Fapte 20:1-16 - Rămas bun!

Fapte 20:1-16 - Rămas bun! from William Anderson on Vimeo.

În ultima parte a cărţii Faptelor, doctorul Luca relatează călătoria lui Pavel spre Ierusalim, arestarea lui acolo şi călătoria sa către Roma. Evanghelia sa urmează acelaşi cuprins, descriind călătoria lui Isus spre Ierusalim, unde avea să moară (Luca 18:31-33). Aşa cum Isus „şi-a îndreptat hotărât faţa să meargă la Ierusalim” (Luca 9:51), la fel şi Pavel s-a hotărât să-şi sfârşească alergarea cu bucurie, indiferent de preţul care avea să-l plătească (Fapte 20:24). În prima parte a acestui capitol, găsim lecţii practice despre cum să-ţi iei rămas bun în lucrarea creştină şi cum să te asiguri că Dumnezeu vrea să „o iei din loc”!

„Este timpul s-o iau din loc!” (vs.1-5)

„Nu mă aştept să mai vizitez această ţară vreodată!” îşi spunea D.L. Moody în 1867 când a venit prima dată în Anglia. Îi fusese aşa de rău pe mare încât s-a hotărât să nu mai călătorească pe mare niciodată. Însă, avea să mai vină de 5 ori în Anglia, chiar dacă îi era rău de fiecare dată!

Pavel era gata de plecare şi mai dorea să mai facă cel puţin o vizită bisericilor pe care Dumnezeu le fondase prin el. Dar se pune întrebarea şi aici „De ce Pavel nu stătea într-un loc?” Însă, Pavel era un om al acţiunii şi se mişca oriunde îl ducea Duhul, aşa cum o să ne spună chiar el mai târziu în vs.22 – el era „împins de Duhul”.

Din cap.19:21 am văzut că Pavel ştia faptul că Dumnezeu îl trimitea la Ierusalim şi apoi la Roma, unde avea să moară. Însă nu putea să plece oricum din această zonă unde îşi petrecuse mulţi ani din viaţă, slujind Evanghelia harului lui Dumnezeu.

Iată cum s-au derulat lucrurile şi să urmărim pe hartă:

După răscoala argintarilor din Efes, Pavel a plecat din Efes şi s-a îndreptat spre Macedonia şi Ahaia (19:21).

El s-a aşteptat să-l întâlnească pe Tit la Troa, ca să-i aducă veşti despre problemele din Biserica din Corint, dar Tit n-a mai venit (2 Cor.12-13). Ei s-au întâlnit de fapt în Macedonia, unde Tit l-a bucurat pe Pavel cu veşti bune (2 Cor.7:5-7).

Apoi Pavel avea de gând să facă 2 călătorii la Corint (2 Cor.1:15-16), dar până la urmă a făcut numai una, care a durat 3 luni (Fapte 20:3; 1 Cor.16:5-6). În timpul acestei vizite Pavel a scris Epistola către Romani.

Pavel a avut 2 scopuri/dorinţe cu această călătorie prin biserici:

un scop a fost să încurajeze bisericile ca să rămână tari în Domnul şi în mărturia pentru Evanghelia Sa.

al doilea scop a fost să ajute Biserica din Ierusalim care era în mari nevoi. (Rom.15:25-27; 1 Cor.16:1-9; 2 Cor. 8-9)

Să învăţăm de la el cum se ia rămas bun şi ce moştenire să lăsăm în urmă.

Pavel - Un om al încurajării (vs.1-2)

Pavel era preocupat mult de fiecare din bisericile plantate prin el. „Grija pentru toate bisericile...” era cea mai mare bucurie a lui, dar şi cea mai mare povară! (2 Cor. 11:23-28)

Importanţa încurajării: ridică, învaţă („multe cuvinte”)

Exemple de încurajare: Barnaba cu Marcu, Dumnezeu cu Iosua (Iosua 1)

Pavel - Un om flexibil (vs.3)

„Planurile făcute de om ţin de el, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte!” (Prov.16:9)

„Binecuvântaţi sunt cei flexibili, căci ei nu se vor frânge!”

Pavel - Un om de echipă (vs.4-5)

Cei care îl însoţeau pe Pavel erau reprezentanţi din bisericile pe care Pavel le plantase şi care dăruiseră pentru fraţii lor din Ierusalim. Ei ajutau la colectarea acestor ajutoare.

7 zile în Troa! (vs.6-12)

„prima zi a săptămânii” (vs.7a) – ziua întâlnirii creştinilor (1 Cor.16:1-2) – De ce?

Ziua învierii lui Isus (Apoc.1:10)

Ziua naşterii Bisericii (Fapte 2)

Creştinii la început au ţinut anumite obiceiuri evreieşti, apoi însă au renunţat şi s-a lăsat conduşi de Duhul într-o varietate de activităţi.

„frângerea pâinii” (vs.7b) – Cina Domnului – amintirea jertfei şi învierii lui Isus

Primii creştini o făceau în fiecare Duminică

„stătea de vorbă cu ucenicii” – învăţătura Cuvântului – importanţa ei atunci!

Eutih, cel obosit! (vs.7c-12) – „Cel norocos” (gr)

Adunarea era seara, pt că era o zi obişnuită de lucru – de apreciat că Eutih, deşi era obosit, a venit la adunarea bisericii.

Încurajarea lui Pavel era prin învăţătura Evangheliei

Lupta cu oboseala (vs.9)

„Să nu obosim făcând binele, pentru că, dacă nu vom cădea de oboseală, va veni timpul când vom secera.” (Galateni 6:8)

Cauza: munca, prea ocupat? aglomerat de plăceri sau vicii?

Rezultatul: retragerea în spate... moartea!

Recuperarea: puterea lui Dumnezeu (lucrarea învierii prin Trupul lui Cristos - „mădulare unii altora”)

Întrebări

Ce ne ţine treji pe noi? TV, hobiuri

Ne pregătim pt închinarea publică?

De la Troa la Milet (vs.13-16) – Călătoria Rugăciunii

Pavel a mers pe jos/uscat (vs.13) - probabil să dejoace planurile celor care îl urmăreau

Poate vroia să se întâlnească cu cineva pe drum?

probabil să fie singur şi să poată să se roage/discute cu Domnul „pe îndelete” – avea înainte o întâlnire foarte importantă cu liderii Bisericii din Efes (20:17-38) + ştia că-l aşteaptă mari necazuri şi suferinţe la Ierusalim (20:23).

Studiu: Florin Enescu

Read More

Fapte 19:21-41 – Cu fiarele în Efes!

Fapte 19:21-41 - Cu fiarele în Efes from William Anderson on Vimeo.

L-am tot urmărit pe apostolul Pavel în misiunea sa de a răspândi Evanghelia cu o pasiune extraordinară, de invidiat dar şi de inspiraţie pentru noi chiar în secolul 21.

În utimul studiu am văzut că Pavel a ajuns la Efes, oraşul idolatriei, imoralităţii şi ocultismului din lumea de atunci. În acest oraş Pavel a stat vreo 2-3 ani şi după ce a pus bazele bisericii, a ajuns să-ţi pună baza în şcoala (sala de prelegeri) a unuia pe nume Tiranus, iar acolo Pavel predica şi ţinea discuţii despre Evanghelia lui Isus în fiecare zi. În acest oraş Dumnezeu a lucrat în multe inimi şi astfel „toţi cei ce locuiau în Asia, iudei şi greci, au auzit Cuvântul Domnului” (19:10).

Dumnezeu a făcut „minuni nemaipomenite” confirmând şi întărind lucrarea sa prin Pavel – rezultatul a fost că mulţi oameni care erau prinşi în tot felul de practici oculte au fost eliberaţi şi s-au întors de la căile lor spre Dumnezeu, arzându-şi cărţile de magie care erau foarte scumpe şi astfel „prin tăria Domnului, Cuvântul se răspândea şi se întărea” (19:20)

Aplicaţie:

Sunt multe locuri asemănătoare Efesului – pline de păcat – iar noi credem că nu Evanghelia nu poate pătrunde acolo... noi nu putem pătrunde acolo cu Isus, dar este oarea aşa??? Dumnezeu nu este aşa, pt că răspândirea Evangheliei nu se face după cum credem sau simţim noi, cu prin „tăria Domnului”.

„După aceste lucruri”, după această perioadă, în vs.21 vedem că Pavel este mişcat din nou de Duhul Sfânt, şi vedem că viaţa sa capătă o nouă direcţie – ROMA – planul său era să ajungă la Ierusalim mai întâi, dar trebuia să treacă prin bisericile din Macedonia şi Ahaia pt a ridica ajutor financiar pt ei. (vezi harta)

vs.22 ne arată lucrul în echipă a lui Pavel – pe Timotei şi Erastus îi trimite în Macedonia pt a-l ajuta în acest proiect de ajutorarea a Bisericilor din Iudeea, iar el continuă mai departe în Asia Mică.

Aplicaţie:

este important lucrul în echipă – lucrarea creştină/misiunea creştină nu se poate face de unul singur, indiferent cât de puternic eşti – aceasta face parte din voia lui Dumnezeu – nici chiar Isus nu a făcut lucrarea singur, ci a ales 12 ucenici pe care i-a trimis „câte doi” în misiune (Matei 10).

vs.23 – „în perioada aceea, s-a stârnit o mare tulburare...” – motivul acestei tulburări o să-l vedem imedita în versetele următoare, însă cauza a fost „Calea” – referinţă la Isus şi la cei care-l urmau

Este posibil ca la acest moment să se fi referit Pavel când scria din Corint „... m-am luptat cu fiarele în Efes....” (1 Cor.15:32)

vs.24-26 – îl prezintă pe Demetrius ca protagonist al unei „zarve” sau răsmeriţe care avea să se desfăşoare în capitala Asiei Mici

Demetrius îşi prezintă părerea lui despre Pavel şi lucrarea lui (vs.25-26a) cât şi despre zeităţile lor (vs.26b)

vs.24 însă prezintă adevăratul motiv al nemulţumirii lui şi a celor din breasla lor – ei fuseseră deranjaţi de pierderea veniturilor lor --- „păpica”!

Demetrius însă, fără să vrea, ne oferă o descriere clară a vieţii şi influenţei Apostolului Pavel – însă Duhul lui Dumnezeu era cel care lucra prin Pavel.

vs.27 ne arată viclenia lui Demetrius în a complica lucrurile foarte şiret, gâdilând şi iritând în acelaşi timp mândria şi interesul religios al efesenilor.

Aplicaţie:

Oamenii vor fi iritaţi de influenţa vieţilor noastre trăite pentru Isus, Singura Cale către Dumnezeu. Oamenii se vor văita, se vor răscula, ni se vor împotrivi... aşa cum ne-a promis Isus (Ioan 16:33).

vs. 28-29 – Reacţia celor din breasla argintarilor şi influenţa lor asupra oraşului.

„umplut” – ideea de a fi condus, stăpânit

„mânie” şi „zarvă” sunt termeni care arată cine îi conducea ... cel rău! Diavolul se foloseşte mereu de oamenii lui.... mai încercase să imite lucrarea lui Dumnezeu prin fii lui Sceva, dar aici a început să „răcnească ca un leu” (1 Petru 5:8)

Aplicaţie: De cine suntem conduşi noi? – să vedem ce anume ne însufelţeşte?

vs.30-32 – Cum Pavel vrea să intervină, însă Dumnezeu îl opreşte de această dată.

Să ne imaginăm cum a vrut Pavel să vorbească la cei 25 de mii de oameni care aveau să se strângă în amfiteatru – însă Dumnezeu are felul Său de a ne conduce... chiar de a ne opri de la anumite lucruri, care apar foarte bune... curajoase de făcut pt El.

Însă mulţimea era condusă de cel rău, însă cei mai mulţi erau în „confuzie” (vs.32) – un alt termen care ne descrie cum lucrează diavolul... până în ziua de azi tot aşa se întâmplă cu manifestaţiile.. cu grevele – cei mai mulţi nu ştiu de ce sunt acolo!

vs.33-34 – Încercarea evreilor de a se disculpa de Pavel şi cei de „teapa” lui.Ei au încercat prin Alexandru, unul din liderii lor, să se separe de Pavel şi cei de pe „Cale"

Nu era prima dată când încercau asta – cap.18:12- ei au încercat să-l facă pe proconsulul Galio să declare creştinismul ca fiind periculos, dăunător, sa-l scoată înafara legii romane.

Dumnezeu însă şi de data asta le blochează planul – şi o face prin mândria efesenilor care strigau (25 de mii) „Mare este Artemis a efesenilor!” – o privelişte înfricoşetoare!

Gaius şi Aristarh sunt eroii noştri – cei care au stat înaintea acestor 25 de mii de nebuni pt Artemis!

Aplicaţie: Cum vom face şi cum vom sta înaintea „răcnetului de leu” al diavolului???

vs.35-41 – Cum a dezamorsat Dumnezeu acest mare conflict!

Personajul folosit de Dumnezeu este un păgând – funcţionarul cetăţii Efes (logofătul)

El i-a „gâdilat între corniţe” pe cei din Efes, apelând la mândria lor cu zeiţa Artemis (vs.35-36) – Dumnezeu însă „trăgea sforile” aici!

Se vede că şi acesta era pierdut în credinţa lui în Artemis, crezând în dovezile „de necontestat” ale lui Artemis (vs.36) – părerea lui!

Şi acesta oferă o mărturie exemplară despre creştini (Gaius şi Aristarh care erau de faţă):

Ei nu erau jefuitori, cei care vandalizează din principii religioase!

Ei nu erau bajtocoritori la adresa altor religii – nu-şi pierdeau timpul cu aşa ceva!

Aplicaţie: Care este mărturia noastră de credinţă în lumea noastră? Care sunt modurile noatre de „atac” pentru a răspândi Evanghelia? Să luăm aminte la exemplul acestor creştini din Efes!

Este surprinzător cum Dumnezeu a dezamorsat această mare zarvă – acest strigăt de 25 de mii de oameni! Artemis şi Templul ei sunt ruine, însă Isus şi creştinismul este încă viu şi eficient, chiar dacă au trecut secole peste el.

Aplicaţie: Dumnezeu este în mereu în control şi nu scapă de sub control vieţile noastre şi lucrurile care ni se întâmplă! Nimeni şi nimic nu poate încurca planurile sale. (Ex. vieţii lui Estera)

Studiu : Florin Enescu

Read More

Fapte 18:23-19:20 – Când îţi lipseşte Isus!

Fapte 18:23-19:20 - Când îţi lipseşte Isus! from William Anderson on Vimeo.

După aproximativ un an de stat în Antiohia Siriei, Pavel a pornit din nou în misiune, aceasta fiind cea de-a treia călătorie misionară a sa. Ca şi în cea de-a doua sa călătorie, Pavel a început prin a vizita bisericile înfiinţate pentru a „întări pe toţi ucenicii” (vs.23). Luca nu ne descrie în detaliu această primă parte a călătoriei lui Pavel, pentru că se grăbeşte să ne spună despre lucrarea sa din Efes, o lucrare impresionantă pe care Dumnezeu a făcut-o într-un oraş plin de idolatrie şi practici oculte. În această secţiune vom face cunoştinţă cu trei grupuri de oameni care aveau aceiaşi problemă: le lipsea Isus!
Apolo – un om cu un mesaj incomplet (18:24-28)
Când Pavel a plecat din Efes la Ierusalim, i-a lăsat acolo pe Aquila şi Priscila, pentru a fi o mărturie în comunitatea evreiască din Efes, respectiv în sinagoga de acolo. Trebuie să fi fost o surpriză pentru ei ca într-unul din Sabate să vadă şi să audă un tânăr învăţător, venit tocmai din Alexandria, învăţând multe din adevărurile pe care ei înşişi le credeau şi le învăţau!
Apolo este un bărbat excepţional în multe privinţe:
Era din Alexandria, al 2-lea oraş important din Imperiul Roman. Era un centru al educaţiei şi filozofiei. A fost un oraş fondat şi numitde Alexandru Cel Mare şi se lăuda cu o universitate care avea o bibliotecă ce numara aproximativ 700.000 de volume. Populaţia din Alexandria (cca 600.000) era destul de cosmopolitană, formată din egipteni, romani, greci şi evrei care reprezentau mai bine de un sfert din totalul populaţiei şi erau foarte influenţi.
Cunoştea Vechiul Testament foarte bine şi era în stare să înveţe şi pe alţii fiind „un vorbitor elocvent şi cunoscător al Scripturii”(vs.25).
Era „înfocat” („în clocot”) în duhul său atunci când dădea învăţătură şi avea curaj (vs.26a) să înveţe „despre Isus” chiar şi în sinagogi.

Însă, învăţătura acestui om era incompletă! Nu era greşită, ci doar incompletă! Evanghelia sa era deci incompletă.
El fusese „instruit” (gr. „catecheo” = „catichezat”), adică avusese o „ucenicie personală” în Scripturi. Alexandria era un centru de învăţătură şi este posibil ca unii din ucenicii lui Ioan să fi ajuns acolo şi să înveţe şi pe alţii ce ştiau ei de la Ioan.
Învăţătura sa însă mergea doar până la Ioan Botezătorul, căci el avusese doar „botezul lui Ioan” (vs.25b).

Ca să înţelegem mai bine stadiul lui Apolo, trebuie să ne amintim lucrarea lui Ioan Botezătorul:
Lucrarea sa a avut un loc important în planul de mântuire a lui Dumnezeu. El fusese trimis ca să pregătească poporul Său pt venirea lui Mesia (Ioan 1:15-34).
Botezul lui Ioan era botezul pocăinţei: cei care credeau arătau asta prin botez şi aşteptau pe Mesia carea avea să vină (Fapte 19:4).
Ioan Botezătorul anunţase un al botez, în viitor (Mat.3:11, Mar.1:8) – un botez al Duhului Sfânt, care a avut loc la Rusalii (Fapte 1:5).

Apolo ştia de această promisiune, dar nu ştia de împlinirea ei. Deşi nu este arătat specific, este posibil ca Apolo să nu fi ştiut de moartea şi învierea lui Isus şi astfel implicaţiile personale care le aduc aceste lucruri.
Lucrul acesta a fost observat de Aquila şi Priscila, atunci când l-au ascultat pe Apolo predicând, iar reacţia lor a fost excelentă!
„l-au luat acasă şi i-au explicat şi mai amănunţit....” – au fost înţelepţi şi n-au făcut acest lucru în mândrie, în public! Ei l-au învăţat despre Isus fiind Cristosul (vs.28b) şi despre lucrarea Duhului Sfânt!

Cum a reacţionat Apolo? – Excelent!
A primit cu smerenie învăţătura detaliată a Evangheliei de la Aquila şi Priscila. Nu-i uşor să recunoşti că nu cunoşti anumite lucruri şi să te laşi învăţat de alţii.
A fost gata să-şi continuie lucrarea de învăţătură! (vs.27-28), dorind să plece în zona Ahaiei (provincia romană care avea capitala la Corint).
Acolo a fost „de mare ajutor” pt noii credincioşi „prin har” (vs.27b), fiind recomandat de Aquila şi Priscila.
A fost o mărturie provocatoare a lsus care este Cristosul, adică Mesia (vs.28).
Slujind în Biserica din Corint pt o vreme (Fapte 19:1), se pare că elocvenţa sa a atras atenţia acolo (1 Cor.1:12), şi din nefericire o clică de oameni s-a format în jurul lui care au produs dezbinare în biserică, datorită faptului că el era unul din oamenii din echipa lui Pavel – 1 Cor.16:12; Tit 3:13).
Aplicaţii:
De la Aquila şi Priscila - Lucrarea lui Dumnezeu nu este numai prin biserică (exterior), dar şi în biserică (interior) – aceasta este lucrarea de ucenicie personală. Trebuie să ne uităm bine în jurul nostru!
De la Apolo – Smerenia este importantă în dezvoltarea spirituală personală.

12 ucenici cu o mărturie incompletă (19:1-10) – „Pierduţi în tranziţie!”
Pavel după ce petrece ceva timp în zona „Galatiei şi Frigiei” sau „regiunile din interior” (vs.1a) întărind bisericile, ajunge din nou în Efes, aşa cum promisese (18:21) un oraş foarte important.
Cu cei 300.000 de locuitori, era capitala provinciei romane Asia, fiind cel mai important centru comercial. Datorită faptului că avea un port larg la mare, Efesul îşi dezvoltase foarte mult comerţul şi erau numită „Visteria Asiei”.
Templul zeiţei Diana (Artemis la greci) atrăgea foarte mulţi vizitatori, fiind una din cele şapte minuni ale lumii. Avea deja 4 secole şi măsura 130 m în lungime, pe 75 m lăţime şi se lăuda cu 127 de coloane înalte de 16 m. În interiorul acestui templu era „statuia sacră”zeiţei Diana, care se spunea că picase din cer (Fapte 19:35) ... se crede că era un meteorit.
Pentru că zeiţa Artemis era zeiţa fertilităţii, în templul ei se aflau sute de preotese prostituate, care facilitau închinarea ocultă adusă prin prostituţie.
Efesul mai era cunoscut ca fiind centrul superstiţiilor păgâne – cunoscută pentru farmecele şi vrăjile ei, numit „pergamentele efesene” – ele garantau siguranţă în călătorii, copii celor sterpi, sucess în dragoste sau afaceri, şi astfel de peste tot în lume veneau oamenii ca să cumpere aceste pergamente care le purtau ca nişte amulete.

În acest oraş, Pavel avea să petreacă între 2 şi 3 ani (Fapte 19:10 şi 20:31) - cea mai lungă perioadă de şedere a lui Pavel – aceşti anii fiind foarte intenşi şi roditori pentru misiunea Evangheliei. Este interesant să observăm oamenii cu care a avut Pavel de-a face în acest oraş.
Când ajunge în Efes, Pavel întălneşte un grup de 12 bărbaţi (vs.1b), iar el îi întreabă dacă au primit Duhul Sfânt? (vs.2a)
De ce? – Pentru că prezenţa/mărturia Duhului Sfânt este dovada primirii Evangheliei în viaţa unui om – dovada naşterii din nou! (Rom. 8:9,16; 1 Ioan 5:9-13).
Răspunsul lor dovedeşte nesiguranţa şi necunoaşterea credinţei lor (vs.2b) – ei nici nu ştiau că Duhul Sfânt fusese dat (căci ei trebuie să fii ştiut de existenţa Duhului Sfânt) fiind ucenici ai lui Ioan Botezătorul.

Pavel le pune a 2-a întrebare: Cu ce botez aţi fost botezaţi?” (vs.3a)
Răspunsul lor arată şi scopul pt care Pavel le-a pus această întrebare. În acea vreme a NT, botezul arăta viaţa spirituală a unei persoane – dacă fusese expus la Evanghelia lui Isus, sau nu.
Aceşti oameni erau ca şi Apolo, ucenici ai lui Ioan Botezătorul – oameni care nu cunoşteau personal pe Isus ca Mesia,Mântuitorul, iar acesta este mesajul pe care Pavel li-l spune (vs.4) – „să creadă în Cel ce vine” – aceasta este Evanghelia – credinţabazată pe lucrarea de ispăşire a lui Cristos pe cruce, sigilată prin învierea Sa. Deşi Luca nu ne dă detalii, Pavel trebuie să le fi explicat aceste lucruri.

Reacţia lor a fost promtă, ei crezând în Isus ca Mântuitor personal şi dovedind acest lucru prin botezul „în Numele Domnului Isus” (vs.5). Pe vremea aceea acest lucru era luat în serios şi nu era o formalitate cum este de multe ori în zilele noastre.
vs.6 – Pavel face un lucru care este absolut normal pentru nişte „noi născuţi” – „punerea mâinilor” indică faptul că Pavel s-a rugat pentru ei, iar Duhul Sfânt a adus de data aceasta o confirmare a lucrării lui Dumnezeu în vieţile acestor 12 oameni.
Nu trebuie să facem din acest verset baza anumitor învăţături, ca de ex. „Duhul Sfânt este primit numai prin punerea mâinilor”. Sau că „Numai vorbirea în limbi este evidenţa primirii Duhului Sfânt.” Experienţa lui Corneliu şi a casei lui atunci când Petru le-a predicat Evanghelia, ne arată contrariul (Fapte 10:44-48).
Experienţa din cap. 19, este un caz izolat, o experienţă a unui grup special de oameni... „pierduţi” în tranziţia dintre VT şi NT, dar de care Dumnezeu ştia şi pt care a intervenit prin Pavel.
De fapt observarea lucrării Duhului Sfânt în întreaga carte a Faptelor ne arată că Dumnezeu lucrează în feluri diferite şi nu-L putem „pune în cutie” cum am dori noi. Lucrarea Duhului Sfânt însă, are 2 aspecte principale: naşterea din nou şi lucrarea de regenerare/transformare în viaţa credinciosului.

vs.8-10 – Este remarcabil că Pavel a putut să mărturisească 3 luni în sinagoga din Efes, înainte de a trebui să plece de acolo. Însă iudeii „încăpăţânaţi şi necredincioşi” aveaz să „scoată colţii” şi aici – astfel au început uşor uşor să-L „sape” pe Pavel şi Evanghelia sa.
Aplicaţie:
Dumnezeu ţine „uşile deschise” cât doreşte şi nimeni nu le poate închide (Apoc.3:7-8), dar când este timpul să ne ne mişcăm, El închide uşile, numai pentru a deschide alte oportunităţi.

Acest lucru s-a întâmplat prin Tiranus, care avea o sală de şcoală, unde probabil în orele libere (între 11am şi 4pm), Pavel ţinea prelegeri deschise la dialog despre Isus – Calea!
Este uimitoare eficienţa lui Pavel – 2 ani, un om, un continent întreg! (vs.10)
Binenţeles că şi mărturia credincioşilor pe oriunde mergeau a dus la răspândirea Evangheliei, dar Pavel era cel care îi echipa pentru „lucrarea de slujire” cum le aminteşte în Epistola sa. (Efe.4:11-12)

7 oameni cu putere neadecvată (19:11-20) – „De-a joaca cu focul!”
vs.11-12 ne arată un alt lucru care a făcut ca lucrarea Evangheliei să se răspândească aşa de mult – „minuni nemaipomenite” (gr. „dunamis” – putere) – Duhul Sfânt lucra cu putere prin Pavel.
Când Isus a făcut minuni, El avea cel puţin 3 motive: 1) să-şi arate compasiunea, 2) să înveţe adevăruri spirituale, 3) să-şi demonstreze autoritatea.
Apostolii Săi au urmat aceleaşi lucruri.
Dumnezeu a făcut „minuni speciale” (KJV) prin Pavel în Efes, pentru că era un oraş al ocultului (Fapte 19:18-19), un centru al Satanei, dar unde Dumnezeu şi-a arătat autoritatea!

vs.13 – „nişte exorcişti iudei” – oriunde Dumnezeu îşi are lucrătorii Săi, Satan îşi trimite şi el lucrătorii Săi. De data aceasta era „o lucrare de imitare” a lucrării lui Dumnezeu, deghizată prin cei 7 fii ai unuia numit Sceva. Acesta era se apare un preot, care fie se trăgea din familia marilor preoţi, fie îşi atribuise singur acest titlu.
Nu era un lucru neobişnuit pt un preot să încerce să scoată demonii (Luca 11:19), dar ce este neobişnuit aici, este că încercau să o facă în Numele lui Isus. (vs.14)
Faptul că ei pomeneau şi numele lui Pavel, arată că ei nu aveau nicio relaţie personală cu Isus. (vs.13b)

Rezultatul acestei încercări a fost răspunsul demonului din omul pe care încercau să-l exorcizeze. (vs.15)
„Pe Isus îl cunosc (gr. „ginosko” – „a cunoaşte personal”) şi pe Pavel îl ştiu (gr. „epistamai” – „a cunoaşte despre”), dar voi cine sunteţi(gr. „este” – „aparţine”)?
Cei 7 preoţi au fost bătuţi şi alungaţi de omul demonizat! Nu ştim dacă să râdem sau să plângem la citirea acestor lucruri, însă să înţelegem că Numele lui Isus ar fi fost discreditat, cât şi lucrarea Bisericii din Efes, dacă aceştia ar fi reuşit în planul lor. Pavel mai fusese într-o situaţie similară în Filipi (Fapte 16:16...)

Dumnezeu a folosit acest incident pentru a „dezlipi” inimile multor credincioşi (evrei şi greci) care mai „cochetau” cu magia şi vrăjitoria (vs.17-18).
Rezultatele au fost:
„pe toţi i-a cuprins frica” (vs.17a)
„Numele Domnului era preamărit” (vs.17b)
Pocăinţă demonstrată prin mărturisirea păcatelor (vs.18) şi prin fapte concrete de renunţare la păcat (vs.19)
Cărţile de vrăji erau foarte scumpe (arginţii erau drahme, aproape un denar – plata unui soldat roman era de 1 denar pe zi) – suma este echivalentă cu salariul a 150 de oameni, timp de 1 an (peste 1 milion de dolari).
Răspândirea şi întărirea Evangheliei (vs.20)

Aplicaţii:
Nu trebuie să ne jucăm cu păcatul!
Care sunt măsurile drastice pe care le luăm noi în ceea ce priveşte păcatul din viaţa noastră?

Harta pt cea de-a treia călătorie misionară a lui Pavel o puteţi urmări aici rcrwebsite.com/maps/paul3.htm

Studiu: Florin Enescu

Read More