Fapte 17:16-34 - Evanghelia la Atena

Fapte 17:16-34 - Evanghelia la Atena from William Anderson on Vimeo.

În continuarea capitolului 17 ajungem cu Pavel la Atena, nu ca vizitator, ci ca un ambasador al lui Cristos pentru câştigarea sufletelor. Atena avea nevoie de Cristos atunci aşa cum are nevoie de Cristos şi astăzi! Şi de data aceasta avem să învăţăm de la Pavel cum să avem ochi deschişi şi inimi frânte pentru cei pierduţi.
Oraşul (vs.16,18a, 21)
Atena era într-o peridoadă de declin în acest timp, deşi era încă recunoscută ca fiind un centru de cultură şi educaţie. Gloria sa politică şi economică era deja apusă, nemai având puterea şi influenţa de odinioară. Îi rămânsese cea culturală, având o universitate renumită şi numeroase clădiri impresionante, lucruri care atrăgeau mulţi vizitatori. Oraşul era stăpânit de un „păgânism culturalizat” ce era hrănit de idolatrie, noutăţi (vs.21) şi filozofie.
„Religia grecească era bazată pe zeificarea atributelor umane şi puterilor naturii” spunea Conybeare and Howson în cartea lor „Viaţa şi Epistolele lui Pavel”. „Era o religie care slujea artei şi distracţiei, lipsită total de putere morală.”
Miturile greceşti vorbeau de zei şi zeiţe care în abiţiile lor se purtau mai degrabă ca nişte oameni decât ca nişte dumnezei. Existau nenumărate zeităţi de unde puteai să alegi. Era o glumă care spunea că în Atena era mai uşor să găseşti un zeu decât un om.

Când Pavel a vizitat Atena el a văzut că acest oraş era „plin de idoli” (vs.16), iar lucrul acesta i-a „întărâtat duhul”. Dacă oamenii erau uimiţi de sculpturile şi arhitectura Atenei, Pavel însă era profund deranjat în interiorul său de faptul că totul era asociat cu religia lor, mai exact cu închinarea la idoli!
Pentru Pavel închinarea la idoli era demonică – 1 Cor. 10:14-22 ...
„14 De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de idolatrie!
15 Vorbesc cu voi ca şi cu nişte oameni înţelepţi. Judecaţi singuri ceea ce vă spun!
16 Paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este oare părtăşia cu sângele lui Isus Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare părtăşia cu trupul lui Cristos?
17 Pentru că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup, întrucât toţi mâncăm dintr-o singură pâine.
18 Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănâncă jertfele nu sunt oare în părtăşie cu altarul?
19 Deci, ce zic eu? Că ce este jertfit idolilor este ceva sau că idolul este ceva?
20 Nu, ci că jertfele păgânilor sunt aduse demonilor, nu lui Dumnezeu. Iar eu nu vreau ca voi să fiţi în părtăşie cu demonii!
21 Nu puteţi bea şi paharul Domnului, şi paharul demonilor! Nu puteţi lua parte şi la masa Domnului, şi la masa demonilor!
22 Sau vrem oare să-L facem gelos pe Domnul?! Suntem noi mai puternici decât El?”
Zeităţile greceşti erau caractere închipuite (poveşti/basme) incapabile să schimbe vieţile oamenilor – 1 Cor. 8: 1-6
„1 Cu privire la ceea ce este jertfit idolilor, ştim că toţi avem cunoaştere, însă cunoaşterea îngâmfă, pe când dragostea zideşte.
2 Dacă cineva crede că ştie ceva, încă nu are cunoaşterea necesară.
3 Dacă însă cineva Îl iubeşte pe Dumnezeu, atunci el este cunoscut de către Dumnezeu.
4 Aşadar, cu privire la mâncarea jertfită idolilor, ştim că, în lume, un idol este totuna cu nimic, şi că nu există decât un singur Dumnezeu.
5 Într-adevăr, chiar dacă există aşa-numiţi „zei“ în cer sau pe pământ, – aşa cum există de fapt mulţi „zei“ şi mulţi „domni“2 –,
6 totuşi pentru noi există un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi pentru Care suntem şi noi, şi un singur Domn, Isus Cristos, prin Care sunt toate şi prin Care suntem şi noi.”
Cu toată cultura şi înţelepciunea lor, grecii nu cunoşteau pe Dumnezeul adevărat! – 1 Cor.1:18-25
18 Căci mesajul crucii este o nebunie pentru cei ce pier, însă pentru noi, cei care suntem mântuiţi, este puterea lui Dumnezeu.
19 Fiindcă este scris: „Voi distruge înţelepciunea celor înţelepţi şi voi respinge priceperea celor pricepuţi.“
20 Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul5? Unde este polemistul acestui veac? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii?
21 Întrucât, în înţelepciunea lui Dumnezeu, lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu prin înţelepciune, Dumnezeu a găsit de cuviinţă ca prin nebunia predicării să-i mântuiască pe cei care cred.
22 Iudeii cer semne, iar grecii caută înţelepciune,
23 însă noi Îl predicăm pe Cristos cel răstignit, o pricină de poticnire pentru iudei şi o nebunie pentru neamuri.
24 Dar pentru cei chemaţi, atât iudei, cât şi greci, Cristos este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.
25 Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii.
În ceea ce priveşte “noutăţile”, ele reprezentau căutarea cea mai importantă şi pentru locuitorii Atenei, cât şi pentru vizitatori (vs.21). Timpul liber şi-l petreceau în vorbi şi auzi “ceva nou”. Însă există o problemă cu această căutare/”modă”: cel care aleargă mereu după „nou” şi ignoră ce-i vechi, va descoperi că nu are rădăcini adânci pentru a-şi hrăni sufletul şi pentru a rămâne stabil prin viaţă. Până la urmă va descoperi că de fapt „nu este nimic nou în viaţă” ca şi Solomon, iar căutarea aceasta după „nou” este o deşertăciune” - Eclesiastul 1:8-11...
8 Toate lucrurile sunt obositoare, cum nu se poate spune, dar ochiul nu se satură să privească,
aşa cum nici urechea nu se satură să asculte.
9 Ce a fost va mai fi, iar ce s-a făcut se va mai face! Nu este nimic nou sub soare!
10 Dacă cineva zice: «Iată un lucru nou!», totuşi el exista demult, încă din veacurile dinaintea noastră.
11 Nu ne mai amintim de cei de demult, tot aşa cum nici cei ce vor urma nu se vor mai păstra în amintirea celor ce vor veni după ei.“
De asemenea, Atena era oraşul devotat filosofiei. Când ne gândim la Grecia, ne gândim la Aristotel, la Socrate şi la mulţi alţi gânditori, ale căror lucrări sunt citite, citate şi studiate până în ziua de azi. Grecii aveau „pretenţia” de la Aristotel care considera că „Filosofia este ştiinţa care ia în considerare adevărul”.
Mărturia lui Pavel (vs.17,18b,19-20)
Mărturia lui Pavel în Atena a fost dublă:
Pe deoparte a mărturisit iudeilor şi prozeliţilor (vs.17) – „a purtat discuţii” (gr. „dialegomai”) - a purtat un dialog format din întrebări şi răspunsuri pe marginea Scripturilor.
Pe de altă parte, Pavel a trebuit să se confrunte (gr. „sumballo”) cu filozofii lumii Ateniene care erau împărţit de fapt în 2 tabere:Epicurienii şi Stoicii (vs.18)

Epicurienii erau adepţii lui Epicur (cca 300 î.Cr.) – credeau că lumea este un accident, sufletul este muritor, iar zeii, dacă există, nu sunt preocupaţi de oamenii; aveau drept scop al vieţii plăcerea, pe care o defineau ca absenţă a durerii; orice religie organizată era considerată rea, ca şi credinţa că cei răi vor fi pedepsiţi de către zei după moarte.

Erau deci nişte existenţialişti, materiaşişti şi atei. Adevăraţii epicurieni se fereau de extreme şi doreau se se bucure de viaţă prin a păstra lucrurile în echilibru, plăcerea fiind cea mai importantă.

Stoicii erau adepţii lui Zeno (cca. 300 î.Cr.) - credeau în existenţa unui „suflet al lumii“ şi negau liberul arbitru; era o filozofie morală, care punea accent pe idealul de virtute şi de umanism.

Erau panteişti şi se concentrau pe disciplina personală – plăcerea nu era bună, iar durerea nu era rea. Cel mai important lucru în viaţă era să se urmezi învăţătura cuiva şi să te auto-stăpâneşti şi să nu fii influenţat de sentimente şi circumstanţe. Bine-neţeles că o astfel de filosofie ducea la mândrie şi la credinţa că nu avem nevoie de Dumnezeu. Interesant este că primii 2 lideri stoici s-au sinucis.
Deci, Epicurienii spuneau „Bucură-te de viaţă!”, iar Stoicii spuneau „Rabdă în viaţă!”, dar ambele tabere nu cunoşteau pe Dumnezeul cel Adevărat! Aveau nevoie ca să le explice cineva cum să intre în viaţa veşnică cu Dumnezeu.
Astfel când Pavel a început să le vestească Evaghelia despre Isus şi despre înviere” (vs.18c), reacţiile nu au întârziat:

Unii l-au ridiculizat numindu-l „palavragiu” – cuv. acesta înseamnă „pasăre care ciuguleşte seminţe” – ideea că Pavel „culesese” idei de la alţii şi acum le prezenta ca fiind ale lui....

Alţii erau confuzi dar interesaţi de ce vorbea Pavel (vs.19-20) – aceştia l-au invitat să le vorbească şi să le explice mai bine despre învăţătura lui.

Aplicaţie: De reţinut şi apreciat că Pavel nu şi-a schimbat mesajul – El a vestit Evanghelia lui Isus: cel mort şi înviat!
Apărarea lui Pavel (vs. 22-34)
Areopagul (La origine, un tribunal atenian luându-şi numele de la colina lui Ares (Marte), zeul războiului; la origine, însărcinat să vegheze asupra administrării funcţionarilor publici, a moravurilor cetăţenilor, să controleze educaţia cetăţenilor şi să apere religia statului) avea un consiliu ce era responsabil cu supravegherea religiei şi educaţiei în oraşul Atena, aşa că a fost ceva normal ca ei să investigheze „învăţătura nouă” a lui Pavel (vs.19b).
Pavel nu era judecat aici, ci era chemat „să dea socoteală” de credinţa lui. Ei erau strânşi „să spună şi să asculte ceva nou”, iar Pavel avea să le dea ceva total nou!
Speach-ul lui Pavel este o capodoperă a comunicării! El a început de unde se aflau acei oameni, referindu-se la altarul lor închinat „unui dumnezeu necunoscut”. Apoi le-a descris cum este Dumnezeul Adevărat şi a încheiat cu o aplicaţie personală, care a oferit fiecăruia posibilitatea de a decide ce să facă cu acest Dumnezeu – unii dintrei doar au decis să creadă în Isus Cristos!
În mesajul său Pavel comunică 4 adevăruri despre Dumnezeu.
Măreţia lui Dumnezeu – Creatorul (vs.24)

Fiecare om se întreabă „De unde venim? De ce suntem aici? Unde o să mergem?” Ştiinţa încearcă să răspună la prima întrebare, filosofia la a 2-a, dar numai credinţa creştină răspunde la toate 3! Epicurienii atei credeau că din materie este făcut totul, iar materia este de la început. Pavel spune clar că „La început Dumnezeu” a creat totul şi El nu este distant de creaţia Sa, deşi El nu poate fi ţinut de creaţia Sa. El este prea măreţ că să stea în locuri omeneşti (1 Împ.8:27; Is.66:1-2; Fapte 7:48-50) – un atac frontal la măreţia templelor închinate zeităţilor din Atena.
Bunătatea lui Dumnezeu – Susţinătorul (vs.25)
Deşi Dumnezeu este aşa de măreţ, El este plin de bunătate faţă de creaţia Sa. Oamenii cred şi se mândresc că ei sunt cei care-L slujesc pe Dumnezeu, când de fapt Dumnezeu este cel care ne slujeşte. Dumnezeul adevărat nu are nevoie de nimic, căci El este atotsuficient pentru Sine , dar El susţine toate lucrurile, dând „viaţa, suflarea şi toate lucrurile”. În câteva cuvinte Pavel distruge tot sistemul religios al grecilor.
Deci, Dumnezeu este cel care ne dă nouă ce avem nevoie, nu invers, iar noi existăm prin bunătatea Lui, nu prin ceea ce facem noi pentru El:

Iacov 1:17 – „Orice dăruire generoasă şi orice dar desăvârşit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la Care nu există schimbare sau umbră din pricina mutării.”

Matei 5:45 – „...ca să fiţi astfel fii ai Tatălui vostru, Care este în ceruri! Căci El face să răsară soarele Lui şi peste cei răi, şi peste cei buni şi El trimite ploaie şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi.”

Romani 2:4 – „Sau dispreţuieşti bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări şi nu-ţi dai seama că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?”

Însă, oamenii în loc să se închine lui Dumnezeu, Creatorul şi să-L glorifice, s-au închinat creaţiei lui Dumnezeu şi s-au glorificat pe ei înşişi! (Romani 1:18-25) „ 25 Ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună şi s-au închinat şi au slujit creaţiei în locul Creatorului, Care este binecuvântat în veci, amin!”
Domnia lui Dumnezeu – Suveran (vs.26-29)

Grecii credeau că sunt o naţiune specială, dar adevărul este că Dumnezeu a făcut toţi oamenii dintr-un singur om (Geneza 2).
Zeităţile grecilor erau fiinţe distante care nu aveau preocupare pentru problemele şi nevoile oamenilor. Însă, Dumnezeu adevărat este Creatorul, cel care s-a implicat în istoria şi geografia omenirii (vs.26).
vs.27-28 – Pavel e arată scopul lui Dumnezeu în crearea omului – „să-L caute şi să-L găsească” – pentru că „El nu este departe de niciunul dintre noi”.

Pavel citează din câţiva din poeţii greci – primul citat este din Cretica, operă a lui Epimenides (cca 600 î.Cr.). Al 2lea citat este din Phaenomena, operă a poetului Aratus (cca 300-250 î.Cr.) şi Imn către Zeus, a lui Cleantes (331-233 î.Cr.).

În toate aceste cuvinte Pavel arată nebunia religiei greceşti, ca omul să-şi închipuie pe Dumnezeu şi să creadă că este ca omul. Dumnezeu însă este Creatorul omului şi întregei creaţii, şi El doreşte o relaţie personală cu fiecare om în parte, având în vedere că „ne tragem din Dumnezeu”
Harul lui Dumnezeu – Salvatorul (vs.30-34)
Pavel îşi încheie speach-ul arătând dovezile harului lui Dumnezeu faţă de omenire, dealungul secolelor.
Dumnezeu a fost îndurător cu ignoraţa omului (vs.30) – asta nu înseamnă că oamenii nu au fost vinovaţi, ci doar că Dumnezeu şi-a amânat mânia Sa faţă de pământ.
El a trimis un Mântuitor – pe Singurul Său Fiu – să moară pentru păcatul omului. Astfel omul are şansa de a se pocăi (gr. „metaneo” – a gândi diferit, a reconsidera).
El va judeca omenirea – dovada acestui fapt este învierea lui Isus Cristos.

Grecii credeau că trupul este o închisoare pentru spirit şi că omul este mai fericit atunci când trupul moare. „De ce să învii un trup şi să trăieşti din nou?” îşi spuneau ei. „De ce s-ar deranja Dumnezeu să judece pe fiecare om în parte?” – această învăţătură era greu de înţeles pentru grecii atenieni.
3 reacţii ateniene la Evanghelie (vs.32-34)
- „unii au râs”
- „alţii şi-au bătut joc” – „te ascultăm altă dată...”
- „alţii au crezut”
Care este reacţia ta faţă de evanghelie?
Cum voi reacţiona eu la reacţiile oamenilor faţă de Evanghelie?
În mijlocul filosofiei, căutării după "ceva nou" şi a idolatriei la culme, învăţăm de la Pavel cum să prezentăm Evanghelia şi într-o astfel de lume, care nu este departe de lumea în care trăim astăzi. Deci, să ducem Evanghelia şi atenienilor noştri!

Pentru a continua "urmărirea" şi pe hartă, putem folosircrwebsite.com/maps/paul2.htm

Studiu:Florin Enescu

Posted in: