luni, 30 noiembrie 2009

Fapte 2:42-47 Fundamente



Fapte 2:42-47
În studiul trecut spuneam că...
Biserica Primară nu a avut nimic din lucrurile pe care noi le considerăm esenţiale pentru succesul ei astăzi – clădiri, bani, influenţă politică, statut social... – şi totuşi Biserica câştiga mulţimi pentru Cristos şi a plantat biserici peste tot în lumea romană.

De ce? Pentru că Biserica de atunci îşi avea lucrarea şi viaţa energizată de puterea Duhului Sfânt. Acei credincioşi erau aprinşi de Duhul lui Dumnezeu.

Fapte 2 ne ajută înţelegem lucrarea Duhului Sfânt în Biserică prin 4 aspecte ale vieţii ei:

1. Aşteptarea (vs.1)
• „împreună” – în acelaş loc
• „acelaşi gând” - în Cuvânt şi rugăciune

2. Închinarea (vs.2-13)
• Duhul a venit – vizibil şi audibil
• Duhul a umplut – împuternicit ucenicii
• Duhul a vorbit – „lucrările măreţe ale lui Dumnezeu”

3. Mărturia (vs.14-41)
• Relevantă – auditorilor
• Documentată – dovezi clare + martori oculari
• Puternică – 3000 de convertiţi „tăiaţi în inimă” de Duhul Sfânt

4. Umblarea (vs.42-47) – Viaţa Bisericii Primare/a fiecărui creştin
Cee avem aici este modelul de viaţă pentru noi astăzi. Aici avem lucrurile fundamentale ale vieţii Bisericii lui Cristos, pentru orice perioadă a istoriei.
Aici avem răspunsul lui Dumnezeu la întrebarea „Cum trebuie să fie Biserica lui Cristos?”
- trăim vremuri în care biserica încearcă tot felul de lucruri „noi”, dar ciudate, pentru a câştiga oamenii... pentru a-i face să... „vină la biserică”
- Aici avem însă lucrurile fundamentale ale vieţii Bisericii (vs.42)
• Învăţătură – Biserică învăţată
• Dragoste – Biserică iubitoare
• Închinare – Biserică închinătoare
• Rugăciune – Biserică mijlocitoare

Să observăm care era atitudinea generală a primilor creştini în ceea ce priveşte viaţa lor cu Cristos:
- „stăruiau” (gr. „proskartereo”) - a persevera, a continua cu hărnicie, participare asiduă,
• atitudinea credincioşilor – seriozitate, dăruire totală = DEVOTAMENT
Biserica a devenit o „chestie ciudată” astăzi – nu mai este ceea ce era la început:
- o clădire – unde mergi... îţi faci datoria... şi pleci – la început locul nu conta! Credincioşii se întâlneau în case, locuri publice închiriate, în natură...
- Biserica (gr.„ekelesia”) este grupul celor „chemaţi afară”/celor separaţi... celor chemaţi din lume de Dumnezeu! Nu separaţi de lume... ci separaţi pentru Dumnezeu în lume!

Dar, separaţi şi chemaţi pentru ce? Stăruiau în ce?

1. Învăţătura apostolilor – Biserică învăţată
• învăţătura direct de la Isus – ceea ce avem noi scris în Noul Testament
• creştinii studiau despre Domnul lor – ex lui Pavel:
„10 Vreau să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să devin ca El în moartea Lui, 11 pentru ca astfel să ajung, cumva, la învierea din morţi..” (Fil.3:10-11)
• Biserica trebuie să fie un centru de învăţătură! O şcoală de pregătire pt viaţă! O şcoală de pregătire pt toţi copiii lui Dumnezeu (nu doar a păstorilor):
„11 El i-a desemnat pe unii apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, 12 pentru echiparea sfinţilor pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos, 13 până când vom ajunge toţi la unitate în credinţă şi în cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, la omul matur şi la măsura maturităţii plinătăţii lui Cristos, 14 ca să nu mai fim copii duşi de valuri şi purtaţi de orice vânt de învăţătură dată prin viclenia oamenilor care înşală prin şiretlicurile lor, 15 ci, spunând adevărul în dragoste, să creştem în toate privinţele în El, Care este capul, Cristos.” (Efeseni 4:11-15)
• Când studiem despre Domnul învăţăm despre multe alte lucruri: creaţie, istorie, geografie, sociologie... şi toate acestea pentru a fi martori înzestraţi ai lui Dumnezeu:
„15 ci sfinţiţi-L în inimile voastre pe Cristos ca Domn! Fiţi întotdeauna pregătiţi să răspundeţi oricui vă întreabă despre motivul nădejdii care este în voi, 16 dar cu blândeţe şi cu teamă, având o conştiinţă bună, pentru ca, în ceea ce sunteţi vorbiţi de rău, cei ce vă defăimează să fie făcuţi de ruşine datorită purtării voastre bune în Cristos.” (1 Petru 3:15-16)

2. Părtăşia – Biserică iubitoare
• gr. „koinonia” - părtăşie, comuniune, comunicare, a fi părtaş la, intimitate... – un cuvânt care nu se poate traduce printr-un singur cuvânt. El înseamnă toate aceste lucruri.
• Este descrierea minunii relaţiei dintre credincioşi – este o relaţie de UNITATE!
• Lumea este împărţită/divizată pe tot felul de motive: politice, rasiale, sociale... unitatea în lume este pe criterii de uniformitate!
• În Biserică numitorul comun este Isus Cristos – El este ce ne uneşte ca Biserică indiferent de rasă, trecut, aspect...
• În vremurile noastre însă „părtăşia” se reduce doar la „socializare” – ne întâlnim pt diferite motive: să vedem un film, să mâncăm ceva, să facem ceva bun... dar unde este Isus în tot ce facem? Unde este dragostea Lui? Îl putem pe Isus în centrul a tot ceea ce facem!
• Aspecte ale părtăşiei adevărate: folosirea darurilor spirituale: dragostea este supremă – rugăciunea în toate!
„23 Să păstrăm cu fermitate nădejdea pe care o mărturisim, pentru că Cel Care a promis este credincios! 24 Să fim preocupaţi cum să ne îndemnăm unii pe alţii la dragoste şi la fapte bune! 25 Să nu renunţăm să ne adunăm laolaltă, aşa cum obişnuiesc unii, ci să ne încurajăm unii pe alţii, cu atât mai mult cu cât vedeţi că Ziua se apropie!” (Evrei 10: 23-25)
“34 Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum v-am iubit Eu, tot aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. 35 Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:34-35)

3. Frângerea pâinii – Biserică închinătoare
• Aici avem inima motivaţiei trăirii creştine – motivaţia vieţii Bisericii, a dragostei Bisericii lui Cristos
• Referinţa aici este despre amintirea Jertfei lui Cristos pe cruce pentru noi.
• Primii creştini o făceau foarte des... când luau masa împreună (1 Cor.11:33)
• Aceasta este fundamentul închinării Bisericii lui Cristos – Cina Domnului este forma cea mai frumoasă a închinării Bisericii – 1 Cor. 11:23-26
“23 Eu am primit de la Domnul ceea ce v-am dat, şi anume că Domnul Isus, în noaptea în care a fost trădat, a luat o pâine 24 şi, după ce a mulţumit, a frânt-o şi a zis: „Acesta este trupul Meu pentru voi; să faceţi acest lucru în amintirea Mea!“ 25 În acelaşi fel, după masă, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este Noul Legământ în sângele Meu; ori de câte ori beţi din el, să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea!“ 26 Căci ori de câte ori mâncaţi această pâine şi beţi acest pahar, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.”

4. Rugăciunea – Biserică a rugăciunii
• Acesta este un lucru esenţial al vieţii sănătoase a Bisericii lui Cristos.
• Dumnezeu vrea ca Biserica să fie o „casă a rugăciunii”
• „Biserica este armata lui Dumnezeu care înaintează pe genunchi!”
• Aici avem referinţa la „întâlniri de rugăciune” pe care le aveau des primii credincioşi. De ce? Pentru că ei erau convinşi că atunci când Biserica se roagă, Dumnezeu lucrează!
• Unde este rugăciunea în viaţa noastră? Ce loc ocupă?
„Pentru mulţi rugăciunea este ca o pastilă. O luăm numai când ne doare!” (B. Graham Dienert)
“Rugăciunea nu-L schimbă pe Dumnezeu, ci pe cel care se roagă!” (Søren Kierkegaard)
„Când omul lucrează, omul lucrează. Dar când omul se roagă, Dumnezeu lucrează!”

Rezultatele Bisericii

„fiecare era plin de frică” – reverenţa faţă de Dumnezeu
Lucrarea lui Dumnezeu în inima credinciosului va aduce schimbarea lui – va avea o viaţă de reverenţă/ascultare faţă de Dumnezeu.
Dacă inima noastră nu este schimbată, atunci ceva este greşit în practica vieţii noastre. Suntem doar religioşi atunci!
Cum suntem noi? Ne temem noi de Dumnezeu? Ne ferim de păcat?

„minuni şi semne” - vorbim de lucruri reale – minuni şi semne reale!
De ce nu mai vedem aceste lucruri şi atăzi în biserici?
Unii spun că acestea au fost numai atunci, la începutul Bisericii – dar Biblia nu spune acest lucru – lucrul principal a fost propovăduirea Evangheliei, iar minunile şi semnele aveau rolul de a întări mărturia Bisericii: Evrei 2:1-4
„1 De aceea, trebuie să dăm şi mai multă atenţie lucrurilor pe care le-am auzit, ca să nu fim îndepărtaţi dela ele. 2 Căci dacă Cuvântul spus prin îngeri s-a dovedit sigur, iar fiecare greşeală şi neascultare şi-a primit o pedeapsă dreaptă, 3 cum vom scăpa noi, dacă suntem nepăsători faţă de o mântuire atât de mare?! Ea a fost spusă la început de Domnul şi ne-a fost adeverită de către cei ce L-au auzit, 4 în timp ce Dumnezeu Îşi întărea mărturia prin semne şi diferite minuni şi prin darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Lui.”
Este cumva pentru că nu avem „frică de Dumnezeu”? Este cumva pt că există păcat în „tabără”?

„erau la un loc şi aveau toate în comun” – generozitatea şi dărnicia Bisericii
Aceasta era datorită circumstanţelor oamenilor care formau biserica – nu a fost începutul „comunismului” – a fost voluntar şi pt o vreme!
Trebuie să înţelegem ce nu este generozitatea: a nu ajuta oamenii în păcatul lor:
Ex. celor care nu vor să muncească – 2 Tes. 3: 6-12
„6 Vă poruncim, fraţilor, în Numele Domnului nostru Isus Cristos, să vă îndepărtaţi de orice frate care trăieşte în lenevie şi nu după tradiţia pe care aţi primit-o de la noi! 7 Voi înşivă ştiţi că trebuie să urmaţi exemplul nostru; noi n-am fost leneşi când am fost la voi, 8 n-am mâncat pâinea nimănui fără s-o plătim, ci, cu trudă şi muncă grea, am lucrat zi şi noapte, ca să nu fim o povară pentru nici unul dintre voi. 9 Şi aceasta nu pentru că n-am avea acest drept, ci ca să fim un exemplu pe care să-l urmaţi. 10 Atunci când eram la voi v-am dat această poruncă: „Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce.“ 11 Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în lenevie; ei nu lucrează nimic şi sunt sâcâitori. 12 Unor astfel de oameni le poruncim şi îi încurajăm în Domnul Isus Cristos să-şi mănânce pâinea, lucrând în linişte.”
Ex. celor care sunt şi vor să rămână în păcat!

„se întâlneau în acelaşi gând” – unitatea bisericii rezultată din învăţătură + rugăciune

„frângeau pâinea” .... „cu bucurie şi simplitate a inimii” = curăţia lor spirituală

„lăudau pe Dumnezeu” – bucuria Domnului

„Domnul adăuga la numărul lor” – Lucrarea Duhului Sfânt

Întrebări

Ce fel de biserică suntem noi?
Ce fel de credincioşi ne dovedim noi în zilele noastre?
Ce facem noi individual şi ca biserică?
Pe ce ne bazăm?
Avem dragoste faţă Dumnezeu şi faţă de oameni?
Cum stăm cu rugăciunea?

Studiu : Florin Enescu

duminică, 15 noiembrie 2009

Fapte 2:1-41 – Putere de sus!



„Nu o să mişcăm lumea aceasta prin a o critica, nici prin a ne conforma ei, ci prin focul interior din vieţile noastre aprins de Duhul lui Dumnezeu.” Evanghelistul Vance Havner a spus aceste cuvinte şi avea dreptate!

Biserica Primară nu a avut nimic din lucrurile pe care noi le considerăm esenţiale pentru succesul ei astăzi – clădiri, bani, influenţă politică, statut social... – şi totuşi Biserica câştiga mulţimi pentru Cristos şi a plantat biserici peste tot în lumea romană.

De ce? Pentru că Biserica de atunci avea lucrarea şi viaţa ei energizată de puterea Duhului Sfânt. Acei credincioşi erau aprinşi de Duhul lui Dumnezeu!

Acelaşi Duh Sfânt şi puterea Lui, este valabilă şi pentru noi astăzi, având scopul de a ne face martori eficienţi ai lui Isus Cristos. Cu cât înţelegem mai bine lucrarea Duhului Sfânt din ziua Cincizecimii, cu atât mai mult vom putea raportăm la el şi să experimentăm puterea Sa. Lucrarea Duhului este ca să-L glorifice pe Isus Cristos prin viaţa de mărturie a credincioşilor Săi. (Ioan 16:14 – „El Mă va proslăvi pe Mine, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va face cunoscut.”)

Fapte 2 ne ajută înţelegem lucrarea Duhului Sfânt în Biserică prin 4 aspecte ale vieţii ei:

1. Aşteptarea (vs.1)
2. Închinarea (vs.2-13)
3. Mărturia (vs.14-41)
4. Umblarea (vs.42-47)

1. AŞTEPTAREA (vs.1)

Ziua Cincizecimii (gr. „pentecoste” = a cincizecea) – aceasta era Sărbătoarea Săptămânilor (vezi Lev.23:15-22), sărbătoare ce avea loc la 50 de zile după Paşte. În Lev.23 avem prezentat calendarul sărbătorilor evreieşti, care este o schiţă a lucrării lui Isus Cristos.
Paştele – moartea lui Mielului lui Dumnezeu (Ioan 1:29; 1 Cor.5:7)
Săbătoarea Primelor Roade – învierea din morţi a lui Isus (1 Cor.15:20-23)
La 50 de zile după aceasta era Sărbătoarea Cincizecimii care este imaginea formării Bisericii lui Isus Cristos. În ziua aceea evreii sărbătoreau darea Legii pe muntele Sinai, dar acum Creştinii aveau să sărbătorească darea Duhului Sfânt Bisericii.

Să înţelegem că:
• Sărbătoarea Primelor Roade avea loc după ziua de Sabat a Paştelui, deci asta înseamnă că era mereu în prima zi a săptămânii, adică Duminica. (Sabatul era a 7a zi)
• Isus a înviat în prima zi a săptămânii şi a devenit El „primul rod a celor care au adormit” (1 Cor.15:20)
• Dacă Cincizecimea era cu 50 de zile mai târziu, înseamnă 7 săptămâni (49 zile) + o zi, adică tot în prima zi a săptămânii, Duminica.
• Deci, în această zi credincioşii erau strânşi pt închinare, datorită învierii lui Isus în această zi, şi acolo ei aveau să primească pogorârea Duhului Sfânt, peste Biserica Sa.

În ziua Primelor Roade preotul legăna un snop de grâu înaintea Domnului, iar în ziua Cincizecimii preotul venea cu 2 pâini (dospite) înaintea lui Dumnezeu. Imaginea aici este profetică aratând Biserica „îndoită” ce avea să fie formată din evrei şi neamuri, dar una ca şi trup al lui Cristos. (1 Corinteni 10:17)
• De notat este faptul că urmaşii lui Isus „erau cu toţii la un loc” – „erau împreună în acelaşi gând” (trad. KJ)
Aceste cuvinte ne descriu cum trebuie să fie aşteptarea Bisericii faţă de Dumnezeu – ce trebuie să ne caracterizeze permanent ca şi Biserică a lui Cristos.
„împreună” (în acelaşi loc) – de ce? – e pentru că aşa le poruncise Cristos (Fapte 1:4) – „să nu vă depărtaţi...” – aşteptarea trebuie să fie făcută împreună!
„acelaşi gând” – în învăţătură şi rugăciune aşa cum i-am văzut în primul capitol (1:14)

2. ÎNCHINAREA (vs.2-13)

Ceea ce s-a întâmplat în primul rând cu Biserica în Ziua Cincizecimii a fost un „serviciu de închinare” condus chiar de Duhul Sfânt care s-a pogorât peste cei 120 de credincioşi. Să observăm ce s-a întâmplat acolo şi să distingem lucrurile esenţiale de cele neesenţiale.

• Duhul Sfânt a venit (vs.2-3)
Duhul Sfânt a fost activ şi înainte de acest moment: în creaţie (Gen.1:1-2), în istoria VT (Jud.6:34; 1 Sam.16:13), în viaţa şi lucrarea lui Isus (Luca 1:30-37; 4:1, 14; Fapte 10:38).
Acum avea să fie o schimbare în lucrarea Duhului Sfânt: El avea să locuiască în oameni (nu doar să vină peste ei) şi avea să rămână în ei permanent (nu doar temporar) – lucruri pe care Isus le spusese deja – Ioan 14:16-17
Venirea Duhului în acest mod nu putuse fi înainte pentru că Isus trebuia să moară, să învie, să se înalţe – aşa cum se arătase chiar şi prin calendarul evreiesc: Paştele, Primele Roade şi apoi Cincizecimea (Lev.23)
2 semne fenomenale ale venirii Duhului:
Sunetul unui vânt puternic (vs.2) – cuv.”duh” este acelaşi şi pt „vânt” şi în ebraică şi în greacă (Ioan 3:8) – oamenii au auzit sunetul, nu au simţit vântul. Acesta era un prevestitor al prezenţei lui Dumnezeu (ex. Ilie – 1 Regi.19:11)
Limbile de foc (vs.3) – un alt simbol al prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu (ex. Ilie pe muntele Carmel – 1 Regi 18:38)

• Duhul Sfânt a botezat/umplut (vs.4a)
Aceasta era împlinirea promisiunii făcute de Isus, ucenicilor Săi, în cap.1:5 „dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”
Cuv. grec. „botez” are 2 sensuri „a scufunda” şi „a te indetifica” – ambele vorbesc despre lucrarea Duhului Sfânt în viaţa credinciosului de a-l pune pe credincios în Isus, îl face parte din Biserica Sa (Trupul Său).
Dar mai există o lucrare a Duhului în viaţa credinciosului – umplerea – lucrarea de influenţare, de împuternicire pt a trăi pt Dumnezeu. – aceasta este ceea ce vedem aici în Ziua Cincizecimii.
De aceea ni se porunceşte „Fiţi plini deDuhul” (Efeseni 5:18)

• Duhul Sfânt a vorbit (vs.4b-13)
Obs. că ucenicii îl lăudau pe Dumnezeu, nu predicau Evanghelia (vs.11)
Obs. că ucenicii au folosit limbi cunoscute în primul rând (vs.6, 8)
Luca menţionează 15 locaţii geografice şi că fiecare din oamenii veniţi din aceste zone înţelegeau că li se vorbea despre „lucrările măreţe ale lui Dumnezeu” (vs.11)
Cuv.grec.folosit pt „limbă” din vs.6 şi 8 este cuv.”dialektos” şi se referă la o anumită limbă vorbită într-o ţară sau zonă geografică.

De ce a făcut Dumnezeu acest lucru?

• Ca să facă un contrast
- Ce s-a întâmplat la Rusalii este inversul Babelului – dacă la Babel oamenii s-au împrăştiat experimentând judecata lui Dumnezeu, la Rusalii oamenii au fost uniţi, experimentând vestea bună a iertării lui Dumnezeu.
- Dacă la Babel oamenii nu s-au mai înţeles între ei, la Rusalii oamenii toţi au înţeles tot ce a fost spus despre Dumnezeu.
- Dacă la Babel a fost vorba de lucrarea omului, la Rusalii a fost vorba despre lucrările măreţe ale lui Dumnezeu.
• Ca să arate oamenilor că Evanghelia este pentru toată lumea, nu numai pt evrei.
- Dorinţa lui Dumnezeu pt fiecare om de pe planetă - „până la marginile pământului” (Fapte 1:8)
- „Duhul lui Cristos este un duh al misiunii şi cu cât ne apropriem de El, cu atât mai misiopnari trebuie să devenim.” spunea Henry Martin, misionar în India şi Persia.

îReacţiile oamenilor:
• Unii au fost interesaţi să ştie ce se întâmpla acolo
Unii au fost „uluiţi” (vs.6), alţii „miraţi” (vs.7, 12), iar alţii se „minunau” (vs.7)
Aceştia puneau întrebări (vs.12)
• Alţii îşi băteau joc (vs.13) – „sunt plin de must” (vin nou)
• Întotdeauna oamenii vor reacţiona în aceste 2 moduri la Evanghelia lui Cristos.

3. MĂRTURIA (vs.14-41)

Petru nu a predicat în limbi! El s-a adresat audienţei sale într-o limbă pe care toţi o înţelegeau (aramaică). Acesta a fost un mesaj transmis de Dumnezeu printr-un evreu pentru nişte evrei (vs.14, 22, 29, 36) într-o zi de sărbătoare evreiască, despre învierea lui Mesia evreiesc, pe care poporul evreu îl răstignise. Acolo se mai aflau şi prozeliţi dintre Neamuri („oamenii evlavioşi”- vs.5).

Sunt 3 lucruri pe care Duhul Sfânt l-a condus pe Petru să vorbească în mărturia lui:

1. El a explicat CE S-A ÎNTÂMPLAT – Duhul Sfânt a venit (vs.14-21)
• Bucuria ucenicilor nu era din cauza băuturii (vs.14)
Evreii ortodoxi nu mâncau şi nici nu beau înainte de ora 9 AM în ziua de Sabat sau în zilele de sărbători – nici nu beau vin fără să mânânce mai întâi.
• Profeţia împlinită – Ioel 2:28-32
Petru nu spune că toată profeţia lui Ioel s-a împlinit – în contextul lui Ioel, aceasta este o profeţie este pt Israel, dar Petru o foloseşte pt Biserică.
El punctează începutul „zilelelor din urmă” (vs.17a) – zilele lucrării Duhului (vs.17b, 18)
Scopul principal este ca să arate dorinţa lui Dumnezeu de acum încolo „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!” (vs.21)

2. El a explicat CUM S-A ÎNTÂMPLAT – Isus a înviat (vs.22-35)
• Veştile circulă repede în Orient – majoritatea ştiau despre arestarea, judecarea şi moartea lui Isus din Nazaret şi auziseră şi de „zvonurile” că Isus ucenicii îi furaseră trupul. (vs.22-23)
• Petru deci le spune adevărul – Isus a înviat! (vs.24) şi aduce câteva dovezi:
Persoana şi lucrarea lui Isus (vs.22-24)
Fusese o persoană reală
Făcuse multe semne şi minuni – dovedind că era de la Dumnezeu
Fusese judecat de oameni pe nedrept
Dumnezeu L-a înviat
Profeţia lui David (vs.25-31)
Citează Ps.16:8-11, versete care nu se puteau aplica lui David, ci numai lui Mesia care avea să învieze. (vs.29-31)
Mărturia lui Petru şi a ucenicilor (vs.32) – ei erau martori ai împlinirii acestei profeţii
Venirea Duhului Sfânt (vs.33-35)
Ideea este că Duhul Sfânt nu putea fi turnat dacă Isus nu ar fi înviat şi întors în cer, pentru că Duhul să fie trimis, după cum le spusese.

Petru a făcut o declaraţie şi o acuzaţie prin aceste cuvinte.
Mai este oare vreo speranţă???

3. El a explicat DE CE S-A ÎNTÂMPLAT – să aducă mântuirea celor care cred (vs.36-41)
• Duhul Sfânt a dorit să cerceteze inimile ascultătorilor prezenţi acolo în acea zi – nu să-i condamne doar! (vs.37)
• Petru le-a spus cum să fie mântuiţi (vs.38)
. Pocăinţa de păcate
. Credinţa în Isus Cristos – dovada credinţei lor era botezul în apă – identificarea lor publică cu Mesia

veste bună – vs.39 – EVANGHELIA ESTE PENTRU TOŢI

Rezultatele mărturiei: 3000 de credincioşi

Care este reacţia ta???
• ca şi creştin – UNDE ESTE PUTEREA ÎN VIAŢA TA?
Nu avem putere fără pocăinţă – REÎNOIREA

• ca şi necreştin – UNDE MERGI CU VIAŢA TA?
Nu avem salvare fără pocâinţă – REGENERAREA

Studiu :Florin Enescu

miercuri, 11 noiembrie 2009

FAPTELE APOSTOLILOR 1 – Evanghelia în mişcare!



Acest titlu probabil nu este cel mai potrivit nume pentru această scriere a Bibliei, pentru că nu descrie conţinutul ei – nu este o descriere corectă a conţinutului ei. Este un titlu care i-a fost dată prin sec. 2. Faptele unor apostoli sunt menţionate aici, dar sunt în principal fapte a 2 dintre apostoli: Petru şi Pavel. Mai sunt doar câteva menţiuni despre Iacov şi martirizarea lui Ştefan, dar nimic despre ceilalţi apostoli. În cap.1 sunt menţionaţi doar cei care erau strânşi în „camera de sus” care aşteptau „promisiunea” Domnului.

Un titlu mai bun ar fi „Faptele unor apostoli”, dar şi acesta ar fi necuprinzător. Faptele descrise în această carte sunt de fapt faptele Cristosului Înviat prin Duhul Sfânt făcute prin unii apostoli, ca de altfel şi prin alţi credincioşi, nu numai apostoli, ci profeţi, evanghelişti, diaconi, slujitori ai lui Dumnezeu.

Deci un titlu bun pt această carte ar fi „Faptele Duhului” făcute prin credincioşii care au format Biserica lui Isus Cristos cel Înviat!

Lucrul uimitor de real despre această carte este că nu-i neterminată! Noi, credincioşii din Biserica lui Cristos din sec. 21, continuăm să-i scriem capitol după capitol. Este adevărul care-l arată şi Luca în vs.1 şi 2 spunând: „În prima carte am scris despre toate lucrurile pe care a început Isus să le facă şi să-i înveţe pe oameni până în ziua în care a fost luat în cer, după ce le dăduse mai întâi porunci, prin Duhul Sfânt, apostolilor pe care-i alesese.”

AUTORUL acestei scrieri este LUCA, deşi el nu este menţionat pe nume în această scriere şi nici în Evanghelia care-i poartă numele.
El este menţionat de 3 ori în NT, de fiecare dată de Pavel.
În Coloseni 4:14, Pavel spune „Luca, doctorul preaiubit, şi Dima vă salută.”

Cum ştim că Luca este autorul scrierii Faptele Apostolilor ? – sunt câteva lucruri
o Autorul trebuie să fii avut cunoştinţe de medicină, pentru că foloseşte termeni medicali pt a descrie boli şi vindecări – Luca am văzut că era doctor (Col.4:14)
Ştim că autorul cărţii Fapte a fost un însoţitor al lui Pavel în călătoriile sale, pentru că de multe ori el, în scrirea sa, el foloseşte persoana 1 la plural – Fapte 16:10 „După ce Pavel a văzut viziunea, (noi) am căutat imediat să ne ducem în Macedonia, ajungând la concluzia că Dumnezeu ne-a chemat să le vestim Evanghelia.” Luca a fost deci însoţitorul lui Pavel în lucrarea sa.
Autorul era un om educat pentru că foloseşte limba greacă şi este foarte exact în relatările sale ca şi un istoric.
Nu ştim exact cine a fost Luca – unii speculează că era un prozelit – nu era un evreu dar era convertit la Cristos – este singurul ne-evreu care a scris cărţi în NT – cărţile sale reprezintă majoritate NT (datorită lungimii scrierilor sale). Se pare că Pavel l-a întâlnit pe Luca în cetatea Troia. Unii cred (speculează) că Luca ar fi fratele lui Tit, datorită menţiunilor facute de Pavel în 2 Cor. 8.

Luca istoricul – un istoric de primă clasă!
Prin anii 1800 Biserica a fost atacată extrem de dur – „Şcoala Criticilor” începută în Europa a adus acuzaţii extrem de dure la adresa Bibliei, mai ales asupra lui Luca. Ei au atacat exactitatea multor cărţi din Biblie – pe Luca l-au acuzat în ceea ce priveşte calităţile sale de istoric corect.
Dar cu trecerea anilor şi înaintarea cercetărilor, s-a demonstrat că Luca a fost un mare istoric, dovedind corectitudine în scrierile sale.
A.N. Sherwin White, expert în istoria greco-romană, de la Oxford - a scris despre cartea Faptele Apostolilor aşa: „Contextul istoric al acestei cărţi este exact. Datele şi locurile sunt precise şi corecte... Relatările acestei cărţi aparţin primului secol al erei noastre... Exactitatea istorică a acestei cărţi este copleşitoare! Orice încercare de a respinge baza istorică a relatărilor acestei cărţi, chiar şi cu privire la detalii, acum pare o absurditate! Istoricii romani nu au ştiut să o aprecieze!”
William Ramsey, un arheolog de seamă şi învăţat biblic a demonstrat că relatările cărţii lui Luca sunt remarcabil de exacte, în ceea ce priveşte practicile, legile şi obiceiurile acelei perioade. Este cu siguranţă o lucrare scrisă de un martor ocular!
John Calvin a spus că această carte este o „comoară vastă!”
Dr. Martyn Lloyd Jones a numit Faptele Apostolilor „cea mai lirică scriere dintre toate cărţile... Vă îndemn să trăiţi în această carte – este un tonic, cel mai bun tonic de pe trărâmul Duhului.”

Destinatarul: „Teofile” („iubitor de Dumnezeu”)

Luca a scris o carte în 2 capitole:
primul capitol fusese Evanghelia – descrierea celei mai importante istorii din universul acesta – viaţa lui Fiului lui Dumnezeu – să privim în Luca 1:1-4 –
„Fiindcă mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au împlinit printre noi, aşa cum ni le-au încredinţat cei ce au fost de la început martori oculari şi care au ajuns slujitori ai Cuvântului, am decis şi eu, după ce am cercetat cu atenţie toate lucrurile de la început, să ţi le scriu în ordine, prea alesule Teofile, ca să ajungi astfel să cunoşti întocmai temeinicia lucrurilor despre care ai fost învăţat.”
Aici avem continuarea cărţii – capitolul 2 – Fapte 1:3 –
„După suferinţa Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi convingătoare, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile şi vorbind despre Împărăţia lui Dumnezeu.”
Nu ştim exact cine a fost „prealesul Teofil”, dar se pare că era o persoană importantă – o oficialitate romană (de comparat cu exprimarea similară faţă de guvernatorul Felix în Fapte 24:3)
Se pare că acest Teofil era cel puţin un căutător al lui Dumnezeu, care dorea să studieze cu atenţie credinţa creştină.

Astfel această carte devine un material vital pentru orice căutător al lui Dumnezeu. Ea este lecţia practică de viaţă creştină. Ne ajută să înţelegem faptul că Evanghelia după ce o înţelegem şi o primim, trebuie să o trăim!

De aceea cred că o temă practică a acestei cărţi minunate este EVANGHELIA ÎN MIŞCARE!

Această carte ne învaţă pasul vital pe care trebuie să-l facem cu Evanghelia primită! Această carte este explicaţia sau manualul practic al Marii Trimiteri al lui Isus pentru Biserica Sa. (Matei 28:18-20)

Acest lucru este ceea ce face Luca cu prietenul său Teofil – împlineşte Marea Trimitere!

2 PAŞI:
1. Înţelegerea şi primirea Evangheliei (vs.1) – NEVOIA NOASTRĂ
2. Trăirea Evangheliei (vs.2) – MISIUNEA NOASTRĂ
Isus A ADUS EVANGHELIA pt lumea pierdută şi muribundă făcând mântuirea posibilă prin moartea şi învierea Sa, dar acum El vrea SĂ TRĂIASCĂ EVANGHELIA în şi prin Biserica Sa.

Acest prim capitol reprezintă BAZELE TRĂIRII CREŞTINE, pt că aici vedem ultimele cuvinte ale lui Isus înainte de înălţare, realitatea inimii ucenicilor lui Isus şi primii paşi ai unei Biserici sănătoase!
BAZELE TRĂIRII EVANGHELIEI

1. UN CRISTOS VIU (vs.3)

învierea este dovada supremă care face diferenţa în şi prin tine dacă crezi!
Îndoiala ia încercat pe ucenicii lui Isus, dar pe noi?
Trebuia să spulbere minciunile preoţilor şi fariseilor (Mat.28:11-15)
Învierea este demonstrată
i-a invitat să-I atingă trupul, a mâncat cu ei (Luca 24:38-43)
a stat cu ei 40 de zile (vs.3)
Învierea este baza Evangheliei
Rom.10:9 „Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn7 şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.”
1 Cor.15:1-8 „1 Fraţilor, vă reamintesc Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas 2 şi prin care sunteţi mântuiţi dacă rămâneţi fermi în cuvântul pe care vi l-am vestit; altfel aţi crezut degeaba. 3 Ceea ce v-am dat ca fiind de primă importanţă este ceea ce eu, la rândul meu, am primit: anume că Cristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor, 4 că a fost îngropat, că a fost înviat a treia zi, potrivit cu Scripturile, 5 că i S-a arătat lui Chifa şi apoi celor doisprezece, 6 iar după aceea li S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi încă trăiesc, iar unii au adormit. 7 După aceea i S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. 8 Ultimului dintre toţi, ca unuia născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie.”
Dacă Isus ar fi fost mort, Biserica ar fi fost mută!!!

2. PUTERE DE SUS (vs.4-8)

este o promisiune (vs.4) – referinţa la cele ce le spusese înainte să moară (Ioan 14, 16)
este un botez al Duhului Sfânt (vs.5)
fusese prevestit de Ioan (Mat.3:11; Marcu 1:8; Luca 3:16; Ioan 1:33)
acum trebuia să se împlinească această profeţie!
nu este despre noi (vs.6-7)
să nu-i judecăm prea tare pe ucenici, ci să învăţăm de la ei despre intenţiile inimii noastre – mentalitatea de consum („ce-mi pică?”)
o scopurile personale, fie ele şi patriotice, vor ucide lucrarea genuină a Duhului
este puterea de a fi martori (vs.8)
scopul botezului Duhului este răspândirea Evanghelie prin vieţile noastre!
botezul Duhului arată că puterea aparţine lui Dumnezeu, nu omului!
Zaharia 4:6 „Nu prin putere şi nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Oştirilor.”
Oameni obişnuiţi au putut face lucruri neobişnuite prin puterea Duhului!

„Lucrarea Duhului nu este un lux, ci o necesitate absolută!” (W.Wiersbe)

Fapte 1:8 trebuie să fie viziunea planului lui Dumnezeu pentru fiecare creştin! Aşa a fost la început!
Deci, unde este Ierusalimul meu?
Unde este Iudea mea? Unde este Samaria mea?
Unde sunt mariginile pământului meu?

Indiferent unde suntem, ca şi creştini trebuie să începem fim mărturie în casele noastre şi apoi să ducem pe Isus până la marginile pământului.

3. PROMISIUNEA ÎNTOARCERII (vs.9-11)

Isus s-a înălţat (vs.9) – o necesitate! (Ioan 16:7 „vă este de folos ca să plec...”)
Dacă nu pleca la Tatăl nu putea trimite Duhul (Ioan 16:5-15)
Acum Isus mijloceşte în ceruri ca şi Mare Preot, dându-ne har ca să trăim pt El, să-L slujim în fiecare zi (Evrei 4:14-16)
Isus este Avocatul nostru înaintea Tatălui, care ne iartă atunci când ne mărturisim păcatele (1 Ioan 1:9-2:2)
Astăzi Isus îşi conduce Biserica Sa ca şi Cap pentru a-I împlini scopurile pe pământ (Marcu 16:19-20)
Lucrarea îngerilor (vs.10-11)
Să mustre pe ucenici: „de ce staţi??? De ce vă uitaţi???”
Să slujească pe slujitoriii lui Dumnezeu (Fapte 5:19-20; 8:26; 10:3-7; 12:7-10, 23; 27:23; Evrei 1:14)
Venirea Sa „pe nori” – deci este vorba de venirea Sa publică (Mat.24:30; 26:64; Rev.1:7) şi nu venirea Sa pt Biserică - „într-o clipită” (1 Cor.15:51-52; 1 Tes.4:13-18)
Indiferent de convingerile noastre escatologice, noi toţi credem că Isus se va întoarce şi poate s-o facă oricând. Aceasta trebuie să fie una din motivaţiile slujirii noastre credincioase faţă de El (Luca 12:34-48).

4. RUGĂCIUNEA (vs.12-14)

are la bază ascultarea de Isus (vs.12) trebuie să fie practica stăruitoare a Bisericii (vs.13-14)
S-au rugat pt curaj să mărturisească pe Cristos (Fapte 4:23-31)
Era parte din practica zilnică a Bisericii (Fapte 2:42-47; 3:1; 6:4)
Ştefan s-a rugat când era omorât cu pietre (Fapte 7:55-60)
Petru s-a rugat înainte de a o învia pe Dorca (Fapte 9:36-43)
Corneliu s-a rugat ca D-zeu să-i arate cum să poate fi mântuit (Fapte 10:1-4)
Petru era în rugăciune când Dumzeu i-a dat vedenia arătându-i cum să răspundă lui Corneliu (Fapte 10:9)
Biserica din casa lui Ioan Marcu se rugau pt Petru când Domnul l-a scos din închisoare, scăpându-l de la moarte (Fapte 12:1-11)
Biserica din Antiohia a postit şi s-a rugat înainte ca Domnul să le spună să trimită în misiune pe Barnaba şi pe Pavel (Fapte 13:1-3)
La o întâlnire de rugăciune Domnul a deschis inima Lidiei pt El (Fapte 16:13)
Prim rugăciune şi laudă Dumnezeu a deschis uşile temniţei în care era Pavel şi Sila (Fapte 16:25-)
o .... şi aşa putem continua în toată carte Faptelor Apostolilor observând cât de vitală a fost rugăciunea pentru Biserica Primară a lui Cristos!

5.CĂLĂUZIREA lui DUMNEZEU (vs.15-23)

Isus nu mai era cu ucenicii ca să-i conducă în fiecare zi, dar ei aveau Cuvântul lui Dumnezeu (VT) şi rugăciunea.
Cuvântul şi Rugăciunea sunt fundamentele Bisericii lui Cristos! (Fapte 6:4)
Exemplul lui Petru de a fi călăuzit de Dumnezeu:
Folosirea Scripturii - Ps.69:25 şi 109:8 - a venit de la Duhul Sfânt.
Acesta este modelul lui Cristos – ex. cu ucenicii, după învierea Sa - Luca 24:44-49 „44 Apoi le-a zis: „Acestea sunt lucrurile pe care vi le spuneam când încă eram cu voi, şi anume că trebuie să se împlinească tot ceea ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi .“ 45 Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile, 46 şi le-a zis: „Aşa este scris, şi anume Cristosul trebuia să sufere şi să învie dintre cei morţi a treia zi, 47 iar pocăinţa spre iertarea păcatelor să fie vestită în Numele Lui la toate neamurile, începând din Ierusalim. 48 Voi sunteţi martori ai acestor lucruri. 49 Iată, trimit peste voi promisiunea Tatălui Meu; voi însă rămâneţi în cetate până când veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus!“
Folosirea Rugăciunii (vs.24) –
Centrată pe Dumnezeu - „Tu Doamne”
Cerere concretă - „arată-ne pe care dintre cei doi”

CE CAPITOL SCRII TU PRIN VIAŢA TA?

Studiu:Florin Enescu

ÎMPARTE

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More