În 1786, când William Carey şi-a prezentat povara inimii lui de a duce Evanghelia pe tărâmurile îndepărtate ale Indiei în Northampton, Anglia, eminentul Dr. Ryland i-a spus „Tinere, stai jos! Când Dumnezeu va dori să convertească pe păgâni, o va face fără ajutorul tău sau al meu!” Ei bine William Carey a fost unul din mulţii pionieri ai Evangheliei care au folosit oportunităţile noi pt răspândirea ei fără să aibe susţinerea Bisericii şi liderilor ei.
După 20 de ani de la Pogorârea Duhului Sfânt, uşile Evangheliei erau largi deschise pentru lumea păgână, dar Pavel şi conlucrătorii lui au trebuit să apere Evanghelia care trebuia să ajungă la Neamuri fără vreo oprelişte, în faţa unora a căror minte şi inimă era limitată înţelegerii Harului lui Dumnezeu demonstrat în Isus Cristos.
Disputa (vs.1-3)
vs.1. Totul a început când nişte învăţători legalişti iudei au venit la Antiohia şi învăţau pe cei dintre Neamuri că pentru a fi mântuiţi, ei trebuiau să fie circumcişi şi să ţină Legea lui Moise. Aceşti oameni aveau legături cu cei din Iudeea, dar nu erau trimişi de liderii Bisericii de la Ierusalim (vs.24).
vs.5 ne arată că aceştia erau dintre partida Fariseilor şi ei erau nişte „fraţi falşi” cum îi numeşte Pavel în Epistola sa către Galateni (2:1-10; 5:1...) şi care vroiau să fure libertatea în Cristos a credincioşilor dintre Neamuri.
Nu este de mirare că existau oameni în Biserica din Ierusalim care apărau cu îndârjire Legea lui Moise şi nu înţelegeau legătura dintre Legea şi Harul lui Dumnezeu în Isus Cristos. Ei erau evrei care de mici fuseseră crescuţi să respecte Legea. Până în acest moment Dumnezeu nu scrisese prin Pavel cărţile explicative ale „tainei Evangheliei” Romani, Galateni, Evrei.
Să ne amintim că în Biserica din Ierusalim exista un grup mare de preoţi convertiţi (Fapte 6:7) şi de evrei care încă ţineau practicile Vechiului Testament (Fapte 21:20-26)
Acesta era deci un timp de tranziţie, iar tranziţia este întotdeauna grea!
Ce făceau aceşti oameni şi de ce erau ei periculoşi?
vs.1. Totul a început când nişte învăţători legalişti iudei au venit la Antiohia şi învăţau pe cei dintre Neamuri că pentru a fi mântuiţi, ei trebuiau să fie circumcişi şi să ţină Legea lui Moise. Aceşti oameni aveau legături cu cei din Iudeea, dar nu erau trimişi de liderii Bisericii de la Ierusalim (vs.24).
vs.5 ne arată că aceştia erau dintre partida Fariseilor şi ei erau nişte „fraţi falşi” cum îi numeşte Pavel în Epistola sa către Galateni (2:1-10; 5:1...) şi care vroiau să fure libertatea în Cristos a credincioşilor dintre Neamuri.
Nu este de mirare că existau oameni în Biserica din Ierusalim care apărau cu îndârjire Legea lui Moise şi nu înţelegeau legătura dintre Legea şi Harul lui Dumnezeu în Isus Cristos. Ei erau evrei care de mici fuseseră crescuţi să respecte Legea. Până în acest moment Dumnezeu nu scrisese prin Pavel cărţile explicative ale „tainei Evangheliei” Romani, Galateni, Evrei.
Să ne amintim că în Biserica din Ierusalim exista un grup mare de preoţi convertiţi (Fapte 6:7) şi de evrei care încă ţineau practicile Vechiului Testament (Fapte 21:20-26)
Acesta era deci un timp de tranziţie, iar tranziţia este întotdeauna grea!
Ce făceau aceşti oameni şi de ce erau ei periculoşi?
Ei încercau să amestece Legea cu Harul şi să toarne vin nou în burdufuri vechi (Luca 5:36-39)
Ei încercau să coase perdeaua din interiorul Templului care fusese ruptă de Dumnezeu (Luca 23:45) şi vroiau să blocheze Calea vie deschisă de Isus atunci când a murit pe cruce (Evrei 10:19-25)
Ei reconstruiau zidul dintre Evrei şi Neamuri pe care Isus îl dărâmase prin moartea Sa pe cruce (Efe. 2:14-16).
Ei puneau jugul greu evreiesc pe umerii credincioşilor dintre Neamuri (Fapte 15:10)
Ei spuneau de fapt că cei dintre Neamuri trebuiau să devină mai întâi evrei înainte de a deveni Creştini. Pentru ei nu era suficient să crezi în Isus Cristos, ci trebuia să crezi şi în Moise!
Lucruri de înţeles:
Acest mod de gândire şi de acţiune atacă Evanghelia!
Atacă scopul şi autoritatea ei – Galateni 1:1-9 – Pavel spune că „blestemat este oricine aduce o altă Evanghelie”.
Oricine spune că „dacă nu aparţii unui anumit grup/biserici nu poţi fi mântuit” sau „dacă nu participi la anumite ceremonii, dacă nu ţii anumite reguli nu poţi fi mântuit” adaugă la Evanghelia lui Cristos şi neagă lucrarea desăvârşită şi totală a lui Isus pe cruce. Dumnezeu ne spune în mod explicit prin Pavel în Epistola scrisă galatenilor că mântuirea este total prin Harul lui Dumnezeu, prin credinţa în Cristos, plus NIMIC altceva!
Aceşti oameni şi oricine de teapa lor, prin natura legalismului lor, denigrează caracterul misionar al Evangheliei şi al Bisericii.
Dacă aceşti iudaizatori aveau dreptate, atunci Pavel şi Barnaba erau greşiţi în toată lucrarea lor de misiune cu Evanghelia. Atunci ei, în loc să predice Evanghelia harului şi credinţei în Isus, ei trebuiau să predice Evanghelia cum să devii evreu... nu creştin (urmaş al lui Cristos).
Nu este de mirare de ce Pavel şi Barnaba au luat aşa de în serios acest pericol al iudaizatorilor şi de ce între ei erau o aşa de „mare neînţelegere” (Fapte 15:2a) şi astfel Biserica din Antiohia a decis să-i trimită la Ierusalim, la liderii Bisericii ca să lămurească aceste probleme (vs.2b).
În Gal.2:2 vedem că Dumnezeu i-a descoperit ca să meargă la liderii Bisericii de la Ierusalim. Această întâlnire nu a fost „un consiliu” în sensul de astăzi, ci mai degrabă o întâlnire a liderilor de acolo cu diferite grupuri de oameni, după care au luat o decizie. Biserica „mamă” din Ierusalim avea o anumită influenţă asupra celorlale biserici, dar fiecare biserică era autonomă.
Întâlnirea de la Ierusalim (vs.4-29)
Se pare că această întâlnire a avut cel puţin 4 părţi:
Primirea lui Pavel şi însoţitorilor săi (vs.4)
Întâlnirea privată între Pavel şi liderii Bisericii din Ierusalim (Gal.2:2)
Întâlnirea publică unde iudaizatorii şi-au prezentat cazul (vs.5-6 şi Gal.2:3-5)
Discuţia publică cu privire la „problema Neamurilor” (vs.6-29)
Ceea ce avem în cap. 15 este ultima parte a acestei întâlniri de la Ierusalim şi mai exact rolul pe care l-au jucat mai exact 4 lideri cheie în soluţionarea situaţiei Neamurilor, mai exact în păstrarea uşii deschise pt Evanghelie către Neamuri.
Petru – perspectiva trecutului (vs.7-11)
„Cine răspunde fără să fi ascultat (mai întâi) face o prostie şi îşi atrage ruşinea.” (Prov.18:13)
Se pare că Petru a stat deoparte răbdător şi a ascultat argumentele fiecăruia, probabil aşteptând de la Duhul Sfânt ce să spună. Răspunsul lui Petru are o abordare a trecutului – a lucrurilor pe care Dumnezeu le făcuse pt cei dintre Neamuri, lucruri în care jucase un rol important.
vs.7 – În primul rând, Dumnezeu alesese ca Petru să predice Evanghelia la Neamuri, deşi cei din Iudeea îl criticaseră pt acest lucru (Fapte 11:1-18), dar el le explicase cu succes că Corneliu şi cei din casa lui fuseseră mântuiţi prin credinţa în Isus, nu prin ţinerea Legii lui Moise.
vs.8 – În al doilea rând, Dumnezeu le dăduse Duhul Sfânt celor dintre Neamuri ca să le dovedească naşterea din nou. Dumnezeu este cel care vede în inimă şi el Duhul celor care cred cu adevărat. Credinţa lor a fost prin auzirea Cuvântului Evangheliei nu prin Lege. Mesajul lui Petru a fost „oricine crede în El (nu în Legea lui Moise) primeşte, prin Numele Lui, iertarea de păcate.” (Fapte 10:43)
vs.9, 11 – În al treilea rând, Dumnezeu n-a făcut nicio diferenţă între evrei şi neamuri, după ce Cristos a murit pe cruce şi-a înviat. Înainte era o diferenţă clară între cele două părţi, iar evreii trebuiau să menţină această diferenţă clară.
Acum curăţeşte prin credinţă pe toţi: evrei şi neevrei (vs.9) şi
mântuirea este prin Harul Domnului Isus pt toţi: evrei şi neevrei (vs.11)
vs.10 – În al patrulea rând, Dumnezeu a îndepărtat jugul Legii, prin Isus, care singurul a împlinit Legea şi crezând în El suntem eliberaţi de acuzaţiile Legii. (Mat.11:28-30)
Legea fusese dată evreilor să-i protejeze de influenţa rea a Neamurilor care trăiau în păcat şi să-i pregătească să vină Mesia în lume (Gal.4:1-4)
Pavel şi Barnaba – perspectiva prezentului (vs.12)
Ei încercau să coase perdeaua din interiorul Templului care fusese ruptă de Dumnezeu (Luca 23:45) şi vroiau să blocheze Calea vie deschisă de Isus atunci când a murit pe cruce (Evrei 10:19-25)
Ei reconstruiau zidul dintre Evrei şi Neamuri pe care Isus îl dărâmase prin moartea Sa pe cruce (Efe. 2:14-16).
Ei puneau jugul greu evreiesc pe umerii credincioşilor dintre Neamuri (Fapte 15:10)
Ei spuneau de fapt că cei dintre Neamuri trebuiau să devină mai întâi evrei înainte de a deveni Creştini. Pentru ei nu era suficient să crezi în Isus Cristos, ci trebuia să crezi şi în Moise!
Lucruri de înţeles:
Acest mod de gândire şi de acţiune atacă Evanghelia!
Atacă scopul şi autoritatea ei – Galateni 1:1-9 – Pavel spune că „blestemat este oricine aduce o altă Evanghelie”.
Oricine spune că „dacă nu aparţii unui anumit grup/biserici nu poţi fi mântuit” sau „dacă nu participi la anumite ceremonii, dacă nu ţii anumite reguli nu poţi fi mântuit” adaugă la Evanghelia lui Cristos şi neagă lucrarea desăvârşită şi totală a lui Isus pe cruce. Dumnezeu ne spune în mod explicit prin Pavel în Epistola scrisă galatenilor că mântuirea este total prin Harul lui Dumnezeu, prin credinţa în Cristos, plus NIMIC altceva!
Aceşti oameni şi oricine de teapa lor, prin natura legalismului lor, denigrează caracterul misionar al Evangheliei şi al Bisericii.
Dacă aceşti iudaizatori aveau dreptate, atunci Pavel şi Barnaba erau greşiţi în toată lucrarea lor de misiune cu Evanghelia. Atunci ei, în loc să predice Evanghelia harului şi credinţei în Isus, ei trebuiau să predice Evanghelia cum să devii evreu... nu creştin (urmaş al lui Cristos).
Nu este de mirare de ce Pavel şi Barnaba au luat aşa de în serios acest pericol al iudaizatorilor şi de ce între ei erau o aşa de „mare neînţelegere” (Fapte 15:2a) şi astfel Biserica din Antiohia a decis să-i trimită la Ierusalim, la liderii Bisericii ca să lămurească aceste probleme (vs.2b).
În Gal.2:2 vedem că Dumnezeu i-a descoperit ca să meargă la liderii Bisericii de la Ierusalim. Această întâlnire nu a fost „un consiliu” în sensul de astăzi, ci mai degrabă o întâlnire a liderilor de acolo cu diferite grupuri de oameni, după care au luat o decizie. Biserica „mamă” din Ierusalim avea o anumită influenţă asupra celorlale biserici, dar fiecare biserică era autonomă.
Întâlnirea de la Ierusalim (vs.4-29)
Se pare că această întâlnire a avut cel puţin 4 părţi:
Primirea lui Pavel şi însoţitorilor săi (vs.4)
Întâlnirea privată între Pavel şi liderii Bisericii din Ierusalim (Gal.2:2)
Întâlnirea publică unde iudaizatorii şi-au prezentat cazul (vs.5-6 şi Gal.2:3-5)
Discuţia publică cu privire la „problema Neamurilor” (vs.6-29)
Ceea ce avem în cap. 15 este ultima parte a acestei întâlniri de la Ierusalim şi mai exact rolul pe care l-au jucat mai exact 4 lideri cheie în soluţionarea situaţiei Neamurilor, mai exact în păstrarea uşii deschise pt Evanghelie către Neamuri.
Petru – perspectiva trecutului (vs.7-11)
„Cine răspunde fără să fi ascultat (mai întâi) face o prostie şi îşi atrage ruşinea.” (Prov.18:13)
Se pare că Petru a stat deoparte răbdător şi a ascultat argumentele fiecăruia, probabil aşteptând de la Duhul Sfânt ce să spună. Răspunsul lui Petru are o abordare a trecutului – a lucrurilor pe care Dumnezeu le făcuse pt cei dintre Neamuri, lucruri în care jucase un rol important.
vs.7 – În primul rând, Dumnezeu alesese ca Petru să predice Evanghelia la Neamuri, deşi cei din Iudeea îl criticaseră pt acest lucru (Fapte 11:1-18), dar el le explicase cu succes că Corneliu şi cei din casa lui fuseseră mântuiţi prin credinţa în Isus, nu prin ţinerea Legii lui Moise.
vs.8 – În al doilea rând, Dumnezeu le dăduse Duhul Sfânt celor dintre Neamuri ca să le dovedească naşterea din nou. Dumnezeu este cel care vede în inimă şi el Duhul celor care cred cu adevărat. Credinţa lor a fost prin auzirea Cuvântului Evangheliei nu prin Lege. Mesajul lui Petru a fost „oricine crede în El (nu în Legea lui Moise) primeşte, prin Numele Lui, iertarea de păcate.” (Fapte 10:43)
vs.9, 11 – În al treilea rând, Dumnezeu n-a făcut nicio diferenţă între evrei şi neamuri, după ce Cristos a murit pe cruce şi-a înviat. Înainte era o diferenţă clară între cele două părţi, iar evreii trebuiau să menţină această diferenţă clară.
Acum curăţeşte prin credinţă pe toţi: evrei şi neevrei (vs.9) şi
mântuirea este prin Harul Domnului Isus pt toţi: evrei şi neevrei (vs.11)
vs.10 – În al patrulea rând, Dumnezeu a îndepărtat jugul Legii, prin Isus, care singurul a împlinit Legea şi crezând în El suntem eliberaţi de acuzaţiile Legii. (Mat.11:28-30)
Legea fusese dată evreilor să-i protejeze de influenţa rea a Neamurilor care trăiau în păcat şi să-i pregătească să vină Mesia în lume (Gal.4:1-4)
Pavel şi Barnaba – perspectiva prezentului (vs.12)
Precum vedem, mesajul lui Petru a avut un impact puternic asupra celor prezenţi, pentru că „au tăcut” şi au putut să asculte mărturia lui Pavel şi Barnaba. Mărturia lor s-a bazat pe lucrarea lui Dumnezeu făcută prin ei între Neamuri, lucrarea care continua şi în prezent. Luca nu ne mai descrie detaliat „semnele şi minunile” făcute de Dumnezeu, pt că doar ce le descrisese în cap. anterioare (13 şi 14). Precum o să vedem puţin mai târziu (vs.25-26) Paveş şi Barnaba erau foarte respectaţi şi apreciaţi în mijlocul credincioşilor şi astfel mărturia lor a avut o mare greutate înaintea adunării.
Mărturia lor a subliniat prezenţa semnelor şi minunilor care erau dovada că Dumnezeu lucra prin ei (Marcu 16:20) şi că mesajul lor era mesajul lui Dumnezeu (Rom.15:18-19; Evr.2:2-4).
Dar care era mesajul lor? – era Evanghelia harului lui Cristos!
„Aşadar, El v-a dat Duhul şi a făcut minuni între voi pentru că aţi făcut faptele Legii sau pentru că aţi crezut ceea ce aţi auzit?” (Gal.3:5)
Vedem cu se întregea înţelegerea planului lui Dumnezeu cu Evanghelia – Petru a arătat lucrarea lui Dumnezeu între Neamuri în trecut, Pavel a arătat ce făcea Dumnezeu cu Neamurile în prezent. Dumnezeu avea să întregească planul său printr-un alt om căruia îi descoperă ce avea de gând să facă Dumnezeu între Neamuri în viitor!
Iacov – perspectiva viitorului (vs.13-21)
Iacov erau unul din fraţii lui Isus (Mat.13:55; Gal. 1:19) şi este cel care a scris Epistola lui Iacov. El şi cu ceilalţi fraţi ai săi nu au crezut în Cristos decât după învierea Sa (Ioan 7:5; 1 Cor. 15:7; Fapte 1:14). Iacov era foarte sever şi păstrător al Legii (sunt cel puţin 10 referinţe la Legi în epistola sa) şi deci el era cel mai favorit şi acceptat de partida legalistă din Biserica din Ierusalim.
Mărturia lor a subliniat prezenţa semnelor şi minunilor care erau dovada că Dumnezeu lucra prin ei (Marcu 16:20) şi că mesajul lor era mesajul lui Dumnezeu (Rom.15:18-19; Evr.2:2-4).
Dar care era mesajul lor? – era Evanghelia harului lui Cristos!
„Aşadar, El v-a dat Duhul şi a făcut minuni între voi pentru că aţi făcut faptele Legii sau pentru că aţi crezut ceea ce aţi auzit?” (Gal.3:5)
Vedem cu se întregea înţelegerea planului lui Dumnezeu cu Evanghelia – Petru a arătat lucrarea lui Dumnezeu între Neamuri în trecut, Pavel a arătat ce făcea Dumnezeu cu Neamurile în prezent. Dumnezeu avea să întregească planul său printr-un alt om căruia îi descoperă ce avea de gând să facă Dumnezeu între Neamuri în viitor!
Iacov – perspectiva viitorului (vs.13-21)
Iacov erau unul din fraţii lui Isus (Mat.13:55; Gal. 1:19) şi este cel care a scris Epistola lui Iacov. El şi cu ceilalţi fraţi ai săi nu au crezut în Cristos decât după învierea Sa (Ioan 7:5; 1 Cor. 15:7; Fapte 1:14). Iacov era foarte sever şi păstrător al Legii (sunt cel puţin 10 referinţe la Legi în epistola sa) şi deci el era cel mai favorit şi acceptat de partida legalistă din Biserica din Ierusalim.
Ideea cheie în discursul lui Iacov se află în cuvintele „sunt de acord” (vs.15)
În primul rând, Iacov este de acord cu Petru că Dumnezeu mântuia pe cei dintre Neamuri prin Har (vs.13) şi acum îi numea „un popor al Său”, titlu de care numai Evreii se bucurau în trecut (Deut.7:6; 14:2; 28:10). Astăzi Dumnezeu
Aplicaţie: Astăzi Dumnezeu cheamă în continuare oameni care să formeze poporul Său – Biserica Sa – „eklesia” = cei chemaţi afară! (de la cuv. „kaleo” = chemare)
Tit 2:14 „El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să- Şi curăţească un popor care să fie doar al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.”
1 Petru 2:9 9 Însă voi sunteţi o spiţă aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor care este posesiunea lui Dumnezeu, ca să puteţi proclama faptele măreţe ale Celui Ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. 10 Cândva nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu. Cândva nu primiserăţi îndurare, dar acum aţi primit îndurare.
Iudeii(iudaizatorii) nu puteau înţelege cum evreii şi neamurile puteau să facă parte din acelaşi popor al lui Dumnezeu – din Biserică, deşi VT declara şi mântuirea Neamurilor (Is.2:2; 11:10) şi restaurarea viitorului Israelului (Is.11-12; 35;60). De fapt ei credeau că pereclitează viitorul Israelului dacă acceptă pe cei dintre Neamuri ca fiind „egali spiritual”.
Toate aceste lucruri făceau parte din „taina Bisericii” pe care Dumnezeu a explicat-o prin apostolul Pavel, Efeseni 2-3 şi Romani 9-11.
În alt doilea rând, Iacov spune că profeţii sunt de acord cu aceste adevăruri, şi el citează Amos 9:11-12 pentru a demonstra acest punct de vedere. De obs. este că Iacov spune profetul este de acord cu mărturia lui Petru şi a lui Pavel şi Barnaba.
La o citire atentă a contextului din Amos 9:8-15 vedem că profetul vorbeşte despre lucruri care se vor întâmpla în vremurile din urmă – acestea de la Isus încoace, căci El este „cortul lui David” refăcut (vs.16) pt ca şi evreii şi neamurile (vs.17) să poată să fie mântuiţi „chemând Numele Domnului”.
Iudaizatorii nu înţelegeau că Israelul nu trebuie să fie restaurat ca împărăţie înainte ca Neamurile să fie mântuite, ci că de fapt prin căderea Israelului Neamurile au găsit mântuirea (Rom.11:11-16).
Concluzia lui Iacov (vs.19-21)
În primul rând, Iacov este de acord cu Petru că Dumnezeu mântuia pe cei dintre Neamuri prin Har (vs.13) şi acum îi numea „un popor al Său”, titlu de care numai Evreii se bucurau în trecut (Deut.7:6; 14:2; 28:10). Astăzi Dumnezeu
Aplicaţie: Astăzi Dumnezeu cheamă în continuare oameni care să formeze poporul Său – Biserica Sa – „eklesia” = cei chemaţi afară! (de la cuv. „kaleo” = chemare)
Tit 2:14 „El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să- Şi curăţească un popor care să fie doar al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.”
1 Petru 2:9 9 Însă voi sunteţi o spiţă aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor care este posesiunea lui Dumnezeu, ca să puteţi proclama faptele măreţe ale Celui Ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. 10 Cândva nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu. Cândva nu primiserăţi îndurare, dar acum aţi primit îndurare.
Iudeii(iudaizatorii) nu puteau înţelege cum evreii şi neamurile puteau să facă parte din acelaşi popor al lui Dumnezeu – din Biserică, deşi VT declara şi mântuirea Neamurilor (Is.2:2; 11:10) şi restaurarea viitorului Israelului (Is.11-12; 35;60). De fapt ei credeau că pereclitează viitorul Israelului dacă acceptă pe cei dintre Neamuri ca fiind „egali spiritual”.
Toate aceste lucruri făceau parte din „taina Bisericii” pe care Dumnezeu a explicat-o prin apostolul Pavel, Efeseni 2-3 şi Romani 9-11.
În alt doilea rând, Iacov spune că profeţii sunt de acord cu aceste adevăruri, şi el citează Amos 9:11-12 pentru a demonstra acest punct de vedere. De obs. este că Iacov spune profetul este de acord cu mărturia lui Petru şi a lui Pavel şi Barnaba.
La o citire atentă a contextului din Amos 9:8-15 vedem că profetul vorbeşte despre lucruri care se vor întâmpla în vremurile din urmă – acestea de la Isus încoace, căci El este „cortul lui David” refăcut (vs.16) pt ca şi evreii şi neamurile (vs.17) să poată să fie mântuiţi „chemând Numele Domnului”.
Iudaizatorii nu înţelegeau că Israelul nu trebuie să fie restaurat ca împărăţie înainte ca Neamurile să fie mântuite, ci că de fapt prin căderea Israelului Neamurile au găsit mântuirea (Rom.11:11-16).
Concluzia lui Iacov (vs.19-21)
să nu îngreuneze viaţa de credinţă a celor dintre Neamuri (vs.19) – adică nu trebuiau să fie evrei ţinând de tradiţiile şi legile evreieşti.
Credincioşii dintre Neamuri să se ferească de idolatrie şi adulter (aceste fiind practici păcătoase foarte răspândite la Neamuri) şi să se ferească să mânânce animale strangulate şi sânge (lucruri care stricau posibilitatea de părtăşie dintre evrei şi neamuri, oridecâte ori era împreună.
Hotărârea (vs.22-35)
Liderii Bisericii din Ierusalim şi Biserica întreagă au hotărât să transmită toturor bisericilor dintre Neamuri (vs.23) hotărârea/concluzia lui Iacov, care era de la Duhul Sfânt (vs.28).
Hotărârea aceasta atinge 3 domenii:
închinarea – lucrurile jertfite idolilor (un lucru esenţial în relaţia cu Dumnezeu)
moralitatea – adulterul/imoralitatea (un păcat foarte distrugător)
sensibilitatea – animale sugrumate şi sânge (lucruri f. sensibile pt evrei)
Hotărârea aceasta este o dovadă de dragoste jertfitoare, unde creştinii evrei au renunţat la convingerile personale şi au recunoscut planul lui Dumnezeu cu Evanghlia Sa, oferindu-le şi celor dintre neamuri ca să-i înţeleagă şi pe ei ca evrei, care nu puteau să facă anumite lucruri.
Credincioşii dintre Neamuri să se ferească de idolatrie şi adulter (aceste fiind practici păcătoase foarte răspândite la Neamuri) şi să se ferească să mânânce animale strangulate şi sânge (lucruri care stricau posibilitatea de părtăşie dintre evrei şi neamuri, oridecâte ori era împreună.
Hotărârea (vs.22-35)
Liderii Bisericii din Ierusalim şi Biserica întreagă au hotărât să transmită toturor bisericilor dintre Neamuri (vs.23) hotărârea/concluzia lui Iacov, care era de la Duhul Sfânt (vs.28).
Hotărârea aceasta atinge 3 domenii:
închinarea – lucrurile jertfite idolilor (un lucru esenţial în relaţia cu Dumnezeu)
moralitatea – adulterul/imoralitatea (un păcat foarte distrugător)
sensibilitatea – animale sugrumate şi sânge (lucruri f. sensibile pt evrei)
Hotărârea aceasta este o dovadă de dragoste jertfitoare, unde creştinii evrei au renunţat la convingerile personale şi au recunoscut planul lui Dumnezeu cu Evanghlia Sa, oferindu-le şi celor dintre neamuri ca să-i înţeleagă şi pe ei ca evrei, care nu puteau să facă anumite lucruri.
Rezultatele acestei hotărâri:
a produs unitate în Biserica lui Cristos de peste tot! – în loc ca Biserica să se împartă în 2 mari tabere, ea a rămas în unitate, având aceaşi mărturie a Evangheliei Harului lui Cristos.
a adus bucurie şi încurajare Bisericii lui Cristos (vs.30-32) – lucrul acesta s-a făcut prin Iuda şi Sila, reprezentanţii Bisericii de la Ierusalim.
a promovat întărirea Bisericii lui Cristos (vs.35) – Pavel şi Barnaba au rămas în Antiohia ca să întărească Biserica prin învăţătură şi să răspândească Evanghelia mai departe.
Ce învăţăm noi:
Problemele şi diferenţele din biserică sunt ocazii pt a creşte spiritual, dar şi ispite pt dezbinarea Bisericii.
Când tratăm diferenţele trebuie să ne întrebăm cum va afecta deciziile noastre mărturia Evangheliei faţă de cei pierduţi?
Isus s-a rugat pt ucenicii Săi să fie UNA pt ca lumea să creadă în El (Ioan 17:20-21) – unitatea nu este uniformitate – ea se bazează pe dragoste, nu pe lege. (Galateni 5:1)
a produs unitate în Biserica lui Cristos de peste tot! – în loc ca Biserica să se împartă în 2 mari tabere, ea a rămas în unitate, având aceaşi mărturie a Evangheliei Harului lui Cristos.
a adus bucurie şi încurajare Bisericii lui Cristos (vs.30-32) – lucrul acesta s-a făcut prin Iuda şi Sila, reprezentanţii Bisericii de la Ierusalim.
a promovat întărirea Bisericii lui Cristos (vs.35) – Pavel şi Barnaba au rămas în Antiohia ca să întărească Biserica prin învăţătură şi să răspândească Evanghelia mai departe.
Ce învăţăm noi:
Problemele şi diferenţele din biserică sunt ocazii pt a creşte spiritual, dar şi ispite pt dezbinarea Bisericii.
Când tratăm diferenţele trebuie să ne întrebăm cum va afecta deciziile noastre mărturia Evangheliei faţă de cei pierduţi?
Isus s-a rugat pt ucenicii Săi să fie UNA pt ca lumea să creadă în El (Ioan 17:20-21) – unitatea nu este uniformitate – ea se bazează pe dragoste, nu pe lege. (Galateni 5:1)
Harta Primei Călătorii Misionare a lui Pavel
Studiu: FLORIN ENESCU
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu