După Rusalii, mesajul învierii lui Isus Cristos s-a răspândit cu repeziciune în Ierusalim, Duhul Sfânt împuternicind discipolii lui Cristos ca să ducă Evanghelia la cei pierduţi, aşa cum le spusese El că se va întâmpla (Fapte 1:8). Dar nu toată lumea avea să primească cu entuziastm această veste, nu toată lumea se bucura de succesul Bisericii. Conducerea religioasă care se opusese vehement lui Isus şi lucrării Lui, a avut aceiaşi atitudine şi faţă de urmaşii Săi... întocmai cum le spusese El – „ Dacă pe Mine M-au persecutat, vă vor persecuta şi pe voi!” (Ioan 5:20). “2 Vă vor da afară din sinagogi; mai mult, vine vremea când oricine vă va omorî va crede că-I aduce închinare lui Dumnezeu! 3 Vor face aceste lucruri pentru că nu L-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. 4 V-am spus însă aceste...