Biserica – Lumina lumii

Text: Matei 5:14-16
„Iată un alt lucru despre voi: Sunteţi aici să fiţi lumină, să arătaţi lumii culorile lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un secret să fie păstrat. Vom ieşi în public cu El, atât de public ca un oraş care este aşezat pe un deal. Dacă vă fac purtători de lumină, nu credeţi că o să vă ascund sub o găleată, nu? Eu vă pun în sfeşnic. Acum că v-am pus pe vârful dealului, în sfeşnic, luminaţi! Casa să vă fie deschisă. Fiţi generoşi cu vieţile voastre. Dacă vă deschideţi faţă de alţii, îi veţi face să se deschidă faţă de Dumnezeu, Tatăl generos din ceruri.” (Trad. “The Message”)

Această afirmaţie a lui Isus „Voi sunteţi lumina lumii” – este cu atât mai interesantă şi uimitoare cu cât realizăm cui i-a fost spusă prima dată. Isus nu vorbea filozofilor, teologilor sau politicienilor vremii respective – nu celor bogaţi şi celor faimoşi, sau celor înţelepţi şi nobili, ci unei mâini de oameni obişnuiţi, oameni simpli, care îşi puseseră credinţa în El.
Acest titlu fusese dat de evrei unora din rabinilor lor eminenţi. Ei vorbeau despre aceştia ca fiind candelele universului sau lumini ale lumii. Trebuie să fi sunat destul de straniu în urechile cărturarilor şi fariseilor atribuirea acestui titlu unor ţărani şi pescari arşi de soare, care deveniseră recent ucenicii lui Isus.” (Spurgeon)
Faptul că Isus le spune că sunt „lumina lumii” implică faptul că lumea este în întuneric. Acesta este adevărul pe care Dumnezeu ni-l prezintă pretutindeni în Scriptură despre starea spirituală a lumii. Lumea fără Dumnezeu este în întuneric!

Ioan 1:1-5 – Isus este Lumina trimisă în întunericul lumii

„1 La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. 2 El era la început cu Dumnezeu. 3 Toate au fost făcute prin El şi nici un lucru care a fost făcut n-a fost făcut fără El. 4 În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. 5 Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a învins-o.”

Ioan 3:19-21 – Alegerea oamenilor spre întuneric

„19 Şi judecata este aceasta: lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. 20 Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se expună faptele. 21 Dar cel ce lucrează potrivit cu adevărul vine la lumină, ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.”

Ioan 8:12 – Isus este lumina lumii

„Eu sunt lumina lumii. Cel ce Mă urmează pe Mine nu va umbla niciodată în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” şi în Ioan 9:4-5 „4 Cât este zi, trebuie să lucrăm lucrările Celui Ce M-a trimis. Vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. 5 Cât sunt în lume, sunt lumina lumii.”

Fapte 26:17-18 – Pavel chemat să fie „deschizător de ochi”

„17Te-am scos din mijlocul poporului tău şi din mijlocul neamurilor la care te trimit, 18 ca să le deschizi ochii să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub autoritatea lui Satan la Dumnezeu şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenire alături de cei sfinţiţi.”

Efeseni 4:17-18 – Starea de întunecime omenirii fără de Dumnezeu

„17 Aşadar, vă spun aceasta şi depun mărturie în Domnul: nu mai trăiţi ca păgânii, în deşertăciunea gândirii lor! 18 Ei au mintea întunecată şi sunt despărţiţi de viaţa lui Dumnezeu datorită lipsei lor de cunoaştere, care este o urmare a împietririi lor.”

Coloseni 1:13-14 – Lumea sub puterea întunericului

„13 El ne-a scăpat de sub autoritatea întunericului şi ne-a adus în Împărăţia Fiului Său iubit, 14 în Care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor.”

1 Petru 2:9 – Noi am fost chemaţi din întuneric la lumină

„9 Însă voi sunteţi o spiţă aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor care este posesiunea lui Dumnezeu, ca să puteţi proclama faptele măreţe ale Celui Ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.”

Deci, lumea este în întuneric, întunericul este în lume, noi eram la un moment dat în această împărăţie a întunericului, dar Dumnezeu ne-a chemat afară din acest întuneric şi ne-a făcut Biserica Sa. Acum însă, El ne trimite înapoi în lume ca să fim lumini pentru El.

Acum, această evaluare a lumii nu este ceea ce lumea crede despre ea – este de fapt opusul la ceea oamenii cred despre starea lor spirituală. Lumea se vede „luminată” – „iluminată”
oamenii se laudă cu descoperirile lor, cu înaintarea lor în ştiinţă, cunoştinţa lor care a crescut.
toate aceste arată că omul modern este deci „luminat bine”
Realitatea este că cunoştinţa omenească nu a crescut în lucrurile care contează cel mai mult – moralitatea, spiritualitatea sa – cunoaşterea sa este mai degrabă mecanică... bilogică:
Am crescut în tehnologie – computere... cipuri... explorări ale vieţii biologice, a lumii şi universului.

Omul însă nu a înaintat în ceea ce priveşte lucrurile de băză al vieţii - starea sa spirituală – el este încă la fel de la căderea lui în păcat – în întuneric spiritual şi moral, şi nu poate să răspundă clar la întrebările fundamentale despre sine: „De ce sunt aici?”, „De unde vin şi unde merg???”
Ex. iluminismul care a început în Europa, sec.18 – s-a crezut că va ridica lumea prin creşterea educaţiei, o va scoate din Era Întunecată, din ignoranţă – o va scăpa de sărăcie, războaie şi crime...
Adevărul este că n-a fost aşa! – dovada o reprezintă cele 2 Războaie Mondiale, conflictele nenumărate peste tot în lume, sărăcia e-n floare, există încă boli incurabile.... până în ziua de astăzi! Aceasta este realitatea!
Problema omului nu este lipsa educaţiei, lipsa transformării spirituale! Aceasta vine numai prin cunoaşterea lui Dumnezeu.
Isus vine şi spune că „Voi sunteţi lumina lumii!” – în original ideea este că numai creştinii sunt acest lucru – „Voi şi numai voi sunteţi lumina lumii” (vs.14)

Este o mare chemare! – Isus este cel care declară acest lucru!
Isus este Lumina Lumii – şi ne chemă pe noi să luminăm lumina Lui în lume – să dispersăm lumina Lui
Este o mare responsabilitate! – contează foarte mult ce facem cu această chemare! O vom împlini sau nu?

vs.14.b - „O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă”
Este o normalitate! – Isus le spune ca ucenicii lui SUNT LUMINĂ ... nu ar trebui sau trebuie să devină... lumină...
Isus vrea să fie vizibil în lumea aceasta prin noi... aşa cum se vede un oraş pe o colină.
“Nu departe de acel deal unde Isus vorbea se află oraşul Saphet, care se presupune a fi vechiul Bethulia. Este aşezat pe un deal foarte înalt şi proeminent, care se vede foarte bine. (Maundrell, citat de Clarke)
Nazaret, unde crescuse Isus, era un oraş care era situat pe un deal înalt – se vede în relatarea lui Luca (4:29) unde vor să-l arunce pe Isus de pe “sprânceana muntelui”.
Capernaumul era la fel un oraş situat la înălţime despre care Isus se întreabă dacă va fi „înălţat până la cer?” mustrându-l pt necredinţa lui. (Mat.11:23)
Ierusalimul era situat şi el pe un platou înalt (pământul Israelului este cel mai înalt între ţările din zonă), iar Templul lui atingea cea mai mare înălţime din tot Israelul.
Este clar faptul că ucenicii (şi toţi cei care-l ascultau) au înţeles perfect sensul învăţăturii lui Isus – ce înseamnă a fi „lumina lumii”

vs.15 - “Şi nimeni nu aprinde un felinar ca să-l pună sub un oboroc, ci îl pune pe un suport şi astfel el luminează tuturor celor din casă.”

Un aspect cheie care ne ajută să înţelegem aceste cuvinte este DISTINCŢIA. Lumina (ca şi sarea de altfel) este nevoie de ea pentru că există întunericul. Scopul ei este întotdeauna de a lumina.
Viaţa noastră trebuie să facă distincţia dintre lumină şi întuneric, între bine şi rău.
Un alt aspect este INTENŢIA – „un felinar” are din fabrică intenţia de a lumina undeva.
Intenţia lui Dumnezeu cu Biserica Sa a fost şi este mereu de a lumina în lumea aceasta.
„tuturor celor din casă” – „Cristos Isus a adus lumina Dumnezeirii în lumea noastră întunecată şi a pus-o în sfeşnicul Bisericii ca toată casa lumii să fie luminată de ea.” (Spurgeon)
Îndemnul pentru noi este să nu ne ascudem viaţa creştină... mărturia... lumina Evangheliei.
Lumea va căuta să ne intimideze, să ne acuze, să ne prigonească chiar!
Chiar prietenii, familia vor căuta să facă aceste lucruri
Efectele luminii

Expune(dezvăluie) întunericul – arată ce este şi cum este întunericul
“ Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se expună faptele” (Ioan 3:20)
Obs. când stăm într-o încăpere în care lumina nu pătrunde mult – dacă deschizi ferestrele sau ieşi afară, atunci vei vedea diferenţa!
Oamenii din lume nu văd diferenţa! Nu realizează că sunt în întuneric! Trebuie ca ei să fie luminaţi de Dumnezeu, şi el vrea s-o facă prin vieţile nostre! Dumnezeu vrea să ne folosească pe fiecare din noi.

Îndepărtează întunericul – întotdeauna lumina învinge întunericul (de fapt întunericul este doar absenţa luminii).
„Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a învins-o.” (Ioan 1:5)
Întunericul promovează păcatul, lumina promovează viaţa

Dă vedere! – Dumnezeu vrea să ajute lumea să vadă Calea spre El, Adevărul şi Viaţa în El şi asta prin noi!
„Eu sunt lumina lumii. Cel ce Mă urmează pe Mine nu va umbla niciodată în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12)
vs.16a „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor...”
Aici avem scopul „luminării” noastre!
Luca 12:35-36 - „35 Coapsele să vă fie încinse şi lămpile aprinse, 36 întocmai ca acelor oameni care îşi aşteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă imediat, atunci când va veni şi va bate la uşă.”
Contextul: o lampă avea 2 părţi principale: uleiul şi fitilul
Uleiul – simbolul Duhului Sfânt: umplerea prin citire şi rugăciune
Fitilul care trebuia tăiat/ajustat – viaţa mea de pocăinţă (judecarea de sine în lumina Cuvântului)
Dacă fitilul nu nu este curăţat, tot ce face este fum!!!
Imaginea este a vieţii conduse de Duhul Sfânt!


vs.16b „să vadă faptele voastre bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru...”

Scopul luminării noastre nu trebuie să se arate ce lămpi tari suntem noi!
faptele noastre nu trebuie să atragă atenţia asupra noastră, ci asupra sursei luminării noastre! S
să trăim în aşa fel încât oamenii să zică „ce Tată extraordinar au aceşti oameni!”
„faptele noastre” – aici nu este vorba despre obţinerea mânturii, ci trăirea mântuirii!
Sunt unii care cred că faptele noastre nu contează odată ce ne-a întors la Dumnezeu – exemplul epistolelor lui Pavel ne arată că nu este aşa! – viaţa creştină este însoţită întotdeauna de fapte bune – ex. Tit 2:14-15
“14 El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un popor care să fie doar al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. 15 Spune aceste lucruri, îndeamnă şi mustră cu toată autoritatea! Nimeni să nu te dispreţuiască!”

Matei 6:1-4 – atitudinea inimii noastre în trăirea noastră înaintea oamenilor
Trăirea noastră este importantă!

Ce spun oamenii când văd vieţile/faptele noastre??? De cine sunt impresionaţi?

Ex. trist: Gandi, care a căutat să ridice guvernul Indiei, şi a căutat să găsească cea mai potrivită religie pt ţara sa, ştiind că spiritualitatea este cel mai important lucru pt o naţiune. A mers în Anglia şi a locuit într-o casă creştină şi a mers la o biserică creştină – a plecat de acolo fiind sigur că Creştinismul nu este religia potrivită pt el şi ţara lui. De ce? Pentru că în acea casă ceştină nu a văzut nimic care să fie diferit de cei necredincioşi! În acea biserică creştină nu l-a salutat şi nu l-a băgat în seamă nimeni! A ieşit de acolo şi a spus „Dacă Dumnezeu este dragoste şi eu nu am simţit dragoste aici, atunci Dumnezeu nu este aici!” Bine’nţeles că aceste lucruri nu scuză refuzul lui faţă de Cristos, dar se pare că cineva l-a ajutat în această decizie!

Întrebări pentru noi:

Ce impact au vieţile noastre? în familiile noastre şi în bisericile noastre?
Ardem curat sau facem mai mult fum???

Studiu:Florin Enescu

Read More

Biserica – Sarea pământului

Text: Matei 5:13

(contextul Matei 5:1-13)

„Să vă spun de ce sunteţi aici pe pământ. Sunteţi aici pentru a săra şi a da gusturile lui Dumnezeu acestui pământ. Dacă vă pierdeţi puterea de a săra, cum vor mai gusta oamenii dumnezeirea? Atunci v-aţi pierdut folosul şi veţi sfârşi la gunoi.” (Trad. “The Message”)

Aceasta este o chemare la caracter! Este o chemare la „A fi!” (vorba lui Shakepeare „A fi sau a nu fi? Aceasta este întrebarea!).

Isus vorbeşte ucenicilor Săi în principal, dar ceea ce spune aici nu este doar pentru cei 12, ci pentru oricine care vrea să devină ucenicul Lui. Este un fel de manifest, în care sunt prezentate toate valorile societăţii lui Dumnezeu (împărăţiei Lui) – este prezentat caracterul lui Dumnezeu şi implicit caracterul Bisericii Sale.

De aceea Isus începe „să-i înveţe” pe ucenici ce înseamnă a fi cu Dumnezeu, în Dumnezeu, ce este viaţa de credinţă, viaţa de neprihănire (Matei 5:1-2)

Isus foloseşte cuv. „ferice” (grec. „makarios”) = fericit, binecuvântat
în 1 Tim.1:11 este atribuit lui Dumnezeu – „potrivit cu Evanghelia slăvită a binecuvântatului (fericitului) Dumnezeu, care mi-a fost încredinţată mie.”
„makarios” descrie bucuria care îşi are sursa în sine, o bucurie calmă şi neatinsă, complet independentă de şansele şi schimbările vieţii.

Să citim vs.3-11 – şi să vedem valorile caracterului lui Dumnezeu, valorile Împărăţiei şi implicit valorile vieţii creştine.
„săraci în duh” – smerenie
„îndureraţi” – preocupare
„blânzi” – abordabili
„flămânzi şi însetaţi după dreptate” – dependenţi de Dumnezeu
„milostivi” – le pasă de aproape
„inima curată” – sinceri, oneşti
„împăciuitori” – ambasadorii lui Dumnezeu
„persecutaţi pt dreptate” – martirii credinţei

Toate aceste lucruri sună frumos şi sunt plăcute – cine nu ar vrea să fie aşa? Sau cine nu ar vrea să aibe prieteni aşa? (sau vecini, soţ, soţie, copii aşa). Însă scopul lui Isus în prezentarea acestor lucruri nu era să impresioneze pe ucenici, ci să îi transforme!

Să ne imaginăm momentul acesta:
Undeva într-un colţ al Imperiului Roman, într-o locaţie nesimnificativă, pe marginea mării Galileii, pe un loc mai sus, Isus este înconjurat de nişte ţărani şi pescari
Isus le spune acestora „voi sunteţi sarea pământului!”

Oare ce-or fi înţeles ei din aceste cuvinte???

Să înţelegem ce însemna sarea pentru lumea de atunci:

În lume, sarea a fost întotdeauna o bogăţie pentru care s-au dat multe bătălii (mai multe decât pt aur). Romanii păzeau bine drumull sării (via Solaria) de la Rosetia la Roma – soldaţii romani erau uneori chiar plătiţi în sare.
Homer numea sarea „divină” şi Platon „substanţa zeilor”. Shakespeare o menţionează de 37 de ori în piesele sale. Se credea că oricine vărsa sarea era un lucru rău vestitor, căci se expunea la mânia spiritelor bune.
Dealungul secolelor, a persistat credinţa că sarea are proprietăţi sacre. În Scoţia, sarea avea o reputaţie înaltă şi cutia de sare era primul lucru care se muta într-o casă nouă. (Când poetul Robert Burns s-a mutat într-o casă nouă în Ellisland în 1789, a fost escortat pe marginea râului Nith de o procesiune de rude care aveau în mijlocul lor vas de sare pe Biblia familiei).
În Biblie se fac multe referinţe la sare. Deşi se ştie că chinezii produceau sare cu vreo 3 mii de ani Î.Hr., prima referinţă scrisă despre sare se găseşte în cartea lui Iov (anul 2250 î.Hr) – „Se mănâncă oare fără sare ceea ce nu are gust?” (Iov 6:6) Unde se menţioneză sarea în Biblie, ea este de o mare importanţă:
Elisei a îndulcit apele Ierihonului cu sare.
Sarea era prezentă în jertfele care se aduceau la Templu.
Soţia lui Lot s-a transformat într-un stâlp de sare neascultând porunca lui Dumnezeu.
Deci, ce învăţăm din acest îndemn al lui Isus? De ce suntem noi sarea pământului?
Sarea este preţioasă/valoroasă – suntem preţioşi în ochii lui Dumnezeu.
Însă voi sunteţi o spiţă aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor care este posesiunea lui Dumnezeu, ca să puteţi proclama faptele măreţe ale Celui Ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Cândva nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu. Cândva nu primiserăţi îndurare, dar acum aţi primit îndurare.” (1 Petru 2:9-10)

Avem o chemare preţioasă – Evanghelia este cel mai preţios lucru!

Sarea este un conservant – era folosită la păstrarea cărnii, alimentelor
Este o certitudine că lumea în care trăim se strică din ce în ce mai mult
Trebuie să fim sare în lumea noastră pentru a o opri de la stricăciune, polulare.
Trebuie să fim o influenţă spre curăţirea lumii în care trăim – asta înseamnă să trăim Evanghelia: acasă, la servici, la şcoală, pe stradă ... oriunde.
Fii sare unde eşti!!! (unde te-a pus Dumnezeu) - să nu ne izolăm de oameni!

„Nu vă conformaţi acestui veac, ci lăsaţi-vă transformaţi prin reînnoirea gândirii voastre, ca să puteţi discerne voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Rom.12:2)

“11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat 12 şi ne învaţă să renunţăm la lipsa de evlavie şi la poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum într-un mod cumpătat, drept şi evlavios, 13 în timp ce aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Cristos. 14 El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un popor care să fie doar al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. 15 Spune aceste lucruri, îndeamnă şi mustră cu toată autoritatea! Nimeni să nu te dispreţuiască!” (Tit 2:11-15)

Sarea dă gust! – Creştinii/Biserica trebuie să dea gust – gustul adevărat – vieţii!
Creştinii trebuie să fie oameni „de gust”... „cu gust”!

„Să vă spun de sunteţi aci pe pământ. Sunteţi aici pentru a săra şi a da gusturile lui Dumnezeu acestui pământ.” (vs.13 – versiunea „The Message”)

Avem marea misiune/chemare ca să arătăm viaţa/gustul adevărat lumii:
Pentru aceasta trebuie să fim consumaţi în lumea aceasta – Biserica trebuie să fie „sărăriţa” lui Dumnezeu în lumea aceasta!

O mare avertizare!

„Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce va fi făcută din nou sărată?! Nu mai este bună la nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.”

Pe vremea aceea, sarea care era folosită era luată de pe câmp, din lagunele de langă mare, din evaporarea sării din mare (Marea Sărată de ex.) – de aceea avea multe impurităţi. Sarea adevărată se topea cel mai repede, rămânând impurităţile.

Isus vorbeşte aici despre contaminarea sării – amestecarea ei cu nisip (care era foarte asemănător cu sarea) şi alte impurităţi (chiar ghipsul) – astfel numai era sare curată.
Pericolul este deci CONTAMINAREA – COMPROMISUL – acesta este pericolul lumii asupra Bisericii lui Cristos.
Când lumea se strecoară în Biserică – s-a dus „gustul” ei!
Compromisul poate fi în învăţătură – practici – motivaţii
Dacă vrem să fim ca lumea, ne vom pierde gustul de sare!

„numai este bună de nimic” – nu putem sluji la 2 stăpâni!
Suntem ori „fierbinţi” ori „reci” faţă de Dumnezeu – ex. Bisericii din Laodicea (Apoc.3:15-16)
Nu există alte alternative decât să fim sau să nu fim sare! („A fi sau a nu fi!”)

Sunt eu sare??? – cum aflu?

Sunt eu:

„sărac în duh” - smerit?
„îndurerat” – preocupat de cei din jur?
„blând” – abordabil?
„flămând şi însetat după dreptate” – dependent de Dumnezeu?
„milostiv” – îmi pasă de aproape?
cu „inima curată” – sincer, onest?
„împăciuitor” – ambasador Evangheliei păcii lui Dumnezeu?
gata să fiu „persecutat pt dreptate” – martir pt credinţa mea?

Doamne ajută-ne să fim sarea pământului! Să fim nu numai ascultători, ci şi împlinitori ai aceste chemări extraordinare!

Studiu:Florin Enescu

Read More

Biserica – Turma Păstorului cel Bun

Ioan 10:1-21
Aţi auzit vreodată de expresia „băi, ciobane!”? sau de expresia „băi, eşti prost ca o oaie!”
În cultura noastră aceste 2 elemente „oaie” şi „cioban”(păstor) sunt adesea înţelese în acest mod şi chiar nu prea au sens pt noi astăzi.
* Cine vrea să fie ca o... oaie? (n-ai vrea să fii mai degrabă un tigru? Un leu? Un lup?)
* Cine ar vrea să se facă... cioban? (n-ai vrea mai degrabă să devii director, doctor, scriitor, actor...?)

Ceea ce pentru noi azi nu are prea mult sens, în cultura orientală(evreiască în special) oile şi păstorii aveau un rol foarte semnificativ! „Oile” vorbesc întotdeauna despre oameni ca naţiune/popor şi „păstorii” despre liderii/conducătorii de peste ei şi despre importanţa lor să fie buni lideri.

* În cartea Iov ni se spune că Iov avea 14 mii de oi (mai tare decât Becali!) – Iov. 42:12
* În ziua dedicării Templului, Solomon a sacrificat 120 de mii din oile sale (1 Reg.8:63)
* Moise şi David, 2 dintre cei mai mari lideri ai poporului Israel au fost ciobani (păstori)
* În cărţile lor profetice, Isaia, Ieremia, Amos şi Zaharia, toţi aleg să vorbească poporului folosind imaginea oilor şi păstorilor.

Imaginea „oilor” (a unei turme) şi a unui „păstor” era deci foarte familiară evreilor, şi de asta şi Isus alege să le vorbească şi să-i înveţe folosind aceste 2 elemente. De fapt, Isus vorbind mulţimii despre oi şi păstori, era ca şi cum ai vorbi celor din Petroşani despre cărbune, celor din Constanţa despre mare şi celor din Bucureşti despre trafic... sau despre Steaua Bucureşti! Erau deci imagini pe care le înţelegeau destul de uşor!

Ioan 10 se concentrează în jurul acestor 2 elemente: oile şi păstorii. Da ele ne prezintă o imagine orientală, „de la ţară”(rurală) cu siguranţă, dar este o imagine care ne va învăţa multe lucruri esenţiale despre noi... cei din lumea urbană, industrializată... sau modernă, cum ne place s-ă numim.

* Pavel foloseşte această imagine când avertizează liderii bisericii din Efes (Fapte 20:28...)

„28 Luaţi seama deci la voi înşivă şi la toată turma peste care Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care El a câştigat-o prin sângele propriului Său Fiu! 29 Ştiu că după plecarea mea vor veni între voi lupi feroce, care nu cruţă turma; 30 şi chiar dintre voi se vor ridica bărbaţi care vor spune lucruri pervertite, ca să-i tragă pe ucenici după ei.”

* La fel face şi Petru îndemnând pe liderii bisericilor din Asia (1 Petru 5:1-4)

„1 Aşadar, eu, ca un bătrân, martor al suferinţelor lui Cristos şi părtaş al slavei care urmează să fie descoperită, îi îndemn pe cei bătrâni dintre voi: 2 păstoriţi turma lui Dumnezeu care este printre voi, supraveghind-o nu din obligaţie, ci de bunăvoie, aşa cum vrea Dumnezeu, nu fiind lacomi de câştig, ci dornici să slujiţi, 3 nu ca unii care stăpâniţi peste cei ce v-au fost încredinţaţi, ci fiind exemple pentru turmă. 4 Iar, când Se va arăta Marele Păstor, veţi primi o cunună glorioasă care nu se veştejeşte.”

iar credincioşilor le aminteşte că erau „ca nişte oi rătăcite, dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Supraveghetorul sufletelor voastre.” (1 Petru 2:25)

Deci, adevărurile care se leagă în jurul acestor 2 elemente se întâlnesc peste tot în Biblie şi deci sunt importante pentru noi astăzi. Simbolurile pe care le foloseşte Isus în Ioan 10 ne ajută să înţelegem cine este El şi ce vrea El cu noi. Înţelegându-L pe El, ne vom înţelege şi pe noi mai bine.

În acest capitol Isus face 2 afirmaţii: Eu sunt Poarta! (vs.7) şi Eu sunt Păstorul cel Bun! (vs.11)

Un cioban, pe vremea lui Isus, purta o haină de bumbac, legat la mijloc cu un brîu de piele, de care avea atârnat un săculeţ de piele în care ţinea fructe uscate sau pietre pentru praştia sa, care o ţinea atârnată la brâu. Praştia o folosea nu numai pentru a îndepărta animalele de pradă, dar şi pentru a aduce înapoi oile care se îndepărtau. Un păstor experimentat putea arunca o piatră exact înaintea oii care se depărta de turmă şi astfel o aducea înapoi în turmă. Un alt obiect care era atârnat la brâul păstorului era un corn cu undelemn, folosit pentru a unge capul oilor, nu numai pentru a îndepărta insectele, dar şi pentru rănile ce le aveau de la bătutul cap în cap. Un al patrulea obiect care era atârnat la brîul păstorului era un toiag scurt cu care se lupta împotriva animalelor de pradă, o luptă corp la corp. Toiagul mai era folosit şi ca un instrument de corecţie – dacă un miel se îndepărta în mod repetat de turmă, păstorul folosea toiagul pentru a-i rupe picioarele. Apoi îl lua şi-l punea pe umerii săi până când avea să se vindece. Datorită legăturii intime care se crea în acest timp, acel miel nu se mai depărta niciodată de păstor. În final, păstorul mai avea în mână un toiag lung, cam de 2m şi ceva, adus la un capăt ca un cârlig, cu care apuca mieii sau oile care o luau în direcţii greşite. (de obs. aceste elemente în Ps. 23)

Această învăţătură a ieşit din confruntarea lui Isus cu liderii evrei care excomunicaseră pe orbul cerşetor pe care Isus îl vindecase. Doar ce le spusese despre lumină şi întuneric, arătându-le startea în care se aflau (Ioan 9:41).

Deodată trece brusc la imaginea cu păstorul şi oile. De ce? Pentru că pt ei era clar despre ce Isus vorbea: pt evrei un „păstor” era orice fel de lider spiritual sau politic – aşa priveau oamenii la împăraţi şi profeţi, ca la nişte păstori. Israel avea privilegiul de a fi „turma” lui Dumnezeu (Ps.100:3) (pentru detalii citim Isaia 56:9-12; Ieremia 23:1-4; 25:32-38; Ezechiel 34; Zaharia 11).

Dumnezeu a dat în grijă turma Sa păstorilor/conducătorilor lui Israel, care nu au avut grijă de ea (Isaia 56:9-12; Ezec. 34). Acum Dumnezeu avea să trimită la turma Sa pe Adevăratul Păstor, pe Mesia, Cel care va avea grijă de oi (Ezec. 34:23)

Isus este Adevăratul Păstor

Lucruri de indentificat

„staulul oilor”(vs.1) - ilustraţie foarte familiară – în sat era făcut din pietre cu ziduri de 2 m; când oile erau plecate la munte, era făcut din tufe şi pietre adunate. Staulul avea o deschizătură unde portarul sau păstorul de serviciu se aşeza în ea.
portarul(vs.3) - era o obişnuinţă ca mai multe turme să intre în acelaşi staul. Toţi păstorii se întorceau acasă seara, în afară de cel care le păzea (făceau cu schimbul) şi care se aşeza chiar în „poartă”.

„hoţul şi tâlharul” – furtul oilor din staulele comunale erau des întălnite – era o operaţie de 2 oameni: unul îl ajuta pe celălalt să sară zidul, care tăia gâtul la 4 sau 5 oi şi le arunca peste zid, după care le făceau dispărute. (vs.10)
„păstorul oilor”(vs.2) - dimineaţa păstorii reveneau ca să-şi ia turmele. Dar cu îşi alegea fiecare turma sa? Cum îşi cunoşteau oile fiecare?
Fiecare păstor venea în poartă şi-şi chema turma sa – oile sale îi cunoşteau glasul şi-l urmau. Fiecare păstor avea o anumită chemare? Un anumit cântec... ceva la care numai oile sale răspundeau.
vs.3 arată că păstorul cunoaşte oile chiar pe nume!
vs.4 arată că păstorul conduce oile – aceasta este o mare diferenţă între un păstor din Israel şi unul din Romania. Este interesant să vezi cum turma de oi urmează păstorul oriunde merge.

“2 El mă culcă în păşuni verzi şi mă conduce la ape odihnitoare. 3 Îmi înviorează sufletul şi mă călăuzeşte pe cărări drepte, datorită Numelui Său. 4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de rău, căci Tu eşti cu mine, nuiaua şi toiagul Tău mă mângâie.” (Ps.23:2-4)

Aplicaţie – Isus nu forţează! Isus conduce! El merge înainte! (Evrei 4:15 – El are „milă de slăbiciunile noastre, ca Unul Care a fost ispitit în toate felurile, ca şi noi, dar fără să păcătuiască.”)
vs.5 – oile adevărate – nu urmează un străin, ci fug de el! De ce??? Nu-i cunosc glasul!
vs.6 – ascultătorii lui Isus (fariseii) nu înţelegeau ce spune Isus – Isus vorbea „în chip figurat” (bună traducere) – cuv. în grec. folosit aici de Ioan este „paroimia”, diferit de cel folosit de ceilalţi evanghelişti – el înseamnă „,metaforă, proverb... cu tâlc, ce trebuie descoperit.
o Fariseii – păstorii falşi- îl respinseseră pe orbul vindecat, o oaie al lui Dumnezeu, însă ea fusese găsită şi adusă în turmă de Marele Păstor – Isus!
* vs.7 – Isus le vorbeşte „din nou” – aşa ca să înţeleagă! Isus nu renunţă aşa uşor la oameni! Are răbdare cu ei să le spună adevărul care-i poate mântui – Evanghelia care aduce mântuire celui ce crede (Rom. 1:16)

* vs.7,8 – „Eu sunt poarta” – cum adică Isus este poarta? Nu este Păstorul?
Adevărul este că „poarta” era mereu o persoană... un păstor, păstorul de serviciu!
Isus este păstorul care ne păzeşte!
Isus este Poarta Oilor, nu o poartă. Este singura poartă în staulul lui Dumnezeu. Celelalte „porţi” sunt false... sunt păstori falşi... hoţi şi tâlhari! Numai Isus face această afirmaţie! De ce? Pentru că El este singurul ADEVĂRAT! Ceilalţi, sunt falşi toţi!!!
Cum ştim asta? – ÎNVIEREA lui ISUS din morţi – Ioan 14:6 „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa! Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine!”
Asta afirmă Isus în vs. 17-18 în acest capitol.
* vs. 9-10 – Isus este Poarta care duce la păşune!
Isus ne conduce la viaţă! El nu numai că ne scoate din lumea moartă a religiozităţii (iudaismul pe vremea aceea), dar ne conduce în turma Sa, în biserica Sa!
În. vs.16 – Isus dezvăluie planul Său cu Biserica – de a-şi forma Turma Sa – „o turmă şi un Păstor”

Ce fel de păstor este Isus (vs.11-21)

În versetul 11, avem cel de-al 4-lea „Eu sunt” din cartea lui Ioan (6:35 „Eu sunt Pâinea vieţii”, 8:12 „Eu sunt Lumina lumii”, 10:9 „Eu sunt Poarta”) - „Eu sunt Păstorul cel Bun”

Isus constrastează clar cu păstorii falşi ai lui Israel, pe care deja îi făcuse „hoţi” şi „tâlhari”, iar acum avea să îi declare „plătiţi”.

Cuvântul ”bun” înseamnă „intrinsec bun, frumos, drept”. Cuvântul descrie ceva care este ideal, modelul de urmat pentru oricine. Modelul evreiesc de păstorire se poate observa şi astăzi destul de clar. Păstorii au relaţie deosebită faţă de oile lor, cunoscându-le pe fiecare în parte, felul lor individual şi nevoile lor specifice. Un lucru de reţinut este că păstorii nu cresc oile pentru carnea lor, ci pentru a le da lână, lapte şi miei.

Deci, să vedem ce fel de păstor este Isus pentru noi, oile Turmei Sale - Biserica!

* El îşi dă viaţa pentru oi (vs.11-13)
În vechime, oile mureau pt păstor, acum însă Păstorul avea să moară pt oile Sale
Isus afirmă de 5 ori moartea Sa (vs.11, 15, 17-18) – El însă n-a murit ca un martir, ci ca o jertfă de ispăşire, de bună voie pt. noi.
Mare contrast între Isus (Adevăratul Păstor din dragoste) şi liderii religioşi (Păstorii plătiţi)
Oile sunt animale ce nu pot exista fără păstor, cum nu putem nici noi exista fară Isus.
Sunt animale curate, nu necurate (câinii şi porcii – 2 Pe.2:20-22)
Sunt fără apărare – au nevoie de cineva să le apere (Ps.23)
Se rătăcesc uşor – au nevoie să foe căutate şi aduse înapoi (Luca 15:3-7)
Sunt folositoare pt. păstor.

* El îşi cunoaşte oile (vs.14-15)
În Ioan cuv. „a cunoaşte” se referă la o „cunoaştere intimă” – se referă la felul de relaţie intimă pe care doreşte Dumnezeu să o aibe cu oamenii Săi (Ioan 17:3).
Aşa cum fiecare păstor oriental îşi cunoaşte oile, la fel şi Isus ne cunoaşte pe noi.
Ne cunoaşte pe nume: pe Simon (Ioan 1:42) şi i-a dat un alt nume; pe Zacheu (Luca 19:5), pe Maria în grădină(Ioan 20:16) – Crezi că te cunoaşte şi pe tine?
Ne cunoaşte felul nostru: fiecare suntem diferiţi, ca şi cei 12 ucenici – Petru era impulsiv şi deschis; Toma era neîncrezător şi şovăielnic; Andrei era social şi mereu aducea pe cineva la Isus; Iuda vroia să se folosească de oameni pt a le lua banii. Isus îi cunoştea pe fiecare în parte şi ştia cum să îi ia.
El vrea să-L cunoaşte şi noi pe El - "Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, iar ele Mă urmează. Eu le dau viaţă veşnică şi în veac nu vor pieri; şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea." (Ioan 10:27-28)

* El aduce şi pe alte oi în turma Sa (vs.16)
Isus avea să scoată oile din staulul iudaismului şi să alcătuiască alt staul – TURMA SA – BISERICA
Isus a început cu „oile pierdute ale casei lui Israel” (Mat.10:5-6; 15:24-27) – la Rusalii au fost evrei şi prozeliţi, dar Biserica nu avea să rămână o Turmă Evreiască numai(Fapte 2:5,14) – Petru a dus Evanghelia la Neamuri (Fapte 10-11) şi Pavel a dus-o până la marginile lumii (Fapte 13 -28).
Astfel s-a împlinit Ioan 3:16 – „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea...”
* El este stăpân peste viaţă (vs.17-18)
Vorbim de lucruri serioase, nu poveşti!
* El este controversat (vs.19-21)
Puritanii aveau o vorbă „Nu orice unitate este sfântă şi nu orice dezbinare este din iad.”
* El este Dumnezeu (vs. 21-42)

Studiu: Florin Enescu

Read More