-a folosit extraordinar!
„Lumea încă are de văzut ce poate să facă Dumnezeu cu viaţa unui om care se dedică cu totul Lui.” (Henry Varley)

Studiu: Florin Enescu

Read More

Fapte 6 - Importanţa Slujirii

Fapte 6 - Importanţa Slujirii

După cum am văzut în capitolele anterioare din Fapte, atacurile lui Satan asupra Bisericii au venit pe multe fronturi. O serie de atacuri au fost din exterior, printr-o opoziţie frontală cu scopul de a intimida şi chiar opri mărturia credincioşilor despre Cristosul înviat, şi apoi Satan a încercat un atac din interior cu scopul de a corupe integritatea credincioşilor. Toate aceste atacuri nu au avut niciun succes!

În capitolul 6 al Faptelor, Satan încearcă un alt atac interior, după metoda „dezbină şi cucereşte”, încercând să ridice un grup împotriva altui grup. Astfel citim în prima parte a acestui nou capitol...
Fapte 6:1....
„În zilele acelea, când numărul ucenicilor creştea, evreii elenişti au început să murmure împotriva evreilor autohtoni, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la distribuirea zilnică a celor necesare. ”
„numărul ucenicilor creştea” – de obs. matematica lui Dumnezeu: în cap. 2, Dumnezeu „adăuga zilnic” Bisericii Sale; în cap. 5, Dumnezeu a „scăzut” din Biserică pe Anania şi Safira, iar aici în cap.6, Dumnezeu înmulţea Biserica.
Ce face Dumnezeu în biserica mea?
TREBUIE să trecem prin toate aceste etape pentru a avea o creştere sănătoasă în Biserică. Este „principiul curăţirii” despre care Isus vorbeşte în Ioan 15: 1-3
„1 Eu sunt adevărata viţă, iar Tatăl Meu este vierul. 2 El taie din Mine orice mlădiţă care nu aduce rod şi curăţă orice mlădiţă care aduce rod, ca să aducă şi mai mult rod”

„evreii elenişti au început să murmure (cârtească, trad.Cornilescu) împotriva evreilor autohtoni” – În timpul domniei lui Alexandru cel Mare, cultura grecească s-a răspândit în toată lumea, şi astfel unii evrei, numiţi „elenişti” au adoptat această cultură cu stilul şi obiceiurile ei, lucru care le-a adus dispreţul evreilor conservatori tradiţiei iudaice, numiţi „autohtoni”. Acest lucru s-a strecurat şi în biserică, astfel încât credincioşii „autohtoni!” priveau „de sus” pe credincioşii „elenişti”, considerându-i de o „clasă” mai joasă.

Avem de a face aici cu DISCRIMINAREA care are la bază ideea „cine este mai spiritual”.
Discriminarea are felurite manifestări, unele foarte subtile: pe criterii de etnie, de îmbrăcăminte, sociale, educaţie, trecut, denominaţiuni religioase, etc
Discriminarea este soră cu dispreţul, care aduce verişoara lui cearta cu tot neamul ei: invidia, egoismul, bârfa, etc.
În fiecare biserică există familia “TATU” ?! O ilustraţie de “rume-gat”!

Ştiţi cati membrii ai familiei “TATU” aparţin bisericii tale?

Există bătrânul DIC TATU care vrea să conducă totul, în timp ce unchiul RO TATU încearcă să schimbe totul. Sora lor AGI TATU provoacă multe probleme, cu ajutorul soţului ei IRI TATU. Ori de câte ori noi proiecte sunt sugerate, EZI TATU şi soţia lui EVI TATU, vor să aştepte până la anu’. Apoi mai este mătuşa IMI TATU, care vrea ca biserica noastră sa fie ca toate celelalte biserici. DEVAS TATU reprezintă vocea distrugerii, în timp ce POTEN TATU vrea să fie cel mai tare.
Dar nu toţi membrii familiei “TATU” sunt aşa (răi). Fratele FACILI TATU este destul de mare ajutor în problemele bisericii. Şi un membru drăguţ şi bucuros al familiei este sora FELICI TATU. Verii CUGE TATU şi MEDI TATU întotdeauna se gândesc la toate şi oferă o mâna de ajutor neîncetat. Şi, desigur, mai există şi oaia neagră a familiei, care este AMPU TATU, care s-a rupt complet de familie.

Încă o întrebare, dar de meditat: Tu, care dintre cei mai sus eşti?
Fapte 6:2
„Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi le-au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese!”
Orice problemă este un potenţial de dezbinare pt Biserica lui Cristos, iar Satan este cel care are grijă de acest lucru.
Orice problemă este o ocazie de ne examina personal şi ca şi colectiv – să ne examinăm lucrarea şi slujirea şi astfel să facem ce este necesar pt ca să ne urmăm chemarea şi să practicăm darurile date de Duhul. Aceasta este o disciplină sănătoasă pt fiecare credincios!

Cum au reacţionat liderii Bisericii din Ierusalim?

Când au probleme oamenii vin la liderii (şefii) lor ca să le ofere rezolvare.
Deşi acest lucru nu este total greşit, există un pericol aici – acel al „profesionalismului” – adică „de aia eşti şef (pastor) ca să rezolvi problemele bisericii...”
Când avem probleme, TREBUIE să privim şi să căutăm rezolvarea la Dumnezeu – Ps. 121: 1-2 1 Îmi voi ridica ochii spre munţi: de unde-mi va veni ajutorul? 2 Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.”
Întrebarea este ce vrea Dumnezeu să fac eu în problemele prin care trec?

Apostolii s-au examinat pe ei şi au ajuns la concluzia că ei sunt de vină! Ei ajunseseră să fie prea ocupaţi cu slujirea nevoilor pământeşti ale oamenilor, nemai având timp pentru învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu şi rugăciune.
Lipsa rugăciunii şi Cuvântului din viaţă duce la apariţia şi dezvoltarea problemelor!
Rugăciunea (comunicarea cu Dumnezeu) şi Cuvântul (citirea, meditarea, studierea, memorarea) TREBUIE să fie lucrurile „potrivite”, adică PRIORITARE pt fiecare credincios, dar mai ales a liderilor bisericii, care trebuie să conducă Trupul lui Cristos.
Exemplul Mariei (Luca 10:38-42) – Marta era „copleşită de atât de multă slujire”, dar Maria „şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” – a stat la picioarele lui Isus pentru a se hrăni cu Cuvântul Viu.
Fapte 6:3-5a
„3 Prin urmare, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, pe care să-i punem responsabili cu îndatorirea aceasta, 4 iar noi vom continua să dăm atenţie rugăciunii şi slujirii Cuvântului.“ 5 Vorbirea aceasta a plăcut întregii mulţimi…”

Orice problemă ne oferă ocazii specifice de slujire.
pt. apostoli a însemnat să se întoarcă la chemarea şi datoria lor de bază: rugăciunea şi învăţătura Cuvântului.
pt. ucenici a însemnat noi posibilităţi de slujire:
să aleagă – folosirea darurilor de discernământ, să recunoască evidenţele slujirii adevărate:
„vorbiţi de bine” – bune exemple, de bună reputaţie, de cuvânt
„plin de Duhul Sfânt” – roada Duhului (Gal.5:22)
„plini de înţelepciune” – să fie în stare să aplice ce ştiu în slujire
să se organizeze – 7 bărbaţi „diakonos” = „slujitori” ca să fi liderii/responsabilii slujirii administrative din Biserică.
1 Timotei 3:8-13 – Pavel descrie pe larg această poziţie de slujire şi calităţile necesare fiecărui bărbat sau femeie care se califică pentru slujirea aceasta.
Aceasta este o LECŢIE A PRIORITĂŢILOR!

Fapte 6:5b
„... aşa că l-au ales pe Ştefan, un bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia;”

Ştefan – „bărbat plin de credinţă şi de Duhul...” – acesta avea să devină primul martir al lui Cristos.
Filip – avea să devină evanghelist în Samaria (Fapte 8). Mai târziu îl vedem în Cezarea vizitat de Pavel (Fapte 21) şi că avea 4 fete cu darul de proorociţe, astfel sporind în slujirea sa cu întreaga familie.
Prohor – Istoria bisericii ne spune că el avea să devină asistentul apostolului Ioan, iar după moartea acestuia a devenit prezbiterul Bisericii din Nicomedia, Bitinia (Turcia), fiind şi el martirizat.
Nicolae – mulţi învăţători biblici cred că acesta, după ce a slujit ca diacon, a început secta „nicolaiţilor” menţionată şi criticată în Apoc. 2 şi 3 – un grup ce practica abuzul spiritual.

Fapte 6:6
„... i-au adus înaintea apostolilor, care s-au rugat şi şi-au pus mâinile peste ei.”

De obs. ordinea lucrurilor aici:
„i-au adus la apostoli”
„cre s-au rugat”
„şi-au pus mâinile peste ei”

Îndemnul lui Pavel pt Timotei – „Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă! Să nu fii părtaş la păcatele altora! Păstrează-te curat!” (1 Timotei 5:22)

Rugăciunea este calea de a afla voia lui Dumnezeu!
Filipeni 4:6-7 6 Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, prin rugăciune şi cerere, cu mulţumire, faceţi cunoscute cererile voastre înaintea lui Dumnezeu. 7 Iar pacea lui Dumnezeu, care depăşeşte orice înţelegere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus.

Fapte 6:7
“Cuvântul lui Dumnezeu continua să se răspândească, numărul ucenicilor creştea tot mai mult în Ierusalim şi foarte mulţi preoţi veneau la credinţă.”

Acestea sunt rezultatele slujirii sănătoase, care are la bază rugăciunea şi învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu.
Când Evanghelia adevărată este răspândită, Dumnezeu lucrează în inimile oamenilor producând naşterea din nou, indiferent cine sunt ei, chiar şi preoţi.
Se presupune că în Ierusalim erau 8000 de preoţi care slujeau la Templu şi dintre aceştia „foarte mulţi” au crezut în Cristos.

Fapte 6:8 – Ştefan Martorul Credincios
„Ştefan, un om plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor.”

Aici îl vedem cum Dumnezeu îl foloseşte pe Ştefan – totul datorită credincioşiei lui!
Isus a spus că cine este credincios în lucruri mici, va fi credincios şi în lucruri mai mari. Adevărul este că NU POŢI FI CREDINCIOS în lucruri mari, dacă NU EŞTI CREDINCIOS în lucrurile mici.
Ştefan a fost credincios în „slujirea la mese” şi Dumnezeu avea să-l folosească şi mai mult. Credincioşia în slujirea mică va fi răsplătită cu o mai mare slujire.
Care este „slujirea mică” pe care ţi-a dat-o Dumnezeu? Ce faci cu ea? Eşti credincios/credincioasă?
Slujirea lui Ştefan nu s-a limitat la Biserică, ci s-a extins la cei nemântuiţi.

Fapte 6:9-15 – Preţul Slujirii Adevărate

9 Unii din sinagoga numită „A oamenilor liberi“ – a celor din Cirena, a celor din Alexandria şi a celor din Cilicia şi din Asia – au început o dispută cu Ştefan, 10 dar nu puteau să se opună înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el.

Pentru înţelegerea termenilor necunoscuţi (poate) din acest text, putem folosi notiţele de la subsolul Bibliei NTR – notiţe destul de bune pt a înţelege contextul celor întâmplate aici.

Dumnezeu avea un plan cu Ştefan şi avea să-l folosească într-un mod extraordinar: să aducă mărturia Evangheliei întregi încă odată evreilor. După aceasta, Evanghelia avea să meargă mai departe la Samariteni şi apoi în toată lumea.
Evrei veniţi din multe alte naţiuni, îţi făcuseră reşedinţa în Ierusalim, formând cartierele lor, dar şi sinagogile lor. Între aceştia a fost şi tânărul Saul, din Tarsul Ciliciei (7:58), un Fariseu ce făcea parte dintre cei cu vază şi putere de decizie. Aceştia erau „ultratradiţionalişti” care nu le convenea mesajul Cristosului înviat, care le dărâma toată credinţa şi convingerile lor.

„au început o dipută cu Ştefan, dar nu puteau să se opună înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el” – vedem pe Ştefan că era un martor al lui Cristos foarte pregătit, dar secretul înţelepciunii lui era Duhul lui Cristos, despre care Isus le spusese aşa:

Luca 21:12-15
12 ... vor pune mâinile pe voi şi vă vor persecuta. Vă vor da pe mâna sinagogilor, vă vor arunca în închisori şi vă vor duce înaintea regilor şi înaintea guvernatorilor din pricina Numelui Meu. 13 Vi se va da astfel prilejul să fiţi mărturie înaintea lor. 14 Hotărâţi-vă deci în inimile voastre să nu vă pregătiţi mai dinainte apărarea! 15 Căci Eu vă voi da cuvinte şi o înţelepciune căreia nici unul din potrivnicii voştri nu i se va putea opune şi n-o va putea contrazice!

Fapte 6:11-15
11 Atunci au plătit nişte bărbaţi care să spună: „Noi l-am auzit rostind cuvinte blasfemiatoare împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu!“ 12 Au incitat pe popor, pe bătrâni şi pe cărturari, s-au repezit asupra lui, l-au înşfăcat şi l-au dus înaintea Sinedriului. 13 Au scos nişte martori mincinoşi, care au zis: „Omul acesta nu încetează să rostească cuvinte blasfemiatoare împotriva acestui Lăcaş sfânt şi împotriva Legii! 14 Căci l-am auzit spunând că Acest Isus din Nazaret va distruge locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a încredinţat Moise!“ 15 Toţi cei ce şedeau în Sinedriu s-au uitat ţintă la el şi au văzut că faţa lui arăta ca faţa unui înger.
Singura soluţie a împotrivitor lui Ştefan a fost doar eliminarea lui.
De obs este asemănarea planului de eliminare a lui Ştefan şi planul folosit pt eliminarea lui Isus:
au angajat martori falşi (vs.11)
au incitat poporul (vs.12)
au pus iar martori mincinoşi (vs.13) - de comparat cu Matei 26:59-62
Astfel Ştefan a ajuns înaintea aceluiaşi Sinedriu care-L condamnase şi pe Isus.
Faţa lui strălucea, ca a lui Moise, slujitorul credincios al lui Dumnezeu, iar ei???
Până unde merge slujirea noastră?
Care este reacţia noastră la opoziţia faţă de evanghelie?
Suntem pregătiţi?
Cum ne e faţa?
C.H. Spurgeon spunea studenţilor săi, „Bărbaţilor, când predicaţi despre cer, să aveţi întotdeauna o strălucire pe faţa voastră, o sclipire în ochi şi un zâmbet pe buze. Dar când predicaţi despre iad, faţa voastră normală va fi îndeajuns!”

Studiu:Florin Enescu

Read More