Inaintarea Evangheliei

Apocalipsa 3:14-22 – Când Cristos este scos afară!

2011-04-04T18:47:00.016+02:00

Al şaptelea şi ultimul mesaj către cele 7 biserici din Asia Mică este adresat liderului bisericii din Laodicea. Acest oraş a fost fondat de Antioh al II-lea la mijlocul sec. 3 î.Cr. şi a fost numit după Laodice, soţia lui. Era situat la aproximativ 60 de km sud-est de Filadelfia, pe drumul spre Colose. Oraşul a devenit bogat sub conducerea romană, şi a dezvoltat o profitabilă industrie textilă. Când a fost distrus de un cutremur în anul 60 d.Cr., oraşul s-a reconstruit fără ajutor extern. Capacitatea economică a acestui oraş, de a se descurca fără ajutor din exterior, se pare că a avut o puternică influenţă asupra bisericii existente, ajungând într-un somn spiritual profund, şi cu toate că mărturia creştină a ţinut până în sec.14, astăzi atât oraşul cât şi biserica a ajuns doar o ruină.

Nu există dovezi că Pavel ar fi ajuns în acest oraş, dar este evident că el i-a cunoscut pe unii creştini de aici datorită cuvintelor scrise către biserica din Colose, unde el vorbeşte despre o „mare luptă” pe care o ducea în rugăciune pentru creştinii din Colose şi din Laodicea şi pentru alţii pe care nu-i văzuse niciodată (Col.2:1). Spre sfârşitul epistolei sale către cei din Colose, Pavel trimite salutări şi celor din Laodicea (Col.4:5). S-ar crede că epistola scrisă de Pavel celor din Efes, ar fi fost trimisă şi celor din Laodicea. În orice caz, biserica din Laodicea a avut o istorie lungă şi pe vremea când i-a fost trimis acest mesaj de la Isus, era o biserică bine cunoscută.

Prezentarea (vs.14)

„Acestea sunt cuvintele Celui Care este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul creaţiei lui Dumnezeu”

· Celui Care este Amin” - Cuv. ebr. „amen” în VT este numele lui Dumnezeu (Isaia 65:16), însă utilizarea frecventă a cuv. „amin” are sensul de „aşa să fie”, aici folosit ca prezentare a lui Cristos poate fi tradus prin „adevărat” – el vorbeşte despre suveranitatea Sa şi despre certitudinea împlinirii promisiunilor Sale.

Ex. din 2 Cor.1:20 – „pentru că în El toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da“. De aceea, prin El spunem „Amin!“, spre slava lui Dumnezeu.” Când Cristos vorbeşte, Cuvântul Lui se împlineşte!

· „Martorul credincios şi adevărat” – Cristos a mai fost prezentat ca „martor credincios” (1:5) şi „Cel adevărat” (3:7), iar aici, acesta este un titlu în contrast cu biserica din Laodicea, care nu era nici credincioasă, nici adevărată. De asemenea această precizare dă solemnitate şi asigurare mesajului spus acestei biserici.

· „Începutul creaţiei lui Dumnezeu” – cuv. în greacă pentru „începutul” („arche”) nu înseamnă prima dintre creaturile lui Dumnezeu, ci „cel care este înainte de creaţie”. Acest cuvânt nu trebuie scos din context, pentru că El îşi va pierde însemnătatea – acest lucru l-a făcut Arius şi urmaşii săi, care au spus că Cristos este o „fiinţă creată” şi deci nu este Dumnezeu. Însă întreg contextul Apocalipsei (cât şi întreaga Biblie) arată că Cristos este Creatorul, totul începând prin El şi depinzând de El – „El este sursa şi izvorul principal al creaţiei” (Alford).

Un ex. concludent este în Coloseni 1:15-17 - „El este chipul Dumnezeului nevăzut, întâiul născut peste întreaga creaţie, pentru că prin El au fost create toate lucrurile, în cer şi pe pământ, cele vizibile şi cele invizibile, fie tronuri, fie domnii, fie conducători, fie autorităţi. Toate au fost create prin El şi pentru El. El este înainte de toate lucrurile şi în El se ţin toate împreună.”

Biserica din Laodicea cunoştea scrisoarea lui Pavel scrisă celor din Colose, scrisoare în care Cristos este prezentat ca fiid Cel Suveran, Dumnezeu Creator din şi prin care au venit şi se ţin toate lucrurile – În timp ce laodicenii se delectau în bogăţiile lor, Cristos le aminteşte că toate lucrurile provind de la El, Creatorul.

Acuzaţia (vs.15-19) - Isus îşi începe mesajul către această biserică neavând niciun cuvânt de apreciere, dar având cea mai usturătoare critică din toate celelalte mesaje.

„ştiu faptele tale” - Cristos „ştie” (gr.„eido” – a vedea, a cunoaşte îndeaproape, cu siguranţă) şi situaţia acestei biserici - ce are de spus acestei biserici este de o importanţă vitală şi pentru noi astăzi.

Cristos scoate în evidenţă problemele acestei biserici – diagnosticul adevărat – iar această biserică nu avea să îi placă spusele Domnului – dacă vrem ce are mai bun Dumnezeu pentru viaţa noastră individual şi ca biserică, trebuie să fim sinceri cu Dumnezeu şi sinceri cu noi înşine!

Cristos scoate în evidenţă 4 probleme (nevoi) ale bisericii din Laodicea:

1. Îşi pierduseră vigoarea (vs.15b-16) - „... ştiu că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar fiindcă eşti căldicel – nici în clocot, nici rece – o să te vărs din gura Mea!”

În viaţa creştină există 3 temperaturi spirituale:

inimă arzătoare (Luca 24:32),

o inimă rece (Mat.24:12) şi

o inimă căldicică (Apoc.3:16).

Creştinul căldicel se simte bine, este mulţumit de sine şi nu îşi realizează nevoia. Dacă ar fi rece sau ferbinte ar simţi!

Deşi era un oraş bogat, calitatea apei era foarte proastă – a trebuit să aducă apa printr-un apeduct lung de aproape 10 km de la Hieropolis, apă dintr-un izvor fierbinte, care se răcea un pic până când ajungea în Laodicea.

Se pare că şi aici, biserica a „împrumutat” starea oraşului – a devenit precum apa ei – „căldicea” (gr. „chliaros”, folosit numai aici, ce descrie o apă călduţă) – această stare este insuportabilă pentru Dumnezeu! – „o, dacă ai fi...” îi spune Domnul.

Expresia „am să te vărs” nu este o referinţă la pierderea mântuirii, ci la lipsa binecuvântării lui Dumnezeu!

Ca şi credincioşi, Dumnezeu ne vrea „arzători” pentru El şi lucrarea Sa:

Rom.12:11

– „În ce priveşte dedicarea, să nu fiţi leneşi! Fiţi plini de râvnă cu duhul! Slujiţi Domnului!” – Duhul este cel care ne „aprinde” pentru trăirea după voia lui Dumnezeu.

Luca 24:32 – „Nu ne ardea inima când ne vorbea pe drum şi când ne deschidea Scripturile?“ – spuneau cei doi ucenici cărora Isus le-a explicat Scripturile – Cuvântul lui Dumnezeu are putere de a ne „pune în foc” inimile pentru voia Lui Dumnezeu.

Iacov 5:16b – „Rugăciunea fierbinte a celui drept este foarte puternică.” – Rugăciunea este calea de a deveni „în foc” pentru Dumnezeu.

Biserica nu poate fi „un sistem închis” – Isus a spus că „Fără Mine nu puteţi face nimic!” (Ioan 15:5). Biserica din Laodicea era independentă, mulţumită de sine şi sigură pe sine.

Aplicaţie: Cum eşti tu? Ţi-ai pierdut vigoarea? Eşti independent sau dependent de Isus?

2. Îşi pierduseră valorile (vs.17-18a) - „Pentru că zici: ‘Sunt bogat, am adunat avere şi n-am nevoie de nimic!’ şi nu-ţi dai seama că eşti nenorocit, vrednic de milă, sărac... te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc – ca să fii bogat...”

Biserica din Smirna credea despre ea că este „săracă”, dar era de fapt bogată în ochii lui Dumnezeu. Biserica din Laodicea se lăuda că este „bogată”, când de fapt era săracă (gr. „cerşetor”) în ochii lui Dumnezeu. Aici avem chiar şi motivul declinării ei spirituale – mândria – cei din biserică deveniseră mândri de lucrarea lor şi se măsurau după standardele/valorile umane

Laodicea era o oraş foarte bogat – era un centru bancar - efectua operaţiuni bancare foarte mari.

Probabil că „spiritul pieţei” se strecurase în biserica din acest oraş şi astfel valorile lor s-au stricat!

Aplicaţie: Care sunt valorile noastre?

Dumnezeu ne cheamă să nu alergăm după valorile lumii – Rom. 12:2 - „Nu vă conformaţi acestui veac, ci lăsaţi-vă transformaţi prin reînnoirea gândirii voastre, ca să puteţi discerne voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită.

Care este soluţia? – „să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc” – aceasta ne sugerează faptul că biserica avea nevoie de încercări şi greutăţi (persecuţie chiar), pentru că erau prea comfortabili în starea lor.

„Nimic nu face pe copiii lui Dumnezeu să-şi examineze valorile şi priorităţile ca suferinţa!”

3. Îşi pierduseră vestimentaţia (vs.18b) – „nu-ţi dai seama că eşti... gol” - „te sfătuiesc să cumperi de la Mine... haine albe – ca să te îmbraci şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale”

Biserica din Laodicea credea că este „îmbrăcată” în splendoare, când de fapt era... „goală”! A fi „gol” însemna a fi „înfrânt”, „umplut de ruşine”. (2 Sam.10:4; Isaia 20:1-4) Era o chestiune de demnitate.

Laodicea era cunoscută şi pentru lâna neagră de o calitate superioară cu care se lăudau şi care o puteai găsi pe piaţa lor, dar aceasta nu putea rezolva problema vestimentaţiei lor.

Care este soluţia? – „să cumperi de la Mine... haine albe” – aceasta este o referinţă la „faptele drepte ale sfinţilor” (caracterul nostru - Apoc.19:8), care au ca bază neprihănirea lui Cristos (mântuirea noastră).

Aplicaţie: Cum stăm cu trăirea noastră ca şi reprezentanţi ai lui Cristos?

4. Îşi pierduseră vederea (vs.18c) - „nu-ţi dai seama că eşti... orb” - „te sfătuiesc să cumperi de la Mine... alifie pentru ochi – ca să-ţi ungi ochii şi să poţi vedea.”

Cei din biserica din Laodicea erau „orbi” şi astfel ei nu puteau vedea ralitatea. Ei trăiau într-un paradis fals – mândri de biserica lor care era pe cale să fie respinsă de Cristos.

Cei din Laodicea erau cunoscuţi şi pentru „Tephra Phrigia” – o pudră pentru ochi ce era faimoasă în toată lumea. Era exportată sub formă de tablete şi trebuiau zdrobite până deveneau o pulbere care se aplica pe ochi. Aceasta era considerată cel mai bun medicament pt dureri de ochi şi pt cei cu vederea slabă.

Soluţia lui Cristos? – „să cumperi de la Mine... alifie pentru ochi” – Cristos este Doctorul Suprem!

Apostolul Petru ne învaţă că atunci când credinciosul nu creşte spiritual, vederea lui spirituală este afectată – 2 Petru 1:5-9 –

„De aceea, daţi-vă toată silinţa să adăugaţi la credinţa voastră virtutea, la virtute – cunoaşterea, la cunoaştere – înfrânarea, la înfrânare – răbdarea, la răbdare – evlavia, la evlavie – dragostea frăţească, iar la dragostea frăţească – dragostea de oameni. Căci dacă aceste lucruri sunt într-adevăr ale voastre şi abundă printre voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici ineficienţi, nici neroditori în ce priveşte cunoaşterea Domnului nostru Isus Cristos. Dar cel căruia îi lipsesc aceste lucruri este orb, sau cel puţin miop; a uitat că a primit curăţirea de vechile lui păcate.”

Aplicaţie: Cum stăm cu vederea?

Îndemnul (vs.19-22)

Isus îşi încheie mesajul către această biserică prin 4 afirmaţii speciale:

O explicaţie (vs.19a) – „Eu îi mustru (gr. „scot la iveală”) şi-i disciplinez (gr. „corectez”) pe cei pe care-i iubesc.”

Aici vedem inima iubitoare de Tată a Domnului nostru – Evrei 12:7 – „Răbdaţi încercările de dragul disciplinării! Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Care copil nu este disciplinat de tatăl lui?”

Aici mai observăm şi diferenţa dintre copiii adevăraţi ai lui Dumnezeu de copiii falşi („neligitimi”) ai lui Dumnezeu – Evrei 12:8 – „Însă dacă voi nu aveţi parte de disciplina de care au parte toţi copiii, atunci sunteţi copii neligitimi, nu fii.”

Un îndemn (vs.19b) – „Fii plin de râvnă deci şi pocăieşte-te!”

Pocăinţa rămâne calea de îndreptare! Cei din Laodicea trebuiau să se pocăiască de mândria lor care îi adusese în halul acesta.

O invitaţie (vs.20) – „Iată, Eu stau la uşă şi bat! Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi mânca cu el, şi el cu Mine.”

Chiar dacă Isus a fost scos afară, El nu renunţă la noi, şi ne invită la refacerea relaţiei noastre cu El. Noi, de obicei, folosim acest verset pentru cei necredincioşi, dar aici, Isus este în afara bisericii din Laodicea şi chemă individual („Dacă aude cineva... şi deschide... voi intra la el... voi cina cu el...”)

Singura soluţie pentru Biserică este Cristos, de la început până la sfârşit! – invitat să fie centrul vieţii, Domnul vieţii – pentru a dezvolta o viaţă intimă, strâns legată de El.

O promisiune (vs.21-22) – Camera cinei devine Sala tronului!

„Celui ce învinge îi voi da dreptul să şadă împreună cu Mine pe tronul Meu, tot aşa cum şi Eu am învins şi am şezut împreună cu Tatăl Meu pe tronul Lui. Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!”

Această promisiune este adresată, ca şi celelalte, tuturor credincioşilor, nu numai unei elite. Este o dovadă de mare HAR aici, căci acelora care Isus este gata să îi verse din grua Sa, El le dă o şansă să fie victorioşi prin credinţă pentru El.

Această promisiune este de a domni împreună cu Isus în împărăţia Sa milenară, nu numai peste Israel, ci şi peste toate popoarele. (Mat.25:32)

Mesajele către cele şapte biserici din Asia sunt un mesaj complet al lui Cristos pentru Biserica Sa de astăzi.

Avertismentul şi îndemnul şi pentru noi este să ascultăm de zice bisericii Duhul lui Dumnezeu.

Astfel,Biserica din Efes reprezintă pericolul pierderii dragostei dintâi (2:4), acea ardoare şi devotamentul proaspăt faţă de Cristos, care a caracterizat Biserica primară.

Biserica din Smirna reprezintă pericolul temerii de suferinţă, prin care suntem îndemnaţi „să nu ne temem nicidecum de ce vom suferi” (2:10).

Biserica din Pergam reprezintă pericolul continuu al compromisului doctrinar (2:14-15), care este de multe ori primul pas spre abandonarea totală a creştinismului.

Biserica din Tiatira reprezintă pericolul compromisului moral (2:20), iar noi trebuie să ne gândim la abaterile de a standardele morale care ne-au invadat bisericile.

Biserica din Sardes reprezintă pericolul morţii spirituale (3:1-2), o religie fără viaţă, bazată numai pe aspecte exterioare, la fel ca fariseii comparaţi de Isus cu nişte „morminte văruite”.

Biserica din Filadelfia, deşi lăudată de Isus, reprezintă pericolul de a nu păstra ceea ce avea (3:11) şi ne îndeamnă să păzim Cuvântul şi să aşteptăm credincioşi revenirea lui Isus.

Biserica din Laodicea reprezintă pericolul de a fi căldicel (3:15-16), pericolul autosuficienţei şi orbirii faţă de nevoia noastră după Cristos, pe care L-am scos afară din biserică... din viaţa noastră de credinţă.

Duhul vorbeşte clar şi adevărat Bisericii şi doreşte pocăinţa de idoli şi credinţa noastră în Cristos restaurată! Aceasta este inima Evangheliei pe care trebuie s-o înţelegem, s-o credem, s-o trăim, s-o împărtăşim şi chiar s-o apărăm, până va veni El.

Studiu : Florin Enescu

Apocalipsa 3:7-13 – Când Cristos deschide uşi!

2011-04-02T21:25:00.003+02:00

Când Cristos deschide uşi! - Apocalipsa 3:7-13 from William Anderson on Vimeo.

Al şaselea mesaj al lui Cristos a fost adresat liderului bisericii din Filadelfia, un mesaj care este cel mai interesant dintre toate mesajele trimise celor 7 biserici din Asia Mică. Biserica aceasta a fost o biserică credincioasă Capului Cristos şi Cuvântului lui Dumnezeu.

Oraşul Filadelfia, cunoscut astăzi sub numele de Alaşehir, este situat în regiunea Lidia la aproximativ 45 de km sud-est de Sardes şi a primit numele de la unul din regii Pergamului, Attalus Filadelfius, care l-a construit. Numele „Filadelfia” înseamnă „dragoste frăţească” şi este întâlnit în alte 6 locuri în Scriptură (Rom.12:10; 1 Tes.4:9; Evrei 13:1; 1 Pe.1:22; 2 Pe. 1:7a, b).

Filadelfia era situată într-un loc strategic pe ruta principală dintre Roma şi Orient, motiv pentru care era numită „Poarta spre Orient”. Mai era numită „Mica Atenă” datorită multitudinii de temple.

Acest oraş are o istorie lungă şi de mai multe ori a fost distrus aproape în totalitate de cutremure. Cea mai recentă reconstrucţie a sa a avut loc în anul 17 d.Cr. Terenurile din jurul oraşului constituiau o bogată zonă agricolă, dar existau şi evidente activităţi vulcanice. Una din culturile cele mai importante era cea a viţei de vie şi de aceea Dionysos era zeul cel mai adorat în acest oraş. O comunitate creştină care a dus timp îndelungat mărturia Evangheliei a continuat să existe şi să prospere chiar şi sub dominaţia turcă. Înainte de primul război mondial toţi creştinii de aici, care atunci erau creştini doar cu numele, au părăsit oraşul şi s-au refugiat în Grecia.

Mesajul adresat acestei biserici are un caracter surprinzător şi deosebit pentru că este alcătuit în cea mai mare parte din cuvinte de apreciere, la fel ca mesajul adresat bisericii din Smirna, şi în contrast izbitor cu mesajele adresate celorlalte biserici, mai ales bisericile din Sardes şi Laodicea.

Prezentarea (vs.7)

„Acestea sunt cuvintele Celui Sfânt, Celui Adevărat, Celui Care are cheia lui David, Celui Care deschide şi nimeni nu va închide şi Celui Care închide şi nimeni nu va deschide”

· „Celui Sfânt” – această expresie este folosită pentru a declara că El este Dumnezeu – „sfânt” înseamnă a fi „pus deoparte, separat, unic”, iar Isus este sfânt în caracterul Său, în cuvintele Sale, în acţiunile Sale şi în scopurile Sale. El este „Cel Sfânt”, adică Cel unic, Cel fară asemănare, căci nu se poate compara cu nimeni şi nimic!

· „Celui Adevărat,” – adică „autentic, original”. Isus este Dumnezeu autentic, nu copie! Pe vremea respectivă existau sute de zei şi zeiţe (1 Cor. 8:5-6), dar numai Isus Cristos putea să afirme drept că este Dumnezeul Adevărat!

În Apoc.6:10, martirii din cer i se adresează lui Isus, numindu-L „sfânt şi adevărat” şi de aceea El poate şi trebuie să judece păcatul şi să răzbune pe cei omorâţi din pricina Lui.

„Stăpâne peste toate, Tu Care eşti sfânt şi adevărat, cât mai este până când îi vei judeca pe locuitorii pământului şi vei răzbuna sângele nostru?“

· „Celui Care are cheia lui David” – referinţa aici este despre autoritatea lui Isus

Contextul aici este din Isaia 22:15-25, unde Asiria invadase Împ. lui Iuda (după cum profetul îi avertizase), dar liderii evrei se încredeau în Egipt, nu în Dumnezeu, în privinţa ajutorului. Unul din liderii răi ai pop. Şebna şi-a folosit poziţia nu pt popor, ci pt câştigul său. Dumnezeu l-a înlăturat, iar în locul lui l-a pus Eliachim, un om credincios, dândui cheile autorităţii. Eliachim este imaginea lui Isus, administratorul credincios al afacerilor/lucrărilor lui Dumnezeu pentru poporul Său.

Isus are de asemenea „cheile morţii şi Locuinţei Morţilor” (Apoc.1:18)

· „Celui Care deschide şi nimeni nu va închide şi Celui Care închide şi nimeni nu va deschide” – în NT o „uşă deschisă” vorbeşte despre o oportunitate pentru răspândirea Evangheliei (ex. Fap.14:27; 1 Cor.16:9; 2 Cor.2:12; Col.4:3).

Isus vrea să le amintească faptul că El este „Domnul secerişului”(Mat.9:38) şi Capul Bisericii (Efe.4:15) şi El determină unde şi când trebuie să-L slujească credincioşii Săi (ex. Fap.16:6-10).

El oferea celor din biserica din Filadelfia o mare oportunitate să-L slujească şi să-L mărturisească.

Întrebarea se pune dacă cei din Biserica din Filadelfia aveau să folosească această oportunitate?

Întrebarea şi pentru noi este „Folosim noi oportunităţile date de Dumnezeu? Le vedem?”

Ex. unui om care a fost atins de predica lui Spurgeon şi a venit la el şi la întrebat „Cum pot câştiga alţi oameni pt Isus?” Spurgeon l-a întrebat „Ce meserie ai?” Omul i-a zis că este operator pe motoare de locomotivă. Spurgeon i-a zis atunci „Fochistul îl cunoaşte pe Isus?”, iar omul a zis că „Nu ştiu!”, iar Spurgeon i-a zis „Du-te şi află!”. Asta era „uşa deschisă” de Dumnezeu pentru el.

Ø CARE sau UNDE este „uşa deschisă” de Dumnezeu pentru tine?

Aprecierea (vs.8-9a) - Isus nu are nici o acuzaţie pentru această biserică.

„... ştiu faptele tale – iată, am pus înaintea ta o uşă deschisă, pe care n-o poate închide nimeni – ştiu că, deşi ai puţină putere, ai ascultat de Cuvântul Meu şi nu te-ai lepădat de Numele Meu. Îi voi face pe cei din sinagoga lui Satan – care spun că sunt iudei, dar nu sunt, ci mint...

Cristos „ştie” (gr.”eido” – a vedea, a cunoaşte îndeaproape, cu siguranţă) şi situaţia acestei biserici

„ştiu faptele tale” – lsus îi apreciază pentru hărnicia lor – credincioşii aceştia erau activi.

„am pus înaintea ta o uşă deschisă, pe care n-o poate închide nimeni” – aplicaţia specifică a prezentării lui Isus din versetul anterior. – un exemplu clar pentru noi că Isus trebuie să fie practic/aplicabil pentru noi, pentru situaţiile noastre.

„ştiu că, deşi ai puţină putere, ai ascultat de Cuvântul Meu şi nu te-ai lepădat de Numele Meu.” – Isus le arată 2 probleme/obstacole pe care cei din biserica Filadelfia trebuiau să le învingă:

1. „puţină putere” – se pare că aceasta nu era o biserică mare şi puternică, dar era CREDINCIOASĂ! Credincioşia lor consta în ASCULTARE („ai ascultat de Cuvântul Meu”) şi TRĂIRE CURAJOASĂ („nu te-ai lepădat de Numele Meu”).

Aplicaţie: Uneori noi suntem „prea tari” pentru Domnul ca să ne folosească!

2. „cei din Sinagoga Satanei” – acesta este obstacolul OPOZIŢIEI – el venea de la evreii din oraş, dar Isus le spune că sursa era chiar Satan, căci „noi nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva stăpânirilor, a autorităţilor şi a puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor rele din locurile cereşti.” (Efe.6:12)

De remarcat faptul că aceştia chiar dacă erau din „poporul ales”, nu erau „evrei adevăraţi” – deci, a avea o moştenire glorioasă nu este garanţia mântuirii (Mat.3:7.12; Ioan 8:33...

Cum se opuneau aceşti evrei credincioşilor din Filadelfia? – probabil prin excluderea lor din sinagoga lor şi prin acuzaţii false, acestea fiind modurile cele mai frecvente folosite şi împotriva lui Pavel de către evrei. Satan este un acuzator şi el poate folosi chiar oameni religioşi ( ex. Apoc.12:10). Nu este uşor să fii martor pentru Cristos când oameni de seamă răspândesc minciuni despre tine! Credincioşii din Smirna au avut acelaşi fel de opoziţie (Apoc.2:9).

Întrebare: Cum reacţionăm noi în faţa opoziţiei/greutăţilor?

Biserica din Filadelfia ne învaţă cum să reacţionăm în faţa obstacolelor, fie lipsa de putere, fie opoziţia: prin CREDINŢĂ care vede în fiecare obstacol, OPORTUNITĂŢI.

Promisiuni (vs.9b-12)

Domnul le-a dat trei promisiuni extraordinare celor din mica biserică a Filadelfiei:

1. Protecţie faţă de duşmani (vs.9b) - „... să vină şi să se prosterneze la picioarele tale şi să-şi dea seama că te-am iubit.”

„Dacă noi ne ocupăm cu lucrarea lui Dumnezeu, El se va ocupa de bătăliile noastre!” W.W.

2. Protecţie în necazuri (vs.10) - „Pentru că mi-ai ascultat chemarea la răbdare, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care urmează să vină peste toată omenirea, pentru a-i pune la încercare pe locuitorii pământului.”

Aceasta este o promisiune mult prea mare (şi specifică) pentru a fi aplicată doar bisericii din Filadelfia – mulţi interpreţi ai Bibliei cred că aceasta este referinţa la „Necazul cel Mare” sau „Necazul lui Iacov” descris între cap.6-19 din Apocalipsa.

Expresia „toată omenirea” („toţi locuitorii pământului”) descrie lucrurile descrise în perioada „Necazului” care va lovi toată lumea – vezi Apoc.6:10; 8:13; 11:10; 12:12; 13:8,12, 14; 14:6; 17:2,8).

După înţelegerea multor interpreţi ai Bibliei, aceasta este promisiunea profetică a faptului că Biserica lui Cristos din vremurile de pe urmă nu va trece prin perioada Necazului cel Mare („ultima săptămână”, cei 7ani descrişi în Daniel 9: 27).

3. Onoare (vs.12) - „Pe cel ce învinge îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu şi nu va mai pleca din el; şi voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu, numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care coboară din cer de la Dumnezeul Meu, şi noul Meu Nume.

Simbolismul folosit aici era foarte semnificativ pt cei din Filadelfia, datorită pericolului constant de cutremure – stabilitatea unui stâlp – nu va mai fi nici o teamă pentru cei ce vor locui în cetatea veşnică a lui Dumnezeu.

„nu va mai pleca din el” – frica de pericol şi dorinţa de a scăpa de pericolul cutremurelor

„voi scrie pe el...” – în vechile cetăţi se obişnuia să se ridice stâlpi inscripţionaţi în cinstea liderilor lor – cetatea lui Dumnezeu este făcută nu din stâlpi de piatră (pentru că nu va exista Templu în oraşul ceresc), ci din slujitorii Săi biruitori, care vor fi onoraţi veşnic (Apoc.21:22).

Avertizarea (vs.11) - „Eu vin curând; ţine ceea ce ai, pentru ca nimeni să nu-ţi ia cununa!” – imaginea se referă la modul cum un sportiv se poartă şi termină alergarea sa -

Întrebări Cum alergăm noi şi cum vom termina alergarea noastră? (ex. lui Pavel – Fil.3:12-14)

Care sunt „uşile deschise” de la Domnul pentru noi în vremea noastră?

Folosim „uşile deschise” sau ne-am împotmolit în obstacole?

Cum vom fi găsiţi de venirea lui Isus?

Invitaţia (vs.13) - „Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!”

Invitaţia şi chemarea lui Isus este una personală - de a auzi - „Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!”

Biserica de azi trebuie să asculte la acest mesaj şi să ia aminte practic la el:

Dacă Dumnezeu ne deschide uşi, trebuie SĂ LUCRĂM „cât este ziuă”

Dacă Dumnezeu închide uşile, trebuie SĂ AŞTEPTĂM răbdători!

În toate trebuie să Îi rămânem CREDINCIOŞI, să vedem oportunităţile, nu doar obstacolele. Dacă pierdem oportunităţile, nu vom avea parte de răsplăţile Sale (cununile) şi vom sta ruşinaţi înaintea Lui în ziua judecăţii (1 Ioan 2:28).

Studiu : Florin Enescu

Apocalipsa 3:1-6 – Când Cristos este simulat!

2011-04-02T21:20:00.003+02:00

Când Cristos este simulat! - Apocalipsa 3:1-6 from William Anderson on Vimeo.

Al cincilea mesaj al lui Cristos a fost adresat liderului bisericii din Sardes, care era situat în vestul Asiei Mici, la aprox.80 de Km este de Smirna şi 50 de km sud-est de Tiatira. Era un oraş important şi bogat , situat pe un drum comercial care mergea de la est la vest prin oraşul Lidia. Acest oraş antic, cu o istorie bogată, s-a ridicat din nou la o poziţie importantă sub conducerea romană. La un moment dat a fost capitala regatului Lidiei. Bogăţia lui provenea mai ales din atelierele textile, de producere a vopselei şi din comerţul cu bijuterii. Cei mai mulţi locuitori ai oraşului practicau închinarea păgână şi existau multe organizaţii secrete şi secte ale religiilor misterelor. Unul din punctele de interes ale oraşului, îl reprezenta templul magnific al zeiţei Artemis, care dat adin sec. 4 î.Cr. Astăzi ruinele unei biserici clădite chiar lângă acest templu, sunt o mărturie a prezenţei creştine în acest oraş cunoscut pentru stilul de viaţă foarte imoral.

Mesajul i-a fost adresat unei biserici care a continuat să existe până în sec.14, dar nu a avut influenţă. Astăzi printre ruinele acestui oraş mai există doar un mic sat, cunoscut sub numele de Sart.

Prezentarea (vs.1a)

„Acestea sunt cuvintele Celui Care are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele

„Cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu” – referinţa aceasta apare şi în cap.1:4, simbol al perfecţiunii Duhului lui Dumnezeu. Este o referinţă la cele şapte aspecte ale lucrării Duhului Sfânt în şi prin viaţa lui Isus – „Duhul Domnului se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul” (Is.11:2). Imaginea lui Cristos scoate în evidenţă calităţile Sale de a face o judecată dreaptă a celor din biserica din Sardes

„cele şapte stele” – pe lângă „şapte duhuri”, Cristos are şi „cele şapte stele”, care potrivit cap.1:20, sunt o referinţă la „îngerii” sau „liderii” bisericilor cărora le vorbeşte Isus. Faptul că aceşti lideri aparţin lui Isus, le conferă mai multă autoritate dar şi responsabilitate, iar ei sunt datori faţă de Cristos în ceea ce priveşte slujirea lor.

Aprecierea – Domnul Isus nu are cuvinte de apreciere faţă de această biserică!

Motivul acestui lucru se datorează situaţiei oraşului Sardes în care exista această biserica şi influenţa puternică asupra ei. Iată ce relatează Andrew Tait:

„Oamenii din Sardes erau idolatri – se închinau zeiţei mamă Cibele. Ruinele templului ridicat în cinstea ei mai există şi astăzi şi se pot vedea două coloane grandioase cu o înălţime de 18 m şi un diametru de 2 m... Adorarea acestei zeiţe avea un caracter profund degradant şi la sărbătorile ţinute în cinstea ei aveau loc orgii la fel ca în cultul lui Dionusios.”

Astfel se pare că comunitatea mică de creştini din acest oraş a fost profund afectată de imoralitatea, idolatria şi depravarea societăţii din Sardes, şi nu este de mirare că Isus nu are cuvinte de laudă la adresa bisericii de aici. De fapt, se vede o schimbare de abordare a lui Isus, de la această biserică. Până acum El începea cu aprecieri, dar acum începe cu condamnări. Păcatul nu era o regulă în celelalte biserici, ci o excepţie, dar aici lucrurile stau invers şi de aceea nu există aprecieri din partea lui Cristos.

Acuzaţia (vs.1b) – „... ştiu faptele tale; îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort. ...”

Cristos „ştie” (gr.”eido” – a vedea, a cunoaşte îndeaproape, cu siguranţă) şi situaţia acestei biserici.

„ştiu faptele tale” - Nimic nu poate scăpa lui Cristos, căci acţiunile şi mărturia bisericii din Sardes sunt o „carte deschisă” înaintea aceluia care cunoaşte perfect realitatea bisericii sale.

„îţi merge numele că trăieşti...” – ceea ce este ascuns pentru oameni, nu este ascuns deloc pentru Cristos. Se pare că biserica din Smirna avea reputaţia unei biserici spirituale, unei biserici vii!

„dar eşti mort” – Cristos însă pronunţă diagnosticul real – „eşti mort” – Putem impresiona pe oameni cu activităţile („faptele”) noastre, dar nu pe Isus Cristos, Capul şi Domnul Bisericii, care nu poate fi „ameţit” de aparenţe, de faţada vieţii noastre de credinţă.

Aplicaţie: Care este reputaţia noastră? Cine determină reputaţia noastră?

Îndemn şi avertizare (vs.2-3) - „Trezeşte-te şi întăreşte ce a mai rămas, care este pe moarte, pentru că n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu! Aminteşte-ţi deci ceea ce ai primit şi ai auzit, ascultă de acestea şi pocăieşte-te! Dacă însă nu te trezeşti, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti când voi veni la tine.”

Cu toate că biserica din Sardes era moartă în ochii lui Dumnezeu, este evident din vs.2 că încă mai exista o „rămăşiţă” de credincioşi a căror spiritualitatea era vie. Altfel nu are sens chemarea lui Isus de a „întăreşte ce a mai rămas”

Însă, pe de altă parte, avertizarea lui Isus „n-am găsit faptele tale desăvârşite” (în gr. „n-am găsit nici una din faptele tale desăvârşite”) ne arată starea spirituală foarte gravă a acestei biserici. Ea credea că este OK... căci era ocupată („faptele tale”)... dar nu valorau nimic!

Isus îndeamnă la pocăinţă această biserică, dar trebuie să înţelegem că primul pas în pocăinţa adevărată este înţelegerea situaţiei în care eşti! Asta este ceea ce Isus face aici – arată starea gravă a acestei biserici. Aici începe „trezirea”! – este o lucrarea pe care Duhul Sfânt o face, revelând starea noastră de păcat – cred că aici „suferim” mult astăzi, şi de aceea.... nu se întâmplă nimic!

Întrebare: Vezi tu starea ta? Vezi tu păcatul tău? Îl vezi aşa cum îl vede Isus?

Iată şi ceilaţi paşi:

„Aminteşte-ţi deci ceea ce ai primit şi ai auzit” – este Evanghelia curată ceea ce primim şi auzim la început, şi ceea ce dă năştere credinţei mântuitoare (Rom.10.17)

„ascultă de acestea şi pocăieşte-te!” – răspunsul nostru – „schimbarea minţii” – reconsiderarea modului de gândire şi trăire, acordându-l la voia lui Dumnezeu. Ideea aici este de a lua aminte – de a învăţa lecţia dată de Dumnezeu.

Formula trezirii adevărate: Trezeşte-te! Aminteşte-ţi Evanghelia! Pocăieşte-te! Veghează!

Contextul istoric al celor din Sardes ne arată că ei nu au învăţat nimic din istoria lor

Cu toate că poziţia geografică a oraşului era ideală pt apărarea lui, deoarece era situat pe un platou deasupra văii Hermus, înconjurat de stânci imposibil de escaladat, Sardes a fost cucerit de 2 ori din cauza încrederii exagerate în poziţia lor şi neglijării pazei oraşului. În anul 549 î.Cr., regele persan Cir a cucerit cetatea ce se afla sub conducerea lui Cresus, escaladând stâncile noaptea şi găsind santinelele dormind. În anul 214 î.Cr., armatele lui Antioh cel Mare a cucerit Sardesul folosind aceiaşi metodă. Când Cristos vorbeşte bisericii din Sardes, oraşul se afla în declin datorită acestor invazii, iar biserica se asemăna cu oraşul.

Aplicaţie: Te pocăieşti aşa? Ce fel de pocăinţă practici?

Felul cum mă pocăiesc se vede în felul în care mă schimb tot mai mult după „chipul lui Cristos”! Aceasta este adevărata pocăinţă! Acesta este scopui pocăinţei – să căpătăm mai mult şi mai mult caracterul lui Cristos!

Avertizarea lui Isus – „Dacă însă nu te trezeşti, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti când voi veni la tine.”

Domnul îi avertizează cu privire la judecata Sa pe care o va face pe fulgerător, neaşteptat şi irevocabil! Aşa cum am mai văzut şi la celelalte biserici, dacă nu există pocăinţă, nu rămâne decât aşteptarea judecăţii drepte a lui Isus peste biserica Sa.

Faptul că Isus va veni ca „un hoţ” este o referinţă clară la istoria oraşului, care le amintea că de aşa fusese cucerită de duşmani cetatea lor, chiar dacă li se părea că este imposibil de cucerit – asta datorită „adormirii” lor.

Aplicaţia:

Romani 13:11-14 „... este ceasul să vă treziţi din somn, pentru că mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am devenit credincioşi; noaptea aproape a trecut şi ziua este aproape, deci să lăsăm la o parte faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armura luminii! Să ne comportăm aşa cum se cuvine, ca în timpul zilei, nu în orgii şi în beţii, nu în desfrânare şi în depravare, nu în ceartă şi în invidie, ci îmbrăcaţi-vă cu Domnul Isus Cristos şi nu vă preocupaţi de cum anume să vă îngrijiţi de poftele firii voastre!

Promisiunea şi Invitaţia (vs.4-6) – „Ai totuşi în Sardes câteva nume care nu şi-au întinat hainele; ei vor umbla cu Mine, îmbrăcaţi în alb, pentru că sunt vrednici. Cel ce învinge va fi îmbrăcat în haine albe şi nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea Vieţii, ci îi voi mărturisi numele înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui. Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!”

Promisiunea este pentru puţinii credincioşi din Sardes („câteva nume”):

„ei vor umbla cu Mine, îmbrăcaţi în alb, pentru că sunt vrednici” – este o referinţă la cinstea de care se vor bucura cei credincioşi, alături de Isus.

Sardes era cunoscut printre altele pentru industria lânii şi a hainelor de lână.

Promisiune devine personală, ca să asigure personal pe fiecare credincios care îi rămâne fidel - „nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea Vieţii...” – o referinţă la importanţa cetăţeniei în Imperiul Roman – aici nu avem o avertizare la faptul că ne putem pierde mântuirea, căci ea nu depinde faptele noastre, ci este numai prin har.

în Ps.69:28 se face o referinţă la „Cartea celor vii”, indicând faptul că ea conţine numele tuturor celor ce se nasc, deci şi răi şi drepţi.

Apoc. 13:8 şi 17:8 ne sugerează faptul că numele oamenilor sunt scrise în Cartea Vieţii, „de la întemeierea lumii”, deci înaite de faptele lor.

Astfel alegerea lui Dumnezeu prin har şi răspunsul nostru tot prin har, lucrează astfel la salvarea noastră, lucrare pe care noi nu putem s-o înţelegem pe deplin în această viaţă.

Cert este că la sfârşit (Apoc.20:12-15), Cartea Vieţii conţine doar numele celor mântuiţi, ia în Apoc. 21:27 ea devine „Cartea Vieţii Mielului”.

„îi voi mărturisi numele înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui” –

Domnul îşi încheie mesajul cu o invitaţia de a auzi - „Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!”

Avertizarea lui Isus pentru noi este să nu ajungem să fim prea comfortabili în biserica noastră şi să ne trezim că murim pe zi ce trece!

Încurajarea lui Isus pentru noi este că nici o biserică nu este fără speranţă, atâta vreme cât are o rămăşiţă care este gata să întărească ce a mai rămas.

Studiu : Florin Enescu

Apocalipsa 2:18-29 – Când Cristos nu este singur Domn!

2011-04-02T21:12:00.004+02:00

Când Cristos nu este singur Domn! - Apocalipsa 2:18-29 from William Anderson on Vimeo.

Al patrulea mesaj al lui Cristos a fost adresat liderului bisericii din Tiatira, un oraş mic situat la aprox. 60 de Km sud-est de Pergam. La început acest oraş a fost o colonie macedoniană a lui Alexandru cel Mare, după învingerea Imperiului Persan. Tiatira era situată într-o bogată zonă agricolă, renumită pentru producerea vopselei de purpură, iar literatura laică menţionează de multe ori breslele ce se ocupau cu producţia de stofă.

O altă menţionare a Tiatirei o găsim în cartea Faptelor (16:14), unde facem cunoştinţă cu Lidia, o vânzătoare de purpură, care era din Tiatira. Ea este întâlnită de Pavel în Filipi, la un timp de rugăciune pe marginea unui râu - „O femeie pe nume Lidia, vânzătoare de purpură în cetatea Tiatira, care era temătoare de Dumnezeu, stătea şi ea acolo şi asculta. Domnul i-a deschis inima ca să ia aminte la cele spuse de Pavel.”

Deoarece în NT nu ni se spune nimic despre vestirea Evangheliei în Tiatira, este posibil ca vestea bună să fi ajuns acolo prin intermediul Lidiei şi a familiei sale, ce a format baza bisericii din Filipi. Fiind vânzătoare de purpură chiar din Tiatira şi făcând parte probabil din breasla aceasta, se pare că mărturia ei pentru Cristos a dat naştere bisericii din Tiatira.

Este interesant faptul că Isus a ales o biserică mică dintr-un oraş relativ necunoscut pentru a trimite o scrisoare aşa de importantă! Dar, ca şi în cazul celorlate mesaje, aceste mesaj depăşeşte situaţia imediată din Tiatira.

Prezentarea (vs.18)

„Acestea sunt cuvintele Fiului lui Dumnezeu, Care are ochii ca flacăra focului şi picioarele asemenea bronzului încins...”

O descriere similară a lui Cristos o găsim în cap.1:14-15 unde El este „Fiul Omului”, Judecătorul neprihănit care, cunoscând toate lucrurile, scoate la lumină tot răul între cei care sunt neascultători faţă de El. Diferenţa aici este că se prezintă ca „Fiul lui Dumnezeu”, şi este Judecătorul Bisericii Sale.

· „Fiului lui Dumnezeu” – Se pare că în Tiatira fiecare breslă avea zeitatea ei şi astfel fiecare se închina la zeul său – astfel este Dumnezeu care intervine aici, nu orice zeitate – conceptul evreiesc de a fi „fiul cuiva sau a ceva” însemna a avea natura acelui lucru – astfel se subliniază divinitatea lui Isus.

· „ochii ca flacăra focului” – indică indignarea intensă cu care va face judecata Sa, datorită lucrurilor pe care le căzuse în biserica din Tiatira.

Evrei 4:13 „Nu este nimic care să poată fi ascuns de El, ci totul este gol şi descoperit ochilor Lui, ai Celui înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală.”

· „picioarele asemenea bronzului încins” – bronzul era cel mai tare/durabil metal în vremea respectivă – imaginea este că Isus nu-L poţi mişca, nu-l poţi duce, nu-l poţi îndepărta aşa cum vrei...

Bronzul este însă şi un metal pur... trecut prin foc – referinţă la puritatea/sinţenia lui Isus. Cuvântul folosit aici (gr. Chalkolibano) apare doar aici în Biblie, se pare că se referă la un aliaj din metale preţioase (aur, argin şi cuprul) care era foarte tare, dar lucrul semnificativ al acestui aliaj era strălucirea lui – o referinţă a gloriei lui Isus Cristos care va face judecata celor din Tiatira.

Astfel limbajul lui Isus cu care vorbeşte bisericii din Tiatira aici nu este prea „dulce”.

Aprecierea (vs.19)

Cristos „ştie” (gr.”eido” – a vedea, a cunoaşte îndeaproape, cu siguranţă) sitaţia acestei biserici şi astfel poate aprecia exact şi corect calităţile credincioşilor de aici

„ştiu faptele tale” – Biserica din Tiatira era o biserică mică, cea mai mică din cele 7 listate aici, dar Cristos ştia de ea! Nimeni nu este nesemnificativ pentru Isus

„dragostea, credincioşia, slujirea şi răbdarea ta” – caracteristici extraordinare ale credincioşilor din biserica aceasta – avem o bază sănătoasă (dragostea), durabilitate (credincioşia) şi hărnicie (slujire şi răbdare) şi nu numai atât, ci..

„şi ştiu că ultimele tale fapte sunt mai mari decât primele” – referinţă la creşterea şi dezvoltarea acestei biserici

Aplicaţie:

Cum este viaţa noastră de credinţă? Este ea bazată pe dragoste? Suntem credincioşi? Suntem harnici în slujirea noastră... în răbdarea noastră?

Cum stăm în ce priveşte creşterea spirituală?

Acuzaţia (vs.20) – „Însă...” – acesta nu este un cuvânt de bine, mai ales că până acum, Isus a listat toate lucrurile bune despre cei din Biserica din Tiatira. Isus are să mustre viguros această biserică, în ciuda laudelor aduse până acum!

„Însă ce am împotriva ta ” – Cu alte cuvinte, Isus le spune „În ciuda tuturor lucrurilor spuse....”

„o laşi pe Izabela, femeia aceea care spune despre sine că este profetesă” – nu ştim cu siguranţă dacă a existat o femeie cu acest nume în biserica din Tiatira, însă acest nume este un simbol a apostaziei în poporul lui Dumnezeu şi coruperii/înşelării copiilor lui Dumnezeu. (contextul este în 1 Împ.16:29-33, unde Izabela era soţia împ. Ahab al Israelului, fiică a împ. Sidonului – ea a încercat îmbinarea închinării pop. Israel cu închinarea înaintea lui Ball.) – păcatul aici este al bisericii care „lasă”/ permite

„să dea învăţătură şi să-i înşele pe robii Mei să se desfrâneze şi să mănânce ceea ce este jertfit idolilor.” – este posibil ca această femeie să fi avut o poziţie de conducere şi prin slujba ei de „prooroc” să îi fi îndemnat pe cei din biserică să continue în închinarea la idoli, care era caracteristică oraşului Tiatira. Acest lucru le-a dat „dezlegare” nu numai să participe la mesele/mâncarea închinată idolilor, dar şi la practicile imorale ce caracterizau închinarea păgână.

Izabela a fost vinovată de uciderea lui Nabot şi de confiscare viei lui în folosul soţului ei (1 Împ.21:1-16). De asemenea, i-a ucis pe toţi profeţii Domnului şi căutat să-l omoare şi pe profetul Ilie (1 Împ.19:2). Ilie a profeţit moartea ei şi mâncarea trupului ei de către câini – profeţia s-a îmăplinit întocmai în 2 Împ.9:33-35). Astfel vedem în ea tot ce înseamnă corupţia subtilă şi un simbol al imoralităţii şi idolatriei.

Aplicaţie: Ce anume este „Izabela” în viaţa ta? Ce anume este pentru mine o sursă de cădere, de păcătuire? Ce anume mă face să mă întorc „în lume”, la felul vechi de viaţă?

Rom. 12:1-2 „Vă îndemn fraţilor, prin îndurarea lui Dumnezeu, să vă aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu. Aceasta va fi o închinare duhovnicească din partea voastră! Nu vă conformaţi acestui veac, ci lăsaţi-vă transformaţi prin reînnoirea gândirii voastre, ca să puteţi discerne voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

Îndemnul (vs.21-25)

De data aceasta îndemnul este dublu din partea lui Isus:

pentru cei în păcat (vs.21-23)

„I-am dat timp să se pocăiască,.”

Soluţia lui Dumnezeu începe întotdeauna cu pocăinţa! Acesta este sfatul lui Cristos pentru toate cele 5 biserici din cele 7, pentru cele care erau în păcat.

- Dumnezeu dă timp de pocăinţă! – un timp limitat însă! – noi trebuie să folosim acest timp!

Isus vine şi cu o avertizare:

„dar nu vrea să se pocăiască de desfrânarea ei. O voi arunca la pat, iar peste cei ce comit adulter cu ea voi aduce un necaz mare, dacă nu se pocăiesc de faptele ei; apoi pe copiii ei îi voi lovi cu moartea.” (vs.22-23a).

cu toate că păcatul curviei se referă în general la imoralitatea sexuală şi este menţionat adesea în Apocalipsa, aceste este singurul loc unde este vorba de ADULTER, şi se referă la violarea legământului sacru al căsătoriei.

Astfel, credincioşii din Tiatira care au comis acest păcat erau vinovaţi de încălcarea legământului lor cu Domnul, de a se păstra în puritate atât interioară cât şi exterioară.

Pedeaspsa este foarte dură – moartea! – referinţă la despărţirea de Dumnezeu şi acesta este rezultatul nepocăinţei!

„Şi toate bisericile vor şti că eu sunt Cel Care cercetez gândurile şi inimile şi că vă voi da fiecăruia după faptele voastre.”

Imigine aici este despre atotcunoaşterea lui Dumnezeu – El ne ştie mintea şi simţirile noastre în întregime! (Ieremia 17:10 – Eu, Domnul, cercetez inima şi încerc adâncul fiinţei, ca să răsplătesc fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lor.”)

pentru cei credincioşi (vs.24-25)

„Vouă însă, celorlalţi din Tiatira, tuturor celor ce nu aveţi învăţătura aceasta şi care nu aţi cunoscut „adâncimile lui Satan“, cum le zic ei, vă spun: nu pun peste voi altă greutate. Doar ţineţi cu tărie ceea ce aveţi, până voi veni!

Este primul mesaj unde este menţionat că există un grup dintr-o biserică locală care a continuat să aibe o mărturie bună, sănătoasă pentru Domnul.

Este primul mesaj care conţine o referinţă la venirea lui Isus pentru Biserica Sa – ne arată durata credincioşiei noastre faţă de Domnul.

Promisiunea şi Invitaţia (vs.26-29)

Indiferent care este starea relaţiei noastre cu Dumnezeu, există speranţă! Isus ne face o invitaţie şi o promisiune!

Promisiunea este personală şi în special pentru un grup anume (vs.26-28)

„Celui ce învinge şi păzeşte până la sfârşit lucrările Mele îi voi da autoritate peste neamuri; el le va conduce cu un sceptru de fier şi le va sfărâma ca pe nişte vase de lut, tot aşa cum am primit şi Eu autoritate de la Tatăl Meu; şi îi voi da steaua dimineţii.

Nu contează cât de mici, puţini suntem; nu contează cât de păcătoasă este lumea în jurul nostru – Dumnezeu doreşte să ne păstrăm curaţi şi învingători până la sfârşit!

Răsplata noastră – să împărăţim (gr. „a păstori”) împreună cu El în Împărăţia Sa pe pământ.

vom avea parte de Isus – Luceafărul de dimineaţă

Invitaţia este una personală (vs.29)

de a auzi - „Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!” – Chemarea lui Isus pentru noi este să ne păstrăm credincioşi, chiar dacă suntem puţini, singuri – să facem parte din „rămăşiţa” credincioasă a lui Dumnezeu.

Studiu Florin Enescu

Apocalipsa 2:12-17 – Când Cristos este compromis!

2011-04-02T21:05:00.003+02:00

Când Cristos este trădat! - Apocalipsa 2:12-17 from William Anderson on Vimeo.

Cel de-al treilea mesaj al lui Cristos a fost pentru Biserica din Pergam (actualul Bergama), unul din cele mai importante oraşe din Asia Mică, considerat capitala de drept a regiunii. Situat în partea vestică a provinciei, la nord de Smirna şi la aprox. 30 de Km de Marea Mediterană, acest oraş era foarte bogat şi ca şi Smina avea multe temple dedicate idolilor, pline de statui şi altare. Era un centru important al religiilor păgâne, iar zeităţile cele mai importante şi adorate aici erau Atena, Zeus, Dionysis şi Asclepius.

Prezentarea (vs.12)

„îngerului bisericii din Pergam”

Oraşul Pergam se lăuda şi cu o universitate şi o mare bibliotecă cu 200 de mii de volume, ce a fost trimisă mai târziu în Egipt ca dar de la Antoniu pentru Cleopatra. Unul din lucrurile cu care se lăuda acest oraş era hârtia sau pergamentul, care se pare că şi-a avut originea aici, sub numele de „pergamena”.

Însă edificiul cel mai de seamă al Pergamului era templul măreţ al lui Esculapius (Asklepios), un zeu păgân în formă de şarpe, care era considerat Zeul Vindecării.

„Acestea sunt cuvintele Celui cea are sabia ascuţită cu două tăişuri”

În original se foloseşte articolul hotărât şi pentru substantive (sabia) şi pentru adjectiv (ascuţită)- pt a scoate în evidenţă importanţa lor

Cuv. gr. folosit pentru „sabie” („romphalia”) înseamnă o sabie lungă, de forma unei suliţe şi este folosit în Scriptură de 7 ori, ca referinţă la Cuvântul lui Dumnezeu – este o “sabie cu două tăişuri” (Luca 2:35; Apoc.1:16; 2:12, 16; 6:8; 19:15, 21)

Faptul că are „două tăişuri” înseamnă cele 2 acţiuni ale Cuvântului lui Dumnezeu

O acţiune de mântuire - de separare a celor care cred în Dumnezeu de cei care nu cred – o pt cei care cred.

O acţiune de judecată pentru cei care nu cred – o acţiune de moarte.

Aprecierea (vs.13)

Cristos „ştie” (gr.”eido” – a vedea, a cunoaşte îndeaproape, cu siguranţă) sitaţia acestei biserici.

Lucrul pe care îl apreciază El la aceşti credincioşi este fidelitatea lor faţă de El în ciuda persecuţiei romane, care le cerea închinare faţă de Cezar.

„Ştiu unde locuieşti, acolo unde este tronul lui Satan” – această expresie ce este repetată şi la sfârşitul versetului „acolo unde locuieşte Satan” ne arată situaţia spirituală din Pergam, puterea demonică ce exista în felul de trăire şi închinare idolatră din acest oraş, în special la zeul şarpe Esculapius – numele lui era Esculapius Vindecătorul.

Se spune că exista o şcoală de vindecare în templul acestui zeu, unde oameni din tot imperiul veneau să se vindece – îşi petreceau noaptea în templu, unde dădeau drumul la şerpii vindecători dresaţi de preoţii templului.

„că ţii Numele Meu” – fidelitate/credincioşie (o biserică fidelă) – (gr.”krateo ”= a ţine cu putere) – credincioşii de aici au rămas fideli lui Cristos în ciuda mediului demonic din oraşul lor.

Expresia „Numelui Meu” ne arată credinţa şi loialitatea personală în Isus.

„că nu te-ai lepădat de credinţa Mea...” – credincioşie (o biserică solidă) – aceşti credincioşi nu se lepădaseră de adevărurile în care credeau – din nou, este o referinţă ce ne indică loialitatea personală faţă de Isus

„Antipa, martorul Meu credincios...” – acesta este dovada reală a credincioşiei şi fidelităţii acestei biserici faţă de Cristos, în oraşul lor păgân, Pergamos! Probabil că el a fost primul martir din Pergam

Cuv. „martor” este acelaşi cuv. folosit în cap.1:5 ca nume al lui Cristos – gr. „martus” care mai înseamnă „martir” – în greaca NT înseamnă „a fi gata să mor pentru credinţa mea”.

Antipa = împotriva tuturor! - „Any dead fish can float down the river but it takes a live fish to swim against the flow!”

De învăţat:

Trebuie să rămânem LOIALI lui Cristos chiar dacă trăim în vremuri extrem de păgâne.

Nu trebuie să semănăm cu lumea!„Plutim la vale” sau înotăm împotriva curentului?

Ce fel de martori suntem noi pentru Cristos? Până unde merge mărturia noastră?

Acuzaţia (vs.14-15)

Compromisul este păcatul pe care Cristos îl confruntă în biserica din Pergam. Este surprinzător faptul că o biserică aşa de loială în faţa presiunii şi persecuţiei, a căzut în plasa diavolului prin compromis, dar este o lecţie pentru noi că diavolul nu va înceta să încerce în toate felurile biserica lui Cristos! Compromisul bisericii din Pergam a fost la nivel ideologic – „învăţătura”

„câţiva care ţin învăţătura lui Ballam” (vs.14) – referinţă la experienţa lui Balaam din Num.22-25, când acest prooroc a fost angajat de împăraţii moabiţi şi madianiţi să-i blesteme pe israeliţi. După mai multe încecări nereuşite ale proorocului, vedem mai târziu (Num.31:15-16, ce face până la urmă – a sfătuit pe împ. Balac să corupă Israelul prin căsătorii cu femei din poporul lui, ca să-i atragă astfel în închinarea la idoli.

Astfel această „învăţătură” a fost căsătoria cu păgânii, cu scopul de a deveni idolatri ca şi ei.

în Scriptură mai apare şi „calea lui Balaam” (2 Pe.2:15) care se referă la folosirea darului profetic pentru bani şi „rătăcirea lui Balaam” (Iuda 11) ce se referă la presupunerea lui că Dumnezeu va blestema pe Israel.

„o piatră de poticnire” – femeile păgâne – se pare că mariajul cu cei necreştini, un compromis în sine, a creat şi alte compromisuri în rândul bisericii din Pergam: relaţiile sociale cu păgânii făceau necesară participarea la sărbători păgâne, unde imoralitatea era parte din închinarea la idolii lor.

O consecinţă - se pare că existau unii credincioşi care credeau că în aceste probleme ei ar trebui să fie liberi. Însă, Cristos condamnă clar această „învăţătură”!

Aplicaţie: Care este piatra de poticnire pusă de diavolul înaintea ochilor mei/tăi?

„câţiva care ţin învăţătura nicolaiţilor” (vs.15) – ne amintim că aceştia erau o grupare de elită, care le plăcea să domine peste oameni („nikao” = a cuceri, „laos” = popor)

Interesant este că numele lor este similar cu a lui Balaam – domn peste oameni

Aceştia veneau cu învăţături false ca să conducă pe oameni în compromis – ei ziceau că nu este greşit să fii loial Împăratului, că la urma urmei Dumnezeu l-a pus/îngăduit în poziţia lui. Mai ziceau că „nu-i bai” să ai relaţii cu cei necredincioşi: căsătoria cu ei, participarea la ritualurile lor – toate ca să facă viaţa lor mai uşoară, mai acceptabilă.

Compromisul este metoda pe care diavolul adesea a folosit-o pentru a distruge mărturia Bisericii lui Cristos în lume. De-alungul istoriei bisericii se observă clar acest lucru, când după timpul de persecuţie cruntă a creştinismului până în anii 300, odată cu creştinizarea împ. Constantin, creştinismului fiind acceptat de stat, era la modă, şi astfel conştiinţa bisericii a adormit treptat şi uşor-uşor s-a renunţat la „Sola Scriptura” şi au fost acceptat tot felul de învăţături şi practici păgâne, din dorinţa de „expansiune a evangheliei”. Aşa au fost introduse tot felul de practici păgâne care au fost ridicate la rang de „sfinte”: închinarea şi adorarea Mariei, canonizarea sfinţilor, creştinizarea cu sabia, mai târziu prin botezul copiilor sunt doar câteva exemple.

Aplicaţie: Cât compromis este în trăirea mea?... în credinţa mea? ... în teologia mea?

Exemple în Scriptură:

Adam şi Eva – compromisul în credinţă - necredinţa

Petru – compromisul fidelităţii - frica

Lot – compromisul în alegeri - materialismul

Acan – compromisul în fapte – lăcomia

Dima – compromisul în slujire – plăceri („dragostea pt lume”)

Îndemnul (vs.16)

Soluţia lui Dumnezeu începe întotdeauna cu pocăinţa! Acesta este sfatul lui Cristos pentru toate cele 5 biserici din cele 7, pentru cele care erau în păcat.

„pocăieşte-te” – „a reconsidera/schimba modul de gândire”

Isus vine şi cu o avertizare: „Dacă nu, voi veni la tine şi Mă voi război cu ei...” (vs.16b)

Este interesant că sabia era simbolul proconsulului roman, iar Isus avertizează aici cu privire la „sabia gurii Lui” de care trebuie să ne temem.

Singura alternativă a compromiterii permanente a sfinţeniei şi adevărului este Judecata divină!

Invitaţia şi promisiunea (vs.17)

Indiferent care este starea relaţiei noastre cu Dumnezeu, există speranţă! Isus ne face o invitaţie şi o promisiune!

Invitaţia este una personală:

de a auzi - „Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!”

de a învinge - „Celui ce învinge...” – Isus doreşte ca credincioşii să învingă acest spirit al „acomodării”, al alinierii cu lumea – acesta este ceea ce va duce la marea apostazie!Romani 12:2 – „Nu vă conformaţi acestui veac, ci lăsaţi-vă transformaţi prin reînnoirea gândirii voastre, ca să puteţi discerne voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

Promisiunea este şi ea personală:„îi voi da să mănânce din mana ascunsă – aceasta este imaginea purtării de grijă a lui Dumnezeu faţă de poporul Său (Ex.16:32-36) – şi este aluzia la faptul că numai Cuvântul lui Dumnezeu ne hrăneşte şi ne împlineşte sufletul.„îi voi da o piatră albă...” – folosirea pietrelor era largă: ca un semn de achitare înaintea Judecătorului; ca invitaţie la o sărbătoare – imagini frumoase despre prezentul şi viitorul credinciosului.

„un nume nou” – este vorba despre un nume individual – poate Yahweh, numele lui Dumnezeu nerostit în VT - simbolizează apartenenţa şi moştenirea noastră veşnică.

Studiu Enescu Florin

Apocalipsa 2:8-11 – Când Cristos este onorat!

2011-04-02T21:00:00.003+02:00

Când Cristos este onorat! - Apocalipsa 2:8-11 from William Anderson on Vimeo.

A doua biserică aleasă de Cristos pentru a-i vorbi este cea din Smirna. De la Efes la Smirna sunt 50 de Km spre nord şi trebuie să intrăm în acest oraş prin poarta ce se numea „Poarta Efeseană”. Smirna era un oraş bogat şi nu era întrecut în zonă decât de Efes. Ca şi Efesul, era oraş port la mare.

Spre deosebire de Efes, care nu mai este locuit astăzi, Smirna (astăzi Izmir) continuă şi astăzi să fie locuit de 200 de mii de oameni, dintre care o treime sunt creştini. Smirna este menţionat în Biblie doar aici, dar se cunoaşte din istorie că în primul secol acest oraş era foarte împotrivitor Evangheliei.

Prezentarea (vs.8)

„îngerului bisericii din Smirna” –

Smirna era un oraş foarte bogat – un centru comercial înfloritor, ce se afla în valea râului Hermes.

Smirna era însă un oraş plini de idoli şi practici idoleşti, având o stradă specială, numită „de aur”, unde aveau temple închinate multor zei. – Însă practica cea mai în vogă pe vremea aceasta era „cultul imperial” – astfel Smirna a închinat primul templu în cinstea împăratului Tiberiu (23 d.Cr.) şi deşi la început această practică a fost o reacţie spontană de mulţumire faţă de Roma, la sfârşitul sec.I această practică a ajuns o lege – Domiţian a fost primul împărat roman care a cerut să i se acorde închinare ca Dumnezeu.

Astfel Smirna a devenit un oraş foarte dificil pentru creştini, pentru că ei nu recunoşteau ca Domn şi Dumnezeu pe nimeni altul decât pe Isus!

„Acestea sunt cuvintele Celui Dintâi şi Celui de pe urmă...” – este modul cum se prezintă Isus faţă de credincioşii din Smirna. Acesta este titlul unic ce aparţine doar lui Dumnezeu, Yahweh – acest nume exprimă eternitatea şi suveranitatea lui Dumnezeu.

„Celui ce a fost mort şi a înviat...” – acest adevăr despre Isus are să fie o încurajare pentru credincioşii din Smirna, că ei slujesc unui Domn viu, care a învis moartea!

de fapt numele de „Smirna” vine de la cuvântul „mir”, un parfum folosit la îmbălsămarea celor morţi.

Aprecierea (vs.9)

Şi de data aceasta Domnul „ştie” (gr.”eido” – a vedea, a cunoaşte îndeaproape, cu siguranţă) situaţia copiilor Săi din Smirna:

- El ştie din experienţă pt că E însuşi a trecut prin toate greutăţile prin care trecem noi, dar

- El ştie şi pentru că veghează şi priveşte îndeaproape tot ce se întâmplă cu copiii Săi.

Ce ştia Isus despre cei din Smirna?

„ştiu faptele tale” – slujire (o biserică slujitoare, nu teoretică) – aceste cuvinte nu apar în unele manuscrise ale textului în greacă.

„ştiu necazul tău şi sărăcia ta” – sacrificiu pentru credinţa lor (o biserică jertfitoare) – creştinii din Smirna, datorită necompromisiului faţă de Isus, nerecunoscând pe Cezar ca Domn, pierduseră drepturile lor, averile lor, afacerile lor, casele lor ... mai tot!

Cuv. „sărăcie” = sărăcie lucie – oamenii aceştia pierduseră tot pentru Cristos!

Aplicaţie: În situaţii ca acestea este uşor să uităm că Isus ŞTIE TOTUL despre noi!

„dar eşti bogat” – aceasta este părerea lui Isus despre credincioşii din Smirna

d.p.d.v omenesc, aceşti oameni erau săraci, dar d.p.d.v. dumnezeiesc erau bogaţi!

Aplicaţie: Cum suntem noi? – avem mai târziu ex. credincioşilor din Laodicea care credeau că sunt bogaţi, dar părerea lui Isus despre ei era alta „nenorocit, vrednic de milă, sărac, orb şi gol” (Ap.3:17b)

Părerea noastră despre noi nu contează! (slabă sau bună nu contează!) Doar ce spune Isus despre noi este ceea ce contează!

- Nu este nimic spiritual în a fi sărac, cum nu este nimic spiritual în a fi bogat!

- Bogăţiile materiale pot fi un obstacol în viaţa spirituală – Isus a spus asta!

- Sărăcia materială poate fi şi ea un mare obstacol în viaţa de credinţă!

- Diferenţa o face inima noastră! – Mat. 6:21 „Acolo unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta!”

O întrebare care se impune pentru noi ca biserică: Care sunt valorile noastre ca biserică astăzi? – ex. călugărului care vizita pe Păpă la Vatican şi care îi arată toate catredralele şi bogăţiile care le avea biserica, spunându-i că biserica nu mai poate spune ca Petru „Argint şi aur n-am!”... la care călugărul i-a răspuns profund: „Da, dar nici nu mai poate spune: „În Numele lui Isus, scoală-te şi umblă!”

„ştiu defăimarea...” – este trist să vedem că batjocura faţă de creştinii din Smirna nu venea neapărat de la păgâni, ci de la comunitatea evreiască de acolo, pentru că se ştie din istorie că Smirna locuia o comunitate mare de evrei. Aceştia erau mişcaţi de însuşi Satan, care urăşte Biserica lui Isus. Aceşti evrei au jucat un rol important în uciderea lui Policarp, unul din ucenicii lui Ioan.

Isus îi încurajează pe credincioşi spunându-le din nou „ştiu defăimarea ta”... în Evrei 12:2-3 ni se spune să privim la Isus ca exemplu pentru că El „a îndurat crucea, dispreţuindu-i ruşinea... Gândiţi-vă cu atenţie la Cel ce a îndurat o astfel de împotrivire faţă de El Însuşi din partea păcătoşilor, ca să nu vă lăsaţi descurajaţi şi să nu renunţaţi.”

Acuzaţia / Îndemnul (vs.10)

Isus nu are nici-un cuvânt de reproş faţă de această biserică! Dacă oamenii nu-i agreau pe creştini în acest oraş, cu siguranţă Isus îi agrea şi astfel îi îndeamnă următoarele:

„Nu te teme...” – Isus le spune aceasta pentru că ştia aceşti credincioşi foarte persecuţaţi şi lipsiţi de orice susţinere, se temeau! Sensul îndemnului de aici este „încetează să te mai temi”.

„diavolul” – gr. „diabolos” = bârfitor, defăimător, calomniator. Aceasta era sursa persecuţiei şi defăimării cu care se confruntau cei din biserica din Smirna

„...să arunce pe unii dintre voi în închisoare” – Dumnezeu este în control şi ştie ce se va întâmpla – El permite necazul pentru a fi încercaţi, transformaţi şi pentru dezvolta Biserica Sa. (ex. persecuţiei din China – au încecat să despartă bisericile locale prin a-i împrăştia în toată ţara, dar aceasta a dus la răspândirea Evangheliei în toată ţara şi creşterea explozivă a biseici))

„timp de zece zile” – Dumnezeu este în control şi El limitează necazul ce vine peste ai Săi

Expresia aceasta este un simbol ce arată că este vorba despre o perioadă limitată de timp (în ciuda multor interpretări forţate asupra expresiei) – de comparat cu Gen.24:55; Numeri 11:19, Dan. 1:12, Fapte 25:6)

Aplicaţie: Ce înţelegem noi din necazurile prin care trecem? Cum le primim?

Rom.5:3-5 „Dar nu numai atât, ci ne lăudăm şi în necazuri, ştiind că necazul produce răbdare, răbdarea produce caracter matur, caracterul matur produce nădejde, iar nădejdea aceasta nu ne dezamăgeşte, întrucât dragostea lui Dumnezeu ne-a fost turnată în inimi prin Duhul Sfânt Care ne-a fost dat...”

Iacov 1:2-4 „Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie atunci când vă confruntaţi cu felurite încercări, căci ştiţi că încercarea credinţei voastre produce răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi ducă la desăvârşire lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, fără să vă lipsească nimic.”

„Fii credincios până la moarte!” – expresia este înseamnă mai exact „să devii credincios până la moarte” – aceasta este chemarea supremă pentru fiecare din noi.

„îţi voi da cununa vieţii” – cuv. „stefanos” este coroana învingătorului (nu „diadema” care este cununa împărătească)

aceasta era cununa oferită sportivilor olimpici (Smirna era un participant cheie la aceste jocuri şi atfel această promisiune avea o însemnătate specială pentru credincioşi de acolo)

cununa de sărbătoare dăruită celor 2 miri în ziua nunţii lor.

ambele sunt imagini extrem de expresive ale relaţiei şi răsplăţii noastre viitoare ca Biserică a lui Cristos.

Invitaţia şi promisiunea (vs. 11)

Şi de această dată Invitaţia lui Isus este una personală:

de a auzi - „Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!” – trebuie să auzim cu inima aceste îndemnuri şi incurajări a lui Isus,

de a învinge - „Cel ce învinge...” - pentru că El doreşte să fim ÎNVINGĂTORI!!!

Promisiunea este şi ea personală şi măreaţă:

„... nu va fi rănit de moartea a doua” – Aceasta este moartea adevărată – despărţirea veşnică de Creatorul!

Apoc. 21:8 – „Cât despre laşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în lacul cu foc şi pucioasă, adică moartea a doua.”

Întrebare: Suntem noi gata să-L înălţăm Cristos la locul de cinste şi să-i fim martori până la moarte?

Exemplul lui Policarp

Policarp a fost de fapt episcopul/pastorul bisericii lui Cristos din Smirna şi se pare că a slujit mulţi ani în Smirna. Apogeul mărturiei lui printr-o moarte de martir. Când judecătorii lui i-au cerut să se dezică de credinţa lui creştină, el le-a răspuns: „Timp de 86 de ani L-am slujit pe Domnul şi niciodată nu mi-a făcut vreun rău. Cum aş putea rosti o aşa blasfemie la adresa Regelui şi Mântuitorului meu?” Şi a fost ars pe rug, în arenă, în faţa mulţimilor de oameni însetaţi de sânge.

Mărturia lui Policarp a inspirat şi întărit pe mai departe Biserica din Smirna, şi a continuat aşa de-alungul secolelor, după ce multe alte biserici îşi pierduseră mărturia.

Studiu: Florin Enescu

Apocalipsa 2:1-7 – Când Cristos este uitat!

2011-04-02T20:51:00.007+02:00

Când Cristos este uitat - Apocalipsa 2:1-7 from William Anderson on Vimeo.

Una din întrebările pe care fiecare creştin serios şi-o pune la un moment dat este „La ce biserică locală să merg?” Şi chiar: Cum examinez şi cum evaluez o biserică şi lucrarea ei? Clădiri impunătoare pot găzdui biserici moarte, în timp ce clădiri modeste pot fi locul unde găseşti adunări pline de viaţă şi eficiente în mărturie. Bisericile care le credem cele mai bogate, în ochii Domnului sunt cele mai sărace, în timp cele limitate din multe puncte de vedere pământeşti, sunt bogate înaintea lui Dumnezeu.

Numai Capul Bisericii, Isus Cristos, poate să ştie şi să afirme adevărul despre fiecare biserică locală, pentru că El vede ce este în interior (Apoc.2:23) nu numai în exterior. În cele 7 mesaje adresate celor 7 biserici din Asia Mică, Domnul Isus oferă fiecăreia un exament medical în „raze X”.

El a vrut ca toate bisericile să citească şi să beneficieze din mesajele Sale. (2:7, 11, 17, 29; 3:6, 13, 22).

Dar Domnul a vorbit individual şi încă vrea şi astăzi să ne vorbească fiecăruia din noi: „Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!” Biserica este alcătuită din oameni şi fiecare prin viaţa personală determină starea spirituală a bisericii. Deci trebuie să luăm/primim personal mesajele lui Isus şi să ne examinăm cu atenţie.

Scopul lui Dumnezeu în toate aceste lucruri este să încurajeze aceste biserici care treceau prin vremuri foarte dificile de persecuţie.

Biserica din Efes – Când Cristos este uitat!

Fiecare din mesajele lui Isus are aproximativ aceiaşi formă şi astfel conţin:

o prezentare a Sa

o apreciere

o acuzaţie

un îndemn

o invitaţie şi o promisiune

Prezentarea (vs.1)

„îngerului bisericii din Efes” –

Efes, capitala provinciei Asia Mică, o metropolă a vremii, un oraş cu o bogată istorie a mărturiei creştine. Pavel a lucrat aici timp de 3 ani foarte eficient astfel încât „toţi cei ce locuiau în Asia, atât iudei cât şi greci, au auzit Cuvântul Domnului” (Fapte 19:10). Apoi Timotei a păstorit biserica de aici, cât şi Ioan însuşi.

„Celui ce ţine cele 7 stele în mâna Sa dreaptă şi umblă printre cele 7 sfeşnice de aur”

Isus aminteşte acestei biserici că El este în control şi El este Capul Bisericii, biserica fiind a Sa –

este uşor să uităm că liderii Dumnezeu îi dă (Efes.4:11), El îi pune unde doreşte!

Aprecierea (vs.2, 3, 6)

Domnul este plin de aprecieri la adresa acestei biserici, că El „ştie” (gr.”eido” – a vedea, a cunoaşte îndeaproape, cu siguranţă) cum este această biserică a Sa:

„faptele tale” – slujire (o biserică slujitoare)

„osteneala ta” – sacrificiu (o biserică jertfitoare) – (gr.”kopos”= a munci până la epuizare)

„răbdarea ta” – credincioşie (o biserică rezistentă) - gr. „a îndura cu bucurie, a rezista la efort, a fi constant” (vs.3)

„i-ai pus la încercare” – sfinţenie (o biserică pusă de-oparte) – ei au examinat lucrătorii lui Dumnezeu („apostolii”) să vadă dacă sunt adevăraţi aşa cum Ioan probabil că-i învăţase (2 Ioan 7-11) şi după cum şi Pavel îi avertizase (Fapte 20:28-31).

aceasta este separare de învăţătura falsă!

„urăşti faptele nicolaiţilor” – aceasta se pare că era o grupare de elită, care le plăcea să domine peste oameni („nikao” = a cuceri, „laos” = popor) – un ex. îl vedem în 3 Ioan 9-11.

separare şi de fapte false!

De învăţat:

Trebuie să fim o biserică slujitoare, jertfitoare şi rezistentă

Trebuie să fim o biserică în stare să deosebim învăţătura falsă şi trăirea falsă

Suntem tentaţi să facem compromisuri atât morale cât şi doctrinare.

Acuzaţia (vs.4)

Am zice că o astfel de biserică este pur şi simplu perfectă, de invidiat, de urmat în toate! Însă Cel care are „ochii ca para focului” şi înaintea Căruia „Nu este nimic care să poată fi ascuns de El, ci totul este gol şi descoperit ochilor Lui” a privit în inima bisericii din Efes şi a avut un alt diagnostic

Dragostea dintâi ţi-ai părăsit-o” – în gr. „protos agape”

Ceea ce facem pentru Cristos este important pentru El, dar cel mai important este MOTIVAŢIA noastră în tot ceea ce facem pentru El.

Ce este „dragostea dintâi”?

Este acea dragoste pură, totală, plină de devotament şi sacrificiu, personală, puternică, fără ruşine. Ea este o minune dumnezeiască! Dragostea aceasta este gata de a plăti preţul!

Isus spune „ţi-ai părăsit dragostea dintâi” – aceasta ne arată că o decizie stă la baza pierderii ei.

Cum părăsim dragostea dintâi?

o răcim – trăim într-o lume „rece”, plină de păcat – Mat.24:12 - „Din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.”

o înlocuim – cu dragostea pentru lucrurile lumii –

1 Tim.6:10 – „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor lucrurilor, şi unii care au umblat după ea au rătăcit de la credinţă...”

1 Ioan 2:15 – „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.”

înlocuim – cu dragostea pentru idoli – 1 Ioan 5:21 - „Copilaşilor păziţi-vă de idoli!” – servici, bani, educaţie, partener, copii, jucării etc

Întrebare: Cum suntem noi cu dragostea dintâi? Cum am părăsit-o?

Îndemnul (vs.5a)

„Dragostea dintâi” poate fi pierdută, dar poate fi restaurată prin cei 3 paşi pe care Isus îi dă bisericii din Efes:

„aminteşte-ţi unde ai căzut” – aşa începe pocăinţa adevărată! Aceasta duce la o mărturisirea corectă a păcatului (1 Ioan 1:9)

Declinul spiritual începe cu uitarea lucrurilor pe care le-am avut/avem în Cristos.

„pocăieşte-te” – gr. „metanoeo” – a-ţi schimba gândirea, a reconsidera. Aceasta va schimba atitudinea noastră faţă de Isus. Pocăinţa adevărată va duce la schimbarea gândirii, iar schimbarea gândirii va duce la reînflăcrarea dragostei noastre faţă de Domnul.

„fă faptele de la început” – dragostea adevărată se manifestă întotdeauna prin fapte concrete. Vedem acest întreg proces în Biserica din Efes în Fapte 19:17-20.

Isus mai face şi o avertizare: „Dacă nu, voi veni la tine şi-ţi voi lua/muta sfeşnicul..” (vs.5b)

Biserica care îşi pierde dragostea, îşi va pierde curând şi lumina/mărturia, indiferent cât de corectă este ea doctrinar!

Dovada Efesului de azi care nu este decât nişte dărâmături! Biserica şi-a păstrat mărturia doar timp de câteva secole, fiind sediul episcopilor răsăriteni, chiar şi locul unde s-a ţinut cel de-aş 4-lea Consiliu al Bisericii, în 431 d-Cr. Oraşul a decăzut şi el după sec.V şi turcii i-au deportat pe locuitorii care mai rămânseseră în oraş în sec.XIV.

Invitaţia şi promisiunea (vs.7)

Indiferent care este starea relaţiei noastre cu Dumnezeu, există speranţă! Isus ne face o invitaţie şi o promisiune!

Invitaţia este una personală:

de a auzi - „Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!”

de a învinge - „Celui ce învinge...” – Isus nu vorbeşte despre o „elită spirituală”, ci de „adevăraţii credincioşi” care sunt victorioşi prin credinţa în Isus (1 Ioan 5:4-5)

„... pentru că oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea. Şi ceea ce aduce victorie asupra lumii este credinţa noastră. Cine este cel ce învinge lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?!”

Promisiunea este şi ea personală:„îi voi da să mănânce din pomul vieţii...” – omul păcătos a fost alugat de la pomul vieţii (Gen.3:22-24), dar în Isus avem viaţa veşnică din abundenţă (Ioan 3:16, 10:10)Ne bucurăm de viaţa din abundenţă acum, dar ne vom bucura într-o măsură mult mai mare în etenitate (Apoc.22:1-5)

Studiu: Florin Enescu

Apocalipsa 1:9-22 – Reîntâlnirea

2011-04-02T20:43:00.003+02:00

Reîntâlnirea - Apocalipsa 1:9-20 from William Anderson on Vimeo.

vs.9„Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş împreună cu voi la necazuri, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus, mă aflam pe insula Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi a mărturiei lui Isus.”

Data trecută începeam această „carte a descoperirii” dată de Dumnezeu nouă tuturor, prin „robul Său” Ioan, având ca personaj principal pe însuşi Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care este gata să revină pe pământ aşa cum a promis!

Deşi Ioan îşi spusese numele deja (vs.1), aici este prima dată (din cele 3) când se prezintă „Eu, Ioan” (21:2; 22:8) şi continuă prin a arăta de ce era pe insula Patmos – „părtaş împreună cu voi la necazuri, Împărăţie şi la răbdarea în Isus” –

Pentru noi numele „Patmos” poate că nu înseamnă prea mult, dar pe atunci însemna ca şi cum ai spune „Eu Ioan... mă aflam pe insula Jilava”... pentru că această insulă era o închisoare cunoscută în Imperiul Roman, bogată în marmură, lungă de 15 Km şi lată de 10Km.

Ioan nu era acolo pentru altceva decât pentru Isus, pentru Evanghelie – încercau să-i închidă gura ca să nu mai răspândească „Cuvântul lui Dumnezeu”.

Întrebare: Mă întreb dacă ni s-ar întâmpla şi nouă să fim puşi în închisoare din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi a mărturiei lui Isus ? Mă întreb dacă noi am da dovadă de acelaşi devotament faţă de Domnul nostru?

vs.10-11„În ziua Domnului eram în Duhul şi am auzit în spatele meu un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe, care-mi spunea: „Scrie pe un sul ceea ce vezi şi trimite-l celor şapte biserici: în Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea!“

„Ziua Domnului” – probabil referinţă la ziua de înviere a lui Isus, amintită de primii creştini în „ziua dintâi a săptămânii”, respectiv Duminică, opusă „Zilei Împăratului” care era prima zi a fiecărei luni.

„eram în Duhul” – este o stare specială(dincolo de simţurile normale), dată de Dumnezeu pentru a putea primi această descoperire – „a auzi”(vs.10), „a vedea”(vs.12) şi „a cădea”(vs.17)

Există 4 referinţe în Apocalipsa unde Ioan este „în Duhul”: prima aici (1:10), apoi în cer (4:2), apoi în pustiu (17:3) şi în final pe muntele lui Dumnezeu (21:10).

„am auzit... un glas puternic” – acesta este glasul lui Isus – cel care este Alfa şi Omega, Cel Atotputernic... Ioan nu mai auzise glasul lui Isus de vreo 60 de ani...

„ca sunetul unei trâmbiţe” – expresie simbolică ce arată „chemarea la atenţie” pe care o face lui Ioan.

„scrie pe un sul ceea ce vezi” – chemarea aceasta este foarte specifică, are o misiune.

Lui Ioan i se va mai porunci să scrie de încă 11 ori în această carte – probabil că Ioan avea doar să păstreze pentru el aceste viziuni.

„trimite-l celor şapte biserici...” – misiunea aceasta era specifică

Cele şapte biserici ce au existat în provincia romană Asia Mică, se încadrau într-un circuit, în sensul acelor de ceasornic, începând de la Efes spre nord, până la Laodicea.

De ce 7 biserici, şi de ce doar acestora? – cifra 7 fiind cifra întregimii, se pare că prin aceste biserici, Isus avea să adreseze un mesaj bisericii Sale întregi.

Interesant este că şi Ap. Pavel a scris la 7 biserici: Roma, Corint, Galatia, Efes, Colose, Filipi şi Tesalonic.

vs.12-16 – - CE A VĂZUT IOAN

„... când m-am întors am văzut...”

Trebuie să înţelegem că Ioan nu-l mai văzuse şi auzise pe Isus de vreo 60 de ani. El umblase cu Isus pe pământ timp de 3 ani şi jumătate şi fusese martor la toate aspectele lucrării Sale pe pământ, incluzând minunile făcute şi transformarea la faţă de munte, moartea şi învierea Sa, cât şi înălţarea Sa la cer. Ioan fusese ucenicul „privilegiat” căci fusese cel mai aproape de Isus, chiar şi la crucificare, lui Isus dândui grija mamei Sale pământeşti Maria.

Însă acum, Ioan avea să-L reîntâlnească pe Domnul Său şi avea să vadă o parte a lui Isus nemaiîntâlnită! Avea să-L vadă pe Isus cel glorificat!

În vs.12-16, Ioan avea „să vadă”: El a văzut 7 sfeşnice de aur şi pe Isus cel glorificat

„Cele 7 sfeşnice de aur” – potrivit vs.20, acestea sunt simbolul celor 7 biserici din Asia Mică.

Ele nu sunt asemenea sfeşnicului din Templu (cu 7 braţe), ci sunt sfeşnice individuale, singulare, în care se pune o lampă.

Isus cel glorificat - exprimarea de aici ce foloseşte des expresia „ca” sau „asemenea” ne arată că aceste lucruri nu trebuie luate literar, ci simbolic, lăsând alte scripturi să ne explice însemnătatea lor. Acesta este un principiu permanent al cărţii Apocalipsa.

Astfel să înţelegem descrierea lui Cristos cel glorificat:

„Cineva care era ca un fiu al omului” – acest titlu care apare des în evanghelii, dar foarte rar în Apocalipsa (încă odată în 14:14), subliniază umanitatea şi caracterul Său mesianic. (Dan.7:13-14)

„îmbrăcat într-o mantie”(vs.13a) – aceasta este îmbrăcămintea unui Judecător, Mare Preot şi Împărat (Ex.28:2) – ne arată autoritatea şi onoarea lui Isus.

„încins cu un brâu de aur” (vs.13b) – ne aminteşte de brâul Marelui Preot (Ex.29:5)

„capul şi părul albe ca lâna... ca zăpada” (vs.14a) – acestea ne vorbesc despre înţelepciune, eternitate („Cel îmbătrânite de zile” Dan.7:9) şi puritate absolută!

„ochii erau ca flacăra focului” (vs.14b) – ne vorbeşte despre atotcunoaşterea Lui, prin care poate să judece absolut corect – Evrei 4:13 „Nu este nimic care să poată fi ascuns de El, ci totul este gol şi descoperit ochilor Lui, ai Celui înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală.”

„picoarele ca bronzul încins” (vs.15a) – ne aminteşte de altarul de aramă unde se consumau jertfele pt păcat – Domnul vine să judece Bisericile Sale şi va judeca apoi lumea întreagă.

„glasul asemenea vuietului unor ape mari” (vs.15b) – Domnul vorbeşte cu putere şi autoritate, şi nimeni şi nimic nu poate acoperi vocea Sa –

„în mâna dreaptă avea şapte stele” (vs.16a) – vs.20 ne arată că aceste stele sunt „îngerii” fiecărei biserici, respectiv liderii lor („mesager”) – Domnul ţine liderii Bisericii Sale şi El îi face să lumineze pt biserică şi în lume (în Dan.12:3 - „cei înţelepţi.. cei ce învaţă dreptatea pe alţii”)

„din gură îi ieşea o sabie ascuţită...” (vs.16b) – simbolul Cuvântului viu al lui Dumnezeu (Evrei 4:12; Efes.6:17) cu care se luptă împotriva duşmanilor Săi (Ap.2:16; 19:19-21).

„faţa Lui era ca soarele...” (vs.16c) – ne aminteşte de schimbarea la faţă pe munte (Mat. 17:2) şi a profeţiei lui Maleahi 4:2 „Dar pentru voi care vă temeţi de Numele Meu va răsări Soarele dreptăţii, aducând vindecare sub aripile Lui!”

În VT, soarele este mereu un simbol al dumnezeirii – Ps.84:11 „Căci Domnul Dumnezeu este soare şi scut; El dă îndurare şi slavă. Nu lipseşte de bine pe cei ce umblă în integritate.”

vs.17-18 – CE A FĂCUT IOAN

„când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui...”

Ceea ce a văzut Ioan nu a fost pe Isus, tâmplarul din Nazaret, blândul Păstor despre care cântă sentimentaliştii. NU! Acesta este Isus Cristos în toată splendoarea şi grandoarea Sa de Dumnezeu!

Astfel reacţia imediată a lui Ioan a fost să cadă la pământ înaintea lui Isus – este o reacţie ce caracterizează întâlnirile adevărate cu Dumnezeu, ca de ex: Avraam (Gen.17:3); Manoah (Jud.13:23); Ezechiel (3:23; 43:3; 44:4), Daniel (8:17; 10:8-9;15-17) şi cu ucenicii pe muntele schimbării la faţă (Mat.17:6)

Reacţia lui Isus faţăt de Ioan – „Nu te teme!” Pentru cel neprihănit revelaţia dumnezeirii este o mângăiere şi o încurajarea, dar pt cel rău, ea este frică şi teroare!

El este astfel

„Cel Dintâi şi Cel de pe urmă” (vs.17)

„Cel viu!... în vecii vecilor” (vs.18a)

Cel care are „cheile morţii şi Locuinţei Morţilor” (vs.18b)

Întrebarea pentru noi este: Am avut noi o revelaţie a lui Isus de acest gen?

Prin intermediul acestei cărţi (revelaţii), Dumnezeu ne invită la o întâlnire cu Isus cel glorificat!

Prin intermediul acestei "descoperiri a lui Isus" avem şi noi ocazia să-L întâlnim, căci acesta este scopul primordial al acesti cărţi, şi prin această experienţă să fim tot mai smeriţi şi mai dependenţi de El, fiind mângâiaţi şi încurajaţi în alergarea noastră de Acela care este "Cel Dintâi şi Cel de pe urmă! Cel mort, dar viu în vecii vecilor!"

În finalul acestui capitol, Isus are o poruncă pentru Ioan (vs.19)

„Aşadar, scrie ce ai văzut, ce este acum şi ce urmează să se întâmple după acestea!”

Deşi s-au făcut multe schiţe ale acestei cărţi, nu există una mai simplă, dar competă şi edificatoare schiţă ca cea dată de însuşi Isus, lui Ioan în vs.19.

Astfel schiţa cărţii Apocalipsa este:

Lucrurile care le-ai văzut – Cristos cel glorificat (Apoc.1)

Lucrurile care sunt – Biserica lui Cristos (Apoc.2&3)

Lucrurile care urmează să se întâmple – Judecata pământului (Apoc.4-22)

Studiu : Florin Enescu

Apocalipsa 1:1-8 – Apocalipsa - Cartea Descoperirii

2011-04-02T19:36:00.004+02:00

Cartea Descoperirii - Apocalipsa 1:1-8 from William Anderson on Vimeo.

„Să nu profeţeşti niciodată” spunea umoristul american Josh Billings, „căci dacă profeţeşti greşit nimeni n-o să te uite, iar dacă profeţeşti corect nimeni nu-şi va aminti.”

De-alungul secolelor au fost făcute multe profeţii care s-au dus fie prin împlinirea lor, fie prin neîmplinirea lor, însă cartea profetică Apocalipsa, scrisă de Ioan la sfârşitul primului secol, este încă cu noi.

De la început această carte se prezintă, dându-ne detalii clare despre titul ei, autorul, destinatarul, tema, personajul principal, chiar şi o schiţă simplă a conţinutului.

Titlul (1:1a) – „descoperirea lui Isus Cristos

cuv. tradus „descoperire” (gr.„apocalupsis”) înseamnă „dezvăluire” – de aici ne vine şi cuvântul „apocalipsă” sinonim însă pentru noi cu „dezastru, catastrofă”.

În această carte Duhul Sfânt ne dezvăluie (trage cortina) pe Isus glorificat şi lucrurile care se vor întâmpla potrivit planurilor suverane ale lui Dumnezeu.

Cu alte cuvinte Apocalipsa este o „carte deschisă” pentru fiecare dintre noi.

Caracteristicile acestei descoperiri?

vs.1

aparţine lui Isus

este despre Isus – scopul ei este să ni-l prezinte pe Isus, nu neapărat viitorul. Isus este personajul principal fără de care aceste profeţii nu s-ar împlini şi astfel n-ar avea nicio valoare!

dată de Dumnezeu

scopul ei este să fie arătată – Spre deosebire de cartea lui Daniel (12:4), lui Ioan i se spune să nu pecetluiască această carte (22:1

despre lucrurile care „trebuie să se întâmple” – profeţii predictiv

„curând” – „en tachei” – repede (cu rapiditate)

vs. 2

această descoperire este Cuvântul lui Dumnezeu – inspiraţia lui Dumnezeu (2 Tim.3:15)

este „mărturia lui Isus Cristos”

Autorul (1b-2, 4, 9, 22:8) – „robul Său Ioan”

Duhul Sfânt a folosit pe Apostolul Ioan pentru a ne da 3 feluri de scrieri:

Evanghelia – Să credem! (20:31)

„Însă acestea au fost scrise pentru ca voi să ajungeţi să credeţi că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, să aveţi viaţă în Numele Lui.”

Epistolele (I, II, III) – Să ştim! (1 Ioan 5:13)

„V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, cei care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţă veşnică.”

Apocalipsa – Să fim gata! (22:20)

“Cel Ce depune mărturie cu privire la aceste lucruri spune: „Da, Eu vin curând.“ Amin! Vino, Doamne Isuse!”

Contextul: Ioan a scris această carte în jurul anului 95 d.Cr., în timpul domniei împăratului roman Titus Flavius Domitian, cezarul care a cerut să i se aducă închinare ca Domn şi Dumnezeu, iar refuzul creştinilor a dus la o mare persecuţie. Se pare că Domitian l-a exilat pe Ioan pe insula Patmos, o colonie disciplinară pe coasta Asiei Mici (în Marea Egee).

Cum i-a dat Domnul lui Ioan descoperirile din această carte?

Tatăl a dat Fiului (vs.1), iar Fiul i-a dat lui Ioan prin „îngerul Său” (vs.1), alteori Isus însuşi i-a vorbit (1:10 – 3:22), alteori printr-un bătrân (7:13..), de cele mai multe ori printr-un înger (17:1, 19:9-10).

Destinatarul (vs.3-4a)

În timp ce această carte a fost trimisă celor „şapte biserici” care erau în provincia romană Asia Mică (vs.4a), Ioan ne arată clar că oricine poate beneficia personal de această carte. (vs.3)

Iată binecuvântarea acestei descoperiri – vs.3 - „ferice” – este prima din cele 7 fericiri ale acestei cărţi (Apoc. 1:3, 14:13, 16:15, 19:9, 20:6, 22:7, and 22:14).

cel ce citeşte (a citi cu voce tare) cuvintele profeţiei – abordare personală

cel ce aude cuvintele profeţiei – abordare colectivă

cel ce păzeşte lucrurile scrise – promisiunea lui Dumnezeu

Deci, care va fi abordarea noastră?

cu siguranţă cu Isus nu le-a trimis această carte credincioşilor din Asia Mică pentru a le satisface curiozitatea cu privire la viitor!

Credincioşii de atunci treceau prin persecuţii mari şi aveau mare nevoie de încurajare de la Dumnezeu. Mesajul trimis prin această carte avea să le dea speranţă şi putere

Trebuie să citim, să ascultăm şi să împlinim cuvintele acestei cărţi, dacă vrem să fim „ferice” în vremurile în care trăim. Toate aceste lucruri sunt necesare – „Fiţi nu numai ascultători, ci şi împlinitori ai Cuvântului lui Dumnezeu” (Iacov 1:22)

Dedicaţia (vs.4b-6)

Unui scriitor însemnat i s-a spus la un moment dat „dacă nu te opreşti din a scrie cărţi, nu vei mai avea cui să i le dedici!” Apostolul Ioan însă, nu a avut o astfel de problemă!

Dedicaţia lui însă nu este personală, pentru că nu el este autorul ci Dumnezeu, şi astfel dedicaţia acestei cărţi vine printr-o prezentare a Trinităţii, cu scopul de a-i încuraja pe credincioşi:

Dumnezeu Tatăl este descris ca fiind Cel Veşnic – „Cel care este, Care era şi Care vine” – Istoria întreagă este Planul Său, chiar şi persecuţia bisericii

Duhul Sfânt este văzut în toată plinătatea Sa – „cele şapte duhuri” (7, cifra perfecţiunii, de 52x în Apocalipsa) – perfecţiunea lucrării sale – probabil o referinţă la Isaia 11:2 - „Duhul Domnului se va odihni peste El, Duh de înţelepciune şi de înţelegere, Duh de sfătuire şi de putere, Duh de cunoaştere şi de frică de DOMNUL.”

Isus Cristos este descris în 3 imagini ce ne arată 3 lucrări ale Sale faţă de noi:

Profet („Martorul credincios”) – exemplul nostru în mărturie

Preot („Întâiul născut dintre cei morţi”) – „întâi născut” este titul de onoare (Rom.8:29; Col.1:15, 18)

Rege („Conducătorul/Prinţul regilor pământului”) – El este în control!

Dedicaţia lui Ioan se transformă în doxologie – căci ce alt lucru poţi face atunci când realizezi cine este Isus Cristos pentru tine?? Reacţia noastră, asemenea lui Ioan, ar trebui să fie de ÎNCHINARE!

De ce? Cum?

„Cel care ne iubeşte” (timpul prezent continuu) – El ne-a iubit dinainte de a-L iubi noi (Rom.5:8)

„Cel care ne-a eliberat” – 1 Ioan 1:9-2:2 „Dacă ne mărturisim... să ne ierte şi să ne curăţească... El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre...”

„ne-a făcut o împărăţie de preoţi” – o descriere a lui Israel în VT, dar şi a Bisericii în NT (1 Pe.2:9) – „...voi sunteţi o spiţă aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor care este posesiunea lui Dumnezeu, ca să puteţi proclama faptele măreţe ale Celui Ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.”

Tema (vs.7-8) – Isus vine! El se întoarce!

Aceasta este promisiunea Sa faţă de Biserica Sa!

vs.7 este o citare spuselor lui Daniel (7:13) sau Zaharia (12:10) şi descrie întoarcerea lui Isus pe pământ aşa cum ne va fi descrisă în Apoc.19:11... aceasta fiind venirea Sa în glorie pentru a-şi instaura domnia Sa pe pământ

însă Scriptura ne vorbeşte şi despre venirea Sa „în văzduh” (1 Tes.4:13-18) pentru a-şi lua Biserica. Aceasta este venirea Sa „ca un hoţ” (Apoc.3:3; 16:15) şi doar cei născuţi din nou vor avea parte ea (1 Ioan 3:1-3).

Venirea lui Isus descrisă în vs.7 este văzută de toată lumea, şi în mod special de poporul Israel, de data aceasta „pocăit”, întors cu totul către Dumnezeul lui (Dan.7:13; Zah.12:10-12). Această venire va fi publică, nu secretă şi va fi punctul de sfârşit ai celor 7 ani de necaz de pe pământ, descris în Apocalipsa între cap.6-19.

vs.8 – ne prezintă o declaraţie de putere şi suveranitate a lui Dumnezeu, care ne dovedesc faptul că este în stare să-şi ducă la îndeplinire toate planurile Sale în istorie.

„Alfa şi Omega” – prima şi ultima literă din alfabetul grecesc – tradus prin „Cel care era şi Care vine” – Dumnezeu este etern!

„Cel Atotputernic” – capabil să facă orice! – un nume cheie al lui Dumnezeu în cartea Apocalipsa (4:8; 11:17; 15:3; 16:7, 14; 19:6, 15; 21:22).

de remarcat este că aceste titluri sunt atribuite atât Tatălui, cât şi Fiului - astfel ne dovedesc dumnezeirea lui Isus Cristos.

Întrebarea este: Eşti gata?

Scopul acestei cărţi este încurajarea de a trăi pentru El:

„Iatăm, Eu vin curând! Ferice de cel ce păzeşte cuvintele profeţiei din această carte!” (Apoc.22:7)

Pentru ca fiecare să putem spune aşa:

„Cel ce depune mărturie cu privire la aceste lucruri spune: „Da, Eu vin curând. Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Apoc.22:20)

Studiu: Florin Enescu

7 LUCRURI DESPRE CUVĂNTUL LUI DUMNEZEU (Evrei 4:12)

2011-01-10T22:05:00.003+01:00

7 Lucruri despre Cuvântul lui Dumnezeu - Evrei 4:12 from William Anderson on Vimeo.

Avertizări cu privire la lucrarea înşelăciunii în vremurile din urmă:

Matei 24: 3-5; 23-26

1 Tim. 4:1-5

Întrebare: Cum vor râmâne noi tari în faţa acestor pericole? Cum nu vom fi şi noi înşelaţi?

1 Tim. 4:6-16 – „cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături”

„Într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi activ, mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, străpungând până desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, şi poate judeca gândurile şi intenţiile inimii.” (Evrei 4:12)

“Cuvântul” = gr. „logos” = revelaţia divină, expresia divină

Context – creştinii uitaseră cu cine au de a face, cine este Cuvantul lui D-zeu pe care trebuiau să-L asculte şi să-L respecte. Acum vroiau să se depărteze de el din cauza persecuţiei şi să se întoarcă de unde plecaseră. (Evr. 6:1; 4:11)

„viu” = gr. „zao” = a trăi, foarte viu, plin de vigoare/viaţă, activ

primul, adica este de la inceput asa, nu este vechi, arhaic

se referă la NATURA Cuv. lui Dumnezeu

1 Petru 1: 24, 25 – ne dă un ex.extraordinar comparând omul cu Cuvântul lui D-zeu

Căci, „Orice făptură este ca iarba şi toată gloria ei este ca floarea de pe câmp! Iarba se usucă, iar floarea cade, 25 însă Cuvântul Domnului rămâne pe vecie!“ Şi acesta este Cuvântul care v-a fost vestit prin Evanghelie.

Matei 24:35 – Isus a spus „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvintele Mele…”

„activ”/ lucrător = gr. „energes” = puternic, energic, efectiv

Cuv. lui D-zeu nu este o simplă carte, slovă moartă, dar nici nu există pentru Sine. El este pt. NOI! El vrea şi are scopul de a lucra în NOI. Noi suntem ŢINTA Lui.

Ce face Cuv. lui D-zeu în noi

Ps. 119:9 - curăţă viaţa creştinului

Ps. 119:105 – ghidează viaţa creştinului

Iosua 1:8 – dă înţelepciune şi izbândă în orice lucru

Ce ne modelează pe noi?

„mai ascuţit/tăietor” = gr. „tomoteros” = mai tăietor, mai cuprinzător, mai capabil

Nu este nimic care Cuv. lui D-zeu nu poate să-L cuprindă, să-L rezolve.

„sabie” = gr. „machaira” = sabie scurtă, pumnal, cuţit

Cuv. lui D-zeu patrunde acolo unde nimic altceva nu mai pătrunde. El este „bisturiul” lui D-zeu şi poate face cele mai perfecte „disecţii” în noi.

“cu două tăişuri” = taie în ambele părţi, taie în noi şi în jurul nostru. Trebuie să înceapă cu noi.

Efeseni 6:17 – Cuvantul este „sabia Duhului

Apoc.1: 16 – Cuvantul este „sabia” care iese din gura lui Hristos.

„străpunge/pătrunde” = gr. „diikneomai” = străpunge, penetra, a ajunge prin…

Acesta este un lucru sigur, căci Cuv. lui D-zeu poate să pătrundă, să străpungă fie

în noi, fie în duşman. Depinde cum îl folosim!

„desparte” = gr. „merismos” = a separa pentru a distribui, a face diferenţa între.

Este vorba de lucrarea lui D-zeu în noi, care este de „a separa”, nu de a distruge.

Ce separă Cuv. lui D-zeu în noi?

1. Sufletul şi duhul

2. încheieturile şi măduva

“sufletul” = gr. „psuche” = inima, mintea (caracterul omului) = omul cel vechi

“duhul” = gr. „pneuma” = duhul, spiritul, viaţa = omul cel nou condus de D. Sfânt

Text de referinţă – Gen. 2:7 („suflet viu”)

Cuv. lui D-zeu “separă pentru a distribui” scopul pentru fiecare parte a noastră.

„judecă” = gr. „kritikos” = a critica, a discerne.

Fără Cuvântul lui D-zeu nu am şti să ne evaluăm principiile. El este cel mai bun CRITIC! Ce poate fi mai bun decât ADEVARUL ÎNSUŞI?

Vrei să ştii ce valoare au “gândurile şi simţirile” tale? - Vezi Ieremia 17:9, 10

„Inima este mai înşelătoare decât toate lucrurile şi este fără vindecare. Cine poate să o cunoască?“ 10 „Eu, Domnul, cercetez inima şi încerc adâncul fiinţei, ca să răsplătesc fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui.“

ASTFEL CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ESTE CEL MAI MARE AJUTOR PENTRU NOI

Despre Cina Domnului

1. O amintire

1 Corinteni 11:23-25

- Eu am primit de la Domnul ceea ce v-am dat, şi anume că Domnul Isus, în noaptea în care a fost trădat, a luat o pâine 24 şi, după ce a mulţumit, a frânt-o şi a zis: „Acesta este trupul Meu pentru voi; să faceţi acest lucru în amintirea Mea!“ 25 În acelaşi fel, după masă, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este Noul Legământ în sângele Meu; ori de câte ori beţi din el, să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea!“

O proclamare

1 Corinteni 11:26 –Căci ori de câte ori mâncaţi această pâine şi beţi acest pahar, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.

O comuniune

1 Corinteni 10:16-17 – Paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este oare părtăşia cu sângele lui Isus Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare părtăşia cu trupul lui Cristos? 17 Pentru că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup, întrucât toţi mâncăm dintr-o singură pâine.

Studiu : Florin Enescu

DISCIPLINA BIBLICĂ (II)

2011-01-10T21:56:00.005+01:00

Disciplina Biblică (ll) from William Anderson on Vimeo.

Disciplina lui Dumnezeu prin noi (restaurativă)

Scopul: păstrarea purităţii, unităţii şi mărturiei Bisericii

Dacă în cazul disciplinei Domnului în noi (formativă) nu toate formele ei sînt perfect vizibile, unele pedepse şi încercări trimise disciplinar de El putînd-se percepe doar la nivelul sufletului creştinului, disciplina restaurativă dobândeşte pronunţate forme publice foarte clare.

Ea poate conduce, fie la separarea de credinciosul nepocăit, care persistă în păcat şi aduce ruşine numelui lui Cristos, fie la readucerea lui în mijlocul adunării creştine care păstrează şi respectă standardul de sfinţenie adus de Cristos în lume.

Haideţi să răspundem la 3 întrebări importante/cheie despre acest fel de disciplină.

Când? (Când se aplică această disciplină?)

Cine? (Cine poate aplica această disciplină?)

Cum? (Cum se aplică/face această disciplină?)

Când?

Pentru ce se disciplinează? Pentru ameninţările asupra:

învăţăturii

unităţii şi purităţii Bisericii lui Dumnezeu

Pentru eroare doctrinară – aceasta necesită o aspră disciplinare !

1Timotei 1:18-20 18 Timotei, copilul meu, îţi dau această poruncă potrivit cu profeţiile rostite mai înainte cu privire la tine, pentru ca, prin ele, să te lupţi lupta cea bună, 19 având credinţă şi o conştiinţă bună, de care unii n-au mai ţinut seama şi au eşuat în ce priveşte credinţa. 20 Printre ei sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna lui Satan, ca să înveţe să nu mai blasfemieze.

1Tim. 6:3-5 3 Dacă cineva învaţă pe alţii o altă doctrină şi nu este de acord cu cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Cristos şi cu învăţătura care duce la evlavie, 4 este plin de mândrie şi nu înţelege nimic, ci are boala controverselor şi a certurilor de cuvinte, din care apar invidia, cearta, blasfemiile, bănuielile rele 5 şi ciorovăielile permanente dintre oamenii cu mintea pervertită, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un mijloc de îmbogăţire.

În cazul de mai jos disciplinarea învăţătorilor falşi a luat o formă publică:

2 Timotei 2:16-18 Evită vorbăriile goale şi lumeşti, căci cei care se ţin de ele vor înainta tot mai mult spre lipsa de evlavie, 17 iar cuvântul lor se va împrăştia precum cangrena. Dintre aceştia sunt şi Imeneu, şi Filet, 18 care s-au rătăcit în ce priveşte adevărul, spunând că învierea a avut deja loc şi răsturnând astfel credinţa multora.

Ex. pentru pervertirea evangheliei - Galateni 1

2 Ioan 1:10 Dacă vine la voi cineva care nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i spuneţi „Bun venit!“

Pentru dezbinare

Tit 3:8-11 Acest cuvânt este vrednic de încredere şi doresc să insişti asupra acestor lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie fruntaşi în a face fapte bune. Aceste lucruri sunt bune şi de folos pentru oameni. 9 Fereşte-te de controverse nesăbuite, de genealogii, de certuri şi de lupte cu privire la Lege, pentru că sunt fără folos şi zadarnice! 10 După primul şi al doilea avertisment să nu mai ai nimic de-a face cu cel ce provoacă dezbinări, 11 deoarece ştii că un astfel de om este stricat şi păcătuieşte, fiind de la sine condamnat.

Romani 16:17-18 17 Vă îndemn, fraţilor, să fiţi atenţi la cei care provoacă dezbinări şi pun pricini de poticnire împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o! Depărtaţi-vă de ei, 18 pentru că astfel de oameni nu-L slujesc pe Domnul nostru Cristos, ci îşi slujesc propriile lor pofte. Printr-un limbaj plăcut şi prin linguşire, ei înşală inimile celor naivi!

Pentru păcate comportamentale - necurăţie sexuală, imoralitate, lăcomie, idolatrie, bârfă, beţie, răzvrătire faţă de părinţi, mândrie…etc!

1Cor. 5:1-5 1 Este cunoscut faptul că între voi există desfrâu şi încă un desfrâu din acela cum nici între neamuri nu se găseşte, până acolo încât un om trăieşte cu soţia tatălui său. 2 Iar voi aţi devenit aroganţi şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă, pentru ca acela care a făcut lucrul acesta să fie dat afară din mijlocul vostru? 3 Chiar dacă sunt absent cu trupul, totuşi, în duh, sunt cu voi şi l-am şi judecat deja pe cel ce a săvârşit un astfel de lucru, ca şi cum aş fi prezent. 4 În Numele Domnului Isus, voi şi cu duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, împreună cu puterea Domnului nostru Isus, 5 am hotărât să daţi un astfel de om pe mâna lui Satan, pentru nimicirea trupului, pentru ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului.

1Cor. 5:11 “Ci vă scriu să nu vă asociaţi cu nimeni care îşi zice frate, dar este desfrânat sau lacom, sau idolatru, sau bârfitor, sau beţiv, sau tâlhar. Cu un astfel de om nici măcar să nu mâncaţi!

1Cor.5:13 „Daţi-l afară din mijlocul vostru pe omul acela rău!“

2 Timotei 3:1-7

1 Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. 2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, aroganţi, blasfemiatori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, lipsiţi de sfinţenie, 3 fără afecţiune, neînduplecaţi, acuzatori, neînfrânaţi, sălbatici, neiubitori de bine, 4 trădători, nechibzuiţi, încrezuţi, iubitori mai degrabă de plăceri decât de Dumnezeu, 5 având doar o formă de evlavie, dar negându-i puterea. Îndepărtează-te de astfel de oameni! 6 Între aceştia sunt cei care se furişează în case, pun stăpânire pe femeile uşuratice, împovărate de păcate şi călăuzite de diferite pofte, 7 care întotdeauna învaţă, dar nu pot ajunge la cunoaşterea adevărului.

Chiar şi liderilor li se exercită disciplina:

1Timotei 5:19-20 19 Să nu accepţi nici o acuzaţie împotriva unui bătrân(presbiter), decât dacă sunt doi sau trei martori. 20 Pe aceia dintre ei care păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, astfel încât şi ceilalţi să aibă frică.

Un exemplu relevant pentru vremurile noastre:

2 Tesaloniceni 3:6-15

6 Vă poruncim, fraţilor, în Numele Domnului nostru Isus Cristos, să vă îndepărtaţi de orice frate care trăieşte în lenevie şi nu după tradiţia(învăţătura) pe care aţi primit-o de la noi!

7 Voi înşivă ştiţi că trebuie să urmaţi exemplul nostru; noi n-am fost leneşi când am fost la voi, 8 n-am mâncat pâinea nimănui fără s-o plătim, ci, cu trudă şi muncă grea, am lucrat zi şi noapte, ca să nu fim o povară pentru nici unul dintre voi. 9 Şi aceasta nu pentru că n-am avea acest drept, ci ca să fim un exemplu pe care să-l urmaţi.

10 Atunci când eram la voi v-am dat această poruncă: „Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce.“

11 Auzim însă că unii dintre voi trăiesc în lenevie; ei nu lucrează nimic şi sunt sâcâitori (se ţin de nimicuri)

12 Unor astfel de oameni le poruncim şi îi încurajăm în Domnul Isus Cristos să-şi mănânce pâinea, lucrând în linişte. 13 Însă voi, fraţilor, să nu obosiţi făcând binele!

14 Dacă cineva nu ascultă cuvântul nostru din această scrisoare, fiţi atenţi să nu aveţi nimic de-a face cu el, astfel încât să se simtă ruşinat. 15 Să nu-l priviţi ca pe un duşman, ci sfătuiţi-l ca pe un frate.

Cine?

Ea se motivează de porunca dată de Pavel creştinilor din Galatia şi precizează cine anume se implică în ea:

Galateni 6:1 „Fraţilor, dacă cineva este prins în vreun păcat, voi, care sunteţi duhovniceşti, ar trebui să-l îndreptaţi cu blândeţe. Păziţi-vă, ca să nu fiţi şi voi ispitiţi!”

Disciplina restaurativă este iniţiată de acei creştini spirituali ce trăiesc fără reproş.

Cum?

Blîndeţea este forma în care se aplică disciplina, avându-se în vedere că deşi sunt spirituali, cei ce se implică în confruntarea şi restaurarea unui frate căzut rămân susceptibili (vulnerabili?) aceloraşi păcate pe care le condamnă la acela.

Exemplul lui Isus

Matei 12:20 „Nu va rupe trestia zdrobită şi nu va stinge mucul care încă mai fumegă, până când nu va face să triumfe dreptatea!” - împlinind spusele profetului Isaia 42:3

Iuda 22-23 „Fiţi îndurători cu cei ce se îndoiesc, pe alţii salvaţi-i smulgându-i din foc, iar altora arătaţi-le îndurare, dar cu teamă, urând până şi tunica mânjită de fire!”

Iacov 5: 19-20 19 Fraţii mei, dacă vreunul dintre voi se rătăceşte de la adevăr şi este adus înapoi de altul, 20 să ştiţi că acela care aduce înapoi un păcătos din calea lui rătăcită îi va salva sufletul de la moarte şi va acoperi o mulţime de păcate.

Deci iată că disciplina restaurativă este poruncită să se întreprindă, dar nu oricum, ci în spiritul dragostei.

Aceasta indică atât scopul disciplinei – pentru restaurarea, aducerea înapoi a celui căzut – cât şi modalitatea – în dragoste.

5 paşi de disciplină/disciplinare restaurativă – Matei 18:15-35

Isus ne învaţă:

Matei 18:12-14 – dorinţa lui Dumnezeu este ca nimeni să nu se piardă!

Care este dorinţa noastră???

Confruntă-l în particular (vs.15) – lumea ar spune „Vezi-ţi de treaba ta! Lasă oamenii să trăiască, şi vei trăi şi tu!”

Confruntă-l cu (unul sau doi) martori (vs.16) – lumea ar spune „Spune la toată lumea!”

Spune-l bisericii (vs.17a) – lumea ar spune „Am făcut destul! Este prea greu! S-o lăsăm baltă!”

Consideră-l ca un păgân (17b-20) – lumea ar spune „Nu judeca, ca să nu fii judecat!”, interpretând greşit Scriptura! Dar dacă nu biserica, cine s-o facă?!

Excomunicare din părtăşia bisericii locale (1 Cor.5:9-13; 2 Tes. 3:6, 14-15; Tit 3:10)

Biserica continuă să se roage pt restaurarea celui căzut (Mat.18:18-20)

Iartă-l aşa cum te-a iertat Dumnezeu (vs.21-35) – lumea ar spune „Să-l ierţi tu după ce ţi-a făcut ce ţi-a făcut??”

Chiar dacă nu există pocăinţa celui în păcat (vs.35) – iert şi mă rog pt pocăinţa lui !

Mai ales dacă există pocăinţă (2 Cor.2 :5-11)

2 Cor. 2: 5-11 5 Dacă cineva a fost o pricină de întristare, nu pe mine m-a întristat, ci, într-o oarecare măsură, ca să nu fiu prea sever, pe voi toţi. 6 Este suficient pentru acesta faptul că a fost pedepsit de cei mai mulţi dintre voi. 7 Astfel, acum ar trebui să-l iertaţi şi să-l încurajaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă întristare. 8 De aceea, vă îndemn să vă declaraţi iarăşi dragostea faţă de el. 9 Căci v-am scris şi ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători în toate. 10 Pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. Ceea ce am iertat, dacă am iertat ceva, a fost de dragul vostru, în prezenţa lui Cristos, 11 ca să nu dăm câştig de cauză lui Satan, pentru că noi nu suntem în necunoştinţă de planurile lui.

Concluzie:

Mărturia noastră creştină trebuie luată în serios!

Mântuirea este fără plată, dar purtarea Numelui Său este scumpă!

Între membrii Bisericii Creştine, există o legătură spirituală şi avem o răspundere unii faţă de ceilalţi. Ceea ce eu fac ca şi creştin, şi mai ales ca şi lider creştin, este importat pentru fiecare din voi. În acelaşi fel, ceea ce fiecare dintre voi face este important pentru restul adunării.

Nu avem voie să stăm nepăsători! Trebuie să folosim darul disciplinei dat de Dumnezeu.

Studiu: Florin Enescu