–Relatia cu Dumnezeu
–Relatia cu alti credinciosi
–Relatia cu dusmanii nostri
În toate scrisorile sale, Pavel încheie cu o serie de lucruri practice care sunt bazate pe învăţăturile date în prima parte. În viaţa creştină, doctrina şi practica întotdeauna merg împreună! Ceea ce credem ne ajută să determinăm cum să trăim. Aceasta este o TEOLOGIE PRACTICĂ.
Deci, nu ne este îndeajuns să înţelegem explicaţiile doctrinare ale lui Pavel, ci trebuie să transformăm învăţătura în practică, şi astfel să demonstrăm în viaţa de zi cu zi că noi nu numai credem, dar şi ne încredem în Cuvântul lui Dumnezeu!
În capitolele 12 şi 13 ideea cheie se leagă de RELAŢIILE noastre. Dacă avem o relaţie corectă cu Dumnezeu, vom avea şi o relaţie corectă cu oamenii din viaţa noastră. Nu se poate altfel!
„Dacă cineva spune: „Îl iubesc pe Dumnezeu“, dar îşi urăşte fratele, este un mincinos; căci dacă nu-l iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, nu-L poate iubi pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut.” (1 Io.4:20, NTR)
În capitolul 12 învăţăm despre 3 (din 4) relaţii:
1.Relaţia cu Dumnezeu
2.Relaţia cu alţi credincioşi
3.Relaţia cu duşmanii noştri
1.Relaţia noastră cu Dumnezeu (12:1-2)
În vs.1 avem expresia „prin urmare” (aşadar, datorită celor spuse mai înainte...). Pavel o mai foloseşte şi în capitolele anterioare:
–3:20 – un „aşadar” al condamnării – toată lumea este vinovată
– 5:1 – un „aşadar” al îndreptăţirii – suntem îndreptăţiţi prin credinţă
– 8:1 – un „aşadar” al siguranţei – nu mai suntem condamnaţi în Cristos
– 12:1 – un „aşadar” al dedicării – suntem chemaţi la dedicare totală faţă de D-zeu
Expresia cheie aici este „să vă aduceţi”, unde cuvântul „aduceţi” înseamnă „a aduce total, odată pentru totdeauna”. Imaginea este căsătoria, unde mirele şi mireasa se dăruiesc cu totul unul altuia, şi asta o fac pe viaţă!
Dedicarea aceasta are ca bază „îndurarea lui Dumnezeu” (11:30-32) faţă de noi. Această îndurare ne este descrisă cu lux de amânunte în primele 11 capitole: îndreptăţirea prin Cristos, harul nu legea, înfierea, darul Duhului Sfânt, siguranţa în caracterul lui Dumnezeu, în alegerea Lui, garanţia cerului.
„Când vă gândiţi şa ce a făcut El pentru voi, vi se cere oare prea mult?” (NT pe înţelesul tuturor)
Dedicarea aceasta faţă de Dumnezeu trebuie să fie baza în toate celelalte relaţii ale noastre, relaţii arătate în capitolele 12 şi 13 (cu alţi credincioşi, cu duşmanii, cu autorităţile)
Dar, se impune o întrebare: Ce este dedicarea adevărată?
Dedicarea adevărată în relaţia noastră cu Dumnezeu implică 3 lucruri:
•îi dedici trupul tău (vs.1)
înainte de a ne-ncrede în Cristos, ne foloseam trupul pentru păcat (scopuri, plăceri...)
acum, pentru că aparţinem lui Cristos, trupul nostru trebuie să fie folosit pt slava lui Dumnezeu.
trupul nostru este Templul Duhului Sfânt (1 Cor. 6.19-20)
Duhul Sfânt locuieşte în noi (Rom.8:9)
ex. lui Pavel „să-L slăvesc pe Cristos prin trupul meu...” (Fil.1:20-21)
ex.lui Isus – s-a întrupat pt a împlini voia lui D-zeu – la fel şi noi trebuie să ne dăruim trupurile noastre pt ca Isus să continue lucrarea Lui prin noi – astfel trupurile noastre devin „instrumente ale dreptăţii” (Rom.6:13) folosite de Duhul.
„ o jertfă vie” – jertfele din VT erau moarte, noi însă trebuie să fim „jertfe vii” – Există totuşi 2 jertfe vii în Biblie care ne ajută să înţelegem această chemare:
Isaac (Gen. 22) – el s-a dăruit de bună voie, s-a pus pe altar singur, dar Dumnezeu a pregătit un berbece în locul lui şi el s-a dat jos de pe altar ca o „jertfă vie” – la fel şi noi trebuie să „murim” faţă de noi înşine şi să trăim ca vii pt slava lui Dumnezeu. (Rom.6:11)
Isus este exemplul perfect de jertfă vie – El a murit în ascultare faţă de Dumnezeu, dar a înviat şi este o „jertfă vie” înaintea lui Dumnezeu pt noi – El este Marele nostru Preot (Evrei 4:14-16) şi este Mijlocitorul (Avocatul) nostru înaintea lui Dumnezeu (1 Io.2:1)
„o jertfă sfântă şi plăcută lui Dumnezeu” – jertfele în vechime trebuiau să fie „sfinte” adică „fără cusur”(Lev.1:10) şi de „un miros plăcut” lui Dumnezeu (Lev.1:9)
Singurul mod în care noi putem face acest lucru este prin Isus Cristos!
„aceasta va fi o închinare duhovnicească” – gr.”loghikos” = rezonabilă, logică
îi dedici mintea ta (2a)
lumea vrea să ne controleze mintea (prin presiune din exterior), dar Dumnezeu vrea să ne-o transforme! (din interior prin Duhul) (Efeseni 4.17-24)
„lăsaţi-vă transformaţi” – gr. „metamorfo” – la fel ca şi Isus când s-a preschimbat la faţă pe munte (Mat.17:2) – aceasta este lucrarea Duhului Sfânt – este o schimbare din interior, prin „reînoinrea gândirii”
prin Cuvântul lui Dumnezeu (Col.3:1-11): citind, meditând, memorând (2 Cor.3:18)
îi dedici voinţa ta (2b)
mintea conduce trupul, iar voinţa conduce mintea.
Mulţi cred că pot să-şi conducă viaţa prin puterea voinţei lor, dar eşuează! (ca şi Pavel în cap.7:15-21)
Numai când ne dăruim voinţa lui Dumnezeu, atunci El ne dă puterea să înlegem/discernem voia Sa în noi şi prin noi.
prin rugăciune – numai prin disciplina aceasta ne predăm voinţa noastră şi spunem „voia Ta Doamne!”
Acestea sunt 3 lucruri care trebuie să le facem în fiecare zi pt ca relaţia noastră cu Dumnezeu să fie sănătoasă şi astfel să formez o bază pentru toate celelalte relaţii ale mele:
-să-mi dau trupul meu lui Dumnezeu, scopurilor şi dorinţelor Lui cu mine
-să petrec timp în Cuvântul Său şi-L las ca să transforme mintea/gândirea mea
–mă rog, încredinţând toate planurile mele în mâna lui Dumnezeu, dorind ca voia Lui să se facă în toate
2.Relaţia noastră cu alţi credincioşi (12:3-16)
Pavel scrie credincioşilor din Roma care făceau parte din mai multe biserici locale, deci nu se cunoşteau cu toţii. El îi învaţă principiişe reşlaţiilor creştine.
El descrie relaţia lor ca fiind una dintre membrele unui trup (el foloseşte aceiaşi ilustraţie şi credincioşilor din Corint (1 Cor.12) şi celor din Efes (Efeseni 4:7-16).
Ideea este că fiecare credincios este um membru viu al Trupului lui Cristos şi fiecare are o funcţie spirituală de îndeplinit. Fiecare are un dar sau mai multe pt întărirea trupului. Pe scurt: noi aparţinem unul altuia, trebuie să ne slujim unii altora şi deci, avem nevoie unii de alţii.
Dar, cum facem asta? Pavel ne dă 3 lucruri esenţiale în relaţiile dintre creştini.
Evaluare onestă (vs.3)
Fiecare creştin trebuie să-şi cunoască darurile şi ce lucrare/lucrări are de făcut în biserica locală
Nu este greşit ca un creştin să-şi cunoască darurile din viaţa lui sau să recunoască daruri în alţi credincioşi.
Ce este greşit este tendinţa de a evalua greşit/fals darurile noastre.
Supraestimarea darurilor dar şi subestimarea lor provoacă mult rău în biserica locală!
„fiţi modeşti” – cum facem asta? – „după măsura de credinţă”
Mântuirea o avem „prin har şi prin credinţă” (Efe.2:8)
Darurile le avem la fel – trebuie să le acceptăm prin credinţă şi să nu uităm că-s un har (nemeritate) – nu sunt ale noastre, ci ale Duhului date nouă spre a putea împlini voia lui Dumnezeu (Efe.2:10)
Mărturia lui Pavel – 1 Cor.15:10
Ex.lui Moise care a dispreţuit/dezaprobat darurile lui Dumnezeu (Ex.4:1-13) când l-a chemat să facă lucrarea Sa.
Cooperare bună (vs.4-8)
vs. 4-5 – imaginea trupului
fiecare credincios are daruri diferite pt. dezvoltarea armonioasă, echilibrată a Bisericii.
Fiecare trebuie să-şi exerseze darul prin credinţă, chiar dacă nu vede rezultate – Dumnezeu vede şi El dă binecuvântare.
vs.6-8 – cum lucrează darurile
sunt de la Dumnezeu, prin har! (vs.6a)
toate sunt importante – nu este unul mai presus de altul, căci toate au acelaşi scop – zidirea/întărirea Trupului lui Cristos, Biserica.
.Romani 12:6-8 merge împreună cu 1 Cor.12:4-11 şi alcătuiesc o listă de daruri pe care Duhul Sfânt le dă credincioşilor
•1 Cor.12:24b-27 – descrie concluzia înţelegerii lucrării darurilor spirituale.
Darurile spirituale sunt unelte de lucru, nu arme de luptat între noi, sau jucării de jucat! (aşa era în biserica din Corint)
•Participare în dragoste (vs.9-16)
Aici se subliniază ATITUDINEA noastră, a celor care exersăm darurile spirituale.
Este posibil ca să folosim greşit darurile - să folosim darurile spirituale într-un mod ne-spiritual.
Pavel face acelaşi lucru în 1 Cor.13 – „Capitolul Dragostei” – dragostea este ce face ca mădularele să meargă bine, dar şi să fie primită munca lor de către D-zeu.
Dragostea este sistemul circulator pentru trupul spiritual al Bisericii, şi face ca totul să funcţioneze sănătos şi armonios.
Dragostea aceasta este o dragoste adevărată: sinceră (vs.9)
Paralele între Rom.12:10-16 şi 1 Cor.13:4-7
vs.10 – 1 Cor.13:5 – „nu-şi urmăreşte propriile interese”
vs.11 – 1 Cor.13:7 – „nădăjduieşte totul”
vs.12 – 1 Cor.13:7 – „suferă totul”
vs.14 – 1 Cor.13:7 – „suportă totul”
vs.15-16 – dragostea creştină merge dincolo de o strângere de mână şi o bătaie pe umăr – ea se implică personal în vieţile celor din jur, indiferent de ce clasă sunt ei.
Smerenia este „clasa” Bisericii lui Cristos!
Ce fel de atitudine am eu faţă de Cristos? Cum mă evaluez? Cum cooperez? Care este atitudinea mea în slujirea pe care o fac?
3.Relaţia noastră cu duşmanii noştri (12:17-21)
Credinciosul care caută să-L asculte pe Dumnezeu va avea duşmani. Şi Domnul Isus când a trăit pe pământ şi slujea Tatălui, a avut duşmani. Pavel, vorbeşte aici din propria-i experieţă. Căci şi el a avut duşmani peste tot. Isus ne-a vertizat de asta (Mat.10:36)
Din nefericire, unii credincioşi au duşmani datorită lipsei lor de dragoste şi răbdare şi datorită slabei lor mărturii.
Ce să facem? Cum să ne comportăm faţă de duşmanii noştri?
Să nu fim ca lumea (vs.17) „rău pt rău!”
Să fim oameni de pace şi împăciuitori (vs.18)
Să nu ne jucăm de-a Dumnezeu (vs.19)
Să nu încercăm să ne răzbunăm singuri (vs.19)
Avem nevoie de dragostea lui Dumnezeu pt a face asta
Avem nevoie de credinţă că Dumnezeu are un plan şi că el va lucra şi ne va apăra
Trebuie să lăsăm „mânia lui Dumnezeu” (Deut.32:35)
Să fim ca Isus (vs.20-21)
Pavel face referinţa la spusele lui Isus din Matei 5:44-48 – o chemare de a trăi la nivel înalt – dumnezeiesc!
Să nu ne lăsăm dominaţi de întrebări ca: „Ce vor face oamenii? Vor profita de noi? Ne vor urâ mai mult? Vor aprecia ce facem pt ei?...”
Cine ştie? Doar Dumnezeu ştie! Treaba noastră nu este să ne protejăm, ci să-L ascultăm pe El care ne protejează, căci aşa a promis.
„Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine!” - Oricine poate face bine pt bine, dar nu oricine poate face bine pt rău!
•Singurul mod de a învinge răul este prin bine! Dacă întoarcem rău pt rău nu facem decât să îmulţim răul!
•Chiar dacă duşmanii noştri nu se vor întoarce la Dumnezeu, vom ave totuşi experienţa dragostei şi a harului lui Dumnnezeu în inima noastră!
Studiu: Florin Enescu
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu