marți, 23 martie 2010

Fapte 13:1-13 - Trimişi de Duhul!


Fapte 13:1-13 - Trimişi de Duhul! from William Anderson on Vimeo.



Capitolul 13
al „Faptelor” începe o altă fază a istorisirii făcute de Luca asupra răspândirii Evangheliei. Isus le spusese ucenicilor înainte de a se înălţa că atunci când Duhul Sfânt se va coborâ peste ei, ei vor deveni martori ai Săi „în Ierusalim, Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului”(Fapte 1:8). Primele 12 cap. acoperă în principal răspândirea Evangheliei „în Ierusalim, Iudeea, în Samaria”, deşi am avut mici indicatori ai faptului că Evanghelia începuse să se răspândească şi în alte părţi, respectiv la Neamuri.

Însă, până acum răspândirea Evangheliei a avut un caracter „accidental”, dar din acest capitol, vom vedea cum răspândirea Evangheliei capătă un caracter „intenţional”. Dacă până acum lucruri ca persecuţia, vedenii, călăuzirea directă a Duhului a dus Evanghelia în toate aceste zone ale Israelului, acum vom vedea că Dumnezeu va porni ceea ce noi numim astăzi „misiune” - aici avem începuturile misiunii creştine sau a mişcării misionare a creştinismului. De atunci şi până în zilele noastre, creştinismul s-a răspândit permanent în toată lumea, misionarismul fiind o parte integrantă a Bisericii.

Întrebarea se pune dacă Biserica de astăzi este misionară? ... dacă noi, cei ce formăm Biserica lui Cristos de astăzi, suntem misionari? Este biserica ta o biserică misionară? Dacă da, cum se caracterizează misiunea noastră?

Fapte 13 ne oferă deci începuturile misiunii adevărate – o misiune izvorâtă din inima lui Dumnezeu, comunicată prin Duhul Sfânt şi îndeplinită prin oameni simpli, dar dedicaţi lui Dumnezeu.

La sfârşitul cap.11 am văzut cum în Antiohia se forma şi să întărea tot mai mult Biserica, iar Barnaba, după ce a mers după Saul/Pavel în Tars, l-a adus acolo şi timp de un an au lucrat la întărirea prin învăţătură a acestei biserici (11:26). În acest timp în Iudeea şi respectiv Ierusalim era mare foamete şi Biserica de acolo suferea. Astfel Biserica din Antiohia a trimis ajutor şi au făcut-o prin Barnaba şi Saul. În cap. 12 am văzut că „aceeiaşi vreme” un alt val de persecuţie a lovit Biserica din Ierusalim, instrumentul fiind regele Irod Agripa I. Dar deşi totul parcă mergea împotriva Evangheliei, şi Petru liderul cheie al Bisericii fiind arestat şi urma să fie executat, am văzut cum Dumnezeu era în control: Petru a fost eliberat, Irod a murit „mâncat de viermi” iar Evanghelia a continuat să înainteze şi să fie răspândită. Astfel Barnaba şi Saul, încheindu-şi misiunea în Ierusalim, s-au întors în Biserica din Antiohia, luând cu ei şi pe Ioan Marcu, nepotul lui Barnaba (12:24-25).

Antiohia Siriei (vs.1-3) – TRIMITEREA

(vs.1) „erau nişte profeţi şi învăţători
Profeţi
lucrarea lor nu era izolată doar pt o biserică locală, ci pt toate bisericile
vorbea sub influenţa directă a Duhului pt a arăta inima lui Dumnezeu la un moment dat – lucrarea lor era mai „spontană”
1 Cor. 14:3 – lucrare profetului este de „zidire, încurajare şi mângâiere”
Învăţători
Cei care „echipează” biserica în toate învăţăturile vieţii de credinţă
Este cel care în mod sistematic învaţă biserica Cuvântul lui Dumnezeu

În spatele acestor slujiri stau darurile Duhului Sfânt care sunt „pentru echiparea sfinţilor pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos....” (Efeseni 4:12)

Luca menţionează 5 oameni dintre aceşti „profeţi şi învăţători” care fără îndoială erau liderii Bisericii din Antiohia, ce devenise acum centrul lucrării de răspândirea a Evangheliei. Aici aveau să se pună bazele misiunii creştine şi iată pe cine a folosit Dumnezeu şi cum s-a întâmplat asta!
Barnaba – „Fiul mângâierii” - evreu, originar din Cipru, un bărbat de încredere din Biserica din Ierusalim (Fapte 4:36-37; 9:27; 11:22-26), cel care a avut curajul să se apropie de Saul, după convertirea lui.
Simeon, numit şi Niger („cel negru”), originar probabil din Nigeria de azi.
Lucius din Cirena, probabil adus la credinţă de Simeon – se poate să fi fost unul din întemeietorii bisericii din Antiohia (11:20).
Manaen – probabil frate vitreg cu Irod Antipa (cel care omorâse pe Ioan Botezătorul şi judecase pe Isus) - o lecţie pt noi a harului lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii.
Saul – din Tars, evreu, cetăţean roman, fost fariseu înrăit şi membru al Sinedriului, prigonitor al Bisericii. Este „cel de pe urmă” menţionat aici, dar avea să devină „cel dintâi” în planul lui Dumnezeu de răspândire a Evangheliei Sale în toată lumea.

(vs.2a) „în timp ce slujeau ei Domnului şi posteau” – aceasta este o lucrare de închinare:
de adorare, mulţumire şi laudă
de pătrundere/înţelegere a caracterului lui Dumnezeu
de seriozitate şi jertfire - postul
A sluji Domnului nu este acelaşi lucru cu a sluji pentru Domnul!
diferenţa o face postul (dezlipirea de lucrurile obişnuite)
focusul nostru este Dumnezeu, nu faptele noastre pt El şi nici măcar aflarea voii Sale pt/cu noi
exemplul rugăciunii „Tatăl nostru”
Aplicaţie:
Aceasta este o lecţie foarte importantă pentru Biserica Lui de azi. În lumea aceasta plină de activitate şi planuri... de viteză, de informaţii... a sluji Domnului este probabil cel mai neglijat aspect al vieţii de credinţă – personal şi ca biserici locale.

(vs.2b) „Duhul Sfânt le-a zis....”
Cum a vorbit Duhul? – probabil că prin unul sau mai mulţi din profeţii din biserică

Cipru (vs.4-12) - OPOZIŢIA

vs. 4a - „trimişi de Duhul Sfânt” – partea lui Dumnezeu
vs. 4b – „s-au dus în Seleucia” – partea umană - oraşul port, de unde au plecat spre Cipru.

vs.5 - Au navigat pe insula Cipru – de unde era Barnaba – un oraş extraordinar, de vacanţă
Salamis, era la marginea Ciprului (Sud), unde au „predicat Cuvântul” şi asta în sinagogile iudeilor, lucru ce ne arată populaţia bogată în evrei
Pafos, era la marginea cealaltă a Ciprului (Nord) – un oraş de vis, numit „Insula Fericirii” unde aveau templul zeiţei Venus (zeiţa sexului), un loc deci de păcat.
Ioan Marcu era „ajutor” – „asistent” pt. Saul şi Barnaba
Bar Isus (vs.6) - („Fiul lui Isus”, „Fiul Salvării”) – un evreu
Vrăjitor – magician
Profet mincinos
Sergius Paulus (vs.7) – proconsulul în Pafos, guvernator al unei provincii senatoriale, numit de senatul Imperiului Roman.
era un „om inteligent” (vs.7a) – istoria îl prezintă ca fiind un un om foarte capabil – dintr-o familie importantă, foarte des întâlnită în istoria romană, a scris câteva cărţi...
a chemat la el pe Barnaba şi Saul, ca să-i asculte despre credinţa lor (vs.7b)
Elima (vs.8) - (grec. „vrăjitor”) – a încercat să se opună lucrării Duhului Sfânt în inima lui Sergiu Paulus.
Pavel – plin de Duhul Sfânt (vs.9)
„numit şi Pavel” – numele lui grecesc „Paulus” (Mic) – evreii din diaspora aveau de obicei două nume şi foloseau mai mult numele grecesc
a înţeles cine era Elima: „viclean”, „fiu al diavolului”
a înţeles ce scop avea: „înşelător”, „duşman al dreptăţii”, „să îndepărteze pe proconsul de la credinţă” (vs.8b)
a rostit judecata lui Dumnezeu peste el (vs.11) – a orbit

Proconsulul s-a întors la Cristos (vs.12)
„a văzut” puterea lui Dumnezeu
„a crezut”
era „uluit” de învăţătura Domnului

Perga (vs.13) – DESPĂRŢIREA

De ce s-a „despărţit” Ioan Marcu de Pavel şi Barnaba?
i s-o fi făcut „dor de casă”? (Ierusalim)
o fi fost gelos sau invidios pe Pavel, că acum el era lider? („Pavel şi cei ce erau cu el...”)
i-o fi fost frică de călătoria ce urma – trebuiau să treacă prin nişte munţi, unde se ştia că erau foarte multe bande de tâlhari (referinţa în 2 Cor. 11:26)
din cauza sănătăţii precare a lui Pavel (Gal. 4:13)

Pavel nu a apreciat acest lucru la Ioan Marcu, astfel încât mai târziu nu-l mai doreşte în echipa sa (Fapte 15:36-38) – motivul a fost „pentru că îi părăsise”

A fost bine sau greşit?
Dumnezeu avea să folosească pe Pavel mai departe pt răspândirea Evangheliei în toată lumea
Dumnezeu avea să folosească pe Marcu să scrie „Evanghelia” ce-i poartă numele, deşi se cunoaşte că este istoria lui Isus dată de Petru.
Mai târziu, Pavel îl va chema pe Marcu să-i fie alături (2 Tim.4:11)

Lecţii din acest pasaj:

Dumnezeu vrea ca Evanghelia să înainteze – calea este misiunea!
Avem nevoie de:
a sluji Domnului – a căuta faţa Lui
„umplerea Duhului” pentru a fi conduşi în lucrarea lui Dumnezeu
a susţine lucrarea de misiune – poate nu mergi tu, dar poţi să susţii pe cei care vor merge.
Studiu:Florin Enescu

1 comentarii:

Foarte adevarat.Daca nu suntem chemati si trimisi de Domnul,degeaba lucram noi.Evanghelia nu are nici o putere.

Trimiteți un comentariu

ÎMPARTE

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More