Fapte 8 - Biserica în mişcare!

Fapte 8 - Biserica în mişcare! from William Anderson on Vimeo.

„Există ceva care este mai puternic decât toate armatele lumii,” spunea Victor Hugo, „şi aceasta este ideea care i-a sosit ceasul!”

Evanghelia lui Isus Cristos este mult mai mult decât o idee! Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede!” (Rom.1:16) Este „dinamita” lui Dumnezeu pentru a dărâma barierele şi întăriturile păcatului şi pentru a-i elibera pe prizonierii lui. Biserica din Ierusalim s-a născut din proclamarea Evangheliei pure de către ucenicii lui Isus şi avea să se răspândească în toată lumea în acelaşi mod.

În Fapte 8 „sarea” avea să fie scuturată din solniţa Bisericii din Ierusalim peste Iudea, Samaria şi „până la marginile pământului” aşa cum le poruncise Isus (Fapte 1:8).

Capitolul 8 este plin de mişcare, şi asemenea vieţii Domnului lor, venise timpul ca şi urmaşii Săi să fie în mişcare! Tendinţa noastră este să ne „acomodăm”, să ne găsim „locul”... lucru care ne va duce la plafonare... la „obezitate spirituală”... de fapt la moarte spirituală. Aici facem cunoştinţă cu câteva personaje de la care vom învăţa o serie de lucruri cu privire la „mişcarea” în viaţa de credinţă.

SAUL - Un persecutor zelos (vs.1-4)

vs. 1a - „Saul îşi dăduse consinţământul la uciderea lui Ştefan.”
Expresia „îşi dăduse consinţământul” înseamnă a vota, lucru ce înseamnă că el făcea parte din Sinedriu, Tribunalul Suprem evreiesc!

Cartea Faptele Apostolilor şi epistolele ne dau sificiente detalii despre viaţa lui Saul:
Născut în Tarsul Ciliciei (Fapte 22:3)
„evreu din evrei” (2 Cor.11:22; Fil. 3:5)
Fiu de fariseu (Fapte 23:6)
Cetăţean roman (Fapte 16:37; 22:25-28)
Educat în Ierusalim de învăţatul Gamaliel (Fapte 22:3)
a fost un fariseu devotat (Fapte 26:4-5)
potrivit Legii, viaţa sa era „fără pată” - neprihănit (Fil.3:6)
era un tânăr fariseu promiţător ce avea să devină un mare conducător (Gal.1:14)

Putem să apreciem cuvintele lui Pavel când vorbea credincioşilor din Filipi:
„ 7 Însă toate lucrurile care pentru mine erau un câştig le consider ca o pierdere, de dragul lui Cristos. 8 Mai mult decât atât, le consider pe toate o pierdere faţă de valoarea deosebită a cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu, datorită Căruia am suferit pierderea tuturor lucrurilor şi datorită Căruia le consider gunoaie, pentru a-L câştiga pe Cristos 9 şi pentru a fi găsit în El, nu având o dreptate a mea, care vine din Lege, ci una care vine prin credinţa în Cristos: dreptatea care vine de la Dumnezeu prin credinţă. 10 Vreau să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să devin ca El în moartea Lui, 11 pentru ca astfel să ajung, cumva, la învierea din morţi.
12 Nu că deja am şi obţinut sau, mai bine zis, că am şi fost făcut deja desăvârşit, dar urmăresc să apuc premiul pentru care şi eu am fost apucat de Cristos Isus. 13 Fraţilor, eu însumi nu consider că l-am apucat, însă fac un singur lucru: uitând ce este în urmă şi aruncându-mă înainte, 14 urmăresc ţinta, alergând spre premiul chemării de sus al lui Dumnezeu, în Cristos Isus.” (Filipeni 3:7-14)

LECŢIE: „Uitând ce este în urmă şi aruncându-mă înainte!”
Mai privim în urmă? Ce ne mai ţine? Egiptul?
Este Isus „ţinta” noastră în tot ce facem? Este răsplata cerească ce aşteptăm?

Dar zelul lui Saul pentru Legea lui Dumnezeu s-a văzut cel mai clar în felul cum a persecutat Biserica (Gal.1:13-14; Fil.3:6). El chiar credea că-L slujea pe Dumnezeu prin persecutarea creştinilor.

vs. 3 - „Saul însă făcea prăpăd în biserică...” – expresia „făcea prăpăd” descrie un animal sălbatic care îşi sfâşie prada!

vs. 1b – „Chiar în ziua aceea a izbucnit o mare persecuţie împotriva bisericii din Ierusalim şi toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prin regiunile Iudeii şi ale Samariei”

Ce făcea Dumnezeu aici? El îşi împlinea planul său de răspândire a Evangheliei!
Lucrul acesta s-a făcut cu un preţ – preţul confortului nostru!
Lucrul acesta nu este uşor: de acceptat... de suportat!

Ce va trebui să facă Dumnezeu cu noi ca să-şi împlinească planul Său cu noi?
Trebuie să fim deschişi la planurile lui Dumnezeu!
Trebuie să ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne folosească!
Biserica/Evanghelia trebuie să fie ÎN MIŞCARE!!! Există mulţi oameni care au nevoie de Evanghelia Vieţii Veşnice!
Să nu aşteptăm să vină PERSECUŢIA!!!

vs. 4 – „Cei ce fuseseră împrăştiaţi vesteau Cuvântul pe oriunde treceau.” – Vestirea Evangheliei era preocuparea normală a credincioşilor din Biserica Primară.

FILIP - Un predicator credincios (vs.5-8)

Persecuţia a făcut pentru Biserică ceea ce face vântul pentru seminţele semănătorului: le-a împrăştiat pentru a aduce o mare recoltă.

Samaritenii erau un fel de „corcitură” – o amestecătură între evrei şi alte neamuri. Ei s-au format când asirienii au cotropit Împărăţia de Nord (Israelul) în 722 î.Hr, când mulţi evrei au fost deportaţi, iar în locul lor au fost aduşi oameni din alte popoare. Astfel această regiune din jurul Samariei, care era capitala Împărăţiei de Nord, a devenit o amestecătură între evrei şi alte popoare, numiţi mai târziu „samariteni”, fiind desconsideraţi de către evreii puri. Ei astfel şi-au dezvoltat propriul lor sistem, aveau chiar şi Templu şi refuzau la rândul lor comunicarea cu restul evreilor din Sud.

Filip – este unul din „diaconii” aleşi ca lideri de slujire în Biserica din Ierusalim (Fapte 6).
Merge în Samaria (vs.5) – lucru ce arată că nu avea prejudecăţi – poate el era un iudeu elenist?
El a „predicat pe Cristos” (cuv. în greacă înseamnă „proclamat”) – lucrarea sa s-a dovedit a fi de evanghelist al Samariei, loc în care Ioan Botezătorul şi Isus a mers.
Lucrarea sa a fost întărită prin semne ce dovedeau că era mesagerul lui Dumnezeu (vs.6-7) – a fost un „pod” de trecere între categorii de oameni.
Rezultatul acestei lucrări a dus la credinţa şi mântuirea multora şi experimentarea unei „mari bucurii” (vs.8).

LECŢIE: Dumnezeu binecuvântează slujirea în lucrurile mici cu o slujire mai mare! El onorează slujirea în smerenie!

Mai rămân versetele 14-17 şi întrebarea cheie şi care adesea se pune este „Ce s-a întâmplat aici???”
Unii spun că aici avem dovada faptului că Duhul Sfânt nu se primeşte decât prin punerea mâinilor şi rugăciune.
Alţii spun că darurile Duhului Sfânt (cum ar fi vorbirea în limbi) se primesc numai prin punerea mâinilor şi rugăciune.
Nu putem face învăţături şi trage concluzii pe baza unui caz izolat şi care nu sunt specificate şi întâlnite în restul Noului Testament, mai ales în epistole care conţin învăţăturile de bază ale vieţii creştine.
Contextul ne conduce exact la aflarea adevărului, la interpretarea corectă!
Cei ce crezuseră evanghelia din Samaria primiseră Duhul Sfânt în ei/fuseseră născuţi din nou, chiar şi botezaţi în apă – erau ca şi ucenicii lui Isus înainte de Rusalii (Ioan 20:22). Ceea ce vedem aici este venirea „peste ei” (vs.16) – „împuternicirea” de care aveau nevoie să trăiască evanghelia zilnic.
Petru a fost omul cheie ales de Dumnezeu pt confirmarea acestui lucru, având în vedere că era vorba de expansiunea Evanghelie la Samariteni. Mai târziu îl vedem tot pe el, trimis de Dumnezeu la Cornelius (un păgân), deşi Filip era în cetatea lui.
Nu-l putem pune însă pe Dumnezeu „într-o cutie” spunând şi aşteptându-ne ca El să facă lucrările Sale numai într-un anumit mod, după anumite reguli.
Dumnezeu foloseşte oameni diferiţi, cu daruri diferite în lucrarea de expansiune a Evangheliei Sale.

SIMON - Un înşelător viclean (vs.9-25)

Oriunde şi oridecâte ori Dumnezeu îşi face lucrarea Sa pe pâmântul nostru, apare şi lucrarea lui Satan, prin tot felul de tertipuri... de falsuri... şi încercări de a imita lucrarea lui Dumnezeu.
Observăm acest lucru şi la Ioan Botezătorul (Mat.3:7...), la Isus (Mat.23:15, 33; Ioan 8:44) şi va fi la fel şi pentru Pavel în lucrarea sa (Fapte 13:6...; 2 Cor.11:1-4, 13-15).

Unealta lui Satan aici a fost Simon vrăjitorul. Haideţi să-l cunoaştem:
Practica vrăjitoria (vs.9a)
„uimea” pe oameni – „îi vrăjea” (vs.b)
Îşi atrăgea glorie/importanţă lui (vs.9c-10)
Avea control asupra oamenilor (vs.11)
Deci, lucrarea lui Simon era energizată de puterea lui Satan, pentru că acestea sunt modurile şi caracteristicile lucrării lui. Să privim la descrierea ap. Pavel din 2 Tes. 2:9-12 –

9 Venirea celui fără de lege va fi în conformitate cu lucrarea lui Satan, cu tot felul de puteri, semne şi miracole mincinoase 10 şi cu orice fel de înşelăciune a fărădelegii pentru cei ce pier, având în vedere că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. 11 De aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, pentru ca ei să creadă minciuna, 12 aşa încât toţi cei care n-au crezut adevărul, ci şi-au găsit plăcerea în nedreptate, să fie condamnaţi.

Predicarea Evangheliei de către Filip a avut un impact asupra acestor oameni:
„au crezut pe Filip” – adică mesajul său (vs.12a)
au crezut „Evanghelia” – Vestea Bună – există o cale de împăcare cu D-zeu (vs.12b)
Evanghelia aceasta era despre Împărăţia lui Dumnezeu şi Numele lui Isus (s.12c)
Ca şi dovadă a credinţei lor, ei au fost botezaţi: bărbaţi şi femei.
„chiar şi Simon a crezut şi a fost botezat” (vs.13)

Mântuirea nu poate fi produsul doar al vederii (semnelor, minunilor), ci al credinţei în auzirea Cuvântului lui Dumnezeu (Evanghelia).

Ce s-a întâmplat deci cu Simon???
O întrebare foarte bună pt el ar: De ce a crezut el? Care a fost baza credinţei lui?
vs.13b – stătea tot timpul cu Filip...
De ce? „se mira văzând semnele şi minunile”
vs.18 „când a văzut Simon că Duhul era dat prin punerea mâinilor”
Baza credinţei lui a fost vederea semnelor şi minunilor.

Reacţia lui Petru este destul de clarificatoare cu privire la Simon (vs.20-23)

credinţa lui era bazată pe vedere – minuni, semne (vs.20)
inima lui nu era cinstită/dreaptă înaintea lui Dumnezeu (vs.20) – el era tot pt faima lui... pt a controla pe oameni, cum făcea şi înainte (vs.10-11) – de data asta a vrut să cumpere „puterea aceasta” (vs.19)... probabil cum făcuse şi cu vrăjitoriile.
inima lui era plină/condusă de otravă(a face rău) şi nedreptate(lucruri străine de Dumnezeu) – se vede că nu era condus de Duhul Sfânt (vs. 22- 23)
nu a vrut să se pocăiască (vs.24) – i s-a dat şansa aceasta, dar nu a vrut şi pare că nici nu ştia cum să facă acest lucru, în sensul că el a cerut s-o facă Petru pt el.

Tradiţia spune că Simon că a înnebunit şi s-a îngropat singur de viu, nu înainte însă de a iniţia erezia ce este cunoscută sub numele de gnosticim (credinţa că materia este rea şi deci Dumnezeu nu a creat lumea din materie şi nici Isus nu a putut să devină om şi să moară pt păcatele omenirii. Ioan contra-atacă această erezie care ataca biserica primului secol, în întâia sa epistolă (1 Ioan).

EUNUCUL - Un căutător sincer (vs.26-40)

Facem cunoştinţă cu un alt personaj, dar şi de data aceasta prin intermediul lui Filip. Filip a fost nu numai un slujitor credincios, un predicator credincios, dar şi un om condus de Dumnezeu.

De data aceasta Dumnezeu are o altă misiune pt el – Evanghelia trebuia să continuie să fie în mişcare şi trebuia să ajungă la un om de care probabil numai Dumnezeu ştia căutarea lui sinceră după El.
Filip a ascultat de chemarea lui Dumnezeu
fără comentarii, cârtiri, întrebări...
a plecat imediat unde îi spusese Dumnezeu, neştiind de ce şi pt ce se duce acolo
Dumnezeu vrea să ne direcţioneze!


Eunucul etiopian – în el vedem caracteristicile unui căutător sincer
Oficialitate la curtea Etiopiei – ministru de finanţe
Nu putea fi prozelit, dar era „temător de Dumnezeu” (ca şi sutaşul Corneliu – Fapte 10).
El căuta ADEVĂRUL lui Dumnezeu şi o făcea într-un mod sincer!
Citea Scripturile – faptul că avea Scriptura scrisă era o investiţie a căutării lui sincere şi adevărate, căci scripturile scrise erau rare.
Punea întrebări concrete şi bune!
Căutarea lui sinceră a fost răspunsă prin Filip care l-a condus la Cristos, care este inima Scripturii, inima Evangheliei.
El nu era mulţumit cu o religie/ritual, ci a vrut ceva real – a descoperit lucrul cel mai important al vieţii – o relaţie persoanală şi dinamică cu Isus.
Baza credinţei lui a fost vederea lui Isus în Scripturi.

Filip – i-a predicat eunucului pe Isus, începând de la pasajul din Isaia 53 din care citea în carul său. (nu i-a predicat „3 paşi” a cum să devină membru al Bisericii din Ierusalim)
Isus este inima Evangheliei şi El trebuie să fie centrul predicării/vorbirii noastre.
Rom.10:17 „... credinţa vine prin auzire, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos.” – aşa s-a întâmplat şi cu acest om!
Botezul – a fost urmarea credinţei în Isus a acestui om.
Simon a cerut putere ca să fie înălţat, dar eunucul a cerut botezul, ca să fie smerit/”înmormântat” cu Isus.
Botezul este o exprimare exterioară a unei realităţi interioare!

LECŢII:
Dumnezeu are treabă cu noi? Suntem gata să mergem? (vs.39-40)
În viaţă trecem prin diferite stadii de slujire: la mese, evanghelizare în grup, personală, în familie, la muncă...
Dumnezeu are un plan de mântuire pentru fiecare om.
Predicarea lui Isus va produce credinţa autentică, mântuitoare.
Credinţa adevărată este bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu şi va produce schimbări vizibile în viaţa credinciosului. (imaginea unui copil nou născut care caută laptele)

Studiu: Florin Enescu

Posted in: