1.Înţelegerea venirii Lui – Luca 1:26-38 2.Sărbătorirea venirii Lui – Luca 2:1-19 3.Experimentarea venirii Lui – Luca 2:20
1.Înţelegerea venirii Lui (Luc 1:26-38) Isus a venit: Datorită păcatului nostru – smerenia Pentru că nu era altă cale – închinarea Pentru gloria Sa – trăim pt gloria Lui
2.Sărbătorirea venirii Lui (Luca 2:1-19) Îl putem sărbători pe Isus: Când Isus se naşte şi în inima noastră – exemplul ieslei Indiferent cine suntem – exemplul păstorilor Prin laudele noastre – exemplul îngerilor Meditarea la venirea Lui – exemplul Mariei
3.Experimentarea venirii Lui (Luca 2:20)
Ce să facem cu Isus, cel care a venit la noi? (ex. lui Pilat „Ce să fac cu Isus, numit Cristos?”) Odată ce-am înţeles venirea Lui şi L-am acceptat ca Mântuitor, dorinţa lui Isus este ca să experimentăm viaţa cu El, viaţa pe care El ne-a pregătit-o. Isus vrea să-L experimentăm! El vrea să trăim cu El. Ce înseamnă acest lucru:
Să umblăm cu El – să scriem istorie - istoria Lui („his story”) Efeseni 2:10 „Căci noi suntem lucrarea Lui, creaţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Galateni 2:20 „Am fost răstignit împreună cu Cristos şi nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine, iar viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” Ex.lui Enoh – „Enoh a umblat cu Dumnezeu 300 de ani...” Ce istorie scriem cu viaţa noastră?
Să iubim ca El – pe Dumnezeu şi pe oameni – cea mai mare poruncă! Matei 22:37-40 „37 Isus i-a răspuns: „Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta.“ 38 Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. 39 Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.“ 40 Toată Legea şi Profeţii depind de aceste două porunci.” Pe Dumnezeu: Cuvânt şi rugăciune Pe oameni: prin trăire şi vorbire
Să lucrăm pentru El – pentru înaintarea Evangheliei fiind Biserica Sa Ex. păstorilor – „... slăvindu-L şi lăudându-L pe Dumnezeu pentru toate lucrurile pe care le-au auzit şi le-au văzut...” (Luca 2:20) Ex. apostolilor – „Căci nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi auzit!“ (Fapte 4:20)
„Să-ţi dea Dumnezeu lumina Crăciunului care este credinţa. Căldura Crăciunului, care este dragostea Sa. Strălucirea Crăciunului, să-ţi mai dea, care înseamnă puritate. Şi neprihănirea Crăciunului, care este dreptatea Sa. Credinţa în Crăciun, care este adevărul şi tot ceea ce mai este Crăciunul, adică Cristos!” (Wilda English) Studiu :Florin Enescu
1.Înţelegerea venirii Lui – Luca 1:26-38 2.Sărbătorirea venirii Lui – Luca 2:1-19 3.Experimentarea venirii Lui – Luca 2:20
1. Înţelegerea Venirii Lui (Luc 1:26-38) Isus a venit: Datorită păcatului nostru – smerenia Pentru că nu era altă cale – închinare Pentru gloria Sa – trăim pt gloria Lui
2. Sărbătorirea venirii Lui (Luca 2:21-19)
Când şi cum îl putem sărbători pe Isus?
Când Isus se naşte şi în inima noastră – exemplul ieslei (Luca 2:6-7) Ex. lui Nicodim (Ioan 3:1-7) „dacă cineva nu este născut din nou...” Are Isus loc să se nască în inima noastră? – El vrea să fie „Emanuel” (Mat.1:23)
„acestea au fost scrise pentru ca voi să ajungeţi să credeţi că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, să aveţi viaţă în Numele Lui.” (Ioan 20:31)
„10 Cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în el; cel ce nu-L crede pe Dumnezeu L-a făcut mincinos, pentru că n-a crezut mărturia pe care Dumnezeu a depus-o cu privire la Fiul Său. 11 Şi mărturia este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. 12 Cel care-L are pe Fiul are viaţa; cel care nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa.” (1 Ioan 5:10-12)
Indiferent cine suntem – exemplul păstorilor (Luca 2:8) Oameni izolaţi, singuratici, marginalizaţi, care duceau o viaţă grea... Dumnezeu le-a descoperit venirea Fiului Său acestor oameni simpli...
Prin laudele noastre – exemplul îngerilor (Luca 2:13-14) De 10 ori sunt aduse laude lui Isus la naşterea Sa – 9 ori numai în Luca 1 şi 2. Îngerul Gabriel, Ioan Botezătorul în pântecele mameri lui, lauda Elisabetei, cântecul Mariei, cântarea lui Zaharia... Deci, care ar trebui să fie scopul principal al sărbătorii Crăciunului?
Meditarea la venirea Lui – exemplul Mariei (Luca 2:18-19) Sărbătoarea adevărată începe din inimă! Acolo priveşte Dumnezeu! Ex. lui David – 1 Samuel 16:7 „Nu te uita la înfăţişarea sau la înălţimea staturii lui, pentru că l-am respins, căci Domnul nu se uită la ceea ce se uită omul. Omul se uită la înfăţişare, pe când Domnul se uită la inimă.” Ce se va întâmpla în inima mea cu ceea ce a făcut Dumnezeu pentru mine?
2 Corinteni 9:15: "Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!"
Dumnezeu ne-a dat pe Fiul Său nu pentru a avea "Sărbători fericite" la sfârşitul fiecărui an, căci ce înseamnă o sărbătoare fără sărbătorit? Dumnezeu ne-a trimis pe singurul Său Fiu pentru ca acceptându-L ca Domn şi Salvator să avem nu numai o sărbătoare, ci o viaţă de sărbătoare! Fie ca venirea Lui să vă umple inimile de bucuria naşterii Celui care s-a născut pentru a muri şi crezând în El să trăim veşnic.
De ce a venit Isus? – El a venit pentru mine!... pentru tine!
DE CE PENTRU MINE?
• Datorită păcatului nostru – Gen.3 „Voi pune duşmănie între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; El îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul.“ (Gen.3:15) – ÎNTRUPAREA.
„Totuşi nu va mai fi întuneric peste cei ce au fost în necaz. După cum în trecut El a făcut de ruşine ţinutul lui Zabulon şi ţinutul lui Neftali, tot aşa, în viitor, El va acoperi de glorie Galileea neamurilor, înspre mare, dincolo de Iordan! 2 Poporul care umbla în întuneric a văzut o mare lumină!Peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii a strălucit o lumină!” (Isaia 9:1-2) o LECŢIA: Smerenia “5 Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Cristos Isus: 6 El, măcar că avea natura lui Dumnezeu, n-a considerat că a fi una cu Dumnezeu este un lucru de apucat, 7 ci S-a dezbrăcat de Sine, luând natura unui rob şi devenind asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om; 8 S-a smerit şi a devenit ascultător până la moarte şi încă moarte pe cruce.” (Fil.2:5-8)
„Maria a zis: – Iată-mă, sunt sclava Domnului! Facă-mi-se după cuvântul tău!” (Luca 1:38)
• Pentru nu era altă cale pentru noi – Fapte 4:12 „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi!” ”Tu nu ai dorit nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile. Tu nu ai cerut nici ardere de tot, nici jertfă pentru păcat. 7 Atunci am zis: „Iată că vin! În sulul cărţii este scris despre mine.” (Ps.40:6-7)
„6 pentru că, în timp ce noi eram neputincioşi, Cristos a murit, la timpul potrivit, pentru cei neevlavioşi. 7 Foarte rar va muri cineva pentru un om drept, deşi pentru un om bun2 poate că cineva ar îndrăzni să moară. 8 Însă Dumnezeu Şi-a dovedit dragostea faţă de noi prin faptul că, în timp ce noi eram păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.” (Romani 5:6-8) o LECŢIA: Închinare (ex. Mariei – Luca 1:38)
• Pentru gloria Sa – Luca 1:31-33 “Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit!” (Luca 1:33)
„9 De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de multşi I-a dăruit Numele care este mai presus de orice nume, 10 pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi din cer, de pe pământ şi de sub pământ, 11 şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul.” (Fil.2:9-11) o LECŢIA: Noi trăim pt gloria lui Dumnezeu – pentru aceasta am fost creaţi.
Creştinii Bisericii Primare nu aveau niciunul din avantajele cu care se laudă mulţi din creştinii Bisericii de azi. Nu aveau bugete mari „umflate” de donatori bogaţi. Pastorii nu aveau recomandările celor mai înalte şcoli şi nici trecere la persoanele politice influente din acea vreme. De fapt, majoritatea lucrătorilor creştini de atunci aveau un cazier „încărcat” şi nu ştiu dacă s-ar „descurca” uşor să intre în bisericile noastre, ca să nu mai vorbim de a le conduce!
Realitatea este că lucrul de care aveau parte de multe ori era... persecuţia! Erau socotiţi proscrişi, neînvăţaţi, eretici, o parie şi un pericol al societăţii! ... şi asta avea să fie o realitate prezentă şi continuă a Bisericii dealungul secolelor.
De ce? Pentru că aşa a spus Isus că o să fie viaţa Bisericii!
Ioan 16:33 – „... În lume veţi avea necazuri; dar curaj, Eu am învins lumea!”
Matei 5:10-12 – „10 Ferice de cei persecutaţi din pricina dreptăţii, căci a lor este Împărăţia Cerurilor! 11 Ferice de voi când oamenii vă insultă, vă persecută şi spun tot felul de lucruri rele, (minţind) împotriva voastră, din pricina Mea! 12 Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri! Căci tot aşa i-au persecutat şi pe profeţii dinaintea voastră!
Dar, cum au înfruntat ei această realitate? Cum au făcut faţă acestei opoziţii continue? Cum au făcut faţă ei persecuţiei?
Răspunsul la aceste întrebări ni-l oferă această porţiune a capitolului 4 din Fapte. Petru şi Ioan ne rămân exemple şi la acest capitol şi avem de învăţat 3 lucruri esenţiale pentru noi personal şi ca Biserică a lui Cristos, a felului cum să facem faţă opoziţiei/persecuţiei de orice fel:
1. Apărarea Evangheliei (4:5-14) – Petru şi Ioan au ştiut cum să apere mesajul şi lucrarea Evangheliei. 2. Rugăciunea (4:23-31) - Chemarea Numelui lui Isus – Biserica din Ierusalim ştia că puterea ei sta în a striga la Dumnezeu care are toată puterea în cer şi pe pământ! 3. Opoziţia (4:15-22) – avem de învăţat şi de la persecutori – ei s-au opus Numelui lui Isus şi este important să ştim a identifica metodele opoziţiei.
1. Apărarea Evangheliei (4:5-14)
Contextul: În Fapte 4:1, cu o zi în urmă, preoţii, comandantul gărzii Templului şi Saducheii au năvălit în Templu „foarte supăraţi de faptul că ei (Petru şi Ioan) dădeau învăţătură poporului şi vesteau în Isus învierea din morţi” (4:2). Fiind seara, i-au aruncat în închisoare ca să fie judecaţi de Sinedriu a doua zi (4:3) Duhul lui Dumnezeu însă lucra în inimile oamenilor celor ce văzuseră minunea vindecării ologului şi auziseră mesajul Evangheliei prin gura lui Petru şi Ioan (4:4).
vs.5-7 – Curtea de Judecată - era compusă din: Marele Preot – împotriva Legii lui Dumnezeu, sistemul religios evreiesc devenise foarte corupt – astfel poziţia de Mare Preot era transmisă în familie. Când Ana a fost destituit din funcţie (6-15 d.Cr.), locul lui a fost ocupat de ginerele lui, Caiafa. De fapt 5 dintre fii lui Ana au ocupat această funcţie. Mare nepotist! (NEPOTÍSM(DEX) = faptul de a uza de autoritatea sau de influența personală în favoarea rudelor sau a prietenilor; promovare prin protecția rudelor și a prietenilor influenți.)
Sinedriul (menţionat în 4:15) – era de fapt „Curtea de judecată” formată din Farisei şi Saduchei – „bătrânii şi cărturari” (vs.5) era acelaşi Sinedriu care-L judecase şi condamnase la moarte pe Isus. era însărcinat cu protejarea credinţei/Legii evreieşti – asta însemna că trebuiau să verifice orice învăţător nou sau învăţătură nouă care apărea în ţară (conform Legii din Deuteronom 13) faptul că aveau dreptul de a investiga nu le dădea dreptul să aresteze oameni nevinovaţi şi apoi să refuze cercetarea amănunţiţă a dovezilor. Întrebarea lor a fost legală, dar evazivă! – au făcut orice că să nu recunoască faptul că avusese loc o minune – „în numele cui aţi făcut aceasta?” (vs.7b)
vs.8-14 – Apărarea lui Petru – răspunsul lui Petru la întrebarea „Prin ce putere sau în numele cui aţi făcut aceasta?” (vs.7b)
• În puterea Duhului Sfânt (vs.8a) – Petru a vorbit influenţat de puterea Duhului Sfânt. – Fapte 1:8 „voi veţi primi putere când va veni Duhul Sfânt peste voi şi-mi veţi fi martori în Ierusalim...” De observat că Petru este umplut de Duhul pentru a răspunde Curţii de Judecată şi în 4:31, Petru împreună cu Biserica experimentează din nou umplerea cu Duhul – aceasta este o necesitate pt viaţa creştină şi de aceea ni se şi porunceşte „Fiţi plini de Duhul!” (Efes. 5:18b) Ce diferenţă poate face Duhul Sfânt în viaţa unui om!
• Plină de curaj!(vs.8b-10) – să privim la curajul lui Petru! Petru este respectuos – „Conducători şi bătrâni ai poporului” Fără îndoială că ei îl cunoşteau pe omul vindecat şi îi dăduseră de milă Petru este direct: „... acest om stă sănătos înaintea voastră în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit şi pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi!” Aceste cuvinte trebuie să fi tăiat inimile celor din Sinedriu – ei crezuseră că terminaseră cu acest profet din Nazaret, acum însă aceşti oameni spuneau la toată lumea că Isus este viu! Aceste cuvinte au răsunat că o declaraţie de război! – mai ales faţă de Saduchei care nu credeau în înviere.
Demonstrată profetic (vs.11) Petru este direcţionat de Duhul – Duhul îi dădea ce să spună, aşa cum le promisese Isus: Luca 21:12-15 12 Dar, înainte de toate acestea, vor pune mâinile pe voi şi vă vor persecuta. Vă vor da pe mâna sinagogilor, vă vor arunca în închisori şi vă vor duce înaintea regilor şi înaintea guvernatorilor din pricina Numelui Meu. 13 Vi se va da astfel prilejul să fiţi mărturie înaintea lor. 14 Hotărâţi-vă deci în inimile voastre să nu vă pregătiţi mai dinainte apărarea! 15 Căci Eu vă voi da cuvinte şi o înţelepciune căreia nici unul din potrivnicii voştri nu i se va putea opune şi n-o va putea contrazice! Petru citează Ps. 118:22 – referinţă mesianică (Mat.21:42; 1 Pe.2:4-8) prin care Petru le arată că: a. Membrii Sinedriului erau „zidarii” b. Isus este „piatra din capul unghiului” respinsă de ei Petru le dă Evanghelia (vs.12) Isus este singurul Salvator! – El este singurul care ne poate vindeca deplin (cuv. „mântuiţi” este grec. „sozo” = a face întreg, a elibera deplin) 2. Opoziţia (4:15-22) – este una din reacţiile la Evanghelie A avut o problemă (vs.13-14) – dovada vie a lucrării lui Dumnezeu Au văzut curajul şi dovezile de necombătut ale apostolilor (vs.13a) Au recunoscut puterea lui Isus (vs.13b) Au văzut vindecarea completă a omului care era prezent acolo (vs.14) A luat o decizie (vs.15-18) – să-i ameniţe să se oprească din mărturisit N-a avut succes (vs.19-22) – nu i-au putut opri pe Petru şi Ioan Petru şi Ioan cunoşteau de cine să asculte mai mult (vs.19) Petru şi Ioan fuseseră marcaţi de Isus (vs.20)
3. Rugăciunea (4:23-31) Într-o lume care se depărtează cu repeziciune de Dumnezeu şi este tot mai împotrivitoare Evangheliei adevărate, este vital să înţelegem de unde vine puterea Bisericii lui Cristos. Biserica Primară a stiut cum să se roage astfel încât Dumezeu a lucrat cu putere în lumea lor. Iată cum a fost rugăciunea lui Petru împreună cu Biserica de atunci:
Ei au recunoscut suveranitatea lui Dumnezeu (vs.24b) – Dumnezeu este în control! El este Creatorul Atotputernic şi controlează totul în lumea aceasta! Trebuie să ne amintim pentru cine trăim şi pentru cine lucrăm.
Ei au înţeles planul lui Dumnezeu (vs.25-28) Ei s-au rugat citând Cuvântul lui Dumnezeu
Ei au cerut curaj să înfrunte persecuţia! (vs.29-30) Nu ca să scape de persecuţie Nu s-au rugat împotriva persecutorilor – „omoară-i Doamne!” Ei au cerut curaj să fie martori ai lui Cristos Ei au cerut ca Dumnezeu să lucreze
Ei au fost umpluţi de Duhul Sfânt (vs.31) Dumnezeu a răspuns acestei rugăciuni – rugăciunea pt curaj Umplerea cu Duhul Sfânt dă putere de mărturisi cu autoritate şi curaj. Umplerea cu Duhul Sfânt este o necesitate pt viaţa creştină.
În faţa persecuţiei şi adeversităţilor, Dumnezeu vrea să APĂRĂM Evanghelia.
1 Petru 3:15 - „Fiţi întotdeauna pregătiţi să răspundeţi oricui vă întreabă despre motivul nădejdii care este în voi, 16 dar cu blândeţe şi cu teamă, având o conştiinţă bună, pentru ca, în ceea ce sunteţi vorbiţi de rău, cei ce vă defăimează să fie făcuţi de ruşine datorită purtării voastre bune în Cristos.”
În faţa persecuţiei şi adeversităţilor, Dumnezeu vrea să ne STRIGĂM la EL – puterea de a mărturisi vine de la El şi puterea Lui este ceea ce va schimba oamenii cărora le vom mărturisi Evanghelia. RUGĂCIUNEA este acel lucru de care avem nevoie cel mai mult în zilele acestea.
Când Spurgeon a fost întrebat despre succesul lucrării sale, el răspuns simplu „Oamenii mei se roagă pentru mine!” Sfântul Augustin a spus „Roagă-te ca şi cum totul depinde de Dumnezeu, şi lucrează ca şi cum totul depinde de tine.”
„Pe cine foloseşte Dumnezeu?” – este una din întrebările puse între creştini şi nu numai. Capitolul 3 din Fapte ne răspunde într-un mod foarte original şi practic la această întrebare.
Petru şi Ioan ne sunt exemple cu privire la cum sunt oamenii pe care Dumnezeu îi foloseşte. Iată cum erau aceşti ucenici ai lui Isus:
Petru şi Ioan erau oameni devotaţi (rugăciunii) (vs.1)Petru şi Ioan sunt găsiţi deseori împreună în scripturi: fuseseră parteneri de pescuit (Luca 5:10); ei au pregătit masa de Paşte pt Isus (Luca 22:8); ei au alergat la mormântulu lui Isus în dimineaţa învierii (Ioan 20:3-4); îi vedem aici mergând împreună la Templu pt rugăciune; aveau să fie folosiţi în lucrarea de ducere a Evangheliei la Samariteni (Fapte 8:14).
Orice evreu devotat mergea la Templu de 3 ori pe zi: la ora 9 AM, la la prânz şi la ora 3 PM.
Ei petreceau o oră în rugăciune: 15 min de meditaţie în linişte, 30 min de cereri şi 15 min de adorare – un exemplu bun pt noi de urmat!
Dacămedităm la măreţia caracterului lui Dumnezeu şi la dragostea care ne-o poartă, vom cere cu încredere şi după voia Sa, şi com sfârşi prin a ne închina Lui cu toată fiinţa.
Petru şi Ioan erau oameni sensibili (la Duhul) (vs.2-3)
Faptul că Petru l-a observat pe acest cerşetor schilod este o dovadă a lucrării Duhului Sfânt, pentru că erau mulţi oameni în jurul templului la acea oră (Fapte 4:4) şi cu siguranţă erau mulţi cerşetori acolo, dar Petru şi Ioan l-au auzit pe acesta.
Templul avea 9 porţi care duceau din curtea Neamurilor în Templu. Deşi părerile sunt împărţite, se pare că Poarta „Frumoasă” era poarta dinspre Est, care ducea în curtea femeilor. Era făcută din din bronz de Corint şi părea ca de aur – probabil era un loc bun pentru cerşetori.
Trecuseră probabil de multe ori pe lângă acest cerşetor, care era pus „în fiecare zi” acolo (vs.2) – dar de data aceasta ceva era diferit – Duhul Sfânt i-a făcut să audă cererile acestui om. Petru şi Ioan erau oameni flexibili (cu circumstanţele) (vs.4) Petru şi Ioan puteau să treacă grăbiţi spre Templu, pt că timpul de rugăciune începea curâd. Ei puteau spune „...ştii ceva? Nu avem timp acum... începe rugăciunea!... poate ne vedem mai încolo...”
Însă Duhul Sfânt avea să întrerupă obişnuitul şi să facă o lucrare deosebită în viaţa acestui om, prin Petru şi Ioan.
Aceasta este o lecţie pe care trebuie s-o învăţăm: Întreruperea care vine de la Dumnezeu este călăuzirea Lui spre a face voia Sa. Trebuie să învăţăm să fim flexibili la Dumnezeu, ca să poată lucra prin noi, chiar în mod miraculos.
Să nu-l limităm pe Dumnezeu şi să nu-L legăm de obiceiurile noastre sau de anumite moduri de a face lucrarea Lui – asta nu înseamnă că nu este bine să fim organizaţi, cum ar fi în activitatea Bisericii (1 Cor.14: 40 „Totul trebuie să fie făcut aşa cum se cuvine şi în ordine.”) Petru şi Ioan erau oameni cu autoritate (Numele lui Isus) (vs.5-10)
Milostenia (ajutorarea săracilor) era foarte imporantă pentru evrei, mai ales la Templu, iar de acest lucru cei săraci profitau. Petru şi Pavel nu aveau nimic, pentru că totul era pus în comun în biserică.
Cerşetorul schilod aştepta „aur sau argint” – dar el avea nevoie de altceva! El avea nevoie de mântuirea sufletului şi vindecarea trupului, iar banii sau orice avuţie nu-i putea da niciunul din acele lucruri.
„argint şi aur n-am, dar ce am îţi dau: în Numele lui Isus Cristos din Nazaret...”
Autoritatea lui Petru şi a lui Ioan nu eraa lor şi pentru ei:
Era a lui Isus – Numele lui Isus Christos din Nazaret
A fost pt vindecarea completă a cerşetorului: fizică şi spirituală (vs.8)
Ce autoritate avem noi astăzi? – ex. lui Tomas de Aquinas şi Papa.
Oridecâte ori Biserica a schimbat puritatea pentru prosperitate, ea a pierdut puterea!
Cerşetorul schilod este o ilustraţie a mântuirii – putem învăţa şi de la el:
Născut schilod – toţi suntem neputincioşi, incapabili să plăcem lui Dumnezeu (Rom. 3:23)
Sărac şi lipsit – toţi suntem săraci şi incapabili să plătim datoria care o avem la Dumnezeu (Luca 7:36-50)
Era înafara Templului – toţi păcătoşii sunt separaţi de Dumnezeu
A fost vindecat total prin harul lui Dumnezeu – aşa cum suntem noi mântuiţi prin har (Efeseni 2:8-9)
El a mărturisit prin grai şi trai a mântuirii totale făcute de Dumnezeu în viaţa lui – „sărea, umbla şi lăuda pe Dumnezeu”
Se identifica cu apostolii în templu(3:11) şi mai târziu la judecata lor (4:14)
Petru şi Ioan erau oameni smeriţi (vs. 11-12)
Vindecarea acestui cerşetor a atras mulţimi de oameni – erau uimiţi şi alergau să vadă această minune! (porticul lui Solomon – erau un coridor în partea de este a templului, unde şi Isus vorbea (Ioan 10:23) şi unde se închina şi Biserica din Ierusalim (Fapte 5:12)
Dacă în ziua Cincizecimii Petru a trebuit să le spună că nu sunt beţi, aici Petru a trebuit să le spună că nu el şi Ioan a făcut minunea prin puterea lor!
Ar fi fost foarte uşor ca Petru şi Ioan să-şi fi asumat toată această minune! Dar ei nu aveau să primească nimic pentru slava lor. Au atribuit totul lui Dumnezeu, ca şi Avraam cu împăratul Sodomei, când a venit să-l răsplătească pt ajutorul dat. (Gen.14:21-23)
Cine este lăudat prin slujirea/viaţa ta? Al cui nume se aude în biserica ta?
Isaia 42:8 - “Eu sunt DOMNUL; acesta este Numele Meu! Nu-Mi voi da slava altuia şi nici lauda cuvenită Mie, idolilor!
Prea multe lucrări bune s-au dus pe râpă pentru pentru că oamenii au dorit ca numele lor să fie înălţat şi să primească laudă… măcar un pic !
Petru şi Ioan erau martori ai Evangheliei (vs.13-26) – exemplu de curaj şi înţelepciune!
Arătând PROBLEMA – păcatul lor (vs.13-15)
Foarte direct şi explicit ... „L-aţi dat”(vs.13a), „v-aţi lepădat”(vs.13b,14a), „aţi cerut un ucigaş”(vs.14b), „aţi ucis...”(vs.15).
Arătând SOLUŢIA – credinţa în Isus (vs.16)
Credinţa în Numele Lui – întăreşte şi pe credincios şi pe necredincios
Vindecarea a fost deplină! „...i-a dat această vindecare deplină...”
Arătând CALEA mântuirii – ce să facă oamenii (vs.17-26) Starea oamenilor de fapt – neştiinţa (vs.17) - Petru a lucrat cu tact!
30 Dumnezeu a trecut cu vederea vremurile de neştiinţă, şi acum le porunceşte tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască, 31 pentru că a rânduit o zi în care urmează să judece lumea cu dreptate, prin Omul pe Care L-a desemnat pentru aceasta, dovedindu-le tuturor acest lucru prin faptul că L-a înviat dintre cei morţi!“ (Fapte 17:30-31)
Timpul lui Dumnezeu de mântuire (vs.18)
POCĂINŢA (vs.19a) – reconsiderare (faţă de Isus) + întoarcere (de la păcat)
Rezultatele pocăinţei (vs.19b-21a):
iertarea păcatelor şi trezirea spirituală
întoarcerea lui Isus
Documentarea profetică (vs.21b-26)
Moise (vs.22) – citat din Deut.18:15,18,19
Toţi ceilalţi profeţi (vs.24)
Promisiunea lui Avraam (vs.25) –din Gen.12:2-3 –
„2 Te voi face un neam mare şi te voi binecuvânta; voi face numele tău mare, iar tu vei fi o binecuvântare.3 Îi voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, dar îl voi blestema pe cel ce te va blestema. Prin tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului!”
Ce plan măreţ a făcut Dumnezeu pentru salvarea sufletelor noastre!
Reacţii la predicarea Evangheliei (4:1-4)
Opoziţie (vs.1-3) – supărarea autorităţilor, persecuţia martorilor Acceptare (vs.4) – mântuirea oamenilor şi lărgirea Bisericii
Dumnezeu vrea să ne folosească pentru că de asta ne-a chemat din lume şi ne-a făcut Biserica Sa („eklesia”).
Evanghelistul Vance Havner a spus următoarele cuvinte care au rămas cuvinte de referinţă pt creştinism şi un răspuns excelent la întrebarea „Pe cine foloseşte Dumnezeu?” – „Lumea nu a văzut încă ce poate să facă Dumnezeu cu omul care se dedică cu totul Lui.” D.L. Moody care era în audienţă, când a auzit aceste cuvinte a spus în inima sa „Eu vreau să fiu un astfel de om!”
Întrebarea este dacă vrem să fim folosiţi de El şi dacă vrem, să ne asigurăm că suntem oameni: Sensibili (la călăuzirea Duhului Sfânt) – Ce vrea să facă Dumnezeu? Flexibili (în diferite circumstanţe) – să nu-l limităm pe Dumnezeu! Cu autoritate (a Numelui Isus Cristos) – nu noi, nu puterea noastră, ci a Lui! Smeriţi (toată gloria să fie a lui Dumnezeu) – să arătăm mereu spre El! Martori ai Evangheliei (o evanghelie curată şi completă) – să avem curaj, tact şi documentare!
Fapte 2:42-47 În studiul trecut spuneam că... Biserica Primară nu a avut nimic din lucrurile pe care noi le considerăm esenţiale pentru succesul ei astăzi – clădiri, bani, influenţă politică, statut social... – şi totuşi Biserica câştiga mulţimi pentru Cristos şi a plantat biserici peste tot în lumea romană.
De ce? Pentru că Biserica de atunci îşi avea lucrarea şi viaţa energizată de puterea Duhului Sfânt. Acei credincioşi erau aprinşi de Duhul lui Dumnezeu.
Fapte 2 ne ajută înţelegem lucrarea Duhului Sfânt în Biserică prin 4 aspecte ale vieţii ei:
1. Aşteptarea (vs.1) • „împreună” – în acelaş loc • „acelaşi gând” - în Cuvânt şi rugăciune
2. Închinarea (vs.2-13) • Duhul a venit – vizibil şi audibil • Duhul a umplut – împuternicit ucenicii • Duhul a vorbit – „lucrările măreţe ale lui Dumnezeu”
3. Mărturia (vs.14-41) • Relevantă – auditorilor • Documentată – dovezi clare + martori oculari • Puternică – 3000 de convertiţi „tăiaţi în inimă” de Duhul Sfânt
4. Umblarea (vs.42-47) – Viaţa Bisericii Primare/a fiecărui creştin Cee avem aici este modelul de viaţă pentru noi astăzi. Aici avem lucrurile fundamentale ale vieţii Bisericii lui Cristos, pentru orice perioadă a istoriei. Aici avem răspunsul lui Dumnezeu la întrebarea „Cum trebuie să fie Biserica lui Cristos?” - trăim vremuri în care biserica încearcă tot felul de lucruri „noi”, dar ciudate, pentru a câştiga oamenii... pentru a-i face să... „vină la biserică” - Aici avem însă lucrurile fundamentale ale vieţii Bisericii (vs.42) • Învăţătură – Biserică învăţată • Dragoste – Biserică iubitoare • Închinare – Biserică închinătoare • Rugăciune – Biserică mijlocitoare
Să observăm care era atitudinea generală a primilor creştini în ceea ce priveşte viaţa lor cu Cristos: - „stăruiau” (gr. „proskartereo”) - a persevera, a continua cu hărnicie, participare asiduă, • atitudinea credincioşilor – seriozitate, dăruire totală = DEVOTAMENT Biserica a devenit o „chestie ciudată” astăzi – nu mai este ceea ce era la început: - o clădire – unde mergi... îţi faci datoria... şi pleci – la început locul nu conta! Credincioşii se întâlneau în case, locuri publice închiriate, în natură... - Biserica (gr.„ekelesia”) este grupul celor „chemaţi afară”/celor separaţi... celor chemaţi din lume de Dumnezeu! Nu separaţi de lume... ci separaţi pentru Dumnezeu în lume!
Dar, separaţi şi chemaţi pentru ce? Stăruiau în ce?
1. Învăţătura apostolilor – Biserică învăţată • învăţătura direct de la Isus – ceea ce avem noi scris în Noul Testament • creştinii studiau despre Domnul lor – ex lui Pavel: „10 Vreau să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să devin ca El în moartea Lui, 11 pentru ca astfel să ajung, cumva, la învierea din morţi..” (Fil.3:10-11) • Biserica trebuie să fie un centru de învăţătură! O şcoală de pregătire pt viaţă! O şcoală de pregătire pt toţi copiii lui Dumnezeu (nu doar a păstorilor): „11 El i-a desemnat pe unii apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, 12 pentru echiparea sfinţilor pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos, 13 până când vom ajunge toţi la unitate în credinţă şi în cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, la omul matur şi la măsura maturităţii plinătăţii lui Cristos, 14 ca să nu mai fim copii duşi de valuri şi purtaţi de orice vânt de învăţătură dată prin viclenia oamenilor care înşală prin şiretlicurile lor, 15 ci, spunând adevărul în dragoste, să creştem în toate privinţele în El, Care este capul, Cristos.” (Efeseni 4:11-15) • Când studiem despre Domnul învăţăm despre multe alte lucruri: creaţie, istorie, geografie, sociologie... şi toate acestea pentru a fi martori înzestraţi ai lui Dumnezeu: „15 ci sfinţiţi-L în inimile voastre pe Cristos ca Domn! Fiţi întotdeauna pregătiţi să răspundeţi oricui vă întreabă despre motivul nădejdii care este în voi, 16 dar cu blândeţe şi cu teamă, având o conştiinţă bună, pentru ca, în ceea ce sunteţi vorbiţi de rău, cei ce vă defăimează să fie făcuţi de ruşine datorită purtării voastre bune în Cristos.” (1 Petru 3:15-16)
2. Părtăşia – Biserică iubitoare • gr. „koinonia” - părtăşie, comuniune, comunicare, a fi părtaş la, intimitate... – un cuvânt care nu se poate traduce printr-un singur cuvânt. El înseamnă toate aceste lucruri. • Este descrierea minunii relaţiei dintre credincioşi – este o relaţie de UNITATE! • Lumea este împărţită/divizată pe tot felul de motive: politice, rasiale, sociale... unitatea în lume este pe criterii de uniformitate! • În Biserică numitorul comun este Isus Cristos – El este ce ne uneşte ca Biserică indiferent de rasă, trecut, aspect... • În vremurile noastre însă „părtăşia” se reduce doar la „socializare” – ne întâlnim pt diferite motive: să vedem un film, să mâncăm ceva, să facem ceva bun... dar unde este Isus în tot ce facem? Unde este dragostea Lui? Îl putem pe Isus în centrul a tot ceea ce facem! • Aspecte ale părtăşiei adevărate: folosirea darurilor spirituale: dragostea este supremă – rugăciunea în toate! „23 Să păstrăm cu fermitate nădejdea pe care o mărturisim, pentru că Cel Care a promis este credincios! 24 Să fim preocupaţi cum să ne îndemnăm unii pe alţii la dragoste şi la fapte bune! 25 Să nu renunţăm să ne adunăm laolaltă, aşa cum obişnuiesc unii, ci să ne încurajăm unii pe alţii, cu atât mai mult cu cât vedeţi că Ziua se apropie!” (Evrei 10: 23-25) “34 Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum v-am iubit Eu, tot aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. 35 Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:34-35)
3. Frângerea pâinii – Biserică închinătoare • Aici avem inima motivaţiei trăirii creştine – motivaţia vieţii Bisericii, a dragostei Bisericii lui Cristos • Referinţa aici este despre amintirea Jertfei lui Cristos pe cruce pentru noi. • Primii creştini o făceau foarte des... când luau masa împreună (1 Cor.11:33) • Aceasta este fundamentul închinării Bisericii lui Cristos – Cina Domnului este forma cea mai frumoasă a închinării Bisericii – 1 Cor. 11:23-26 “23 Eu am primit de la Domnul ceea ce v-am dat, şi anume că Domnul Isus, în noaptea în care a fost trădat, a luat o pâine 24 şi, după ce a mulţumit, a frânt-o şi a zis: „Acesta este trupul Meu pentru voi; să faceţi acest lucru în amintirea Mea!“ 25 În acelaşi fel, după masă, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este Noul Legământ în sângele Meu; ori de câte ori beţi din el, să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea!“ 26 Căci ori de câte ori mâncaţi această pâine şi beţi acest pahar, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.”
4. Rugăciunea – Biserică a rugăciunii • Acesta este un lucru esenţial al vieţii sănătoase a Bisericii lui Cristos. • Dumnezeu vrea ca Biserica să fie o „casă a rugăciunii” • „Biserica este armata lui Dumnezeu care înaintează pe genunchi!” • Aici avem referinţa la „întâlniri de rugăciune” pe care le aveau des primii credincioşi. De ce? Pentru că ei erau convinşi că atunci când Biserica se roagă, Dumnezeu lucrează! • Unde este rugăciunea în viaţa noastră? Ce loc ocupă? „Pentru mulţi rugăciunea este ca o pastilă. O luăm numai când ne doare!” (B. Graham Dienert) “Rugăciunea nu-L schimbă pe Dumnezeu, ci pe cel care se roagă!” (Søren Kierkegaard) „Când omul lucrează, omul lucrează. Dar când omul se roagă, Dumnezeu lucrează!”
Rezultatele Bisericii
„fiecare era plin de frică” – reverenţa faţă de Dumnezeu Lucrarea lui Dumnezeu în inima credinciosului va aduce schimbarea lui – va avea o viaţă de reverenţă/ascultare faţă de Dumnezeu. Dacă inima noastră nu este schimbată, atunci ceva este greşit în practica vieţii noastre. Suntem doar religioşi atunci! Cum suntem noi? Ne temem noi de Dumnezeu? Ne ferim de păcat?
„minuni şi semne” - vorbim de lucruri reale – minuni şi semne reale! De ce nu mai vedem aceste lucruri şi atăzi în biserici? Unii spun că acestea au fost numai atunci, la începutul Bisericii – dar Biblia nu spune acest lucru – lucrul principal a fost propovăduirea Evangheliei, iar minunile şi semnele aveau rolul de a întări mărturia Bisericii: Evrei 2:1-4 „1 De aceea, trebuie să dăm şi mai multă atenţie lucrurilor pe care le-am auzit, ca să nu fim îndepărtaţi dela ele. 2 Căci dacă Cuvântul spus prin îngeri s-a dovedit sigur, iar fiecare greşeală şi neascultare şi-a primit o pedeapsă dreaptă, 3 cum vom scăpa noi, dacă suntem nepăsători faţă de o mântuire atât de mare?! Ea a fost spusă la început de Domnul şi ne-a fost adeverită de către cei ce L-au auzit, 4 în timp ce Dumnezeu Îşi întărea mărturia prin semne şi diferite minuni şi prin darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Lui.” Este cumva pentru că nu avem „frică de Dumnezeu”? Este cumva pt că există păcat în „tabără”?
„erau la un loc şi aveau toate în comun” – generozitatea şi dărnicia Bisericii Aceasta era datorită circumstanţelor oamenilor care formau biserica – nu a fost începutul „comunismului” – a fost voluntar şi pt o vreme! Trebuie să înţelegem ce nu este generozitatea: a nu ajuta oamenii în păcatul lor: Ex. celor care nu vor să muncească – 2 Tes. 3: 6-12 „6 Vă poruncim, fraţilor, în Numele Domnului nostru Isus Cristos, să vă îndepărtaţi de orice frate care trăieşte în lenevie şi nu după tradiţia pe care aţi primit-o de la noi! 7 Voi înşivă ştiţi că trebuie să urmaţi exemplul nostru; noi n-am fost leneşi când am fost la voi, 8 n-am mâncat pâinea nimănui fără s-o plătim, ci, cu trudă şi muncă grea, am lucrat zi şi noapte, ca să nu fim o povară pentru nici unul dintre voi. 9 Şi aceasta nu pentru că n-am avea acest drept, ci ca să fim un exemplu pe care să-l urmaţi. 10 Atunci când eram la voi v-am dat această poruncă: „Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce.“ 11 Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în lenevie; ei nu lucrează nimic şi sunt sâcâitori. 12 Unor astfel de oameni le poruncim şi îi încurajăm în Domnul Isus Cristos să-şi mănânce pâinea, lucrând în linişte.” Ex. celor care sunt şi vor să rămână în păcat!
„se întâlneau în acelaşi gând” – unitatea bisericii rezultată din învăţătură + rugăciune
„frângeau pâinea” .... „cu bucurie şi simplitate a inimii” = curăţia lor spirituală
„lăudau pe Dumnezeu” – bucuria Domnului
„Domnul adăuga la numărul lor” – Lucrarea Duhului Sfânt
Întrebări
Ce fel de biserică suntem noi? Ce fel de credincioşi ne dovedim noi în zilele noastre? Ce facem noi individual şi ca biserică? Pe ce ne bazăm? Avem dragoste faţă Dumnezeu şi faţă de oameni? Cum stăm cu rugăciunea?
„Nu o să mişcăm lumea aceasta prin a o critica, nici prin a ne conforma ei, ci prin focul interior din vieţile noastre aprins de Duhul lui Dumnezeu.” Evanghelistul Vance Havner a spus aceste cuvinte şi avea dreptate!
Biserica Primară nu a avut nimic din lucrurile pe care noi le considerăm esenţiale pentru succesul ei astăzi – clădiri, bani, influenţă politică, statut social... – şi totuşi Biserica câştiga mulţimi pentru Cristos şi a plantat biserici peste tot în lumea romană.
De ce? Pentru că Biserica de atunci avea lucrarea şi viaţa ei energizată de puterea Duhului Sfânt. Acei credincioşi erau aprinşi de Duhul lui Dumnezeu!
Acelaşi Duh Sfânt şi puterea Lui, este valabilă şi pentru noi astăzi, având scopul de a ne face martori eficienţi ai lui Isus Cristos. Cu cât înţelegem mai bine lucrarea Duhului Sfânt din ziua Cincizecimii, cu atât mai mult vom putea raportăm la el şi să experimentăm puterea Sa. Lucrarea Duhului este ca să-L glorifice pe Isus Cristos prin viaţa de mărturie a credincioşilor Săi. (Ioan 16:14 – „El Mă va proslăvi pe Mine, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va face cunoscut.”)
Fapte 2 ne ajută înţelegem lucrarea Duhului Sfânt în Biserică prin 4 aspecte ale vieţii ei:
Ziua Cincizecimii (gr. „pentecoste” = a cincizecea) – aceasta era Sărbătoarea Săptămânilor (vezi Lev.23:15-22), sărbătoare ce avea loc la 50 de zile după Paşte. În Lev.23 avem prezentat calendarul sărbătorilor evreieşti, care este o schiţă a lucrării lui Isus Cristos. Paştele – moartea lui Mielului lui Dumnezeu (Ioan 1:29; 1 Cor.5:7) Săbătoarea Primelor Roade – învierea din morţi a lui Isus (1 Cor.15:20-23) La 50 de zile după aceasta era Sărbătoarea Cincizecimii care este imaginea formării Bisericii lui Isus Cristos. În ziua aceea evreii sărbătoreau darea Legii pe muntele Sinai, dar acum Creştinii aveau să sărbătorească darea Duhului Sfânt Bisericii.
Să înţelegem că: • Sărbătoarea Primelor Roade avea loc după ziua de Sabat a Paştelui, deci asta înseamnă că era mereu în prima zi a săptămânii, adică Duminica. (Sabatul era a 7a zi) • Isus a înviat în prima zi a săptămânii şi a devenit El „primul rod a celor care au adormit” (1 Cor.15:20) • Dacă Cincizecimea era cu 50 de zile mai târziu, înseamnă 7 săptămâni (49 zile) + o zi, adică tot în prima zi a săptămânii, Duminica. • Deci, în această zi credincioşii erau strânşi pt închinare, datorită învierii lui Isus în această zi, şi acolo ei aveau să primească pogorârea Duhului Sfânt, peste Biserica Sa.
În ziua Primelor Roade preotul legăna un snop de grâu înaintea Domnului, iar în ziua Cincizecimii preotul venea cu 2 pâini (dospite) înaintea lui Dumnezeu. Imaginea aici este profetică aratând Biserica „îndoită” ce avea să fie formată din evrei şi neamuri, dar una ca şi trup al lui Cristos. (1 Corinteni 10:17) • De notat este faptul că urmaşii lui Isus „erau cu toţii la un loc” – „erau împreună în acelaşi gând” (trad. KJ) Aceste cuvinte ne descriu cum trebuie să fie aşteptarea Bisericii faţă de Dumnezeu – ce trebuie să ne caracterizeze permanent ca şi Biserică a lui Cristos. „împreună” (în acelaşi loc) – de ce? – e pentru că aşa le poruncise Cristos (Fapte 1:4) – „să nu vă depărtaţi...” – aşteptarea trebuie să fie făcută împreună! „acelaşi gând” – în învăţătură şi rugăciune aşa cum i-am văzut în primul capitol (1:14)
2. ÎNCHINAREA (vs.2-13)
Ceea ce s-a întâmplat în primul rând cu Biserica în Ziua Cincizecimii a fost un „serviciu de închinare” condus chiar de Duhul Sfânt care s-a pogorât peste cei 120 de credincioşi. Să observăm ce s-a întâmplat acolo şi să distingem lucrurile esenţiale de cele neesenţiale.
• Duhul Sfânt a venit (vs.2-3) Duhul Sfânt a fost activ şi înainte de acest moment: în creaţie (Gen.1:1-2), în istoria VT (Jud.6:34; 1 Sam.16:13), în viaţa şi lucrarea lui Isus (Luca 1:30-37; 4:1, 14; Fapte 10:38). Acum avea să fie o schimbare în lucrarea Duhului Sfânt: El avea să locuiască în oameni (nu doar să vină peste ei) şi avea să rămână în ei permanent (nu doar temporar) – lucruri pe care Isus le spusese deja – Ioan 14:16-17 Venirea Duhului în acest mod nu putuse fi înainte pentru că Isus trebuia să moară, să învie, să se înalţe – aşa cum se arătase chiar şi prin calendarul evreiesc: Paştele, Primele Roade şi apoi Cincizecimea (Lev.23) 2 semne fenomenale ale venirii Duhului: Sunetul unui vânt puternic (vs.2) – cuv.”duh” este acelaşi şi pt „vânt” şi în ebraică şi în greacă (Ioan 3:8) – oamenii au auzit sunetul, nu au simţit vântul. Acesta era un prevestitor al prezenţei lui Dumnezeu (ex. Ilie – 1 Regi.19:11) Limbile de foc (vs.3) – un alt simbol al prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu (ex. Ilie pe muntele Carmel – 1 Regi 18:38)
• Duhul Sfânt a botezat/umplut (vs.4a) Aceasta era împlinirea promisiunii făcute de Isus, ucenicilor Săi, în cap.1:5 „dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” Cuv. grec. „botez” are 2 sensuri „a scufunda” şi „a te indetifica” – ambele vorbesc despre lucrarea Duhului Sfânt în viaţa credinciosului de a-l pune pe credincios în Isus, îl face parte din Biserica Sa (Trupul Său). Dar mai există o lucrare a Duhului în viaţa credinciosului – umplerea – lucrarea de influenţare, de împuternicire pt a trăi pt Dumnezeu. – aceasta este ceea ce vedem aici în Ziua Cincizecimii. De aceea ni se porunceşte „Fiţi plini deDuhul” (Efeseni 5:18)
• Duhul Sfânt a vorbit (vs.4b-13) Obs. că ucenicii îl lăudau pe Dumnezeu, nu predicau Evanghelia (vs.11) Obs. că ucenicii au folosit limbi cunoscute în primul rând (vs.6, 8) Luca menţionează 15 locaţii geografice şi că fiecare din oamenii veniţi din aceste zone înţelegeau că li se vorbea despre „lucrările măreţe ale lui Dumnezeu” (vs.11) Cuv.grec.folosit pt „limbă” din vs.6 şi 8 este cuv.”dialektos” şi se referă la o anumită limbă vorbită într-o ţară sau zonă geografică.
De ce a făcut Dumnezeu acest lucru?
• Ca să facă un contrast - Ce s-a întâmplat la Rusalii este inversul Babelului – dacă la Babel oamenii s-au împrăştiat experimentând judecata lui Dumnezeu, la Rusalii oamenii au fost uniţi, experimentând vestea bună a iertării lui Dumnezeu. - Dacă la Babel oamenii nu s-au mai înţeles între ei, la Rusalii oamenii toţi au înţeles tot ce a fost spus despre Dumnezeu. - Dacă la Babel a fost vorba de lucrarea omului, la Rusalii a fost vorba despre lucrările măreţe ale lui Dumnezeu. • Ca să arate oamenilor că Evanghelia este pentru toată lumea, nu numai pt evrei. - Dorinţa lui Dumnezeu pt fiecare om de pe planetă - „până la marginile pământului” (Fapte 1:8) - „Duhul lui Cristos este un duh al misiunii şi cu cât ne apropriem de El, cu atât mai misiopnari trebuie să devenim.” spunea Henry Martin, misionar în India şi Persia.
îReacţiile oamenilor: • Unii au fost interesaţi să ştie ce se întâmpla acolo Unii au fost „uluiţi” (vs.6), alţii „miraţi” (vs.7, 12), iar alţii se „minunau” (vs.7) Aceştia puneau întrebări (vs.12) • Alţii îşi băteau joc (vs.13) – „sunt plin de must” (vin nou) • Întotdeauna oamenii vor reacţiona în aceste 2 moduri la Evanghelia lui Cristos.
3. MĂRTURIA (vs.14-41)
Petru nu a predicat în limbi! El s-a adresat audienţei sale într-o limbă pe care toţi o înţelegeau (aramaică). Acesta a fost un mesaj transmis de Dumnezeu printr-un evreu pentru nişte evrei (vs.14, 22, 29, 36) într-o zi de sărbătoare evreiască, despre învierea lui Mesia evreiesc, pe care poporul evreu îl răstignise. Acolo se mai aflau şi prozeliţi dintre Neamuri („oamenii evlavioşi”- vs.5).
Sunt 3 lucruri pe care Duhul Sfânt l-a condus pe Petru să vorbească în mărturia lui:
1. El a explicat CE S-A ÎNTÂMPLAT – Duhul Sfânt a venit (vs.14-21) • Bucuria ucenicilor nu era din cauza băuturii (vs.14) Evreii ortodoxi nu mâncau şi nici nu beau înainte de ora 9 AM în ziua de Sabat sau în zilele de sărbători – nici nu beau vin fără să mânânce mai întâi. • Profeţia împlinită – Ioel 2:28-32 Petru nu spune că toată profeţia lui Ioel s-a împlinit – în contextul lui Ioel, aceasta este o profeţie este pt Israel, dar Petru o foloseşte pt Biserică. El punctează începutul „zilelelor din urmă” (vs.17a) – zilele lucrării Duhului (vs.17b, 18) Scopul principal este ca să arate dorinţa lui Dumnezeu de acum încolo „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!” (vs.21)
2. El a explicat CUM S-A ÎNTÂMPLAT – Isus a înviat (vs.22-35) • Veştile circulă repede în Orient – majoritatea ştiau despre arestarea, judecarea şi moartea lui Isus din Nazaret şi auziseră şi de „zvonurile” că Isus ucenicii îi furaseră trupul. (vs.22-23) • Petru deci le spune adevărul – Isus a înviat! (vs.24) şi aduce câteva dovezi: Persoana şi lucrarea lui Isus (vs.22-24) Fusese o persoană reală Făcuse multe semne şi minuni – dovedind că era de la Dumnezeu Fusese judecat de oameni pe nedrept Dumnezeu L-a înviat Profeţia lui David (vs.25-31) Citează Ps.16:8-11, versete care nu se puteau aplica lui David, ci numai lui Mesia care avea să învieze. (vs.29-31) Mărturia lui Petru şi a ucenicilor (vs.32) – ei erau martori ai împlinirii acestei profeţii Venirea Duhului Sfânt (vs.33-35) Ideea este că Duhul Sfânt nu putea fi turnat dacă Isus nu ar fi înviat şi întors în cer, pentru că Duhul să fie trimis, după cum le spusese.
Petru a făcut o declaraţie şi o acuzaţie prin aceste cuvinte. Mai este oare vreo speranţă???
3. El a explicat DE CE S-A ÎNTÂMPLAT – să aducă mântuirea celor care cred (vs.36-41) • Duhul Sfânt a dorit să cerceteze inimile ascultătorilor prezenţi acolo în acea zi – nu să-i condamne doar! (vs.37) • Petru le-a spus cum să fie mântuiţi (vs.38) . Pocăinţa de păcate . Credinţa în Isus Cristos – dovada credinţei lor era botezul în apă – identificarea lor publică cu Mesia
veste bună – vs.39 – EVANGHELIA ESTE PENTRU TOŢI
Rezultatele mărturiei: 3000 de credincioşi
Care este reacţia ta??? • ca şi creştin – UNDE ESTE PUTEREA ÎN VIAŢA TA? Nu avem putere fără pocăinţă – REÎNOIREA
• ca şi necreştin – UNDE MERGI CU VIAŢA TA? Nu avem salvare fără pocâinţă – REGENERAREA Studiu :Florin Enescu
Acest titlu probabil nu este cel mai potrivit nume pentru această scriere a Bibliei, pentru că nu descrie conţinutul ei – nu este o descriere corectă a conţinutului ei. Este un titlu care i-a fost dată prin sec. 2. Faptele unor apostoli sunt menţionate aici, dar sunt în principal fapte a 2 dintre apostoli: Petru şi Pavel. Mai sunt doar câteva menţiuni despre Iacov şi martirizarea lui Ştefan, dar nimic despre ceilalţi apostoli. În cap.1 sunt menţionaţi doar cei care erau strânşi în „camera de sus” care aşteptau „promisiunea” Domnului.
Un titlu mai bun ar fi „Faptele unor apostoli”, dar şi acesta ar fi necuprinzător. Faptele descrise în această carte sunt de fapt faptele Cristosului Înviat prin Duhul Sfânt făcute prin unii apostoli, ca de altfel şi prin alţi credincioşi, nu numai apostoli, ci profeţi, evanghelişti, diaconi, slujitori ai lui Dumnezeu.
Deci un titlu bun pt această carte ar fi „Faptele Duhului” făcute prin credincioşii care au format Biserica lui Isus Cristos cel Înviat!
Lucrul uimitor de real despre această carte este că nu-i neterminată! Noi, credincioşii din Biserica lui Cristos din sec. 21, continuăm să-i scriem capitol după capitol. Este adevărul care-l arată şi Luca în vs.1 şi 2 spunând: „În prima carte am scris despre toate lucrurile pe care a început Isus să le facă şi să-i înveţe pe oameni până în ziua în care a fost luat în cer, după ce le dăduse mai întâi porunci, prin Duhul Sfânt, apostolilor pe care-i alesese.”
AUTORUL acestei scrieri este LUCA, deşi el nu este menţionat pe nume în această scriere şi nici în Evanghelia care-i poartă numele. El este menţionat de 3 ori în NT, de fiecare dată de Pavel. În Coloseni 4:14, Pavel spune „Luca, doctorul preaiubit, şi Dima vă salută.”
Cum ştim că Luca este autorul scrierii Faptele Apostolilor ? – sunt câteva lucruri o Autorul trebuie să fii avut cunoştinţe de medicină, pentru că foloseşte termeni medicali pt a descrie boli şi vindecări – Luca am văzut că era doctor (Col.4:14) Ştim că autorul cărţii Fapte a fost un însoţitor al lui Pavel în călătoriile sale, pentru că de multe ori el, în scrirea sa, el foloseşte persoana 1 la plural – Fapte 16:10 „După ce Pavel a văzut viziunea, (noi) am căutat imediat să ne ducem în Macedonia, ajungând la concluzia că Dumnezeu ne-a chemat să le vestim Evanghelia.” Luca a fost deci însoţitorul lui Pavel în lucrarea sa. Autorul era un om educat pentru că foloseşte limba greacă şi este foarte exact în relatările sale ca şi un istoric. Nu ştim exact cine a fost Luca – unii speculează că era un prozelit – nu era un evreu dar era convertit la Cristos – este singurul ne-evreu care a scris cărţi în NT – cărţile sale reprezintă majoritate NT (datorită lungimii scrierilor sale). Se pare că Pavel l-a întâlnit pe Luca în cetatea Troia. Unii cred (speculează) că Luca ar fi fratele lui Tit, datorită menţiunilor facute de Pavel în 2 Cor. 8.
Luca istoricul – un istoric de primă clasă! Prin anii 1800 Biserica a fost atacată extrem de dur – „Şcoala Criticilor” începută în Europa a adus acuzaţii extrem de dure la adresa Bibliei, mai ales asupra lui Luca. Ei au atacat exactitatea multor cărţi din Biblie – pe Luca l-au acuzat în ceea ce priveşte calităţile sale de istoric corect. Dar cu trecerea anilor şi înaintarea cercetărilor, s-a demonstrat că Luca a fost un mare istoric, dovedind corectitudine în scrierile sale. A.N. Sherwin White, expert în istoria greco-romană, de la Oxford - a scris despre cartea Faptele Apostolilor aşa: „Contextul istoric al acestei cărţi este exact. Datele şi locurile sunt precise şi corecte... Relatările acestei cărţi aparţin primului secol al erei noastre... Exactitatea istorică a acestei cărţi este copleşitoare! Orice încercare de a respinge baza istorică a relatărilor acestei cărţi, chiar şi cu privire la detalii, acum pare o absurditate! Istoricii romani nu au ştiut să o aprecieze!” William Ramsey, un arheolog de seamă şi învăţat biblic a demonstrat că relatările cărţii lui Luca sunt remarcabil de exacte, în ceea ce priveşte practicile, legile şi obiceiurile acelei perioade. Este cu siguranţă o lucrare scrisă de un martor ocular! John Calvin a spus că această carte este o „comoară vastă!” Dr. Martyn Lloyd Jones a numit Faptele Apostolilor „cea mai lirică scriere dintre toate cărţile... Vă îndemn să trăiţi în această carte – este un tonic, cel mai bun tonic de pe trărâmul Duhului.”
Destinatarul: „Teofile” („iubitor de Dumnezeu”)
Luca a scris o carte în 2 capitole: primul capitol fusese Evanghelia – descrierea celei mai importante istorii din universul acesta – viaţa lui Fiului lui Dumnezeu – să privim în Luca 1:1-4 – „Fiindcă mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au împlinit printre noi, aşa cum ni le-au încredinţat cei ce au fost de la început martori oculari şi care au ajuns slujitori ai Cuvântului, am decis şi eu, după ce am cercetat cu atenţie toate lucrurile de la început, să ţi le scriu în ordine, prea alesule Teofile, ca să ajungi astfel să cunoşti întocmai temeinicia lucrurilor despre care ai fost învăţat.” Aici avem continuarea cărţii – capitolul 2 – Fapte 1:3 – „După suferinţa Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi convingătoare, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile şi vorbind despre Împărăţia lui Dumnezeu.” Nu ştim exact cine a fost „prealesul Teofil”, dar se pare că era o persoană importantă – o oficialitate romană (de comparat cu exprimarea similară faţă de guvernatorul Felix în Fapte 24:3) Se pare că acest Teofil era cel puţin un căutător al lui Dumnezeu, care dorea să studieze cu atenţie credinţa creştină.
Astfel această carte devine un material vital pentru orice căutător al lui Dumnezeu. Ea este lecţia practică de viaţă creştină. Ne ajută să înţelegem faptul că Evanghelia după ce o înţelegem şi o primim, trebuie să o trăim!
De aceea cred că o temă practică a acestei cărţi minunate este EVANGHELIA ÎN MIŞCARE!
Această carte ne învaţă pasul vital pe care trebuie să-l facem cu Evanghelia primită! Această carte este explicaţia sau manualul practic al Marii Trimiteri al lui Isus pentru Biserica Sa. (Matei 28:18-20)
Acest lucru este ceea ce face Luca cu prietenul său Teofil – împlineşte Marea Trimitere!
2 PAŞI: 1. Înţelegerea şi primirea Evangheliei (vs.1) – NEVOIA NOASTRĂ 2. Trăirea Evangheliei (vs.2) – MISIUNEA NOASTRĂ Isus A ADUS EVANGHELIA pt lumea pierdută şi muribundă făcând mântuirea posibilă prin moartea şi învierea Sa, dar acum El vrea SĂ TRĂIASCĂ EVANGHELIA în şi prin Biserica Sa.
Acest prim capitol reprezintă BAZELE TRĂIRII CREŞTINE, pt că aici vedem ultimele cuvinte ale lui Isus înainte de înălţare, realitatea inimii ucenicilor lui Isus şi primii paşi ai unei Biserici sănătoase! BAZELE TRĂIRII EVANGHELIEI
1. UN CRISTOS VIU (vs.3)
învierea este dovada supremă care face diferenţa în şi prin tine dacă crezi! Îndoiala ia încercat pe ucenicii lui Isus, dar pe noi? Trebuia să spulbere minciunile preoţilor şi fariseilor (Mat.28:11-15) Învierea este demonstrată i-a invitat să-I atingă trupul, a mâncat cu ei (Luca 24:38-43) a stat cu ei 40 de zile (vs.3) Învierea este baza Evangheliei Rom.10:9 „Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn7 şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.” 1 Cor.15:1-8 „1 Fraţilor, vă reamintesc Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas 2 şi prin care sunteţi mântuiţi dacă rămâneţi fermi în cuvântul pe care vi l-am vestit; altfel aţi crezut degeaba. 3 Ceea ce v-am dat ca fiind de primă importanţă este ceea ce eu, la rândul meu, am primit: anume că Cristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor, 4 că a fost îngropat, că a fost înviat a treia zi, potrivit cu Scripturile, 5 că i S-a arătat lui Chifa şi apoi celor doisprezece, 6 iar după aceea li S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi încă trăiesc, iar unii au adormit. 7 După aceea i S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. 8 Ultimului dintre toţi, ca unuia născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie.” Dacă Isus ar fi fost mort, Biserica ar fi fost mută!!!
2. PUTERE DE SUS (vs.4-8)
este o promisiune (vs.4) – referinţa la cele ce le spusese înainte să moară (Ioan 14, 16) este un botez al Duhului Sfânt (vs.5) fusese prevestit de Ioan (Mat.3:11; Marcu 1:8; Luca 3:16; Ioan 1:33) acum trebuia să se împlinească această profeţie! nu este despre noi (vs.6-7) să nu-i judecăm prea tare pe ucenici, ci să învăţăm de la ei despre intenţiile inimii noastre – mentalitatea de consum („ce-mi pică?”) o scopurile personale, fie ele şi patriotice, vor ucide lucrarea genuină a Duhului este puterea de a fi martori (vs.8) scopul botezului Duhului este răspândirea Evanghelie prin vieţile noastre! botezul Duhului arată că puterea aparţine lui Dumnezeu, nu omului! Zaharia 4:6 „Nu prin putere şi nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Oştirilor.” Oameni obişnuiţi au putut face lucruri neobişnuite prin puterea Duhului!
„Lucrarea Duhului nu este un lux, ci o necesitate absolută!” (W.Wiersbe)
Fapte 1:8 trebuie să fie viziunea planului lui Dumnezeu pentru fiecare creştin! Aşa a fost la început! Deci, unde este Ierusalimul meu? Unde este Iudea mea? Unde este Samaria mea? Unde sunt mariginile pământului meu?
Indiferent unde suntem, ca şi creştini trebuie să începem fim mărturie în casele noastre şi apoi să ducem pe Isus până la marginile pământului.
3. PROMISIUNEA ÎNTOARCERII (vs.9-11)
Isus s-a înălţat (vs.9) – o necesitate! (Ioan 16:7 „vă este de folos ca să plec...”) Dacă nu pleca la Tatăl nu putea trimite Duhul (Ioan 16:5-15) Acum Isus mijloceşte în ceruri ca şi Mare Preot, dându-ne har ca să trăim pt El, să-L slujim în fiecare zi (Evrei 4:14-16) Isus este Avocatul nostru înaintea Tatălui, care ne iartă atunci când ne mărturisim păcatele (1 Ioan 1:9-2:2) Astăzi Isus îşi conduce Biserica Sa ca şi Cap pentru a-I împlini scopurile pe pământ (Marcu 16:19-20) Lucrarea îngerilor (vs.10-11) Să mustre pe ucenici: „de ce staţi??? De ce vă uitaţi???” Să slujească pe slujitoriii lui Dumnezeu (Fapte 5:19-20; 8:26; 10:3-7; 12:7-10, 23; 27:23; Evrei 1:14) Venirea Sa „pe nori” – deci este vorba de venirea Sa publică (Mat.24:30; 26:64; Rev.1:7) şi nu venirea Sa pt Biserică - „într-o clipită” (1 Cor.15:51-52; 1 Tes.4:13-18) Indiferent de convingerile noastre escatologice, noi toţi credem că Isus se va întoarce şi poate s-o facă oricând. Aceasta trebuie să fie una din motivaţiile slujirii noastre credincioase faţă de El (Luca 12:34-48).
4. RUGĂCIUNEA (vs.12-14)
are la bază ascultarea de Isus (vs.12) trebuie să fie practica stăruitoare a Bisericii (vs.13-14) S-au rugat pt curaj să mărturisească pe Cristos (Fapte 4:23-31) Era parte din practica zilnică a Bisericii (Fapte 2:42-47; 3:1; 6:4) Ştefan s-a rugat când era omorât cu pietre (Fapte 7:55-60) Petru s-a rugat înainte de a o învia pe Dorca (Fapte 9:36-43) Corneliu s-a rugat ca D-zeu să-i arate cum să poate fi mântuit (Fapte 10:1-4) Petru era în rugăciune când Dumzeu i-a dat vedenia arătându-i cum să răspundă lui Corneliu (Fapte 10:9) Biserica din casa lui Ioan Marcu se rugau pt Petru când Domnul l-a scos din închisoare, scăpându-l de la moarte (Fapte 12:1-11) Biserica din Antiohia a postit şi s-a rugat înainte ca Domnul să le spună să trimită în misiune pe Barnaba şi pe Pavel (Fapte 13:1-3) La o întâlnire de rugăciune Domnul a deschis inima Lidiei pt El (Fapte 16:13) Prim rugăciune şi laudă Dumnezeu a deschis uşile temniţei în care era Pavel şi Sila (Fapte 16:25-) o .... şi aşa putem continua în toată carte Faptelor Apostolilor observând cât de vitală a fost rugăciunea pentru Biserica Primară a lui Cristos!
5.CĂLĂUZIREA lui DUMNEZEU (vs.15-23)
Isus nu mai era cu ucenicii ca să-i conducă în fiecare zi, dar ei aveau Cuvântul lui Dumnezeu (VT) şi rugăciunea. Cuvântul şi Rugăciunea sunt fundamentele Bisericii lui Cristos! (Fapte 6:4) Exemplul lui Petru de a fi călăuzit de Dumnezeu: Folosirea Scripturii - Ps.69:25 şi 109:8 - a venit de la Duhul Sfânt. Acesta este modelul lui Cristos – ex. cu ucenicii, după învierea Sa - Luca 24:44-49 „44 Apoi le-a zis: „Acestea sunt lucrurile pe care vi le spuneam când încă eram cu voi, şi anume că trebuie să se împlinească tot ceea ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi .“ 45 Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile, 46 şi le-a zis: „Aşa este scris, şi anume Cristosul trebuia să sufere şi să învie dintre cei morţi a treia zi, 47 iar pocăinţa spre iertarea păcatelor să fie vestită în Numele Lui la toate neamurile, începând din Ierusalim. 48 Voi sunteţi martori ai acestor lucruri. 49 Iată, trimit peste voi promisiunea Tatălui Meu; voi însă rămâneţi în cetate până când veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus!“ Folosirea Rugăciunii (vs.24) – Centrată pe Dumnezeu - „Tu Doamne” Cerere concretă - „arată-ne pe care dintre cei doi”
Acest pasaj face parte dintr-o serie de capitole (cap.14-17) ce reprezintă o conversaţie continuă lui Isus cu ucenicii Săi. Avem aici o porţiune foarte intimă unde Isus îşi descoperă inima Sa, planurile şi scopurile Sale faţă de ucenicii săi apropriaţi. El le spune că avea să îi părăsească curând, un lucru destul de tulburător şi de neînţeles pt ei, deşi îi încurajează că avea să le trimită Duhul Sfânt care să fie cu ei până la sfârşit.
În cap. 15:1, Isus spune „Eu sunt adevărata viţă...” iar în vs.5 mai spune odată „Eu sunt Viţa iar voi sunteţi mlădiţele...” – aceasta este ultima dată când Isus foloseşte această formulă de exprimare „EU SUNT” – prin aceasta Isus se identifică cu Dumnezeul lui Israel care se descoperise lui Moise în rugul aprins ca fiind „Eu sunt”.
De 8 ori Isus spune în Ev. Lui Ioan cuvintele „Eu sunt” – „Eu sunt Pâinea vieţii” (6:35), „Eu sunt Lumina lumii” (8:12), „Eu sunt Poarta oilor” (10:9), „Eu sunt Păstorul cel Bun” (10:11), „Eu sunt Învierea şi Viaţa” (11:25), „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (14:6) şi cel mai clar Isus spune aceste cuvinte în Ioan 8:58 când spune „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte să se fi născut Avraam, Eu sunt!” – declarând clar că El este Dumnezeu.
Însă aici Isus spune ultima dată „Eu sunt adevărata Viţă...”(15:1). El se pune în contrast cu naţiunea Israel, arătându-le ucenicilor Lui că El este ADEVĂRATA VIŢĂ care contează!
Cultivarea viilor era importantă pentru viaţa şi economia Israelului. Spre exemplu, o viţă de soi ales împodobea templul lui Irod. Când Isus a folosit această imagine nu a fost ceva nou, ci un lucru foarte familiar fiecărui evreu.
De fapt viţa era simbolul poporului Israel şi Dumnezeu se referă la Israel ca fiind viţa cea mai aleasă (Isaia 5:1-7). Acest simbol era imprimat pe moneda lor, sculptat pe sinagogilor lor şi pe uşa Templului din Ierusalim. Simbolul reprezenta scopul acestei naţiuni de a aduce roadă pentru Dumnezeu. Dar, ei nu au adus rod pentru Dumnezeu! Poporul acesta s-a depărtat de Dumnezeu şi nu a mai trăit pentru El, deşi a avut totul la dispoziţie ca să fie ceea ce trebuia! Isaia 5:2-4 „2 A săpat-o, a curăţat-o de pietre şi a sădit în ea cele mai alese viţe. I-a zidit un turn de pază şi i-a săpat un teasc. Apoi a aşteptat să facă struguri buni, dar ea a făcut struguri sălbatici. 3 «Acum, voi, locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi între Mine şi via Mea. 4 Ce-ar fi trebuit să mai fac viei Mele şi nu i-am făcut? De ce a făcut struguri sălbatici când Eu am aşteptat să facă struguri buni?” Isaia 5:7 “Via DOMNULUI Oştirilor este casa lui Israel, iar bărbaţii din Iuda sunt grădina desfătării Sale. El se aştepta la judecată dreaptă, dar a văzut vărsare de sânge; se aştepta la dreptate, dar a auzit strigăt de durere.”
Deci, Isus vorbeşte aici despre Naţiunea Israelului – trecutul şi viitorul ei. De fapt Isus prezintă acest adevăr cel mai clar prin Pilda Viticultorilor relatată de Matei în Ev. Sa – Mat.21:33-46
“33 Ascultaţi o altă pildă: Era un om, proprietar de pământ, care a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a construit un turn de pază. Apoi a arendat-o unor viticultori şi a plecat într-o călătorie. 34 Când s-a apropiat vremea roadelor, i-a trimis pe sclavii săi la viticultori, ca să-i ia partea cuvenită din roade. 35 Viticultorii însă i-au apucat pe sclavii lui şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. 36 A trimis din nou alţi sclavi, mai mulţi decât primii, dar şi cu aceştia au făcut la fel. 37 La urmă l-a trimis la ei pe fiul său, spunându-şi: „Pe fiul meu îl vor respecta!“ 38 Dar viticultorii, când l-au văzut pe fiul, şi-au zis între ei: „Acesta este moştenitorul! Haideţi să-l omorâm şi să-i luăm moştenirea!“ 39 Şi l-au apucat, l-au scos afară din vie şi l-au omorât. 40 Aşadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face el acelor viticultori? 41 Ei au răspuns: – Pe ticăloşii aceia îi va nimici printr-o moarte groaznică, iar via o va arenda altor viticultori care la vremea potrivită îi vor da partea cuvenită din roade. 42 Isus i-a întrebat: – N-aţi citit niciodată în Scripturi că:„Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit piatra din capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri!“? 43 De aceea vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite. 44 Cel ce cade peste această piatră va fi sfărâmat în bucăţi, iar pe acela peste care cade ea, îl va zdrobi. 45 Când conducătorii preoţilor şi fariseii au auzit pildele Lui, au înţeles că Isus vorbeşte despre ei. 46 Ei au căutat să-L prindă, dar le-a fost frică de mulţimi pentru că acestea Îl considerau profet.”
În Apocalipsa 14 :14-20 – ne se vorbeşte despre o vie viitoare – „via pământului” – simbol al sistemului lumii fără Dumnezeu, copt gata pentru judecata lui Dumnezeu. “14 Apoi m-am uitat şi iată că era un nor alb, iar pe nor şedea „Cineva Care era ca un fiu al omului“. Avea pe cap o coroană de aur, iar în mână avea o seceră ascuţită. 15 Un alt înger a ieşit din Templu, strigând cu glas puternic Celui Ce şedea pe nor: „Trimite secera Ta şi seceră, întrucât a sosit ceasul să seceri, pentru că recolta pământului este coaptă!“ 16 Cel Ce şedea pe nor şi-a aruncat secera pe pământ şi pământul a fost secerat. 17 Un alt înger a ieşit din Templul din cer, având şi el o seceră ascuţită. 18 Un alt înger, care are autoritate peste foc, a ieşit de la altar şi a strigat cu glas puternic către cel ce avea secera ascuţită: „Trimite secera ta ascuţită şi culege ciorchinii de struguri ai viei pământului, pentru că strugurii ei sunt copţi!“ 19 Îngerul şi-a aruncat secera pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. 20 Teascul a fost călcat în picioare în afara cetăţii şi din teasc a ieşit sânge până la zăbalele cailor, pe o distanţă de o mie şase sute de stadii.”
În Ioan 15, Isus este via prezentă – o imagine a Bisericii Sale care avea s-o sădească în curând.
Deci contextul este destul de evreiesc aici! Isus vorbeşte ucenicilor Săi evrei despre situaţia poporului Său, din care ei făceau parte şi cu care Dumnezeu avea planuri, dar le arată ce se va întâmpla cu ei acum. Astfel Isus este VIŢA ADEVĂRATĂ... El este întruchiparea planului Tatălui, care este vierul menţionat aici. El este Viţa care aduce roadă! Înţelegerea contextului evreiesc ne va ajuta însă să înţelegem corect ce ne învaţă Isus aici şi ce şi cum anume să aplicăm în viaţa noastră. vs.2a - „El taie din Mine orice mlădiţă care nu aduce rod....” – Isus se referă la ceea ce Dumnezeu (Vierul) a făcut cu Naţiunea Israelului – curând (anul 70 d.Cr) acest lucru avea să se împlinească istoric – ei aveau să omoare pe Fiul Vierului şi Dumnezeu avea să-i „taie” - „Pe ticăloşii aceia îi va nimici printr-o moarte groaznică, iar via o va arenda altor viticultori care la vremea potrivită îi vor da partea cuvenită din roade.”(Mat.21:41) este important să nu aplicăm aceste lucruri Bisericii sau vieţii credinciosului.
vs.2b - „şi curăţă orice mlădiţă care aduce rod, ca să aducă şi mai mult rod.”
Aceasta este partea care se aplică Bisericii, nouă fiecărui credincios în relaţia personală cu Isus. „curăţă” – fenomenul curăţirii este procesul îndepărtării părţilor neproductive sau chiar productive ale unei viţe; este îndepărtarea părţilor bolnave ale unei viţe; Scopul curăţirii este să formeze şi să direcţioneze dezvoltarea viţei pentru a fi sănătoasă şi a produce multă roadă, sau roadă de calitate! Tipuri de curăţare: un viticultor expert îşi aplică tehnica în patru feluri deosebite: 1) pentru a îndepărta ceea ce este mort sau pe moarte; 2) pentru a face ca lumina soarelui să ajungă la toate ramurile care au struguri; 3) pentru a face să aibă struguri mai mari şi cât mai mulţi; şi 4) pentru a încuraja apariţia de noi roade. Ca şi mlădiţe în via lui Isus, trecem prin timpuri de curăţare! Aceste timpuri nu sunt uşoare pentru noi! Procesul curăţirii este dureros şi chiar greu de înţeles! Dumnezeu poate să ne curăţe de păcat dacă este vreo trăire în păcat în viaţa noastră. Dumnezeu poate să taie, doar pt că vrea să dăm roadă mai multă! Dumnezeu poate să ne cureţe pentru că am „îmbătrânit” – am intrat în rutină, în religiozitate, Dumnezeu poate să ne taie doar ca să ne planteze în altă parte! Deşi toate aceste procedee sunt dureroase, ele nu aduc decât multă roadă pentru gloria lui Dumnezeu în viaţa noastră personală şi ca şi Biserică a Sa! Să ne uităm în viaţa noastră personală şi ca Biserică şi să înţelegem ce face Vierul. Să avem inimi curate – asta este datoria noastră!
Cum facem ca să fim curaţi? vs. 3 - „Acum voi sunteţi curaţi din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus.” Dacă vrem să ştim şi să înţelegem cum suntem şi ce face Vierul în viaţa noastră, trebuie să citim „Manualul vierului” (ediţia completă).
Este periculos să privim şi să căutăm răspunsuri în altă parte! Este sănătos şi spre binele nostru să întrebăm şi să ascultăm de Vier!
Psalmul 119:9 - „Cum îşi va păstra tânărul curată cărarea? Păzind Cuvântul Tău.” Efeseni 5:25-26 - „... aşa cum Şi-a iubit Cristos Biserica! El S-a dat pe Sine pentru ea, 26 ca s-o sfinţească curăţind-o prin spălarea cu apă, prin Cuvânt...!” Evrei 12:5-6 - „Fiul meu, nu dispreţui disciplina Domnului, nu te descuraja când eşti mustrat de El, pentru că Domnul îl disciplinează pe cel care-l iubeşte şi pedepseşte pe orice fiu pe care-l primeşte.”
vs.4 – „Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi! Aşa cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi, dacă nu rămâneţi în Mine.”
IMPORTANŢA RELAŢIEI dintre VIŢĂ şi MLĂDIŢE – o RELAŢIE PERSONALĂ şi VITALĂ! Cuvântul cheie este ”rămâneţi” (folosit de 11 ori în vs.1-11) – înseamnă a continua/păstra relaţia cu scopul de a fi productiv! Este principiul UNITĂŢII ŞI COMUNIUNII care l-am întâlnit şi în alte imagini ale Bisericii: trupul şi membrele (1Cor.12), mireasa şi mirele (Efes.5:25-33), oile şi păstorul (Ioan 10). Cu cât înţelegem mai devreme adevărul că noi suntem mlădiţe în Isus, cu atât de repede ne vom cunoaşte dependenţa noastră de El.
vs.5-11 - Cum ştim/recunoaştem că rămânem în El? Prezenţa sau lipsa rodului (vs.5) Evidenţa procesului de curăţare care o face Vierul (vs.6, 2b) Răspunsul lui Dumnezeu la rugăciuni (vs.7) Gloria este adusă lui Dumnezeu (vs.8) Experimentarea dragostei lui Dumnezeu (vs.9) Ascultarea de Dumnezeu (vs.10) O viaţă de bucurie deplină (vs.11)
Elementele rămânerii: închinarea, citirea şi meditarea în Cuvânt, rugăciunea, slujirea jertfitoare.
Despre roade
Adesea între creştini se vorbeşte despre „rezultate” ca fiind ce se aşteaptă de la un creştin, dar acesta nu este tocmai un concept creştin/biblic. O maşină produce rezultate, la fel şi un robot dă rezultate, dar este nevoie de un ceva cu viaţă care să producă „roade”! Este nevoie de timp şi muncă pentru a produce roade, iar o recoltă bogată nu vine peste noapte!
De asemenea, trebuie să ne amintim că mlădiţele nu mănâncă roadele, ci alţii! Nu trebuie să producem roade pentru mulţumirea noastră, ci pentru a sluji pe alţii. Noi trebuie să hrănim pe alţii prin roadele noastre. Proverbe 10:21 - „Buzele celui drept hrănesc pe mulţi…”
Biblia menţionează câteva feluri de „roade”: Aducem roadă atunci când câştigăm oameni pt Cristos (Rom.1:13) Noi suntem parte din recolta lui Dumnezeu (Ioan 4:35-38) Dacă creştem în sfinţenie şi ascultare înseamnă că aducem roadă (Rom.6:22) Pavel numeşte dărnicia creştină ca fiind un rod al unei vieţi dedicate (Rom.15:28) „Roada Duhului” este caracterul creştin care aduce glorie lui Dumnezeu şi-L face pe Cristos real oamenilor (Gal.5:22-23) Faptele bune şi creşterea în cunoaşterea lui Dumnezeu sunt rodire spirituală (Col.1:10) Lauda care vine din inimile şi buzele noastre este o roadă spre gloria lui Dumnezeu (Evrei 13:15)
Multe din aceste lucruri pot fi falsificate de firea noastră păcătoasă, dar până la urmă totul iese la iveală, pentru că doar „roada din Isus” nu se strică!
Ca şi Biserică, fiind MLĂDIŢE în VIŢĂ avem privilegiul de a RĂMÂNE ÎN EL şi responsabilitatea de a ADUCE ROADĂ pentru gloria Lui.
„Ce dragoste minunată ne-a dăruit Tatăl nostru! Fiţi atenţi – suntem numiţi copii ai lui Dumnezeu! Asta suntem cu adevărat! Dar acesta este şi motivul pentru care lumea nu ne recunoaşte sau nu ne ia în serios, pentru că nu are nici o idee cine este El şi ce are de gând. Dar prieteni, asta este ceea ce suntem: copiii ai lui Dumnezeu şi acesta este numai începutul. Nu ştim ce va fi cu noi. Ce ştim este că atunci când se va descoperi Cristos, îl vom vedea şi văzându-L vom deveni ca El. Toţi cei care aşteptăm cu nerăbdare venirea Lui să fim pregătiţi având ca model de trăire viaţa curată a lui Isus.” (Trad. „The Message”)
Biblia conţine multe imagini ale Bisericii care ne ajută să înţelegem planul lui Dumnezeu cu noi, însă una din aceste imagini este mai mult decât o imagine, pentru că trebuie luată şi înţeleasă literar. Aceasta ne vorbeşte despre Biserică fiind Familia lui Dumnezeu. Prin Noul Testament întâlnim pasaje care descriu credincioşii ca fiind copiii lui Dumnezeu, iar Tatăl lor este însuşi Dumnezeu şi Isus este fratele lor, ei fiinduşi unii altora fraţi şi surori.
Astfel ne este prezentată IDENTITATEA noastră ca şi membrii ai Familiei lui Dumnezeu:
Ioan 1:12-13 – naşterea noastră spirituală „12 Însă tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu, 13 născuţi nu din sânge, nici din voia firii, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.”
Ioan 3:3 – naşterea spirituală este singura cale! „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă cineva nu este născut din nou nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
Romani 8:14-16 – siguranţa confirmării Duhului „14 Căci toţi care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. 15 Voi n-aţi primit un duh de robie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: „Abba!“, adică „Tată!“ 16 Duhul Însuşi depune mărturie, împreună cu duhul nostru, că suntem copii ai lui Dumnezeu.
Evrei 2:10-11 – statutul nostru spiritual „10 Cel pentru Care şi prin Care sunt toate a considerat potrivit ca, pentru a duce mulţi fii la slavă, să-L desăvârşească prin suferinţe pe Autorul mântuirii lor. 11 Căci atât Cel Ce sfinţeşte, cât şi cei ce sunt sfinţiţi sunt toţi din Unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească fraţi...” Romani 8:17 17 Dacă suntem copii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu, moştenitori împreună cu Cristos, dacă suferim împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.”
Romani 8:19-25 – nădejdea viitorului nostru “19 Creaţia aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu, 20 întrucât creaţia a fost supusă deşertăciunii, – nu pentru că a vrut ea, ci datorită Celui Ce a supus-o –, în nădejdea 21 că şi creaţia însăşi va fi eliberată din robia degradării şi adusă în libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu. 22 Noi ştim că, până acum, întreaga creaţie geme şi suferă durerile naşterii. 23 Şi nu doar creaţia, ci şi noi înşine, care avem primul rod, adică Duhul, gemem în noi înşine, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupurilor noastre, 24 pentru că în această nădejde am fost mântuiţi. Dar când ceea ce este nădăjduit este văzut, atunci nu mai este nevoie de nădejde! Pentru că, cine mai nădăjduieşte în ceva ce este văzut?! 25 Dacă însă nădăjduim în ceea ce nu vedem, atunci aşteptăm cu răbdare.”
Evrei 2:17-18 – slujba lui Isus faţă de noi „17 De aceea, El a trebuit să fie făcut în toate precum fraţii Lui, ca să poată fi un Mare Preot milos şi credincios în slujba lui Dumnezeu şi să facă ispăşire pentru păcatele poporului. 18 Pentru că El Însuşi a fost ispitit prin ceea ce a suferit, El poate să-i ajute pe cei care sunt încercaţi.”
1 Ioan 3:1-2 – Cum a fost totul posibil?
1 Vedeţi ce dragoste mare ne-a dăruit Tatăl: să fim numiţi copii ai lui Dumnezeu. Şi suntem! De aceea nu ne cunoaşte lumea: pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. 2 Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, n-a fost arătat încă, dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că-L vom vedea aşa cum este.
“ce dragoste mare” – TOTUL a fost posibil datorită DRAGOSTEI lui Dumnezeu
Ioan 3:16 - “Fiindcă Dumnezeu atât de mult a iubit lumea încât l-a dat pe singurul său Fiu, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”
Ioan 17:23 - “Eu în ei şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie pe deplin una, astfel încât lumea să cunoască faptul că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit aşa cum M-ai iubit pe Mine. Chiar dacă suntem adoptaţi, Tatăl ne iubeşte “cu aceiaşi intensitate”(gr) ca pe Fiul Său Isus.
“suntem” – certitudinea pe care trebuie s-o avem! Ea se bazează pe dragostea lui Dumnezeu pt noi, copiii Săi! Romani 8:38-39 “38 Eu sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici demonii, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, 39 nici înălţimea, nici adâncimea, nici orice altceva din toată creaţia nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru!” “lumea nu ne cunoaşte” – de ce nu mă miră lucrul ăsta??? Ăsta e un lucru bun de reţinut! Ioan 17 :14-19 „14 Eu le-am dat Cuvântul Tău şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, la fel cum nici Eu nu sunt din lume. 15 Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău! 16 Ei nu sunt din lume, aşa cum nici Eu nu sunt din lume. 17 Sfinţeşte-i prin adevăr! Cuvântul Tău este adevărul. 18 Aşa cum Tu M-ai trimis pe Mine în lume, tot aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume. 19 Eu Însumi M-am sfinţit pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.”
„vom fi ” – nădejdea noastră – „vom fi asemenea Lui”
1 Ioan 3:3„Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţeşte, aşa cum şi El este curat.”
Aici avem CHEMAREA noastră ca şi Familie a lui Dumzeu:
Ce este „curăţirea”?
Efeseni 5:1-2 – trăirea dragostei lui Dumnezeu în Biserica Sa „1 Aşadar, fiţi imitatori ai lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi 2 şi trăiţi în dragoste, aşa cum şi Cristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi, ca un dar cu miros plăcut şi ca o jertfă lui Dumnezeu.” Filipeni 2:14-16 - Mărturie în lumea de azi „14 Faceţi toate lucrurile fără să vă plângeţi şi fără să vă certaţi, 15 ca să fiţi fără pată şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu în mijlocul unei generaţii necinstite şi pervertite. Străluciţi între ei ca nişte stele în univers, 16 ţinând sus Cuvântul vieţii, ca să mă pot lăuda în ziua lui Cristos că n-am alergat în zadar şi că nu am trudit degeaba.”
1 Ioan 5:1-5 - Diferenţa adusă de ascultarea de Dumnezeu „1 Oricine crede că Isus este Cristosul este născut din Dumnezeu şi oricine iubeşte pe Cel Ce l-a născut iubeşte şi pe cel născut din El. 2 Prin aceasta cunoaştem că-i iubim pe copiii lui Dumnezeu: prin faptul că Îl iubim pe Dumnezeu şi ascultăm de poruncile Lui. 3 Căci aceasta este dragostea de Dumnezeu: să păzim poruncile Lui; şi poruncile Lui nu sunt grele, 4 pentru că oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea. Şi ceea ce aduce victorie asupra lumii este credinţa noastră. 5 Cine este cel ce învinge lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?!”
1 Ioan 3:9-10 – Ascultare prin puterea lui Dumnezeu 9 Cel care s-a născut în familia lui Dumnezeu nu-şi face obişnuinţă din a păcătui, deoarece are acum în el viaţa lui Dumnezeu; aşa că nu mai poate păcătui la infinit, întrucât a luat naştere în el această viaţă nouă care îl ţine în frâu - el a fost născut din nou. 10 În felul acesta, putem şti acum cine este copil de-al lui Dumnezeu şi cine este de-al Satanei. Oricine trăieşte o viaţă de păcat şi nu-şi iubeşte fratele dovedeşte că nu face parte din familia lui Dumnezeu;
Deci, ai cui copii suntem???
2 Corinteni 13:5 „Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă - puteţi trece examenul? Simţiţi voi prezenţa şi puterea lui Cristos tot mai mult în lăuntrul vostru? Sau vă prefaceţi numai că sunteţi creştini, când, de fapt, nu sunteţi?”
Cunoscându-ne IDENTITATEA ca şi Familie a lui Dumnezeu va influenţa CHEMAREA noastră ca şi Familie a Lui, în Biserică şi în Lume.
Title: Biserica - Familia lui Dumnezeu
Text: 1 Ioan 3:1-3
Descriere: Calvary Chapel Bucureşti, 18 Octombrie 2009. De ce suntem aşa de descurajaţi de lumea aceasta? De ce nu suntem apreciaţi şi primiţi bine pentru numele lui Cristos? ... sunt nişte întrebări de care dăm mai devreme sau mai târziu. Studiul acesta despre Biserică vrea să ne dea nu numai nişte răspunsuri pentru aceste întrebări, dar şi încrederea de care avem nevoie în fiecare zi să trăim ca şi copii ai lui Dumnezeu. Încrezându-ne în Cristos şi în jertfa Sa pe cruce pt iertarea păcatelor noastre, devenim Familia lui Dumnezeu şi nu există un lucru mai minunat decât acesta! Avem nevoie să ne amintim asta mereu! „Ce dragoste minunată ne-a dăruit Tatăl nostru! Fiţi atenţi – suntem numiţi copii ai lui Dumnezeu! Asta suntem cu adevărat! Dar acesta este şi motivul pentru care lumea nu ne recunoaşte sau nu ne ia în serios, pentru că nu are nici o idee cine este El şi ce are de gând. Dar prieteni, asta este ceea ce suntem: copiii ai lui Dumnezeu şi acesta este numai începutul. Nu ştim ce va fi cu noi. Ce ştim este că atunci când se va descoperi Cristos, îl vom vedea şi văzându-L vom deveni ca El. Toţi cei care aşteptăm cu nerăbdare venirea Lui să fim pregătiţi având ca model de trăire viaţa curată a lui Isus.” (Trad. „The Message”)
